Pagini

Acesta este un Blog cu şi despre scriitorii români contemporani.

duminică, 4 septembrie 2011

George Geacăr


 
„cred în opţiune. nu ştiu mare lucru despre destin, în afară de ceea ce am citit prin cărţi. dar lucrurile adevărate le trăieşti cu mintea ta, nu cu a altora, de la ei îţi poate veni o sugestie, nu mai mult. e adevărat că nici asta nu e puţin.”














1. Pentru un scriitor, destinul şi opţiunea sunt dimensiuni existenţiale fundamentale. Ce rol au jucat (joacă) acestea în viaţa dumneavoastră ?
1. cred în opţiune. nu ştiu mare lucru despre destin, în afară de ceea ce am citit prin cărţi. dar lucrurile adevărate le trăieşti cu mintea ta, nu cu a altora, de la ei îţi poate veni o sugestie, nu mai mult. e adevărat că nici asta nu e puţin. în fine, destin o fi pt mine că m-am născut într-un sat fără să pot învăţa să fiu ţăran, că m-am născut în anul în care a murit stalin – n-am putut  fi contemporani decât vreo două luni cred, nu ştiu din vina cui – că nu mă puteam integra în lumea comunistă din vina familiei şi din vina mea, dar mai ales din vina lor, că nu mă pot integra nici în această lume capitalistă, vorba vine capitalistă, pt că nu e, e un joc tragic, pt că e stupid, de-a hoţii şi fraierii.

2. Istoria literaturii consemnează, uneori, arbitrar momentul debutului unui scriitor. Pentru dvs., când credeţi că s-a produs (cu adevărat) acest eveniment?  Vorbiţi-ne câte ceva despre primele încercări literare.
2. debutul unui scriitor e un motiv de broderie. putem face mileuri cu motivul ăsta, dacă mai ştiţi ce e e un mileu. sau putem face carpete, ştiţi ce e o carpetă? aveau vecinii părinţilor mei pe pereţi unele cu păunaşul codrilor, spune-mi de cine mi-e dor. mama a avut o viaţă foarte grea, n-a avut răgaz să brodeze, cred că nici nu avea talent pt asta. i-a murit tatăl când ea era adolescentă, a trebuit să muncească pământul cu boii şi plugul în locul lui, fraţii erau mai mici decât ea. eu am încercat ceva chiar şi în acest context ostil, îmi ieşeau nişte relatări ce s-a mai întâmplat pe uliţa mea pe un caiet pe care l-au găsit ai mei şi mi l-au citit. şi au râs, se pare că le-au plăcut relatările mele, o fi fost ceva în ele, ştiu eu. textele s-au pierdut, nu poţi fi un autor grijuliu cu opera  la 10 ani, dar a rămas în memoria mea, nimeni nu mai poate schimba nimic, e perfect. altfel, îmi amintesc că am mai debutat o dată, debutăm de câte ori vrem, ce mare lucru, de-abia prin 1979, ianuarie, în două reviste simultan, amfiteatru şi luceafărul, fără ca revistele să fi ştiut una de alta, de ce au de gând să facă, adică. una din părţi s-a supărat, pe motiv că aş fi omul celorlalţi. de fapt, eram omul nimănui, duceam şi eu poeziile pe care le scriam pe la reviste, ce să fi făcut altceva cu ele. e adevărat că la revista amfiteatru mergeam de multă vreme, duceam poezii constanţei buzea, citeam în cenaclu, oamenii care veneau acolo erau în viitorul apropiat de atunci cenaclul de luni. 

