Pagini

Acesta este un Blog cu şi despre scriitorii români contemporani.

vineri, 2 septembrie 2011

Dumitru Ignat


 
“Ajunge un mare scriitor, care să dea numele unei epoci”















1. Pentru un scriitor, destinul şi opţiunea sunt dimensiuni existenţiale fundamentale. Ce rol au jucat (joacă) acestea în viaţa dumneavoastră ?

1. Aş putea spune ca, în viaţa mea, destinul a jucat rolul principal, iar opţiunile au făcut figuraţie. Sau, dimpotrivă, că am ales să trăiesc, iar cele care au urmat si urmează sunt consecinţele acestei (acelei) alegeri. E greu să formulezi răspunsuri simple, necontaminate de emfază, la astfel de întrebări.

2. Istoria literaturii consemnează, uneori, arbitrar momentul debutului unui scriitor. Pentru dvs., când credeţi că s-a produs (cu adevărat) acest eveniment?  Vorbiţi-ne câte ceva despre primele încercări literare.

2. Antologia „Peisaj sucevean"', apărută în 1967, mi-a publicat trei poezii. Am debutat editorial, cu poezie, în 1978 („Pe aceasta linişte") şi cu proză (fantastică) în 1982 („Phonix 1km). Amândouă volume au apărut în Editura „Junimea"' din Iaşi.

3. Care a fost drumul până la prima carte ?

3.  Am sa-ţi spun cum a fost: mai dificil decât am meritat! Doar omul e sub vremuri, nu? Şi ce poţi spune despre cele care ne hotărau viaţa acum un veac?

4. Ce personalitate (personalităţi), grupare literară, prieteni, eveniment biografic etc., v-au influenţat viaţa ca om şi scriitor?

 4. Mi-e  greu să zic cine şi în ce măsura a înrâurit viaţa mea „de scriitor". Poate că ar trebui să însăil un lung pomelnic. Sau să las foaia albă! Pot numi însă, fără să ezit, evenimentul care a făcut să nu mai am îndoieli în privinţa posibilităţii de a tipări ceea ce scriu şi de a spune ceea ce gândesc: schimbarea de regim din decembrie 1989.

5. Raportul dintre conştiinţă, politică şi gândirea liberă, constituie o mare problemă a lumii contemporane. În aceste condiţii, care este, după dvs., raportul dintre cetăţean şi scriitor, dintre scriitor şi putere?

5. Se întâlnesc şi se salută. Se întâlnesc, dar nu se salută. Nu se întâlnesc.

6. Literatura – la frontiera mileniului III. Din această perspectivă cum apare, pentru dvs., literatura română contemporană?

6. Măsura unei literaturi si a unei epoci literare e dată de calibrul scriitorilor. Deseori, ajunge un mare scriitor, care să dea numele sau unei epoci, iar acea literatură sau acea epocă se pot considera norocoase.

7. Credeţi că există un timp anume pentru creaţie sau este vorba despre un anumit „program” al scriitorului? La ce lucraţi în prezent?...Pe când o nouă carte?...

7. Poate scriitorul sau scriitorii care vor reprezenta timpul nostru (literar) au scris şi au publicat sau tocmai îşi scriu cărţile. M-aş? Bucura să-i cunosc. Nu exclud posibilitatea existenţei unui timp anume pentru creaţie. Dar e sigur că scriitorii îşi fac programe,  mai  potrivit e  să  le  spunem  proiecte. Proiectul meu pentru viitorul imediat e sa-mi încerc (iarăşi) puteril în proză.

Botoşani, iunie 2003

Faculataiv :
7 + UNU. În contextul celor afirmate, pentru a avea un dialog mai direct cu cititorii noştri, selectaţi din opera dvs. un text care, în linii mari, generale, să vă reprezinte. Vă mulţumesc pentru înţelegere.

Să te mişti

Să te mişti răbdător, liniştit,
pe această sîrmă, loc
geometric al punctelor stăpînirii
de sine, al renunţării de sine;
să te mişti
pe această potecă de aur,
egal depărtată de mlaştinile
erorii cu plus şi erorii cu minus;
să crezi firească această uneltire
a mişcării mereu înainte, neîncercată
de relativitate, de îndoială,
de înşelătorul confort al popasului;
să te mişti în acest corset
al echilibrului, să mărşăluieşti,
să te strecori printre monştrii
orgoliului, lucidităţii, printre
nisipurile puterii, recunoştinţei
şi toate acestea numai pentru
îngăduinţa de a numi virtute
această virtute.

Hidalgo

Mii de hidalgos bătălie poartă,
Pămîntu-ntreg e plin de mori de vînt
şi le înfruntă-ntruna, cei cîţi sînt,
deşi doar unu-i însemnat de soartă.
Un braţ pierdut, o ordonanţă moartă,
un coif căzut peste baltagul frînt;
dar se aud trompeţii altui cînt,
chemînd, din zare, gloria deşartă.
Lucid privesc eterna vălmăşeală,
înţelegînd şi dragostea, şi ura,
lung răbdător la van şi la greşeală,
la toate preştiindu-le măsura.
Dar prins de ora care mă înşală,
ridic mănuşa şi îmbrac armura.

Botoşani, 2011

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu