1. Pentru un scriitor,
destinul şi opţiunea sunt dimensiuni existenţiale fundamentale. Ce rol au jucat
(joacă) acestea în viaţa dumneavoastră ?
1.
Datorită destinului m-am născut şi, apoi, am optat să trăiesc: sub umbrela
încărcată cu electricitate a poeziei.
(„
O sinucidere amânată e orice poem”, nu-i aşa?)
Unii
mi-au zis că-i pierdere de vreme (viaţa/poezia mea, opţiunea lor?), alţii că nu
merită ( opţiunea mea / poezia, viaţa lor?).
În
fine, destinul m-a „obligat” să-mi scriu primul volum de poezii în condiţii
samizdat , „Poeme infracţionale”, după
gratii. Era prin 1995.
Opţiunea
mea a fost, în acest caz, să mai „aştept” un deceniu, scriind un alt volum (tot
de poezii-destinul, bată-l vina?), liber, de această dată. Volum publicat de
Editura Axa, cu sprijinul Ministerului Culturii, la finele lui 2005.
Prin
urmare, recunosc : sunt o carte în mâna destinului!
Însă
vreau ca această carte s-o scriu chiar EU, Costel Zăgan: cu talent, cu dragoste şi cu durere!
Toate
fiind ale mele : şi talentul şi dragostea şi durerea!
(
Bată-mă să mă bată ... POEZIA!)
Adică,
mai pe scurt:
Ochelari roz postum
Cine
de-a barba-oarba
cu
destinul meu se joacă
pârjolind
cu lacrimi iarba
cărui
foc semăn la moacă
Cu
destinul meu se joacă
cel
urât ori cel frumos
cine-mi
pune stele-n troacă
firmamentul
preş pe jos
Cel
urât ori cel frumos
pârjolind
cu lacrimi iarba
ochii
mei sunt sus ori jos
cine
de-a barba oarba
Cu
destinul meu se joacă
lăsându-mi moartea săracă
2. Istoria literaturii
consemnează, uneori, arbitrar momentul debutului unui scriitor. Pentru dvs.,
când credeţi că s-a produs (cu adevărat) acest eveniment? Vorbiţi-ne câte ceva despre primele încercări
literare.
2. Ca orice poet ce se respectă(!), cred
că am şi eu mai multe ... debuturi literare.
Cronologic, ar fi:
revista
Liceului „A.T. Laurian” ( anii 1973-1974 )
ziarul
judeţean „ Clopotul ”( 1977 )
revistele
:
„ Flacăra ”
„ Familia ”
„ Caiete botoşănene ”
1983,
premiul revistei „ Steaua ”, la
Festivalul de poezie „ Poemele luminii ”
1995,
Premiul Asociaţiei Scriitorilor din Moldova – Iaşi, la „ Porni Luceafărul... ”
tot
în anul 1995, îmi apare volumul „ Poeme infracţionale ”, scris şi manufacturat
în Penitenciarul Botoşani, unde mă aflam în căutarea timpului/sensului pierdut,
căutare ce a durat vreun an şi jumătate.
Aşa
că multe şi întunecate au fost (şi) căile debutului meu în literatură!
Abreviat,
lucrurile stau astfel:
Dimineaţa
mă scol ca fiecare
şi-mi
pregătesc poemul de plecare
Beau
apoi cafeaua lactee
împreună
cu vreo femeie
Pe
care ieri-noapte
am
iubit-o cât şapte
Şi
totuşi nu-s prea lămurit
acesta-i
poemul spre infinit
3. Care a fost drumul până
la prima carte ?
3.
„ Iată/ într-o carte/ se-ncheie/ suava/ judecată// Dacă/ lumea/ n-ar fi//
Poezia/ ar/ inventa-o ”
(Critica raţiunii-de-apoi, din volumul de
debut Hiperbole blitz)
Deşi,
ca poet, mă simt 100% (ca) aparţinând viitorului, restul ţinând de trecut, iar
prezentul, nu-i aşa, făcând doar ... diferenţa?
Mă
rog, aceasta, într-o matematică... literară! Pur şi simplu.
Aşa
că, mai bine, m-aş întoarce cu zece-unsprezece ani în urmă, prin 1995, în
revista „ Timpul ”.Viorel Ilişoi îmi lua un interviu la vorbitor : „Dacă vrei
să scrii o poezie, cheamă-ţi avocatul.”
Interviul
era prilejuit de „apariţia” volumului Poeme infracţionale. Citez:
„-
Aţi publicat mult în presa literară înainte de a fi închis, nu şi în volum.
S-ar putea spune că aţi debutat după gratii.
Am
scos acest volum, acum şi aici, la insistenţele domnului profesor Napoleon
Ungureanu: e păcat, mi-a spus să se risipească aceste poezii.
Nu
m-am gândit niciodată, înainte, la un volum.
Mi-era
suficient să scriu.
