Un drum muncit, plin de zbateri, îndoieli,
sute de poeme din care după lungi negocieri cu mine, am selectat vreo 70 în volumul
de debut, Cerșetori de stele. A fost un
dar pe care mi l-am făcut la împlinirea a 40 de ani. Poate prea târziu ca vârstă,
poate prea devreme ca debut.”
1.
Pentru un scriitor, destinul şi opţiunea
sunt dimensiuni existenţiale fundamentale. Ce rol au jucat (joacă) acestea în
viaţa dumneavoastră ?
1. A fi scriitor este un destin, nu o opțiune. Mai întâi ți se dă harul, îl
duci cu tine fără să știi, ca și cum ai purta, nu în pântec, ci în suflet, un
copil în fașă. Devii conștient de existența lui când începe să se foiască, să
nu-și găsească locul, să se simtă neînțeles, să adune tumultul lumii, să-l
doară propria exitență. Dintr-odată în tine începe să se răzvrătească ceva. Iar
rătăcirile de altă dată pe colile albe ale copilăriei, ale adolescenței, încep
să capete sens. Abia aici intervine opțiunea, când realizeazi că este un dat care necesită timp, sacrificii, dăruire,
încredere, pasiune și multă disciplină. Dacă
ești dispus să deschizi brațele larg, te așezi senin pe cruce și aștepți ca
timpul să-ți bată cuiele, fără să strigi.
2.
Istoria literaturii consemnează, uneori, arbitrar momentul debutului unui scriitor.
Pentru dvs., când credeţi că s-a produs (cu adevărat) acest eveniment? Vorbiţi-ne câte ceva despre primele încercări
literare.
2. Debutul... Ce este debutul? „Primii pași făcuți de cineva într-o
carieră” așa spune dex-ul, dar dacă acești pași nu-i faci în mod constant,
riști să rămâi în urmă. Este ca la o cursă de atletism. Unii favorizați de
soartă, reușesc să ia startul „ca la carte” și primesc coronița fără prea multe
eforturi, alții aleargă ani de zile după această iluzie. Unii dintre cei care
obțin coronița sunt adesea îmbătați de parfumul succesului și se pierd, ceilalți continuă să alerge din dorința de
a-și demonstra că sunt cel puțin la fel de buni. Important este să te menții în
cursă, în stilul tău, fără a face efortul de a fi pe plac sau a te ralia noilor
tendințe, dacă ele nu te reprezintă. Cred că cei predestinați să scrie, merg pe
cărarea debutului fără să știe, încă de la naștere. Adună amintiri, locuri,
oameni, emoții, doruri, tristeteți, singurătăți până într-o zi când se declanșează
în ei acel „ceva”, iar cei în măsură, recunosc în forma care se dezbracă de
umbre, poetul... Este un drum lung și anevoios care necesită răbdare și
perseverență. L-am parcurs și eu... Primul poem mi-a fost publicat în ziarul
„Cuvântul Nou” din orașul Sfântu Gheorghe la la rubrica „Tinere condeie” prin
anii ’80, după ce câștigasem
câteva premii la concursurile de creație. Pe atunci activam la cercul literar
de la „Casa Pionierilor” din orașul Târgu Secuiesc. Abia după vreo 30 de ani am
debutat editorial în antologia „ Lira în patru puncte cardinale”, Ed. Rovimed
Publishier, 2010, iar în 2011, cu
volumul Cerșetori de stele, Ed. Art Book, Bacău. Un an mai târziu mi-a fost
publicat un grupaj de poeme în revista „Plumb”. Cum pot stabili eu când s-a
produs debutul? Întâmplările relatate mai sus, au fost doar pași spre o
conștientizare a drumului. Mi-au confirmat că scrisul nu e doar un moft, ci un
mod de a trăi, și nu oricum, ci cu toată responsabilitatea care îți este pusă
pe umeri cu acest destin. Când îl conștientizezi,
știi că debutezi cu fiecare volum, chiar cu fiecare poem publicat și nu îți
permiți să te mai prezinți oricum.
3.Care
a fost drumul până la prima carte ?