3. Care a fost drumul până la prima carte ?
3. drumul spre prima carte a fost foarte nasol, am ratat un concurs la editura albatros când aveam un volum gata, din motive de aiureala în care trăiam. pe urmă n-au mai fost concursuri, pe vremea aia, anii 80, se debuta doar aşa, s-au închis porţile generaţiei, gata. dar scriam continuu, conduceam cenaclul din târgovişte, unde invitam tineri scriitori afirmaţi deja, frecventam numele poetului, cenaclul lui cezar ivănescu, trăiam în atmosfera aia şi publicam în reviste, ceea ce pe vremea aia nu era puţin. pe urmă a venit 1989, m-am implicat foarte mult, mergeam la mitinguri anti-fsn, eram în alianţa civică, scurtă vreme şi în partidul alianţei civice, mi se părea f important să contribui la schimbarea la faţă a româniei în direcţia democratizării. acum, la ceea ce trăim acum, aş putea spune că mi-am pierdut timpul, dar nu mai pot face nimic decât să urmăresc împietrit ce fac şi ce spun  vectorii de opinie ai societăţii civile foarte exigenţi, pe bună dreptate, cu iliescu atunci, foarte permisivi, inexplicabil aparent, cu băsescu acum. deşi lucrurile stau exact la fel. revenind, drumul spre prima carte a fost aşa: în 1997, editura cartea românească a organizat primul concurs de debut de după 1989. am trimis, am câştigat şi cartea a apărut. era o carte, întâmplări cu creierul meu,  scrisă prin anii 80, a doua jumătate a deceniului, şi a apărut în 1998, primăvara, pe ea scriind ca an de apariţie 1997. sentimentul meu era de înstrăinare, şi de debut şi de carte şi de lumea literară cu strategiile ei pe care nu le cunosc pt că n-am vrut să le învăţ.  editura a luat un premiu al us pt debuturile pe care le-a făcut (!), cartea mea a luat şi ea un premiu, nu mult după aceea, al asb.  preşedintele juriului era eugen simion, care mi-a strâns mâna puternic, să mă trezească la realitate, cred. peste câţiva ani, urma să scrie nasol despre autorul necunoscut al eseului marin preda şi mitul omului nou, eu adică, deloc trezit la realitate, din moment ce scrie aşa liber despre literatura de sub comunism. de vină e, cred, dan cristea, care mi-a omologat premiul de debut al cărţii româneşti, deşi depăşisem limita de vârstă. s-a făcut că nu observă, din motivele dumnealui, deşi am văzut că i se reclamase flagrantul. iar apoi, în 2004, mi-a publicat şi eseul despre preda, care a supărat atâta pe unii, taman la cartea românească!

4. Ce personalitate (personalităţi), grupare literară, prieteni, eveniment biografic etc., v-au influenţat viaţa ca om şi scriitor?
4. te influenţează ca om şi scriitor mai tot ce trăieşti, într-un sens sau în altul, să faci sau să nu faci ceva. m-au influenţat lecturile, cred, dar ce ştiu eu, oamenii pe care i-am cunoscut, cenaclurile, sau mai nou internetul literar, clubliterar, poate. dar nu înveţi numai lucruri bune, e f complicat. să lăsăm aşa cu influenţa...

5. Raportul dintre conştiinţă, politică şi gândirea liberă, constituie o mare problemă a lumii contemporane. În aceste condiţii, care este, după dvs., raportul dintre cetăţean şi scriitor, dintre scriitor şi putere?
5. am mai zis, nu pot să rămân indiferent la ce e în jur.  scriitorii mai tineri sunt nepăsători, îşi văd de scris după modelul scriitorului profesionist american. dar nu pot să nu observ cum o dau în bară când se apropie de real. îmi amintesc de motivele rizibile pt care l-au votat ei, unii dintre ei, pe băsescu în 2009, îmi amintesc reticenţa cu care au privit evenimentele din r. moldova,  când cu revolta aceea, care a dus, după un timp, la căderea comuniştilor de la putere.  dar acum, din păcate, nu mai există societate civilă în formă organizată în care să mă implic. scriu pe blog când am ceva de spus, nu cât ar trebui , sau cât aş avea de spus. societatea românească s-a atomizat, instituţiile statului au decăzut chiar şi de la puţina credibilitate la care ajunseseră în vremea lui iliescu şi a lui constantinescu. susţinătorii intelectuali ai lui băsescu îşi apără idolul politic exact cu argumentele susţinătorilor lui iliescu şi par a nu-şi da seama  de poziţia grotescă în care se află. ba chiar şi cu argumentele susţinătorilor lui ceauşescu, dacă e să ne gândim că ei aprobă tot ce face prezidentul, în mod necondiţionat,  pe motiv că ne face binele cu forţa (!), şi că reformează nu ştiu ce.  românii trăiesc în mizerie, mulţi dintre ei, intelectuali mai ales, profesori şi medici, dar şi alte categorii profesionale intelectuale,  în numele unor cuvinte-fetiş, cum sunt reforma, sau criza.  în acelaşi timp, banii de la buget sunt cheltuiţi aiurea, pt a ajunge în buzunarele cui trebuie. să dau un exemplu minor, dar sugestiv: o şcoală din judeţul meu, dâmboviţa, propusă spre demolare, a fost mai întâi renovată, termopanizată, faianţată, lambrisată, dotată cu încălzire centrală şi abia apoi, adică aproape imediat, la o săptămână adică, demolată.  asta e puterea astăzi, respectiv dezinteresul pt tot ce e durabil, de viitor, adică dezinteresul pt instituţii credibile, dublat de interesul pt noi  şi ai noştri. evident, ai lor.

