„Literatura este şi
rămâne în continuare ceea ce-a fost dintotdeauna: o frumoasă nebună care
încearcă să schimbe lumea prin sublimarea cuvintelor şi transformarea lor în
săgeţi eliberatoare, în terapie dătătoare de speranţe sau în refugiu constant
din faţa intemperiilor existenţiale.”
1. Pentru
un scriitor, destinul şi opţiunea sunt dimensiuni existenţiale fundamentale. Ce
rol au jucat (joacă) acestea în viaţa dumneavoastră ?
N-aş putea spune cu prea
mare convingere că sunt vreun practicant religios însă cred în destin şi cred
că cineva acolo sus ne iubeşte. Bineînţeles că există mai mulţi factori care
influenţează într-un moment punctual al vieţii drumul pe care trebuie să-l
urmezi şi pe care nu întotdeauna ţi l-ai dorit cu ardoare însă în linii
generale destinul fiecăruia dintre noi cred că este scris cu mult înainte ca
noi să putem conştientiza acest lucru. Sigur că la un moment dat îmi imaginam
că pot să răstorn lumea, credeam că sunt, alături de amicii mei, cel mai liber
om de pe planetă însă cu timpul am realizat că libertatea nu este altceva decât
măsura pe care-o dai conştiinţei şi pe care ţi-o asumi într-un sens al
sublimului şi nu ca pe o formulă definitorie prin care poţi să-ţi justifici
comportamental orice acţiune. Pentru mine destinul a fost generos şi din cauza
asta, probabil, obţiunile mele au fost mai mereu în concordanţă cu credinţa că
dacă îţi doreşti cu tărie să realizezi ceva vei reuşi în cele din urmă să-ţi
împlineşti visul.
2. Istoria
literaturii consemnează, uneori, arbitrar momentul debutului unui scriitor.
Pentru dvs., când credeţi că s-a produs (cu adevărat) acest eveniment? Vorbiţi-ne câte ceva despre primele încercări
literare.
Adevăratul meu debut s-a produs în Tranzbordare,
la poalele munţilor Ţibleş într-o căsuţă de rustică desprinsă parcă dintr-o
poveste – locul în care m-am născut şi care nu există pe
nici o hartă din lume – atunci când, la vârsta de 7-8 ani, descopeream
scrisorile de dragoste ale părinţilor mei ascunse într-un sertar din dormitor,
scrisori care au generat un prim ciclu de poeme dedicate părinţilor mei.
Pendulând mai apoi în diversele ipostaze adolescentine prin care îmi etalam victorios
ultimele încercări literare am ajuns la un moment dat, pe la 15 ani dacă nu mă
înşel, să primesc un cadou care avea să-mi rămână impregnat ulterior în memoria
afectivului cultural : cartea lui Constantin Noica - Povestiri despre om. Mult mai târziu
avea să vină şi debutul meu oficial (1999) în paginile revistei România literară (debut
datorat Ioanei Pârvulescu) cu o prezentare făcută de Nicolae Manolescu.
3. Care
a fost drumul până la prima carte ?
Nu eram pe atunci chiar un necunoscut însă nici nu pot spune că din punct
de vedere literar până la acea data aş putea să consemnez vreun fapt notabil.
Eram un pasionat al întâlnirilor cenacliere de la Facultatea de litere
din Bucureşti încă de pe vremea când era condus de Mihai Ignat pentru ca abia
mai târziu să apară Mircea Cărtărescu, cel care avea să-şi imprime
personalitatea asupra unui nucleu care astăzi reprezintă un nume în literatura
românească : Cezar Paul Bădescu, Svetlana Cârstean, Doina Ioanid, Sorin
Gherguţ, Răzvan Rădulescu, T.O. Bobe, Mihai
Ignat, Cecilia Ştefănescu, Ioana Nicolae, Domnica Drumea, Paul Cernat, Marius
Ianuş, Alex Matei, Angelo Mitchievici, Răzvan Ţupa, Ana Maria Sandu, Costi
Rogozanu, Victor Nichifor, Mihai Grecea, etc. Acele întâlniri desfăşurate
săptămânal timp de câţiva ani au reprezentat şi reprezintă enorm pentru mine.
Acolo pot spune că m-am format ca scriitor asta şi datorită faptului că Mircea
Cărtărescu avea toate atuurile unui om deosebit, cultivat şi impunător prin
bagajul extraordinar de cunoştinţe pe care îl avea şi prin maniera de liberă
exprimare pe care-o promova în cenaclu. Cred că cenaclul « Litere » a
fost o mare şansă pentru mine aşa cum probabil a fost şi pentru ceilalţi tineri
care l-au frecventat. După debutul meu din România literară cartea a apărut
aproape firesc la sfârşitul aceluiaş an 1999 la Editura Vinea cu o
prefaţă de Nicolae Manolescu şi o postfaţă semnată de Paul Cernat. Cartea se
intitulează « Tratat la
Psihiatrie » şi a beneficiat de o copertă semnată de
Mihai Grecea.
4. Ce
personalitate (personalităţi), grupare literară, prieteni, eveniment biografic
etc., v-au influenţat viaţa ca om şi scriitor?
