Date biobibliografice:
Marcel Ion Fandarac născut la Băcani, Judeţul Vaslui, în 20.05. 1959.
Membru al Uniunii Scriitorilor din România. Avocat, membru al
UNBR-Baroul Bucureşti. Licenţiat în drept,
master în: Dreptul afacerilor; Administraţie Publică Europeană; Relaţii
Politice Internaţionale. Editor autorizat de Ministerul Culturii. Jurnalist
afiliat la OIJ-Organizaţia Internaţională a Jurnaliştilor.
Debut în revista Amfiteatru, 1984. Debut editorial la Cartea Românească,
1988 cu secţiunea „Bună ziua, bună seara” din antologia „Prier”
Cărţi publicate:
-
Domnişoara
Karma, editura Corrida, 1992
-
Înger
de pază, editura Corrida, 1992
-
Proprietarul
de îngeri, editura Corrida, 1994
-
Sertarul
lui Dumnezeu, editura Corrida, 1996
-
Amintirile
Sufletului, editura Corrida, 1999
1. Pentru
un scriitor, destinul şi opţiunea sunt dimensiuni existenţiale fundamentale. Ce
rol au jucat (joacă) acestea în viaţa dumneavoastră ?
Optezi să devii scriitor, dar Dumnezeu face
jocurile...Gabriel Garcia Marques e un exemplu ce înseamnă destinul de
scriitor...în viaţă. Pentru unii, destinul lucrează post-mortem, vezi Eminescu,
de pildă!
2. Istoria
literaturii consemnează, uneori, arbitrar momentul debutului unui scriitor. Pentru
dvs., când credeţi că s-a produs (cu adevărat) acest eveniment? Vorbiţi-ne câte ceva despre primele încercări
literare.
Am debutat la Editura Cartea Românească, în
Antologia « PRIER », cu secţiunea « Bună ziua, bună seara… ». Primele încercări literare
mi-au fost monitorizate de Geo Dumitrescu la rubrica Poşta Redacţiei a Revistei
Luceafărul. El mi-a dat încredere…Apoi, am primit un premiu, « Tinere
condeie » prin bunăvoinţa lui Tudor Opriş. Am frecventat sporadic cenaclul
de la Revista Luceafărul iniţiat de Ion Gheorghe, apoi cenaclul « Numele
Poetului » iniţiat şi condus de Cezar Ivănescu, cel care mi-a publicat
unele versuri în acea revistă. Practic, am debutat după 1989, în anul 1992 la
Editura Corrida, cu două cărţi : « Domnişoara Karma », « Înger
de pază », prima cu o prezentare semnată de Alexandru Piru şi o alta
semnată de Eugen Simion ; cealaltă carte purtând prezentările altor doi
scriitori : Vasile Andru şi Alex Ştefănescu. Datorită
acestor două cărţi, am devenit membru al Uniunii Scriitorilor din România.
3.
Care a fost drumul până la prima carte ?
Drumul până la prima carte a durat foarte mulţi
ani, cam vreo 15 ani… Ultimii ani fiind de bătut aproape cu picioarele în uşile
editurii Cartea Românească. Jocurile mizerabile practicate de culturnicii
acelei perioade, m-au adus la o aşa disperare că eram să-l bat în biroul lui de
director pe George Bălăiţă.L-a scăpat din mâinile mele Mircea Ciobanu, cel care
îmi aprecia talentul, dar nu putea trece peste scârbavnicul de Liviu Călin,
care mă ştersese din lista celor care trebuiau să debuteze singuri în volum,
după ce un juriu decisese asta la concursul de debut organizat de Editura
Cartea Românească pentru anul 1998. Pe George Bălăiţă l-am ameninţat că să mă
duc la Ceauşeasca să depun un memoriu, după ce o să-l bat, evident. Nu ştiu de
unde îmi venise în minte scorneala asta, dar Bălăiţă s-a speriat atât de tare
că , prin uşa deschisă, l-a strigat pe Mircea Ciobanu… La vreo 25 de ani de la
întâmplare, undeva în rond la Piaţa Romană, într-o seară târzie, îl salut pe
Bălăiţă, el îmi răspunde oarecum încurcat : « Domnule Fandarac,
atunci erau alţii mai nebuni decât Dumneata…, da, îmi aduc aminte…, ălea erau
vremurile »… Vremurile lui alde Bălăiţă et company…
3. (bis !)
Ce personalitate (personalităţi), grupare literară, prieteni, eveniment
biografic etc., v-au influenţat viaţa ca om şi scriitor?
Nu am fost influenţat de nici o grupare literară.
M-a influenţat negativ Nichita Stănescu prin « Roşu Vertical » citit de mine în perioda când eram încorporat
în Batalionul de luptă de la Odorheiul Secuiesc. Nichita Stănescu a fost unul
din cei mai mari lingăi ai PCR-lui, el deformat multe conştiinţe prin cele două
cărţi ale sale , şi nu vorbesc numai de scriitori. Fiind un singuratic, nu am
suferit altfel de influenţe… Dacă stau bine să mă gândesc, m-am infleunţat pe
mine însumi prin lecturile din marii scriitori şi filosofi ai lumii, Platon şi
Shakespeare, Eminescu şi ca atât până m-am stratificat ca scriitor. Trebuie să
mai spun că, deşi nu sunt un practicat creştin-ortodox, Iisus mi-a fost model
şi sfătuitor, încă îmi este…
4. Raportul
dintre conştiinţă, politică şi gândirea liberă, constituie o mare problemă a
lumii contemporane. În aceste condiţii, care este, după dvs., raportul dintre
cetăţean şi scriitor, dintre scriitor şi putere?
În România de azi, scriitorii nu mai sunt cetăţeni
şi cetăţenii nu-i mai iubesc pe scriitori, ei îi votează pe cei care îi mint
mai bine pentru că libertatea asumată îi face să se gândească la necesităţile
existenţei imediate pentru supravieţuire şi nu la cărţile scrise de scriitori.
Drama este adîncită şi de faptul că scriitorii scriu doar pentru a se citi ei
între ei… Scriitori şi putere ? Ce basm… Puterea are nevoie de jurnalişti
scandalagii, nu de scriitori care visează la Premiul Nobel. Când Puterea îşi
focusează interesele, totuşi, pen vreun scriitor, vezi cazul Cărtărescu, nu se
pierd decât banii celor care abia dacă au de o pîine pentru copiii lor… S-a
gândit cineva că, dintre aceşti copii cărora Puterea le ia, astfel, din bănuţii
de pâine, mâine va ieşi un scriitor de Premiul Nobel ? Pentru că un
scriitor care va lua un Nobel va avea nevoie de o carte în care va spune
adevărul despre Putere, nu va avea nevoie de sprijinul acesteia, aşa cum s-a
întâmplat în cazul Cărtărescu.
5. Literatura
– la frontiera mileniului III. Din această perspectivă cum apare, pentru dvs.,
literatura română contemporană?
Literatura nu are frontiere… Literatura română
scrisă acum, e marginală, imitativă, postetativă… Cu câteva excepţii, ale unor
scriitori puşi la index, printre care mă număr şi eu. Nu am mai publicat nici o
carte din anul 1999, deşi am mai mult de 2000 de manuscrise. Pentru cine să
public ? Pentru Liiceanu şi gaşca lui de efeminaţi ? Pentru un
interesat de carieră ca Nicolae Manolescu ? Pentru cititorii de poezie
care, practic, nu mai există ? Sunt optimist dacă eu cred că se va reveni
la normalitate, în acest sens, peste vreo 25 de ani…, din acest moment al
anului 2014 !
6. Credeţi
că există un timp anume pentru creaţie sau este vorba despre un anumit
„program” al scriitorului? La ce lucraţi în prezent?...Pe când o nouă carte?...
Tocmai v-am
răspuns, oarecum… Cred cî prozatorii
au nevoie de un program, cum spuneţi… Poeţii, nu cred… În ceea ce
mă priveşte, sunt fericit atunci când
scriu… Scriu pentru a atinge fericirea… Dumnezeu încă e darnic cu mine, în
acest sens… Bine, cred că şi greşeşte că nu îmi dă acces spre bani mulţi, dar
dacă mă gândesc la Eminescu, îi dau dreptate Lui Dumnezeu…
Faculataiv :
7 + UNU. În
contextul celor afirmate, pentru a avea un dialog mai direct cu cititorii noştri,
selectaţi din opera dvs. un text care, în linii mari, generale, să vă
reprezinte. Vă mulţumesc pentru înţelegere.
