„e prea devreme să mă
gîndesc la destin...”
1.
Pentru un scriitor, destinul şi opţiunea sunt dimensiuni existenţiale
fundamentale. Ce rol
au jucat (joacă) acestea în viaţa dumneavoastră ?
E prea
devreme să mă gîndesc la destin, sau poate că e mai bine să nu privesc prea
insistent în fîntîna vieţii. Pot spune doar că opţiunile, unele eronate, altele
corectoare, unele ezitante, altele îndărătnice, tind spre configurarea unui
destin, asupra căruia mai cuget, nu-l pot considera fixat.
2. Istoria literaturii consemnează, uneori, arbitrar momentul debutului
unui scriitor. Pentru dvs., când credeţi că s-a produs (cu adevărat) acest
eveniment? Vorbiţi-ne câte ceva despre
primele încercări literare.
Primele încercări literare datează din
perioada liceului, deşi aş putea menţiona caietele de însemnări, inclusiv
încercările în proză, din perioada gimnaziului, sau chiar caietele pe care le
mîzgîleam anterior. Însă, în timpul liceului (treapta a II-a), am avut o
activitate literară propriu-zisă. Iar fizic, în public, am ieşit de-abia în
aprilie 1991, la cenaclul
"Poesis", pe cînd mă simţeam, din punct de vedere spiritual, apropiat
ma degrabă de un fel de Ev Mediu. Am debutat în revista "Familia" din
Oradea, în numărul din octombrie 1996, urmare a obţinerii unui premiu (la Concursul "Iosif
Vulcan-Ady Endre").
3.
Care a fost drumul până la prima carte ?
Cu prilejul debutului în revistă, în 1996, la Oradea, am primit îndemnuri
şi încurajări de a publica în volum. Apoi, de la scriitorul Gellu Dorian, deşi,
la început, eu nu credeam că aş deţine poezii pentru o carte. Au existat şi
poticniri, în 1997, cînd am pierdut contactul cu o editură din Beiuş, dispusă,
pare-se, să mă publice, şi în 1998, cînd nu am obţinut vreun premiu la Concursul "Porni
Luceafărul…". Dificultăţi personale ulterioare m-au ţinut de asemenea pe
loc. Dar în 2005, Editura "Junimea" mi-a acordat, la Concursul "Porni
Luceafărul…", un premiu constînd în publicarea, în 2006, a volumului
"Amor fati", volum nominalizat
în ianuarie 2007 la Premiul
"Mihai Eminescu"- Opera Prima.
4.
Ce personalitate (personalităţi), grupare literară, prieteni, eveniment
biografic etc., v-au influenţat viaţa ca om şi scriitor?
Bineînţeles, mediul prin care trec şi oamenii pe care îi
cunosc mă pot influenţa. Aş putea menţiona familia, şcoala, cenaclul,
scriitorii (din Botoşani, în primul rînd).
5.
Raportul dintre conştiinţă, politică şi gândirea liberă, constituie o mare
problemă a lumii contemporane. În aceste condiţii, care este, după dvs.,
raportul dintre cetăţean şi scriitor, dintre scriitor şi putere?
În spiritul distincţiilor realizate de Titu Maiorescu,
politica şi literatura sînt domenii distincte, cu legi proprii. Într-o
democraţie, se înţelege de la sine, cetăţeanul participă la exerecitarea
puterii, prin vot, prin opinii, prin influenţă, indiferent de meserie sau
preocupări. De asemenea, poate să fie membru al unui partid sau al unei
organizaţii, să fie ales în parlament sau în consiliile locale, să devină
primar sau preşedinte. Apare totuşi o dificultate în delimitarea domeniilor,
deoarece statul este un fel de suprainstituţie, se pare că are tangenţă mai
mult cu domeniile ţinînd de social decît de politic.
6.
Literatura – la frontiera mileniului III. Din această perspectivă cum apare,
pentru dvs., literatura română contemporană?
Aş putea spune că apreciez eforturile scriitorilor,
îndeosebi ale celor tineri, de a ieşi din tipare, de a aduce un suflu nou, şi
în această privinţă numele cel mai vehiculat este cel al Cenaclului
"Fracturi", reprezentînd un fenomen care are deja o
"vechime" de un deceniu.
7.
Credeţi că există un timp anume pentru creaţie sau este vorba despre un anumit
„program” al scriitorului? La ce lucraţi în prezent?...Pe când o nouă carte?...
Se poate scrie şi după inspiraţie, şi după program, mai
important e rezultatul, în general cei care scriu după program se apropie de
profilul scriitorului profesionist, acesta putînd fi şi un scriitor comercial, lucru de alfel
chiar mertoriu în vremurile pe care încercăm să le trăim.
Botoşani, 2008
Faculataiv :
7 + UNU. În
contextul celor afirmate, pentru a avea un dialog mai direct cu cititorii noştri, selectaţi din opera
dvs. un text care, în linii mari, generale, să vă reprezinte. Vă mulţumesc pentru
înţelegere.
aveam
un vers...
aveam un vers, un cântec
de lebădă,
care putea fi dezvoltat.
de la ce să încep?
măseaua- nu mă doare chiar tare, dar mă agasează, într-adevăr.
sunt pe spate, cu capul ridicat incomod, piciorul drept peste cel stâng,
port un fes larg şi caraghios,
un trening şi vesta albă, din lână,
pantaloni de bazar cu bată jos
şi şosete de casă, acoperite de ciorapi subţiri de magazin.
mă aflu în camera noastră,
colegul joacă Wolfi,
un altul e plecat să dea meditaţie,
mă doare întrucâtva fruntea, din cauza măselei,
oriîncotro m-aş întoarce dau de dinţii mei supurând
care putea fi dezvoltat.
de la ce să încep?
măseaua- nu mă doare chiar tare, dar mă agasează, într-adevăr.
sunt pe spate, cu capul ridicat incomod, piciorul drept peste cel stâng,
port un fes larg şi caraghios,
un trening şi vesta albă, din lână,
pantaloni de bazar cu bată jos
şi şosete de casă, acoperite de ciorapi subţiri de magazin.
mă aflu în camera noastră,
colegul joacă Wolfi,
un altul e plecat să dea meditaţie,
mă doare întrucâtva fruntea, din cauza măselei,
oriîncotro m-aş întoarce dau de dinţii mei supurând
bleu
Ea mă
chinuie nespus.
Rochia ei bleu, respect pentru duritate.
Caută să întelegi, zicea.
Rochia şi gura mea căscată.
Falie depăşită prin copilărie
candoarea
ea m-a executat
ea nu mă va învia (niciodata)
dincolo de prostie lumina.
Vreau să fac excese şi pe urmă să-mi revin.
Nicicînd n-am simţit-o mai aproape.
Rochia ei bleu, respect pentru duritate.
Caută să întelegi, zicea.
Rochia şi gura mea căscată.
Falie depăşită prin copilărie
candoarea
ea m-a executat
ea nu mă va învia (niciodata)
dincolo de prostie lumina.
Vreau să fac excese şi pe urmă să-mi revin.
Nicicînd n-am simţit-o mai aproape.
Botoşani, 2012