Codruţ Radi

„Creaţia este în afara timpului, ea există precum Creatorul suprem, numai regăsirea ei este aleatorie, nu şi întâmplătoare. Până atunci, o risipire a sublimului în neantul de peste tot. Doar o mică parte a acesteia va deveni operă scrisă, la fel cum, fărâmă din ea se va înveşnici, mai departe.”

1. Pentru un scriitor, destinul şi opţiunea sunt dimensiuni existenţiale fundamentale. Ce rol au jucat (joacă) acestea în viaţa dumneavoastră ?

 1. Intervenţia destinului, într-o copilărie discontinuă, se prefigurează uneori fără închi puiri evidente. Şi dacă alegerile, cele decisive, le iau alţii pentru tine, nu-ţi ramâne de cât acceptarea consecinţelor.

Pe acest drum al devenirii spirituale, ales poate de însuşi destinul universal, ca o pe deapsă pentru a fi, mi-a revenit căutarea permanentă, până la regăsire. Singura opţiu ne a fost alegerea cărţilor potrivite şi necesare, pentru mine, la început, apoi, ca o mo tivaţie a existenţei, librar prin context, pentru orice întâmpinare probabilă.

N-am absolvit şcolile visate în perspectiva boemă a codrului frate, ori a scrisului des coperit ca o firească prelungire a cuvintelor neterminate de ceilalţi. În perioada studen ţiei, când majoritatea colegilor cu aplecare literară frecventau cenaclurile bucureştene, eu am preferat să pun bazele unui cenaclu acasă, într-o urbe risipită provincial, dincolo de porţile Văii Prahovei.

M-am simţit eliberat de constângerea dualistă destin-opţiune abia când, trezit cu adevă rat în lumea cărţilor, adică prin 1992, am înţeles că alegerea fusese făcută pe viaţă.

2. Istoria literaturii consemnează, uneori, arbitrar momentul debutului unui scriitor. Pentru dvs., când credeţi că s-a produs (cu adevărat) acest eveniment?  Vorbiţi-ne câte ceva despre primele încercări literare.

2. Dacă îl consemnează! Arbitrarul respectiv este mai degrabă relativ, în marja îndea junsului sincronic, a rezonanţei suficiente cu vremurile date. Eu fac parte din cei care trec discret prin această lume, recunoscut, uneori, ca librar, mai puţin ca poet, scriitor, sau artist plastic. Prin felul de a fi, un lup singuratic pe meleaguri montane, am contri buit, desigur, la întreţinerea acestei stări de fapt. O bună bucată de vreme nici nu am re alizat că scriu, notiţele pe marginea lecturilor, lungile compuneri, poeme uneori, ori scrisorile către mine, cel nemulţumit, făceau parte firesc, din viaţă. Majoritatea caiete lor cu scrierile de început s-au pierdut, tocmai pentru că nu le-am acordat vreo şansă de supravieţuire. Am recuperat, întâmplător, după cca 25 de ani, două din caietele res pective din geamantul cu amintiri al unei foste colege de liceu. Încercarea de regăsire prin ele a reuşit parţial, câteva poezii cu tentă suprarealistă fiind cele responsabile.  

 Le-aş considera chiar primele reuşite literare, alături de însemnările mele despre mi ne, cel care mă căutam printre cărţi, muzică şi arte plastice. Amintirea cea mai apro piată sufleteşte îmi rămâne, totuşi,  o expoziţie personală de lucrări plastice diverse, desene în acuarele şi ceva în genul frescelor, din coji de ouă şi lână colorată. Se întâm pla prin clasa a şasea, poate ca o deschidere spre poezie, sau corolar al acesteia, în mul tiplele-i faţete experimentale aflate mai târziu.

Debutul l-am trăit însă, poate cel mai intens şi adevărat, abia anul acesta, ca pe o desco perire a criticii de parcă aş fi început să scriu. Şi de aici începe,sper, continuarea!

3. Care a fost drumul până la prima carte ?

3. Unul lung, interminabil chiar, într-o anumită perioadă, când  hotărâsem să nu public  nimic. Rezultat, poate, al faptului că n-am avut niciodată confirmarea publicării  vreu neia din poeziile trimise, pe la Iaşi, cred, după o filtrare prealabilă prin cenaclul frec ventat în acea periodă. Era după 1983, de atunci am început o continuă epurare a scrie rilor poetice, a gândurilor chiar, dirijate uneori şi spre alte preocupări conexe literatu rii, refăcând, încet-încet colecţia mea de caiete cu scrieri şi notiţe. Aşa că, atunci când colegii de la Cenaclul ,,Lucian Blaga” din Sinaia m-au convins să public, am avut de unde alege, chiar pentru două volume, apărute simultan în anul 2002.