3. Un drum muncit, plin de zbateri, îndoieli, sute de poeme din care după
lungi negocieri cu mine, am selectat vreo 70 în volumul de debut, Cerșetori de stele. A fost un dar pe care
mi l-am făcut la împlinirea a 40 de ani. Poate prea târziu ca vârstă, poate
prea devreme ca debut. Am învățat în timp, din mers și din greșeli. Dar nu
regret nimic și satisfacția îmi este cu atât mai mare cu cât știu că am depus
efort pentru fiecare centimetru de drum parcurs. Nu m-a luat nimeni de mână să mă așeze în
față. Am avut un crez al furnicii încă
de la primul volum pe care mi l-am urmat cu sfințenie...În jungla mare de
cuvinte/ poate încăpea oricând/ oricum/ oricine/ elefanți/ mistreți/ chiar și
cămile/ în pielea umbrei de furnică/ poți intra/ fără să zgârii/ să rănești/ să
strigi/ doar pe brânci (umbra de furnică).
4.Ce personalitate (personalităţi),
grupare literară, prieteni, eveniment biografic etc., v-au influenţat viaţa ca
om şi scriitor?
4. Este o întrebare complexă pe baza căreia s-ar putea
dezvolta un roman dacă e să luăm fiecare perioadă în parte și oamenii care s-au
perindat. Suntem suma întâmplărilor și a oamenilor pe care-i întâlnim.
Dar...niciun eveniment sau persoană din viața mea nu m-au marcat mai mult decât
decesul timpuriu al mamei care m-a lăsat nu doar cu un gol imens, ci și cu o
neîmplinire. Am încercat să mă eliberez de această tristețe, scriind. Recunosc
pentru mine poezia a fost ca o terapie. Drumul parcurs până am învățat că nu
orice stare este poezie, a fost greu, dar m-a ținut departe de gândurile negre.
Având acces la internet, am avut posibilitatea să activez pe câteva site-uri
unde erau și comunitați literare care m-au ajutat să văd lucrurile dintr-o
perspectivă la care nu mă gândisem până atunci: aceea de a publica. Am fost
membru fondator al cenaclului online Lira 21 de la Bacău în care am activat câțiva
ani. Din această colaborare a rezultat volumul de debut, patru antologii de
poezii, și lucrul cel mai important, intrarea în lumea literară din virtual în
real, odată cu lansarea cărților în cadrul cenaclului literar „George Bacovia”
din Bacău unde am avut prilejul de a cunoaște și a primi aprecieri de la
persoane importante din viața culturală literară băcăuană. Votul lor de încredere
m-a făcut să cred că sunt pe calea bună. Nu am să dau nume pentru că ar trebui
să fac o listă lungă și aș risca să nedreptățesc alți poeți, scriitori,
redactori ai revistelor, critici care au scris despre cărțile mele, prieteni
sau oameni de bine din alte zone ale țării care m-au sprijinit și susținut după
debut. Este foarte importantă evoluția după debut. Fac parte dintre cei care au
nevoie din când în când de confirmări. Și cum în grupurile din care făceam
parte mi se părea că era mult subiectivism, am ales însingurarea. Am început să
trimit grupaje de poeme la festivaluri și concursuri de poezie. Premiile
obținute mi-au confirmat încă o dată că ceea ce scriam avea și valoare
literară, nu doar sentimentală. În toată această călătorie, umbra unei mari
personalități literare m-a urmărit încă din adolescență – George Bacovia. La
terminarea liceului pe care l-am absolvit la Bacău, am luat cu mine toată
atmosfera băcăuană descrisă de poet în poemele sale. Pe drumul de întoarcere
spre casă, poemul care a stat pe buzele
grupului de elevi covăsneni, a fost „ Liceu”, spre deliciul celor din autobuz. „Liceu,
cimitir al tinereții mele” a rămas un refren pe care l-am auzit mereu în
gândurile mele. Nu aveai cum să nu-l
iubești pe Bacovia cu tristețile, cu ropotele de ploaie, cu abatoarele, cu amurgurile violet, cu
plumbul, cu toată simbolistica lui cu tot.