Să
publici cărţi: asta e de domeniul administraţiei poeziei-ca să zic aşa-şi eu am
lăsat această sarcină posterităţii. ”
Însă nu m-am ţinut de cuvânt şi, în ultimii
zece ani, am scris şi am predat la trei edituri botoşănene trei volume de
versuri.
La
sfârşutul anului 2005, Editura Axa, cu sprijinul Ministerului Culturii, m-a
debutat, cum spuneam, cu volumul Hiperbole blitz, „carte de notaţii şi
reflecţii lirice care pot convinge cititorul de poezie”, scria la rubrica
Eveniment, revista Hyperion, numărul
4/2005.
Iar
în Evenimentul de Botoşani, din 6 ianuarie 2006, Lucian Alecsa menţiona:
„ Volumul aduce cu un buchet de trandafiri
roşii, în parte fiecare fir miroase altfel.
Am spus trandafiri roşii, deoarece poemele lui
Costel Zăgan au o combustie lirică intensă, creează sentimentul că fiecare vers
este în flăcări. Cu toate că poemele sunt într-o permanentă explozie, poetul
este un bacovian incurabil(...)
Laconismul scrisului său nu constituie o deficienţă,
un handicap scriitoricesc, din contra, Costel Zăgan chintesenţializează anumite
universuri bine conturate mental şi sentimental, redând în versuri doar
sufletul acestor trăiri. Acest fenomen îmi aduce aminte de poezia lui Gheorghe
Grigurcu.”
Sintetic: Dacă drumul spre poezie este
chiar poezia, în ceea ce priveşte calea spre publicarea volumului de poezie
este extrem de prozaică şi ontologic-spinoasă.
Totuşi,
cine are talent şi...răbdare învinge! Am trăit-o!
Oricum, pe această cale, mulţumesc prietenului
şi poetului Gellu Dorian, consilier literar al Editurii Axa, că mi-a însoţit
singurătatea de-a lungul celor patru ani de aşteptări... rodnice, totuşi!
4. Ce personalitate (personalităţi),
grupare literară, prieteni, eveniment biografic etc., v-au influenţat viaţa ca
om şi scriitor?
4.
Cu acelaşi impact axiologic, trei mari poeţi mi-au marcat destinul, nu numai cu
poeziile, ci şi cu aprecierile Domniilor Lor(ordinea este numai cronologică)
vis-à-vis de începuturile mele literare:
Mihai
Ursachi (Cronica, 1981)
*
„Scrieţi cu uşurinţa aparentă a celui cu dotaţie nativă; cum în orice bine se
ascunde de regulă şi reversul său, uşurinţa cu care se pare că puteţi compune
riscă să se transforme în frivolitate (...)
În
totalitate însă, poeziile(...) îmi dau despre Dvs. imaginea unui poet în plină
devenire de la care ne putem aştepta la minuni.”
*
„...am putut desluşi în poezii (...) multă sensibilitate şi o bună stăpânire a
uneltelor lirice.
Fragilitatea Dvs. poate fi forţa Dvs. ”
Emil
Brumaru
SLAST,
1982:
„
... Bucuros că pot scrie fără ezitare lângă Costel Zăgan cuvântul talent, îmi
îngădui să-l arăt tuturor cu sufletul! (...)
Un nou partener de călătorii spre azur! ”
Cronica, 7mai 1982, Diligenţă poştală
„
Despre Costel Zăgan(Albeşti-Botoşani) am mai scris. Revin. Talentele trebuie
arătate mereu ca fluturii numiţi frumos pe latineşte ( O!Papillo palinurus
daedalus Fab. O!), cu degetul, chiar dacă gestul pare nepoliticos şi inutil.
Nepoliticos fiindcă, nu-i aşa? Cine are har se vede de la o leghe marină
(aproximativ 5500m), cu sufletul liber.
Inutil, fiindcă fluturii umblă, cum se ştie o
lume întreagă, pe la pistil şi stamine, se îmbată de polen şi adio,îi ia vântul
când nici nu te aştepţi şi mi-i duce şi-i seduce, căpşună uni la leliţe-n ii!(...)
Se impune o minune(şi nu cer marea cu sarea) :
publicarea!”
Cronica, 1983
„
Costel Zăgan (Albeşti-Botoşani) mă descoperă din nou la datorie, amintindu-şi
că i-am mai cărăbănit versuri şi l-am şi uns voios cu litere de laudă. Nu mă
dezmint, în el îmboboceşte ceva. Aştept cu carabina la oblânc momentul în care
îl voi ţintui adânc... ”
Ioanid
Romanescu
Convorbiri literare, 1983
„
Nu ştim ce vârstă şi ce profesie aveţi, nu ştim de când scrieţi şi de ce aţi
apelat la noi cu exagerată sfială. Noi nu declarăm genii, nu ne batem cu pumnii
în piept că vom face şi vom drege, nu avem posibilitatea « să vă publicăm
masiv» (după explesia altora), pentru că
(după expresia noastră) «nu visăm în locul altora». Noi «vă mângâiem»
ameninţându-vă: sunteţi un talent care
«ar trebui bătut pentru a scrie»
Luaţi-vă
în serios, pentru că aveţi ce spune! Şi nu uitaţi că artistul nu e un simplu
martor care-şi manifestă uimirea, ci o conştiinţă care deranjează.”