Cronologic vorbind cei care mi-au influenţat viaţa ca om şi scriitor au
fost părinţii mei, profesoara Huniar (de română) din şcoala generală, apoi
Constantin Noica şi cărţile sale, Cenaclul « Litere » şi Mircea
Cărtărescu şi nu în ultimul rând Ioana Părvulescu cea care mi-a citit poemele
şi le-a recomandat pentru publicare în România literară. Au contribuit din plin
la formarea mea ca scriitor şi lecturile din Virgil Mazilescu, Mircea Ivănescu,
Ioan Es. Pop, Madi Marin, Angela Marinescu, Cezar Ivănescu, Gellu Naum, Ion
Stratan, Nora Iuga, Traian T. Coşovei, Liviu Ioan Stoiciu, Ileana Mălăncioiu,
Gabriela Melinescu, Ana Blandiana, Alexandru Muşina…
5. Raportul
dintre conştiinţă, politică şi gândirea liberă, constituie o mare problemă a
lumii contemporane. În aceste condiţii, care este, după dvs., raportul dintre
cetăţean şi scriitor, dintre scriitor şi putere?
Întotdeauna au existat scriitori care s-au raportat dintr-un anumit punct
de vedere puterii. Unii doar s-au
raportat şi au activat într-o conştiinţă civică asumată alţii din păcate au
făcut compromisuri majore. N-am de gând să judec pe nimeni şi nici nu cred în
rolul justiţiar al unora care s-au trezit peste noapte să demoleze oameni doar pentru simplu fapt că şi-au exprimat liber
părerile pro sau contra unei guvernări. Pentru că până la urmă contează ceea ce
au lăsat în urma lor in punct de vedere literar şi modul în care aceştia au
fost percepuţi ca puncte referenţiale la nivel intelectual. Nu poţi să arunci
la coşul de gunoi dintr-o dată nişte personalităţi ca Mircea Cărtărescu,
Gabriel Liiceanu, Andrei Pleşu, Horia Roman Patapievici doar pentru că s-au raportat
pozitiv faţă de putere şi au acceptat
instituţional anumite poziţii care nu ştiu în ce măsură le-au adus avantaje
semnificative. Orice s-ar spune aceşti oameni sunt (sau ar trebui să fie)
puncte de reper. Ar fi bine să avem cât mai multe şi variate referinţe şi să nu
procedăm aproape de fiecare dată la desfinţarea unor fundamente mai ales când
ştim cât de greu se formează şi mai ales atunci când nu prea avem ce pune în
loc. Formulările de tipul intelectualii
puterii mi se par de-a dreptul hilare şi deloc benefice societăţii per
ansamblu şi individului în particular. Pentru că astfel de concepte generează
sciziuni insurmontabile în interiorul cetăţii care oricum este şubrezită de
acţiunile concertate ale promotorilor marginalizării valorilor autentice. Şi
nici nu cred că se poate afirma cu tărie că aceste personalităţi au adus mari
prejudicii societăţii româneşti prin activitatea lor culturală.
6. Literatura
– la frontiera mileniului III. Din această perspectivă cum apare, pentru dvs.,
literatura română contemporană?
Literatura este şi rămâne în continuare ceea ce-a
fost dintotdeauna: o frumoasă nebună care încearcă să schimbe lumea prin
sublimarea cuvintelor şi transformarea lor în săgeţi eliberatoare, în terapie
dătătoare de speranţe sau în refugiu constant din faţa intemperiilor
existenţiale. Necesitatea redescoperirii de sine, nevoia constantă de
identificare a trărilor şi mai ales dorinţa cumplită de înălţare deasupra lumii
face ca literatura să-şi trăiască în continuare anii de glorie adaptându-se
noilor tendinţe tehnologice. Cu un simplu click pe smartphone poţi să vezi ce
se întâmplă în jurul tău iar cu alt click poţi lectura un fragment din cel mai
în vogă roman. Din punctul de vedere al scriiturii tinere sunt şi mai optimist.
Cea de-a 3-a ediţie a concursului naţional din Reţeaua literară (http://reteaualiterara.ning.com) se anuţă cel puţin la fel de interesantă precum cea de anul trecut. De
data aceasta câştigătorii vor fi recompensaţi prin publicarea manuscriselor la
editura Tracus Arte în urma jurizării făcute de criticii literari : Paul
Cernat, Alex Matei, Alex Goldiş, Crina Bud, Şerban Axinte.
7. Credeţi
că există un timp anume pentru creaţie sau este vorba despre un anumit „program”
al scriitorului? La ce lucraţi în prezent?...Pe când o nouă carte?...
Există şi un timp anume al scriitorului – mai ales în cazul poeziei – însă
există şi un anumit program al scriitorului (abordat în general în cazul
prozei) fără de care probabil că multe apariţii editoriale ar fi fost
întârziate sau pur şi simplu n-ar mai fi existat. Actualmente, după 5 cărţi de
pozie în care mi se pare că am cam spus ceea ce aveam de spus mă bate gândul să
încerc şi varianta romanului. Deocamdată (încă) ezit însă cred că odată ce-mi
voi lua inima în dinţi n-o să mă mai poată opri nimeni şi nimic. Simt eu că pot
să scriu ceva care să întrunească supragiile valorice mai ales că am acumulat
de-a lungul timpului cel puţin trăirile necesare pentru a scrie câteva romane
bune.
Faculataiv :
7 + UNU. În
contextul celor afirmate, pentru a avea un dialog mai direct cu cititorii noştri,
selectaţi din opera dvs. un text care, în linii mari, generale, să vă
reprezinte. Vă mulţumesc pentru înţelegere.
(ayla)
în dimineaţa asta
sunt cezanne
şi beau absint
şi fumez cu jojo
tutun englezesc
jojo are degetele
în formă de
pâlnie
prin pâlnie se
strecoară
arakhne
ca o imagine
prăfuită
care mă învăluie
din piramide de
calaveras
sau
still life with apples
and pot of primroses
în dimineaţa asta
sunt cezanne
şi o pictez pe
ayla
cu alţi ochi
2012, Bucureşti
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu