Pagini

Acesta este un Blog cu şi despre scriitorii români contemporani.

marți, 28 decembrie 2021

Semnal editorial: TANGO ÎN BRAILLE de Gabriel Alexe

 

                                                                                  


 

 

 

Îndrăgostit de poezie

                   Autor al mai multor cărţi de poezie, Gabriel Alexe confirmă încă o dată că descendenţa sa din arealul abstractului, ca, de fapt, a unor puţini poeţi români, este una ce ţine de raţional, de logică, dar şi de ludic şi paradox. Fiind matematician, crescut într-o disciplină cu reguli clare şi inflexibile, deşi matematica era în cele mai vechi timpuri, alături de fizică şi astrologie, una din metodele de a descoperi şi defini frumosul, aşa cum făcea filosofia, pentru descifrarea tainelor vieţii, în sensul iubirii de frumos, şi elocinţa pentru aşezarea esteticului în cuvîntul spus, enunţat în logica unei propoziţii sau fraze coerente, Gabriel Alexe mixează în aceste spaţii ale raţionalului cu elementele iraţionalului, ambiguităţii, care, în fond, definesc poezia. Pentru el poezia nu este doar o stare, eventual una trecătoare, provocată, artificială, ci o trăire firească din care sunt eliminate aluviunile ce i-ar diminua, după părerea lui, sensurile, conotaţiile ce ţin doar de o impetuoasă aplicare a logicii. Şi tocmai din această cauză – pentru că uneori transformă firescul în nefiresc, naturalul în artificial – majoritatea poeziilor din această carte – Tango în Braille –, chiar şi cele ce se aşază în prozodii forţate, au aceeaşi tonalitate, uniformizînd discursul, scoţîndu-l, din cînd în cînd, în afara monotoniei prin inovaţii lingvistice sau formule încifrate, elaborate de cele mai multe ori cu ostentaţie. Această monotonie pare a fi căutată de autor, ca o caracteristică a noii etape în care se află poezia sa.

                   Tango în Braille nu e chiar partitura coregrafică a unui tango, ci mai curînd un dans forţat după muzica unei singure corzi, bine strunite pe griful viorii, peste burta careia un arcuş uns bine cu colofoniu atinge pe strune cele mai subtile note pe un portativ în care cheile fa şi sol, amplificate sau reduse de diezi şi bemoli, cu octave supravegheate atent, scot muzica pe care poetul şi-o ascultă în inimă, ca un ecou într-o sală în care gălăgia de dinainte de spectacol este asurzită de liniştea de după prima ridicare a baghetei de către dirijor. Şi în inima lui există, neîndoios, o femeie, fie Clarice, fie Annelise, ori femeia în general, care-i inspiră, ca să nu zic îi provoacă declicul care-i stimulează enzima creaţiei. Astfel pentru poet e suficient numele femeii, ori un cuvînt special, care să incumbe în el toate sensurile raţionalului, pentru a demara actul facerii poemului, textului mai curînd, în care, de cele mai multe ori, sunt ascunse chei, coduri, pe care doar iniţiaţii în astfel de fapte de creaţie le pot descoperi şi înţelege în adevăratele profunzimi ascunse de el în poezii. De cele mai multe ori aceste tehnici îi reuşesc, chiar dacă în unele poezii de dragoste sau dedicate iubirii dispare căldura, îmbierea, tandreţea, pentru a face loc reflecţiilor reci, de regulă prin jocuri de cuvinte sau ironii ce au rolul de a înveseli sau sustrage atenţia lectorului. Asta şi prin utilizarea unui limbaj special: buzele, sînii, coapsele, pulpele, umerii au, firesc, forme geometrice, sunt sugerate de linii ce se curbează după sugestia dorită de autor, ori sunt ascunse în formule ce vor scoate abia la finalul lecturii esenţa dorită. Senzualul devine astfel sens vectorial, orientat fie perpendicular, fie înclinat, ori secant, după logica abstractului ce se hrăneşte de data aceasta din firesc, din real, din concret. Îndemnul lui Gabriel Alexe de la finalul poemului în cinci părţi, care dă titlul cărţii, de a citi în Braille – „Citeşte în Braille!” – nu este unul întîmplător: el cere, astfel, văzătorilor, nu nevăzătorilor, să citească prin pipăire, prin atingere, să poată astfel descoperi reliefurile cuvintelor, versurilor, sensurilor ascunse în poeziile, care au diverse forme, de la versul alb, uneori muzical, rece, la versul de nuanţă clasică, rimat şi ritmat, în prozodii forţate. Această trehnică de construcţie a cărţii ţine de o arhitectură ce doreşte, măcar la stucaturi, coloane, ogive, ferestre, acoperiş să fie diversă, să scoată din monotonie structura cărţii. Însă fondul, adică tot ce reprezintă camerele clădirii pe care o realizează, este acelaşi, în aceleaşi culori, în acelaşi decor peste care, din cînd în cînd, aşază cîte un tablou ce sparge astfel peretele, îi dă o perspectivă în care ţi se pierde privirea.

                  În cea mai mare parte, poeziile din Tango în Braille sunt poezii de dragoste, ori iscate dintr-o dragoste ce se vrea împlinită, ori este doar iluzorie, ceea ce ţine de o ficţiune existenţială, ceea ce, în fond, face literatura. Ceea ce este important în aceste poezii este faptul că ele nu pot fi apropiate de alte poezii de gen. Modalitatea de a le aşeza în pagină, de a le da viaţă este, la Gabriel Alexe, una diferită, cu o anumită singularitate. De cele mai multe ori transpare uşurinţa, aparentă, cu care aceste texte au fost scrise, încît ai tendinţa, în unele cazuri, nu de fond, ci de formă, de facilitate dacă doriţi, să-i atribui poetului un minulescianism formal, şi asta datorită succesului imediat, fragil totuşi, de care o astfel de poezie se bucură. Gabriel Alexe nu este un hedonic, dar îi place să se joace cu un soi de narcisism, chiar şi atunci cînd autoironia îl protejează de un soi de umor molipsitor. El este, astfel, primul cititor care-şi apreciază textele, declarînd că îi plac la nebunie. Şi astfel eşti şi tu, cel ce-l asculţi, îndemnat să-i placă sau să-i aprecieze în acest sens scrierile. Şi astfel Gabriel Alexe apare ca un îndrăgostit de poezie, de, mai ales, poezia lui. În unele texte este surprins chiar într-un livresc dezgolit, ca în poemul Clarviziune, în care personajele lui Mihail Bulgakov sunt evidenţiate în mod direct, iar atmosfera este una din Maestrul şi Margareta. Livrescul este prezent şi în alte poezii, topit şi iscat doar prin decriptarea unor noţiuni ce ţin de ştiinţa în care poetul este specializat, matematica, sau de simpatii pentru culturi ale Orientului îndepărtat. Însă nu face abuz de acest lucru, ci mai curînd îi place să se joace şi să provoace la interes şi prin această formă estetică pe care o practică frecvent, poezia.

                    Tango în Braille este o carte împlinită, cu tot felul de reliefuri, în care eşti invitat să admiri peisaje ce, uneori, se ivesc pe linia unui Venus ce se prăvale între coapsele unei femei, ori pe dealurile pe care vezi degete pipăind sîni ori umeri plini de flori, sau peisaje abstracte, nonfigurative din care ieşi cu gîndurile contorsionate. Privită prin atingere, cum ne invită poetul, cartea prezintă asperităţi care-ţi provoacă fiori, emoţii, ceea ce nu e puţin lucru.

                                                                                                     Gellu DORIAN

 

 


Semnal editorial:

TANGO ÎN BRAILLE de Gabriel Alexe

 Tudor Cărare

   Gabriel Alexe este o prezență discretă a urbei noastre, câmpinean prin naștere, botoșănean prin adopție, autor al mai multor volume de poezie prin care și-a afirmat pasiunea constantă pentru vers, un „îndrăgostit de poezie” așa cum îl caracterizează renumitul scriitor Gellu Dorian în excepționala prefață a proaspătului op, făcut cadou de Crăciun de către Editura PIM din Iași nu numai autorului, ci tuturor iubitorilor de poezie ai ținuturilor eminesciene.

    Poemele de dragoste din recentul volum „nu pot fi apropiate de alte poezii de gen” iar „modalitatea de a le așeza în pagină, de a le da viață este, la Gabriel Alexe, una diferită, cu o anumită singularitate” așa cum punctează, pe bună dreptate, poetul Gellu Dorian în prefața noului volum Tango în Braille, subiectul semnalului nostru editorial.