Este adevărat că, între timp, prin 1986, am făcut o improvizaţie de editare a unei cărţi cu cca 60 de poezii, rămasă manuscris legat empiric între coperţi de dosar din carton colorat. Aceasta ar fi fost să fie prima mea carte, intitulată desuet ,,Insomnii” şi cu o copertă  tendenţioasă SF. A trecut, de atunci, prin mai multe rafturi de biblioteci, dar  s-a păstrat, doar câteva din poeziile respective au fost reluate mai târziu, în proiectele mele literare.

4. Ce personalitate (personalităţi), grupare literară, prieteni, eveniment biografic etc., v-au influenţat viaţa ca om şi scriitor?

4. După un început cu lecturi ,,obligatorii” vârstei, într-unul din inevitabilele popasuri eminesciene am descoperit ,,Lecturile kantiene”. Întâlnire providenţială, care îmi va marca decisiv şi irevocabil existenţa, ca şi alte câteva cărţi, din care aş aminti aici doar ,,Yoga pe înţelesul tuturor” a Ludmilei Galin sau ,,Album în versuri”, Mallarme tălmă cit de Ştefan Foarţă. Prin trimiteri directe sau prin empatie, vor veni, la rând, apropieri le de Eliade, dar şi de Camus, de Blaga, atât cât se putea,printre parantezele deschise de Ion Barbu,  de Sartre, de Shopenhauer mai mult decât de Kant, de Kirkegaard, peste Nietzsche.

 Conexiunile ulterioare, mai întâi în zona filozofiei existenţialiste extrapolată în toată sfera existenţialismului, sunt legate de ceea ce am înţeles atunci, cum că Eminescu a fost înainte de poet, filozof. Am făcut multe notiţe filozofice marginalii până la a scrie poezii. Întâlnirea cu profesorul Dan Rădulescu, mentor al cenaclului ,,Simion Stolni cul” din Comarnic, în perioada 1981-1990, se constituie una din răspântiile mele lite rare cu direcţionare evidentă spre poezie dincolo de cuvinte. Apoi, cea cu membrii ce naclului ,,Lucian Blaga” din Sinaia, după 1995, cu lumea mare scriitoricească, Nicolae Paul Mihail, Stelian Tăbăraş, dar şi cu profesorul Ion Floricică, trebuie să recunosc,cel care m-a cravaşat în permanenţă pe drumul poeziei.   

5. Raportul dintre conştiinţă, politică şi gândirea liberă, constituie o mare problemă a lumii contemporane. În aceste condiţii, care este, după dvs., raportul dintre cetăţean şi scriitor, dintre scriitor şi putere?

5. Elemente contradictorii, prin conjunctură, într-un oricare sistem de coordonate exis tenţiale. Conştiinţa, factor de echilibru al combinaţiilor rezultante trăirii noastre, ca şi specie umană, ar trebui să refuze, din capul locului, motivaţiile politice, expansive prin îndreptăţire. Politica, evident că, în relaţie cu gândirea îi restrânge acesteia libertatea de decizie, favorizând puterea, totodată, şuntează zona cetăţeanului de rând, unde s-ar încadra, social, scriitorul normal. De aceea consider că tagma scriitoricească n-ar tre bui să devină victima acestei triade, pentru a-şi menţine imparţialitatea. Alunecări şi derapaje se întâmplă, însă, inevitabil, fără a motiva întru totul relaţia unor contempo rani cu vârfurile conurilor de putere.

Personal, după deschiderea fronturilor cvasipolitice, în 1989, nu m-am înregimentat, nici măcar simpatizant. Am urmat calea puterii prin libertatea cugetului, într-o dispută aprioric pierdută. Căci, până la urmă, care este soarta poeţilor!? Doar iluzia eliberării prin gândirea scrisă, într-o lume de constrângeri şi de limite.

6. Literatura – la frontiera mileniului III. Din această perspectivă cum apare, pentru dvs., literatura română contemporană?