Era parte din oraș, din aerul pe care-l respirai...Am mai purtat în
suflet un poem de o rară sensibilitate al Magdei Isanos pe care-l consider unul
dintre cele mai frumoase poeme de dragoste al literaturii române – „Vis
vegetal”. Locul meu de refugiu a fost între tristețea unuia și sensibilitatea celuilalt, stări care mi se
potriveau ca o mănușă. Desigur toate lecturile au avut rolul lor, dar pe cei
doi îi consider ca fiind personalitățile care m-au influențat cu adevărat ca
poet. Nu în ultimul rând aș vrea să-i adaug pe acei oameni care posedă pe lângă
cele două mâini, o a treia nevăzută, care sprijină, dă deoparte hățișul, te
scoate la lumină. Datorită acestor oameni, pot înainta și cei care nu sunt
într-o conjunctură favorabilă din punct de vedere social sau al locului
geografic. Lor și tuturor celor care au înțeles și au contribuit la zidirea mea
ca om și ca poet, multumiri si recunoștință!
5.
Raportul dintre conştiinţă, politică şi gândirea liberă, constituie o mare
problemă a lumii contemporane. În aceste condiţii, care este, după dvs.,
raportul dintre cetăţean şi scriitor, dintre scriitor şi putere?
5. Scriitorul este o conștiință și prin exercitarea dreptului la vot ca
cetățean, devine parte din politică prin alegerea pe care o face, de stânga, de
dreapta sau deloc. Cum nu văd o separare între ele, legătura ar trebui să fie una
armonioasă, echilibrată, altfel totul se poate întoarce împotriva lui. Politica
azi este o fata morgana, mâine o vrăjitoare, poimâine un joc de-a baba oarba, în
schimb cultura este o flacără care trebuie păstrată vie, iar scriitorului îi
revine obligația de a o menține. Politica este o închisoare. Odată intrat în
ea, nu ai liniște, nu ai libertate. Pentru a rezista este nevoie de compromisuri,
iar scriitorul este o conștiință care
simte mai curând nevoia să iasă din propriile chingi, decât să le accepte pe
cele impuse de dragul politicului. Scriitorul trebuie să fie în slujba
culturii, nu a politicii. Să o susțină prin toate mijloacele pe care le deține,
fără a se implica direct. Scriitorului îi stă bine cu pana, politicianului cu
adevărul și cu fapta, nu cu vorba. Puterea o deține înțeleptul. „Un
om înțelept va crea mai multe oportunități decât găsește.” -Francis Bacon.
6. Literatura – la frontiera
mileniului III. Din această perspectivă cum apare, pentru dvs., literatura
română contemporană?
6. Trăim vremuri în continuă schimbare când totul este de-a valma în toate
domeniile și chiar dacă asta înseamnă evoluție, bulversează. Aș face o comparație între medicină și
literatură, amândouă la frontiera dintre vechi și nou. De ani de zile se practică pe lângă medicina
tradiționalistă și cea alternativă care
constă în metode noi de diagnosticare și tratament care se află în afara
medicinei convenționale. Chiar dacă această ramură nu este acceptată de lumea
științifică medicală, nu înseamnă că practicarea ei nu dă rezultate, că nu
aduce vindecare, doar că meritele i se vor recunoaște în timp. La fel este și cu literatura română contemporană aflată într-o
perioadă de transformare care sare din
tiparele clasicului. Granița dintre poezie și proză este așa mică încât abia de
poți distinge diferența, din ceea ce se scrie, puțini sunt cei care mai
păstrează rigorile de altă dată. Libertatea exprimării este cea care face uneori
și legea și diferența. La fel ca și în medicină, nu înseamnă că noile tendințe
nu vor revoluționa literatura, că dintre toți cei care practică astfel de
scrieri nu se vor ridica modele. Este nevoie timp, poate și de o critică de
întâmpinare vigilentă care să scoată din uz sintagma „tot românul e poet” sau o
comisie care să sedimenteze cumva sau să stopeze, dacă se mai poate,
avalanșa de scrieri sau publicații necontrolate. Asta dacă vrem să avem o
literatură de calitate așa cum moștenire ne-au lăsat-o înaintașii noștri și
parcă îl aud pe Ienăchiţă Văcărescu:„Urmaşilor mei Văcăreşti! /Las vouă
moştenire:/ Creşterea limbei româneşti”.
O mare responsabilitate!
7.
Credeţi că există un timp anume pentru creaţie sau este vorba despre un anumit
„program” al scriitorului? La ce lucraţi în prezent?...Pe când o nouă
carte?...