    Autorul, licențiat în matematică și științe economice la Universitățile din București și respectiv Iași, are în portofoliu o bogată activitate la catedră, în perioada 1990-2012 având calitatea de director al Școlii „Sfânta Maria” din Botoșani, fiind ctitorul școlii și inițiatorul modalităților moderne de integrare a elevilor aflați în dificultate în școala de masă.În prezent își desfășoară activitatea ca profesor de matematică la Școala nr. 11 din Botoșani, alături de un minunat colectiv de cadre didactice.

     De numele autorului se leagă și înființarea unei prime reviste de poezie la Botoșani, Agora, după evenimentele din 1989, alături de nume de referință ale liricii botoșănene (Horațiu Ioan Lașcu și Nicolae Corlat), Gabriel Alexe fiind peocupat permanent de promovarea literaturii în mediul școlar prin tradiționalele concursuri de poezie, dintre care enumerăm: Tinere condeie, în calitate de președinte al juriului concursului și „+ – Poezie” coordonat de regretatul Academician Solomon Marcus și prof. Univ. Dr. Mina Maria Rusu, în calitate de membru-evaluator al Comisiei Naționale de lingvistică-matematică.

    Deci avem un autor și un volum  -Tango în Braille – care va fi lansat pe data de 10 ianuarie 2022 orele 18, la Botoșani, la sala de festivități a ISJ-Botoșani.

    Felicitări autorului pentru acest minunat cadou oferit cu ocazia Sfintelor Sărbători de iarnă și lectură plăcută iubitorilor de poezie.

    Încheiem prin aceeași subtilă și inspirată abordare a conținutului noului volum din cuvântul însoțitor al cărții exprimat de poetul Gellu Dorian:

„ Privită prin atingere, cum ne invită poetul, cartea prezintă asperităţi care-ţi provoacă fiori, emoţii, ceea ce nu e puţin lucru.

TANGO ÎN BRAILLE

1.

Locuiesc într-un penthouse cu vedere la mare                          

înserarea confuză dispare în lumina difuză

a unei reclame Victoria’s Secret

 

faleza debordează o promenadă în ritmuri de blues

nisip azalee bonsai tsukubai aleea de vis andaluz -

șiret de pantof care încheie decorul

 

apari dezinvolt în aură mov

 

cesulețul tău fosforescent aruncă licurici în aer stârnind

semiotica mea lăuntrică

 

număr etajele la secundă

secundele urcă trupul captiv în oglindă

levitând în eter

 

măsuța albă un scaun forjat din fier 

frapiera șampania Perrier-Jouët

toate la locul lor

2.

În aerul pur te îmbrățișez

năsucul tău cârn mângâie luna - bobiță de caviar

șampanie Perrier-Jouët clinchet de cristal

răsfăț princiar șederea ta pe genunchii mei

 

parfumul hipnotic învăluie lobul urechii

buze de mosc ating un cercel

răsuflarea grăbită desface noduri

bretelele șovăie ademenitor peste umerii tăi

Vétiver

 

zbor de egretă sub o stea căzătoare

sărutul în palmă dă sens fanteziei

pe linia vieții timpul plutește în gol

 

asul tău e în mâneca mea

toate la locul lor

3.

Un echilibru fragil o aluzie

tocurile pantofilor tăi dau contur balustradei

rochia de seară – pescăruș de satin fâlfâind depărtarea

un picior dezvelit aruncă coapsa - nadă în aer

și rămâi suspendată ca luna-n décor

 

agrafa swarovski completează astral senzația:

pe trupul tău eonul a pus stăpânire!

4.

Doi heruvimi cuprinși argentin mimează

un ritm de tango

 

pantofii cu toc spun o poveste nud

ești pregătită acum!

 

reflectoarele se aprind simultan:

în arena luminii pășești venețian pe șalul de purpură

legată strâns la ochi cu ezoterica eșarfă

 

te așezi cu spatele în fața oglinzii

goală golită himerică

sațietatea sânilor în oglindirea feselor

obișnuința conferă ochiului privire divină

din unghiul perfect privesc întregul:

față și spate dintr-odată!

 

pensula împodobește sânul stâng cu fața trupului tău

sânul drept cu spatele

pictez pe sânii tăi ca un maestru o monedă aruncată în sus

căzută în același timp pe ambele fețe!

 

dacă mă simți deja m-ai îmbrățișat în afara trupului

precum aș agăța pipa de fum

și fumul de tavan 

5.