Inventare
/
descoperirea cezeismului (a hipersonetului, denumire... postdecembristă), prin
anii 1985.
Iată : „ cezeismul...matrice”:
Negustorul de ninsori
Cum
te dezbraci copacii dau floare
şi
simt în piept văpaia unui crin
de
la zăpadă sufletul se-aprinde oare
când
te privesc şi mor câte puţin
Şi
simt în piept văpaia unui crin
şi
trupul parcă-i flacără străină
între
prea mult şi iată prea puţin
eşti
noaptea devorată de lumină
Şi
trupul parcă-i flacără străină
de
la zăpadă sufletul se-aprinde oare
şi
cine pentru cine dă lumină
stă
noaptea sub această întrebare
Cum
te dezbraci copacii dau în floare
de
parcă i-ar aprinde o ninsoare
(1985)
şi un ultim(deocamdată) cezeism(hipersonet) :
Avocatul lui Procust
Vrei
să scrii o poezie
bine
cheamă-ţi avocatul
dar
să scrii fir-ar să fie
doar
cât îţi permite patul
Uite
ăsta-i avocatul
poţi
să-i spui tot ce te doare
însă
versurile de-a latul
să
le pui sau în picioare
Poţi
să scrii tot ce te doare
întinde-te
fir-ar să fie
ca
şopârlele la soare
dup-un
dram de poezie
Apoi
ia-ţi cu tine veacul
şi
te du urgent la dracu’
(2006)
5. Raportul dintre
conştiinţă, politică şi gândirea liberă, constituie o mare problemă a lumii
contemporane. În aceste condiţii, care este, după dvs., raportul dintre
cetăţean şi scriitor, dintre scriitor şi putere?
5.
Raportul dintre scriitor şi putere a fost/este/va fi un raport ... de forţă!
Pe
de-o parte, slăbiciunea...pertinentă a creaţiei, tinzând spre infinit, iar de
cealaltă parte-politica grosieră a puterii, care-l împinge, diplomatic sau nu,
dar mereu, pe scriitor/creator afară din cetate!
Oricum,
scriitorului/creatorului îi e milă... de putere şi-i arată călcâiul lui Ahile:
cu...aripa, calul său troian!
Apoi,
cu aripile până la coate-n buzunare, poetul iarăşi e gata să zboare!
Unii,
ar spune: să zboare pe-o dugheană a opoziţiei! Alţii, dimpotrivă!
Însă,
numai Baudelaire ştie adevărul! Şi tace. Şi bine face!
6. Literatura – la frontiera
mileniului III. Din această perspectivă cum apare, pentru dvs., literatura
română contemporană?
6.
Literatura contemporană?
E o mare învolburată. De nume cu re-nume
şi pre-nume (ne)cunoscute!
Multe
şi bune. Puţine şi rele. Şi viceversa!
Ca
cititor înrăit am preferinţele mele (bune sau
rele, nu interesează pe nimeni!), dar ca şi scriitor (Doamne, ce enorm
cuvânt pentru mine!) alimentând mereu aceeaşi mare (literatură română
contemporană!) mă bucur de toţi contemporanii mei.
Şi
sper să nu mă înec în sucul propriu al furtunii pe care am stârnit-o intrând în
lumea literaturii.
Care
furtună... n-a spart nici un pahar cu coca-cola/apă vreunui contemporan.
Res
ipsa loquitur!( Lucrul vorbeşte de la sine!) Sau (încă) nu?
7. Credeţi că există un timp anume pentru creaţie sau
este vorba despre un anumit „program” al scriitorului? La
ce lucraţi în prezent?...Pe când o nouă carte?...
7.
Timp pentru creaţie? Habar n-am, dar, când ... îmi vine, las totul: prieteni,
părinţi, iubită (între două ceruri!), serviciul (dacă nu sunt, cumva, în şomaj,
dacă sunt îl dau... naibii şi pe respectivul!) şi...şi mă apuc...de scris!
În
gura mare!
Ori...pe
tăcute.
Dar,
cel mai bine: pe şoptite...o silabă la stânga, o metaforă pe dreapta, iar, pe
mijloc, ca de obicei: puncte de suspensie!
La
ce lucrez în prezent?
Am
impresia că mă pre-lucrează madam poezia de-mi merg fulgii! Cu tot cu aripile
mele rablagite şi supersonice!
V-am
pupat, că de restul se ocupă critica! Li-te-ra-ră, bineînţeles.
Na,c-ai zis-o, poet ipocrit ce eşti!
Albeşti-Botoşani