6. În pragul, deja un pic tocit, al mileniului III, literatura pare să se aşeze la diversele frontiere ale celei consacrate. Este adevărat că numai teoria literaturii ar putea să-i sta bilească, într-o marjă convenabilă, locul, cert este că de multe ori, citind ceva, ai impre sia că acel ceva a mai fost spus. Aşadar, descoperirea unor zone de nişă creativă, chiar dacă nu înnobilează  întotdeauna  literatura, arta în general, poate fi soluţia perpetuării acesteia. Există o tendinţă îngrijorătoare, şi spun asta nu numai din poziţia poetului ci şi a librarului,  ca numărul scriitorilor să fie, într-o nefaustuoasă zi, mai mare decât al cititorilor operei lor. Bruma mea de speranţă se aşează pe convingerea că, înainte de a fi scriitor, eşti totuşi cititor.  Şi că gândirea românească, cea care menţine flacăra cultu rii aprinsă, în specificitatea ei rămâne de-o dimensiune suficient universală pentru re naşterile consecutive necesare permanenţei.

7. Credeţi că există un timp anume pentru creaţie sau este vorba despre un anumit „program” al scriitorului? La ce lucraţi în prezent?...Pe când o nouă carte?...

7. Creaţia este în afara timpului, ea există precum Creatorul suprem, numai regăsirea ei este aleatorie, nu şi întâmplătoare. Până atunci, o risipire a sublimului în neantul de peste tot. Doar o mică parte a acesteia va deveni operă scrisă, la fel cum, fărâmă din ea se va înveşnici, mai departe. Am înţeles că nu pot scrie mereu, în schimb pot gândi ce scriu, asta mă învaţă să fiu riguros şi exigent. Îmi planific proiectele, caut materia pri mă acolo unde mă aşteaptă Creaţia, după care intervine alchimia cuvintelor, poate sin gura opţiune deliberată în tot acest proces.

 La ce lucrez în prezent? Mai multe proiecte demarate, pe secţiuni distincte. Materiale suficiente pentru un nou volum de poezii, ,,Trepte-n durere”, un prim volum de altceva, subintitulat ,,eseuri în favoarea poeziei”, o parte din textele respective au apă rut în diverse reviste, un volum de ,,cronici de pre…întâmpinare a trecutului” ( cronici literare, plastice şi muzicale). Am, de asemenea, finalizat, aşteptând să-l scot la vede re, un proiect mixt, pictură şi poezie (ciclul ,,Ruine”, lucrări în acuarelă şi acryl, cu un poem ataşat fiecărei lucrări). Şi altele vin din urmă, numai timpul nu!

7 + UNU. În contextul celor afirmate, pentru a avea un dialog mai direct cu cititorii noştri, selectaţi din opera dvs. un text care, în linii mari, generale, să vă reprezinte. Vă mulţumesc pentru înţelegere.

Ricoşeuri

Contrar nemărginirii

m-ascund în unghiuri moarte

ce-astâmpără-a cădere

de ochi căutătura

să nu mai bată ceasul

secundele-ntr-o parte

când noaptea se tot vaită

că nu-mi adorm tortura,

De-a arde printre stele

cu gândul mai departe

tăcerii din cuvinte

ce nu-şi găsesc măsura

în geometrii mărunte

ori lucrurile moarte

scornite să nu doarmă

deodată cu natura.

Resemnare

Nimic nu mai

îmbătrâneşte-ndeajuns

să fi trecut

poveştilor prin toate

surpările ce cartea

ne-a ascuns

prin punţile mereu

neterminate,

Ori înţelesul ferecat

de nepătruns

în gândul neînstare

de a scoate

din grota alchimiei

vreun răspuns

la vârste

bătrâneţii repetate.

Fără întoarcere

Eul să-l desferec

uitării de sine

nu mi-e-ngăduită

parcă

nici o luntre

s-astâmpăr înnecul

umbrei care vine

beznă necredinţei

suspendată între

pacoste şi mine,

Ce se mai salvează

îngropând ruine

stelei căzătoare

ochiul de-mi agăţ

spin de vreme aspră

zvonul când revine

şi în loc de luntre

ţin mersu-ntr-un băţ

rupt morţii

din mine.

Acoladă

Al câtelea ochi

mai clar

decât focul

învârte tot cerul

în juru-mi mărunt

împrăştie norii

să nu-şi afle locul

ori chipul din spate

cât e de cărunt,

Din petice rare

ce barbă-i e smocul

să nu-şi afle faţa

pe cât să-l înfrunt

când lacrima nopţii

va stinge tot focul,

Al câtelea ochi

mai vede că sunt.

(din volumul în pregătire ,,Trepte-n durere”)

Sinaia, 03 nov.2015.