6. Literatura – la frontiera mileniului III. Din această perspectivă cum apare, pentru dvs., literatura română contemporană?
6. literatura română contemporană este aşa cum o vor cei care o scriu. nu e cazul să ne facem griji pt  ea, se descurcă. o parte dintre scriitori se comportă ca nişte profesionişti, care scormonesc să găsească ceva nou, plăcut şi profitabil la lectură. altă parte trăieşte în trecut, roteşte caleidoscopul modelelor vechi, vorbeşte o limbă literară care nu aparţine nimănui în mod special, sau aparţine tuturor. dar,  ce contează? lumea merge înainte.

7. Credeţi că există un timp anume pentru creaţie sau este vorba despre un anumit „program” al scriitorului? La ce lucraţi în prezent?...Pe când o nouă carte?...
7. timpul creaţiei e cel în care creezi, restul sunt poveşti, unele dintre ele coerente, dar poveşti. scriitorul urmăreşte ceva cu scrisul lui, acuma depinde şi dacă îi reuşeşte şi dacă ce urmăreşte el contează. şi cât contează. am o carte gata de publicat şi alta gata de scris.

Faculataiv :
7 + UNU. În contextul celor afirmate, pentru a avea un dialog mai direct cu cititorii noştri, selectaţi din opera dvs. un text care, în linii mari, generale, să vă reprezinte. Vă mulţumesc pentru înţelegere. 

flower power

e zăpadă: o pânză subţire.

dacă treci printre blocuri
dacă laşi urme
aş putea să le văd
dimineaţa când iau pâine din colţ.
sunt un înger sunt ca un înger pot să te văd
dar nu pot să fac nimic pentru tine.

te văd pe străzi
şi simt aerul tău nepăsător dar degeaba.
acum e iarnă şi ninge la greu şi orice siluetă
poate eşti tu. sufăr pentru toate siluetele care dispar la colţuri.
poate bate vântul şi nu auzi strigătul meu
eu te văd iar tu te uiţi spre mine şi nu mă vezi
nu mă auzi iar eu te aud foarte bine
şi asta nu-mi foloseşte la nimic.

aş vrea să pun o capcană
ca pentru o sălbăticiune de pe discovery.
o să pun pantalonii ăia evazaţi maro
pe care i-am sfâşiat în gardul viu de la mitropolie
ştii tu în ce noapte. şi mocasinii ăia cu franjuri la glezne.
şi cămăşile înflorate cu guler mare rotunjit.
cât am bătut gangurile bucureştiului după mocasinii ăia
şi căminele studenţeşti după super riffle de la arabi.
cămăşile negre cu guler ascuţit tighelite cu alb
pantalonii de prelată kaki.
cămăşile uni cambrate.
scurtele de iarnă viu colorate.
am căutat de multe ori prin buzunarele lor
am găsit fel de fel de prostioare
hârtiuţe scrise din care n-am înţeles nimic.
am găsit scrisori şi bileţele de dragoste
şi nu mi-am adus aminte nimic.

2011, Târgovişte

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu