"Dacă în
privinţa destinului mi-e greu, dacă nu imposibil, să mă pronunţ, în privinţa
opţiunii mă pot hazarda, cum, de altfel, am mai făcut-o de câteva ori când am
fost întrebat, să afirm cu mâna pe (acum)…tastatură că ea – opţiunea, care va
să zică – mi-a aparţinut în totalitate."
1. Pentru un scriitor, destinul şi
opţiunea sunt dimensiuni existenţiale fundamentale. Ce rol au jucat (joacă)
acestea în viaţa dumneavoastră ?
R: Dacă în
privinţa destinului mi-e greu, dacă nu imposibil, să mă pronunţ, în privinţa
opţiunii mă pot hazarda, cum, de altfel, am mai făcut-o de câteva ori când am
fost întrebat, să afirm cu mâna pe (acum)…tastatură că ea – opţiunea, care va
să zică – mi-a aparţinut în totalitate. Eram elev de şcoală primară când scriam
şi scriam în caiete după caiete ceea ce credeam atunci – şi cu cât haz duios mă
uitam mai târziu peste unul dintre acele caiete, păstrat ca să…fie – că e
poezie, iar autorul lor e , vezi bine, poet. Şi ce poet! Mă inspiram din
natură, din ciripit de păsărele , din uliţa copilăriei etc.etc. şi desigur din
autorii citiţi la clasă, Coşbuc, Alecsandri, Eminescu… Opţiunea, ba chiar,
ţinută în secret, certitudinea că sunt şi voi fi poet a mers mai departe prin
adolescenţă, prin tinereţe, spre maturitate , începând să se îndoiască de sine,
până acum la această oră târzie când opţiunea nu-şi mare rost, iar îndoiala face
ce poate ca să nu să facă de râs încăpăţânata şi vicioasa opţiune.
2. Istoria literaturii consemnează,
uneori arbitrar, momentul debutului unui scriitor. Pentru dvs., când credeţi că
s-a produs (cu adevărat) acest eveniment?
Vorbiţi-ne câte ceva despre primele încercări literare.
R : Arghezi
mărturisea undeva : „…şi am rămas debutant în perpetuitate”. Îmi place,
mi-a plăcut de cum am citit, gata mereu a subscrie. Cam prin clasa a XI-a am debutat în revista „Zorile” a Liceului
George Bariţiu din Cluj, apoi în suplimentul „Preludiu” al (vremuri!) „Scînteii
tineretului”, apoi cu un text în „Tribuna” clujeană, dar cu adevărat am debutat
cu poezie în „Echinox”, în anul doi de filologie. În fine, am debutat editorial
cu Viaţa fără nume, la „Dacia”,
Cluj-Napoca, 1980. Şi aşa mai departe, am tot debutat şi probabil o să mai
debutez o vreme.
3. Care a fost drumul până la prima carte ?
R: Un drum lung şi
plin de bucurii. Să debutezi cu o carte la 28 de ani nu-i mare scofală. Dar au
fost, până acolo, anii şcolari, cei liceali, cei studenţeşti, când, mai cu
seamă după intrarea în redacţia „Echinox”-ului, trăiam satisfacţia împărtăşită
cu comilitonii de a ne vedea publicaţi şi chiar recunoscuţi ca noi veniţi în
noua „generaţie”, cea a „optzeciştilor”
4. Ce personalitate (personalităţi), grupare
literară, prieteni, eveniment biografic etc., v-au influenţat viaţa ca om şi
scriitor?
R: Lecturile.
„Echinox”-ul. Augustin Pop. Aurel Pantea. Virgil Podoabă. Alţi colegi şi
prieteni echinoxişti şi filologi: Ion Cristofor, Ştefan Borbély, Gheorghe
Perian, Mircea Petean, mai marii Al. Cistelecan, Nicolae Oprea, Al. Th.
Ionescu. Dascălii şi mentorii Ioana Em. Petrescu, Liviu Petrescu, Mircea Zaciu,
Ion Pop, Marian Papahagi. Iubirile. Iubirea şi Căsătoria cu Petronela. Copiii:
Rareş şi Vlad. Perioada maramureşeană. Prietenii Horea Ursu, Marius Jucan,
Adrian Oţoiu. Debutul cu Viaţa fără nume.
Cărţile următoare, fiecare cu numele ei.Venirea la Oradea şi la „Familia”,
colegii şi prietenii din redacţie. Faptul că am trăit. Faptul că trăiesc.
Nesfârşite miracole pentru mine, biet om, biet scriitor.
5. Raportul dintre conştiinţă, politică şi
gândirea liberă, constituie o mare problemă a lumii contemporane. În aceste
condiţii, care este, după dvs., raportul dintre cetăţean şi scriitor, dintre
scriitor şi putere?