Cititorii
Dumneavoastră să mai meargă şi prin biblioteci, că nu le va strica... Acolo,
pot citi câteva poeme din cartea mea „Amintirile Sufletului”, apărută în 1999
la Editura Corrida din Bucureşti. Vor descoperi o carte de fantumuri... Ştiţi
Dumneavoastră povestea primei forme fixe de poezie din Literatura Română: fantumul, formă literară inventată de
mine în 1994 şi impusă oarecum în vizorul naţiunii române începând cu 1999,
prin vocea celor care au scris despre această formă fixă de poezie, printre
care amintesc pe Ştefan Augustin Doinaş, Cezar Ivănescu, Alexandru Balaci,
Theodor Codreanu, Nicolae Georgescu, Corneliu Mihai Ionescu ş.a.
Notă: În absenţa poemelor împricinate, ne-am permis,
oarecum.., până ajunge stimabilul cetitor la bibliotecă, înamorat de literatură
şi ambâţ, să-l ajutăm cu înţelegere, publicând aceste, câteva, poeme de pe
site-ul poezie.ro.
AMORUL/VERSUL...
... N-aș fi fost om, fără amor,
și, fără suflet, stelelor
nu le-aș mai fi spus versul pur,
O! Versul li-i al lor contur...
... N-aș fi fost om, fără amor,
O spun când singur sunt si-`ndur
O! Prea frumoasa vrând... aur,
Eu am doar suflet, stelelor...
În veci, i-ași spune versul pur,
Prințesei muritorilor,
Doar, de-o sărut, devine nor,
Ah! versu-i al tainei contur...
Cum eu sunt om dorind amor...
15.02.2010, ora 2057
La Cărturești, cafenea
Str. Pictor Arth. Verona, București
FEMEIA...
Femeia-i pură în amor,
A spus, cândva, un mare sfânt,
nu erau morți, și nici mormânt,
ci doar lumina stelelor...
Femeia-i pură în amor,
s-aude iar, ori bate vânt
sau e doar șoapta morților,
chemându-L pe Marele Sfânt?
Nu erau morți, și nici mormânt,
În seara cea, a tuturor,
Când ea avea acel veștmânt,
Ay, doar lumina stelelor...
Femeie pură în amor...
05.02.2009
La Micul Paris, Buc., ora 17
... N-aș fi fost om, fără amor,
și, fără suflet, stelelor
nu le-aș mai fi spus versul pur,
O! Versul li-i al lor contur...
... N-aș fi fost om, fără amor,
O spun când singur sunt si-`ndur
O! Prea frumoasa vrând... aur,
Eu am doar suflet, stelelor...
În veci, i-ași spune versul pur,
Prințesei muritorilor,
Doar, de-o sărut, devine nor,
Ah! versu-i al tainei contur...
Cum eu sunt om dorind amor...
15.02.2010, ora 2057
La Cărturești, cafenea
Str. Pictor Arth. Verona, București
FEMEIA...
Femeia-i pură în amor,
A spus, cândva, un mare sfânt,
nu erau morți, și nici mormânt,
ci doar lumina stelelor...
Femeia-i pură în amor,
s-aude iar, ori bate vânt
sau e doar șoapta morților,
chemându-L pe Marele Sfânt?
Nu erau morți, și nici mormânt,
În seara cea, a tuturor,
Când ea avea acel veștmânt,
Ay, doar lumina stelelor...
Femeie pură în amor...
05.02.2009
La Micul Paris, Buc., ora 17
CAFENEAUA (MLR)
... Privesc la muritori și scriu
Despre sufletul lor cel viu,
Ei chefuiesc bând bere,vin,
Le toarnă-n cupe, un divin...
... Privesc la muritori și scriu
și toți mai mor câte puțin,
de-afară, moartea vine lin
spre sufletul lor cela viu...
Ei chefuiesc bând bere,vin,
În cafenea, până târziu,
și-i cafeneaua un sicriu-,
le toarnă-n cupe, un divin...
... Privind la muritori, mai scriu...
19.11. 2009,ORA 2037
La Cafeneaua MLR, subsol
GLAMOUR...
... Vino, în seri, să bem un vin,
Să te sărut, să fiu divin,
Că gura ta-i gură de rai,
O!vino, un sărut să-mi dai...
... Vino, în seri, să bem un vin,
și, lângă pieptul meu să stai,
c-or trece secoli, și-ai să vrai,
să mă săruți, să fiu divin...
Ay, gura ta-i gură de rai,
și-o dai la oricare străin?
De din iubire, eu mor lin,
Iubito, un sărut să-mi dai...
Să bem, sub seri, al tainei vin...
29.01.2010, ora 2300
La Grand Cafe Van Gogh,
Str. Smârdan,nr.9, Buc. Vechi (lângă BNR)
Bucureşti, 2014