N.b.!, se caută un Președinte!..
Evrika!
Vin alegerile generale, (în particular!), de provincie și de capitală și de țărișoara noastră dragă, superbă, inefabilă, astrală.., numai zumzet, numai flori, numai sfoară.. așteptată, pe scări, în gară și la moară, cu sufetul la gură pe alegătorul nostru de cursă lungă.
Eu cu cine votez?!!
Și pe bune.., oferta e generoasă, gheboasă și, în general, foarte tentantă.
De pe bulevardul politică, alegerile s-au mutat pe ulița culturii, mai nou, în literatură. Și se anunță cu mare alai!
După trecerea în istorie, loc de cinste și aducere aminte a lui Nicolae Manolescu, aici pe pământ, la rădăcină, e lucrare, așteptare și bătaia peștelui...
N.b.!, să nu mă luați în nume de bine. Sunt doar un student întârziat de la istorie și filosofie bașca, scriitor și publicist înnăscut!..
Nu dați năvală. Nu vă aprindeți trabucul.
Nu-mi fac iluzii. Ca în politică, shogunii locali, șefi de filiale și subfiliale, cu foarte puține, notabile, excepții, au armatele lor de samurai pregătite.
Dar cum mă știți, eu am ambâț, am câteva prințipuri așteptări... Aprind, uneori, mușuroaie, căpițe și baloturi, să se vadă, să audă cineva că e vremea schimbătoare. Ba plouă din plin, ba e secetă!
Mă bazez pe oamenii, încă liberi, care n-au plecat, definitiv, în concediu, care nu s-au resemnat, care au înțeles cum funcționează sistemul.
Mă bazez pe cei care n-au ajuns încă la plăcinte, pe cei nemulțumiți de împărțirea tortului, pe invidioși, carieriști, revoluționari de profesie și oameni de bine, cinstiți.
Mă bazez și pe cei care, băieți ageri, isteți, aflați chiar în posturi cu cheie și lăcată, înțeleg că, în condițiile date, reformarea unei asemenea instituții e singura opțiune viabilă.
Ei, dacă această armată mută, vorbitoare etc., trecută demult pe linie moartă, se ridică în piciorușe.., și, dacă, cumva, intră în luptă, cine poate ști?!!!.
Vom afla la numirea starostelui!
Scriitorii sun chemați, cu mic cu mare, la urne. Scriitorii, (h )artiștii, în general au viziune, direcție, far și orgolii bine definite, conturate, bătute-n cuie!
Deci, așadar, vrem să se revizuiască dar să nu se schimbe nimic sau ne luăm armatele de pe câmpul cu floricele și încheiem, degrabă și fără vărsare de lacrimi, pacea.
Să ne hotărâm tovarăși!
Continuitate, pe liste, gășcuțe, interese, sau restructurare, progres, atitudine, schimbare, pe ici, pe colo, prin punctele esențiale... și de la capăt.!
Unii vor cu țara, alții cu istoria, alții cu dinastia. Trăiască republica și monarhia!
N.b., Gata cu găselnițele, căutările,
permutările și estragerea rădăcinii pătrate din istoria prezentă și viitoare a literaturii române.
Omul e lângă noi, cu arme, bagaje, cărți, trăsurică de borangic, cu proiecte de țară, de mamă, de bunici, de nepoți.., am vrut să zic de obște, el trebuie doar prezentat mulțimii atotașteptătoare, revoluționare.., temătoare și votat cu ambele mâini.
E, cum s-ar zice, stimabililor, la un clic distanță!
Se numește SIMONA NICOLETA VASILACHE.
Profesor doctor la Academia de studii economice. Cu două masterate în management și litere. Un Om din popor, tânără speranță, scriitor cu carte (cărți) și diplomă.
N.b.!, aviz la preaviz. Nu o cunosc decât din cărți pe susnumita!
Știu, e greu, foarte greu, uneori imposibil, ca în politică: cuscri, verișori, verișoare, vecine, obișnuințe, totemuri, mentalități, găști, clanuri, interese, premii, diplome, medalii, ordine, deplasări, plus Cei o sută de nemuritori etc. Etc.
Domnia sa ne propune o încercare de primenire, preschimbare, prespălare; o nouă și modernă viziune managerială de conducere a Uniunii noastre cea de toate zilele!
Citiți proiectul de program în competiția de alegere a Președintelui Uniunii Scriitorilor din România. Ușor, cu pauze și reculegere.
Vreți resurecție sau restaurație!..
n.b.!, E vorba de alegerea președintelui, restul chestiunii rămâne, cum am vorbit, deocamdată, pe poziție până la viitoarele alegeri. Așa că Domnul Varujan Vosganian să rămână în schema aceea de prim vicepreședinte, la loc de frunte, unde este util și performer, așa cum este și există și la data prezentă.
E doar un punctuleț de vedere și revedere.
E cineva contra, împotrivă, sau invers?!
Stimabililor, dragi prieteni și dușmani deopotrivă.., înscrieți-vă la cuvânt, cuviincios, pe rând sau în grup fiecare!
Dați cu sub-semnatul, dacă vă pasă!
Aștept provincia!
N.b.!,1., aveți mai jos, pe email-ul fiecăruia dintre dvs., în pdf, programul de "salvare națională" a literaturii române!
N.b.!, 2., în situațiunea dată.., și următoarea, nu sunt, depinde de depandă, în viziunea unora dintre voi, decât ciobanul sau studentul care se agață de mânerul acela (din poveste) de alamă și alarmă din tren!
p.s., stop cadru: ne vedem în gara următoare!!!