R: Ideal vorbind,
scriitorul (ca, de altfel, orice profesionist) n-ar trebui să fie supus unor
forţe care să-l facă să constate, dezolat, ruptura dintre cei doi ori doi
termeni. Dacă în economia relaţiei cetăţean-scriitor, chestiunea mai poate avea
sorţi de normalitate, în cazul celei de-a doua ecuaţii, scriitor-putere,
prezenţa însăşi şi mai ales acţiunea politicului face cvasi-imposibilă relaţia
normală. Mereu politicul va căuta şi cel mai adesea va reuşi să pervertească relaţia
în detrimentul, grav, al conştiinţei, al gândirii libere şi, în ultimă
instanţă, al moralităţii scriitorului. Exemplele, de azi, de ieri,
dintotdeauna, sunt la îndemâna oricui.
6. Literatura – la frontiera mileniului III. Din
această perspectivă cum apare, pentru dvs., literatura română contemporană?
R: Literatura
română contemporană se confruntă cu probleme
de ordin general – cele care acţionează în cazul oricărei literaturi
naţionale contemporane – şi cu probleme specifice – cele care ţin de realităţi
istorice şi socio-culturale tipice unei ţări în curs de a se despărţi de un
trecut imediat caracterizat de dezastrele provocate de infernul comunist. Nu am
căderea şi capacitatea de a oferi un tablou analitic al acestor confruntări
disociate, dar, aşa ca simplu „actant” al acestui eon temporal-cultural, am
impresia că trăim o perioadă tulbure, agitată din varii pricini, un timp al despărţirilor şi al rupturii şi,
deopotrivă, unul al iniţiativelor novatoare,
de asemenea al unei „compătimiri” din care, sub semnul unei speranţe
gratuite, să iasă nişte „fructe” în care sevele şi gustul energiilor
„trecutului” (prezentul însuşi fiind un trecut iminent) să se prezerve în noua
textură a „fructelor” viitorului ceea ce este savoare fără conservanţi şi
ofertă fără „înlocuitori”.
7. Credeţi că există un timp anume pentru creaţie
sau este vorba despre un anumit „program” al scriitorului? La ce lucraţi în
prezent?...Pe când o nouă carte?...
R: Nu am lucrat
niciodată şi nu lucrez nici acum la „o nouă carte”. Cartea nouă se naşte, dacă se naşte, din acumulări multe, mai mult sau mai
puţin mărunte, din aşteptări (dar nu cu braţe încrucişate), din încercări
reluate mereu, dacă se (mai) poate. Ca să-mi fie mai lesne, aş transcrie aici
un text pe care l-am citit de curând în faţa unor, mai ales, tineri veniţi la
întâlnirea cu „Vârstele poeziei”, la Alba Iulia, unde am avut norocul/şansa să stau
alături – fizic vorbind – de poetul Emil Brumaru. Iată textul:
În loc de confesiune
La „Vârstele poeziei”, Discobolul, Alba Iulia, 16 martie 2012
Se dedică poetului,
prietenului Aurel Pantea
Şi
pentru mine a scrie e un înlocuitor al aşteptării
Când
scriu, aştept – a spus-o George care-şi zicea în sine Bacovia
A
aştepta
S-a
dus vestea că – scriind-aşteptând – multe pot veni, nu mult
Şi
venind, pot rămâne – o vreme – cu tine
Peste
tine, în tine şi de care nu mai scapi – ca de
O
râie, ca de satrapi
Ca
de o boală aproape ruşinoasă
Ca
de o împreunare secretă şi şi bucuroasă
Se
poate întoarce rătăcitorul risipit – care eşti
Poate
sosi corbul din alte poveşti
Poate
vederea pentru orbul care conduce un alai
De
litere către groapă
Poate
veni o apă şi să ia forma ploii (în cel mai fericit caz)
Şi
orice alt necaz – pe care tu, ca o
Meduză,
îl păcăleşti
Împroşcând
asupra-i un nor de cerneală în miezul căruia – ieşit din
Moleşeală
– un fulger visând încă mai eşti
Când
scriu, aştept. Un lucru
Foarte
deştept: întâi pentru că nu doar aştept
Ci
mă aştept: să mă deştept dintr-un
somn, o somnie
Ca
să mă văd în fine domn
De
fie-ce-o-să-fie
Faculataiv :
7 + UNU. În contextul celor afirmate, pentru a avea
un dialog mai direct cu cititorii noştri, selectaţi din opera dvs. un text
care, în linii mari, generale, să vă reprezinte. Vă mulţumesc pentru
înţelegere.
Un text din (mă rog) opera
mea:
De lucru
Stricat de viaţă
stricat de neviaţă
de gât cu
mainimicul care mi-s
un aparat de
fabricat toxine greaţă
mă mai prezint
doar ca trimis
de Vechiul Tărâm
de unde am venit
ca să dărâm
pe-aici ce e de
dărâmat
dar nu mai e de
lucru – pace
iar îngerul mi
s-a-ncruntat
s-a pus în somn
suspină doar şi tace
(din vol. Mainimicul, Ed. Cartea
Românească, 2010)
2012, Oradea