Lumina pulsează aidoma unui stroboscop

desfac eșarfa cu dinții

în ochii tăi se fac țăndări oglinzile

reflexia sânilor într-un ciob de cristal –

întregul care îți fură mințile

 

opera magna pătrunde în sânge

asul meu în inima ta 

din ura renunțării iubirea naște monștri

mergem până la capăt!

 

la celălalt capăt se sting luminile

unghia inelarului meu scrijelește pe umărul tău           

singura origine palpabilă:

Citește în Braille!

marți, 16 martie 2021

Laura Dan


 

« Fiecare dintre noi, în copilărie, concepe o poveste a vieţii pentru propria persoană. Ca adulţi, de obicei nu mai suntem conştienţi de povestea de viaţă pe care am scris-o pentru noi înşine și pe care o trăim ca pe propriul destin. Fără a fi conştienţi de aceasta, alegerile pe care le facem în viață sunt menite să ne conducă la finalul pe care l-am decis atunci când eram copii. »

1.             Pentru un scriitor, destinul şi opţiunea sunt dimensiuni existenţiale fundamentale. Ce rol au jucat (joacă) acestea în viaţa dumneavoastră ?

Fiecare dintre noi, în copilărie, concepe o poveste a vieţii pentru propria persoană. Ca adulţi, de obicei nu mai suntem conştienţi de povestea de viaţă pe care am scris-o pentru noi înşine și pe care o trăim ca pe propriul destin. Fără a fi conştienţi de aceasta, alegerile pe care le facem în viață sunt menite să ne conducă la finalul pe care l-am decis atunci când eram copii.

În analiza tranzacțională -care este o teorie explicativă a personalității și un sistem psihoterapeutic- această poveste de viaţă inconştientă este cunoscută sub numele de scenariu de viaţă.

Cred că, în urmă cu mulți ani, am trecut poezia în scenariul meu de viață. Asta se datorează faptului că am crescut într-o casă plină cu cărți şi de mică mi-a plăcut să citesc și să memorez versuri.

2. Istoria literaturii consemnează, uneori, arbitrar momentul debutului unui scriitor. Pentru dvs., când credeţi că s-a produs (cu adevărat) acest eveniment?  Vorbiţi-ne câte ceva despre primele încercări literare.

Am debutat în 2010 când, prin bunăvoința poetului Ioan Es. Pop, mi-a apărut un poem în ‘Ziarul de Duminică’, suplimentul cultural al cotidianului ‘Ziarul Financiar’. Am simțit că am debutat cu adevărat în momentul în care mi-am văzut cartea în vitrina unei librării din Sibiu.

Primele încercări literare mai serioase au fost în perioada liceului; regret și acum faptul că nu mai am revista liceului -’Vibrații’- în care mi-a fost publicată o poezie.

3. Care a fost drumul până la prima carte ? 

În 2010, din dorința de a afla mai multe despre poezia contemporană, am participat la un cenaclu literar. Atunci l-am ascultat, pentru prima oară, pe poetul Ioan Es. Pop care a citit niște poeme foarte faine. La finalul lecturii, acesta a fost de acord să-i trimit câteva dintre poeziile mele pentru a-mi spune cum i se par. În acel moment, nu știam că stau de vorbă cu unul dintre cei mai importanți poeți contemporani; dacă aș fi știut, n-aș fi avut curajul să-l abordez. Eram nesigură pe scrisul meu si nefamiliarizată cu lumea literară. În scurt timp, am primit un răspuns la care nu mă așteptam: Ioan Es. Pop mi-a spus că poeziile mele sunt bune, ba mai mult decât atât, că intenționează să publice una dintre ele în ‘Ziarul de Duminică’, ziar la care era redactor-șef în acea perioadă. Au mai fost și alte persoane din lumea literară care m-au încurajat atunci, la început: Claudiu Komartin, Ciprian Măceșaru, Alexandru Cistelecan, Bogdan Crețu, Nora Iuga, Cezar Paul-Bădescu, Emil Stratan, Constantin Stan. Atât cât pot, încerc să duc și eu mai departe un fel de solidaritate literară în care cred.

