« Fiecare dintre noi, în copilărie, concepe o poveste a vieţii pentru propria persoană. Ca adulţi, de obicei nu mai suntem conştienţi de povestea de viaţă pe care am scris-o pentru noi înşine și pe care o trăim ca pe propriul destin. Fără a fi conştienţi de aceasta, alegerile pe care le facem în viață sunt menite să ne conducă la finalul pe care l-am decis atunci când eram copii. »
1. Pentru un scriitor, destinul şi opţiunea sunt dimensiuni existenţiale fundamentale. Ce rol au jucat (joacă) acestea în viaţa dumneavoastră ?
Fiecare dintre noi, în copilărie, concepe o poveste a vieţii pentru propria persoană. Ca adulţi, de obicei nu mai suntem conştienţi de povestea de viaţă pe care am scris-o pentru noi înşine și pe care o trăim ca pe propriul destin. Fără a fi conştienţi de aceasta, alegerile pe care le facem în viață sunt menite să ne conducă la finalul pe care l-am decis atunci când eram copii.
În analiza tranzacțională -care este o teorie explicativă a personalității și un sistem psihoterapeutic- această poveste de viaţă inconştientă este cunoscută sub numele de scenariu de viaţă.
Cred că, în urmă cu mulți ani, am trecut poezia în scenariul meu de viață. Asta se datorează faptului că am crescut într-o casă plină cu cărți şi de mică mi-a plăcut să citesc și să memorez versuri.
2. Istoria literaturii consemnează, uneori, arbitrar momentul debutului unui scriitor. Pentru dvs., când credeţi că s-a produs (cu adevărat) acest eveniment? Vorbiţi-ne câte ceva despre primele încercări literare.
Am debutat în 2010 când, prin bunăvoința poetului Ioan Es. Pop, mi-a apărut un poem în ‘Ziarul de Duminică’, suplimentul cultural al cotidianului ‘Ziarul Financiar’. Am simțit că am debutat cu adevărat în momentul în care mi-am văzut cartea în vitrina unei librării din Sibiu.
Primele încercări literare mai serioase au fost în perioada liceului; regret și acum faptul că nu mai am revista liceului -’Vibrații’- în care mi-a fost publicată o poezie.
3. Care a fost drumul până la prima carte ?
În 2010, din dorința de a afla mai multe despre poezia contemporană, am participat la un cenaclu literar. Atunci l-am ascultat, pentru prima oară, pe poetul Ioan Es. Pop care a citit niște poeme foarte faine. La finalul lecturii, acesta a fost de acord să-i trimit câteva dintre poeziile mele pentru a-mi spune cum i se par. În acel moment, nu știam că stau de vorbă cu unul dintre cei mai importanți poeți contemporani; dacă aș fi știut, n-aș fi avut curajul să-l abordez. Eram nesigură pe scrisul meu si nefamiliarizată cu lumea literară. În scurt timp, am primit un răspuns la care nu mă așteptam: Ioan Es. Pop mi-a spus că poeziile mele sunt bune, ba mai mult decât atât, că intenționează să publice una dintre ele în ‘Ziarul de Duminică’, ziar la care era redactor-șef în acea perioadă. Au mai fost și alte persoane din lumea literară care m-au încurajat atunci, la început: Claudiu Komartin, Ciprian Măceșaru, Alexandru Cistelecan, Bogdan Crețu, Nora Iuga, Cezar Paul-Bădescu, Emil Stratan, Constantin Stan. Atât cât pot, încerc să duc și eu mai departe un fel de solidaritate literară în care cred.
Au urmat lecturi publice, poeme publicate în cele mai importante reviste literare din țară și participări la festivaluri de poezie, totul culminând cu debutul editorial la Tracus Arte, în 2012, cu volumul de poezie ‘Începe să doară puțin’, care a obținut premiul național ‘Mircea Ivănescu’. Am viu în minte momentul în care președintele juriului, criticul literar Alexandru Cistelecan, mi-a înmânat acel premiu. Memoria noastră afectivă păstrează vii asemenea momente. Astfel, dacă închid acum ochii, pot să vizitez casa de la țară și mă pot așeza în fața oglinzii așteptând-o pe bunica să-mi împletească părul. Azi, pe locul în care era casa bunicii se află o stație de benzină, dar asta nu are nicio importanță; asta nu mă poate opri să vizitez casa în care bunica mă așteaptă să-mi împletească părul. Mă simt ca Swann -personajul lui Marcel Proust din „În căutarea timpului pierdut”- în momentul în care mănâncă o madlenă.
4. Ce personalitate (personalităţi), grupare literară, prieteni, eveniment biografic etc., v-au influenţat viaţa ca om şi scriitor?
Mama -pentru că a fost tot timpul gura mea de oxigen-, poetul Ioan Es. Pop -căruia i-am dedicat volumul meu de debut-, domnul Antonescu -profesorul de română din liceu- și toți poeții pe care i-am citit și recitit de-a lungul timpului (Marin Sorescu, Gellu Naum, Nina Cassian, Virgil Mazilescu, Wisława Szymborska, Mark Strand, Fernando Pessoa și mulți alții).
5. Raportul dintre conştiinţă, politică şi gândirea liberă, constituie o mare problemă a lumii contemporane. În aceste condiţii, care este, după dvs., raportul dintre cetăţean şi scriitor, dintre scriitor şi putere?
Sunt multe studii care arată că românii au un grad de implicare civică destul de scăzut. Din păcate, mulți dintre aceștia sunt dezinteresaţi de binele comun şi de implicarea benevolă în dezvoltarea comunităţii.
Cred că un scriitor care se bucură de recunoaștere publică și are un simţ civic dezvoltat poate exercita o anumită influență în plan social, politic, etc și poate fi un catalizator al schimbării. Un astfel de scriitor este Radu Vancu, pentru care am toată admirația.
6. Literatura – la frontiera mileniului III. Din această perspectivă cum apare, pentru dvs., literatura română contemporană?
Momentan, cred că e în convalescență. În pandemie, industria de carte a fost foarte afectată: vânzările au scăzut, s-au închis edituri și librării, s-au anulat festivaluri literare și târguri de carte, cartea tiparită a pierdut mult teren și, în paralel, a câștigat teren pirateria online.
Cred că avem scriitori foarte buni, dar literatura română nu depinde în totalitate de cei care o scriu; există un întreg circuit pe care cartea îl urmează până să ajungă la cititori.
7. Credeţi că există un timp anume pentru creaţie sau este vorba despre un anumit „program” al scriitorului? La ce lucraţi în prezent?...Pe când o nouă carte?...
Există un timp anume pentru creație și de el depinde totul. Un anumit program legat de scris îți poate da senzația că lucrurile depind și de tine, dar nu ai niciodată certitudinea că e așa…
Am aproape gata un nou volum de versuri.
7 + UNU. În contextul celor afirmate, pentru a avea un dialog mai direct cu cititorii noştri, selectaţi din opera dvs. un text care, în linii mari, generale, să vă reprezinte. Vă mulţumesc pentru înţelegere.
Atunci m-am speriat cel mai tare
când cineva mi-a spus că noi
trăim întâmplări fericite fără să ne dăm seama.
era primăvară. la radio, o voce subţire.
îmi închipuiam că vocea e a unei femei care trăieşte pentru că a fost obligată.
o femeie care a fost dusă într-o ţară străină unde nu a vorbit. unde oamenii o împingeau dintr-o parte în alta, mirați că o pot mișca doar cu un deget.
mă gândeam: dacă i-aş dărui ceva ar râde zgomotos, apoi i s-ar face frică şi ar începe să plângă.
asta mă întrista.
camera mi se părea mai mică.
mi-ar fi plăcut s-o culc în patul meu pe femeia aceasta. să-i cânt până adoarme.
* * *
În familia noastră
femeile cântă și dansează între ele
se învârt în neștire
când li se udă cămășile râd
spun că de vină e un soare nevăzut care le încălzește
dimineața se roagă își fac cruce una alteia
dau din mâini asemeni orbilor care caută o ușă
seara așteaptă înghesuite în pat ca niște saci cu nisip pregătiți pentru
inundații
prin podea a început să crească iarba
pare că cineva pune în liniște un semn la casa asta.
Martie, 2021, București
