"... puterea scriitorului e una a, vorba lui Havel, celor „fără de putere”.
1.
Pentru un scriitor, destinul şi opţiunea sunt dimensiuni existenţiale
fundamentale. Ce rol au jucat (joacă) acestea în viaţa dumneavoastră ?
Îngăduiţi-mi să fiu scurt: dacă-i destin nu e opţiune; dacă-i opţiune nu-i destin.
2.
Istoria literaturii consemnează, uneori, arbitrar momentul debutului
unui scriitor. Pentru dvs., când credeţi că s-a produs (cu adevărat)
acest eveniment? Vorbiţi-ne câte ceva despre primele încercări literare.
Până
pe la 22 de ani, în’64, când am avut impresia că, în fine, mi-am găsit
stilul (cvasi)propriu, am debutat de zeci şi zeci de ori. Am debutat
şi-am... rebutat! Pe urmă, n-am mai debutat; de rebutat, însă,-i posibil
să mi se întâmple foarte des.
3. Care a fost drumul până la prima carte ?
Lung-îndelung, ca într-un song faimos: Long is the way to Tipperary, adică Lungă-i calea pân’ la tipărire... Eram „nell mezzo del cammin di nostra vita”, A. D. MCCCCLXXVI, – când am scos prima carte (la Ed. Litera,-n regie proprie).
4.
Ce personalitate (personalităţi), grupare literară, prieteni, eveniment
biografic etc., v-au influenţat viaţa ca om şi scriitor?
Bunica
dinspre mamă; maestrul meu de pian, Augustin Schäffer (evreu din
Cernăuţi, convertit la catolicism); Ma-Via, cu care... francofonizam
aproape zilnic; profesorul (de filosofie), din Turnu-Severin, D.
Papadopol (sinucis, pare-se, în urma unei anchete inumane la
Penitenciarul din Craiova); prietenu-mi mult mai vârstnic, Vsevolod
Ostaficiuc, pictor de duminică şi causeur plin
de farmec; magnificul Dimov; admirabilul Radu Petrescu; mateinul domn
Taşcu Gheorghiu; părintele M. Avramescu, alias Jonathan X Uranus; prin
doar corespondenţă, din păcate, – N. Steinhardt, „Nicolaus
Monachus”; poetul Duşan Petrovici, prietetnicul (!) meu sârb; soţia mea
de ieri, Maria-Mia; Ildikó, soţia mea de azi... Vor mai fi fost şi
alţii, de-a lungul vrem-nu-vremii!
5.
Raportul dintre conştiinţă, politică şi gândirea liberă, constituie o
mare problemă a lumii contemporane. În aceste condiţii, care este, după
dvs., raportul dintre cetăţean şi scriitor, dintre scriitor şi putere?
„O mare problemă a lumii” de totdeauna (nu doar „lumii contemporane”). În rest, puterea scriitorului e una a, vorba lui Havel, celor „fără
de putere”. Că unii condeieri de-ai noştri (când nu sunt numai simpli
turiferari ai prea-vremelnicei Puteri) se înscriu cu acte în regulă în
partide, e treaba lor! Altminteri, dacă politicul rămâne inconturnabil, pe cât cred, – politica, în schimb, e benevolă. Ar
trebui, ca să o practici cum se cade, să ai bani, timp, pasiuni,
vocaţia scenei, dar şi pe aceea a culisei, o oarecare perfidie
(demagogie, populism), o concupiscentia dominandi,
ca şi o doză de vulgaritate, fie şi dacă eşti de neam ales. N-o
dispreţuiesc, dar n-o fac haz... Apoi, ca membru al unui partid, ar
trebui să fii disciplinat. Să asculţi de „şăfu”, ce poate fi un bou. Mai
bou, oricum, decât eşti tu, ce trebuie s-asculţi de el. Vorba lui
Păstorel: „Caligula imperator/ A făcut din cal senator;/ Petru Groza,
mai sinistru,/ A făcut din bou ministru.” – La care, ministerialul bou
(alias Romulus Zăroni) dă această memorabilă ripostă: „No, că nu-i aşe
sinistru,/ Că nu mi-s io prim-ministru,/ Io nu mi-s decât ecoul,/ Petru
Groza este boul!”
6. Literatura – la frontiera mileniului III. Din această perspectivă cum apare, pentru dvs., literatura română contemporană?
De aproape, binişor, chiar bine; de departe, nu se vede încă.
7.
Credeţi că există un timp anume pentru creaţie sau este vorba despre un
anumit „program” al scriitorului? La ce lucraţi în prezent?... Pe când o
nouă carte?...
Vă voi numi o nouă carte când voi da gata alte nouă cărţi!
8.
În contextul celor afirmate, pentru a avea un dialog mai direct cu
cititorii noştri, selectaţi din opera dvs. un text care, în linii mari,
generale, să vă reprezinte. Vă mulţumesc pentru înţelegere.
HAMLET DUPĂ HAMLET: „Se
caută şi strâng (de prin culise/ şi de pe unde se mai află) supra-/
vieţuitorii: Voltimand, Cornelius/ & Osric; li se-adaugă
Marcellus,/ Bernardo & Francisco (un soldat),/ ca şi Reynaldo
(fără ocupaţie/ din ziua morţii lui Polonius, a/ cărui ureche fost-a),
başca două/ dulci Doamne de onoare (ca să nù mai/ vorbim de prinţul
Fortinbras şi bunul/ Horatio). – După care, se va re-/ distribui: în
CLAUDIUS Fortinbras;/ în FORTINBRAS Francisco; în GERTRUDA/ o Doamnă de
onoare; în OPHELIA/ o Doamnă de onoare; în LAERTES/ Marcellus (sau
Bernardo); în POLONIUS/ sir Osric (iar în OSRIC Norul!); în/ CORNELIUS
Voltimand (& vvs.);/ în ROSENCRANTZ & GUILDENSTERN (rol
dublu)/ Reynaldo; în MARCELLUS & BERNARDO/ un Căpitan norveg; în
HAMLET Duhul/ părintelui lui Hamlet; în HORATIO/ „o parte din acesta”. –
Ce rămâne/ din el, urmând să plece cu Actorii/ şi Clownii, în turneu, –
to tell the story.”
mai 2009, Timişoara