Au urmat lecturi publice, poeme publicate în cele mai importante reviste literare din țară și participări la festivaluri de poezie, totul culminând cu debutul editorial la Tracus Arte, în 2012, cu volumul de poezie Începe să doară puțin’, care a obținut premiul național ‘Mircea Ivănescu’. Am viu în minte momentul în care președintele juriului, criticul literar Alexandru Cistelecan, mi-a înmânat acel premiu. Memoria noastră afectivă păstrează vii asemenea momente. Astfel, dacă închid acum ochii, pot să vizitez casa de la țară și mă pot așeza în fața oglinzii așteptând-o pe bunica să-mi împletească părul. Azi, pe locul în care era casa bunicii se află o stație de benzină, dar asta nu are nicio importanță; asta nu mă poate opri să vizitez casa în care bunica mă așteaptă să-mi împletească părul. Mă simt ca Swann -personajul lui Marcel Proust din „În căutarea timpului pierdut”- în momentul în care mănâncă o madlenă.

4. Ce personalitate (personalităţi), grupare literară, prieteni, eveniment biografic etc., v-au influenţat viaţa ca om şi scriitor?

Mama -pentru că a fost tot timpul gura mea de oxigen-, poetul Ioan Es. Pop -căruia i-am dedicat volumul meu de debut-, domnul Antonescu -profesorul de română din liceu- și toți poeții pe care i-am citit și recitit de-a lungul timpului (Marin Sorescu, Gellu Naum, Nina Cassian, Virgil Mazilescu, Wisława Szymborska, Mark Strand, Fernando Pessoa și mulți alții).

5. Raportul dintre conştiinţă, politică şi gândirea liberă, constituie o mare problemă a lumii contemporane. În aceste condiţii, care este, după dvs., raportul dintre cetăţean şi scriitor, dintre scriitor şi putere?                                                

Sunt multe studii care arată că românii au un grad de implicare civică destul de scăzut. Din păcate, mulți dintre aceștia sunt dezinteresaţi de binele comun şi de implicarea benevolă în dezvoltarea comunităţii.

       Cred că un scriitor care se bucură de recunoaștere publică și are un simţ civic dezvoltat poate exercita o anumită influență în plan social, politic, etc și poate fi un catalizator al schimbării. Un astfel de scriitor este Radu Vancu, pentru care am toată admirația.

6. Literatura – la frontiera mileniului III. Din această perspectivă cum apare, pentru dvs., literatura română contemporană?

Momentan, cred că e în convalescență. În pandemie, industria de carte a fost foarte afectată: vânzările au scăzut, s-au închis edituri și librării, s-au anulat festivaluri literare și târguri de carte, cartea tiparită a pierdut mult teren și, în paralel, a câștigat teren pirateria online.

Cred că avem scriitori foarte buni, dar literatura română nu depinde în totalitate de cei care o scriu; există un întreg circuit pe care cartea îl urmează până să ajungă la cititori.                                                                                                                       

7. Credeţi că există un timp anume pentru creaţie sau este vorba despre un anumit „program” al scriitorului? La ce lucraţi în prezent?...Pe când o nouă carte?...

Există un timp anume pentru creație și de el depinde totul. Un anumit program legat de scris îți poate da senzația că lucrurile depind și de tine, dar nu ai niciodată certitudinea că e așa…

Am aproape gata un nou volum de versuri.

7 + UNU. În contextul celor afirmate, pentru a avea un dialog mai direct cu cititorii noştri, selectaţi din opera dvs. un text care, în linii mari, generale, să vă reprezinte. Vă mulţumesc pentru înţelegere.

Atunci m-am speriat cel mai tare

când cineva mi-a spus că noi

trăim întâmplări fericite fără să ne dăm seama.

 

era primăvară. la radio, o voce subţire.

îmi închipuiam că vocea e a unei femei care trăieşte pentru că a fost obligată.

 

o femeie care a fost dusă într-o ţară străină unde nu a vorbit. unde oamenii o împingeau dintr-o parte în alta, mirați că o pot mișca doar cu un deget.

 

mă gândeam: dacă i-aş dărui ceva ar râde zgomotos, apoi i s-ar face frică şi ar începe să plângă.

asta mă întrista.

 

camera mi se părea mai mică.

mi-ar fi plăcut s-o culc în patul meu pe femeia aceasta. să-i cânt până adoarme.

 

* * *      

În familia noastră femeile cântă și dansează între ele
se învârt în neștire 
când li se udă cămășile râd
spun că de vină e un soare nevăzut care le încălzește
dimineața se roagă își fac cruce una alteia
dau din mâini asemeni orbilor care caută o ușă
seara așteaptă înghesuite în pat ca niște saci cu nisip pregătiți pentru inundații

prin podea a început să crească iarba

pare că cineva pune în liniște un semn la casa asta.

 

Martie, 2021, București