7. „Nu știu alții cum sunt” vorba lui Creangă, dar dacă val
cu val mi se adună marea în piept,
trebuie degrabă s-o eliberez. Dacă am un spin în talpă nu aștept o anumită oră,
zi, an, să-l scot. Nu pot răbda la nesfârșit durerea, oftatul care se adună
precum păsările în cușcă. Trebuie să scriu până epuizez „acea stare”. E ca o
ardere. Oricât de patetic ar suna, voi spune că poezia pe care o scriu e trup
din trupul meu și sânge din sângele meu. E ca și cum aș da naștere unor copii
spirituali. Frumoși, urâți, sunt după chipul și asemănarea mea. În poezie pot
fi eu cu durerile, cu tăcerile, cu amintirile mele. Pot fi una cu tristețile,
bucuriile, deznădejdile mele. Pot fi ironică, pot îmbrăca iubirea în curcubeu,
ploaia într-un fluture de mătase. Pot fi surâs, lacrimă, bufniță, îndrăgostită,
pot fi orice fără să dau explicații. E ca și cum Dumnezeu ți-ar da o pensulă,
un șevalet și toate culorile lumii, de tine depinde cum te reprezinți. Nu știu
dacă poezia este un medicament pentru suflet, dar cu siguranță purifică. Te
ridică pe o treaptă spirituală mai înaltă. Te ajută să te cunoști așa cum poate
nici nu știai că ești, pentru că izvorul acelor cuvinte este adâncul nevăzut
care adună emoțiile. Poezia este ca o oglindă. Oglinda nu minte decât dacă tu
nu vrei să recunoști ce vezi în ea. Am început ca o cerșetoare de stele la
porțile luminii și am ajuns cu cel de-al șaptelea volum de poeme, Zodia
palmelor tale la o stare de echilibru îndelung căutată în care mă simt ca în
palmele lui Dumnezeu. Am eliberat marea, păsările, mi-e bine deocamdată și asta
e tot ce contează. De aici încolo chiar nu știu ce urmează. Cel mai greu este
să te autodepășești. Să te ridici la așteptările celor care au avut și au
încredere în tine. Simt că am ajuns la o răscruce. Până când mi se relevă
direcția, sunt mulțumită de tot ce am realizat până acum. Nu mi-am planificat
nimic anul acesta.Mi s-a sugerat să concep
o antologie de poezie. Deocamdată e doar un gând, dar cum până la faptă
e doar un act de voință, este posibil...
7 + UNU. În
contextul celor afirmate, pentru a avea un dialog mai direct cu cititorii noştri,
selectaţi din opera dvs. un text care, în linii mari, generale, să vă reprezinte.
Vă mulţumesc pentru înţelegere.
Înainte de a încheia punctul 7 al acestei anchete
literare care mă onorează, vreau să vă mulțumesc pentru această oportunitate,
domnule Petruț Pârvescu. Nu știu prin ce conjunctură a vieții ați ajuns la mine,
dar îi mulțumesc Domnului că s-a întâmplat...Vă felicit și vă urez succes în
acest demers memorabil. Respectele mele!
exercițiu de
tril
nu m-am jucat de-a poezia, nu
mi-am adunat hematiile într-un pumn
le-am gâtuit până aproape de strigăt
apoi le-am dat voie să se răsfrângă pe foi
era prea albă durerea strânsă în șuruburi
prea neagră tăcerea crescută mătrăgună între dinți
și n-aveam voie să mă plâng, nu
mergeam pe străzi la brațul ei deschisă ca o fereastră
intram surâzând din casă în casă
din om în om exersam fericirea până la ultimul tril
când încoronata păuniță îmi îngăduia să sângerez
din degetele mâinii stângi un s.o.s.
nu, nu m-am jucat de-a poezia
doar m-am donat în fiecare zi câte puțin
în codul morse
echilibru
înainte frângere
în urmă ruină
în urmă ruină
cerul un hău mult prea adânc
să-i pot vedea sfârşitul
să-i pot vedea sfârşitul
n-am unde să fug
în mine stau oameni
agăţaţi ca vagoanele
agăţaţi ca vagoanele
trenul în care ne aflăm
merge pe o şină suspendată
din care nu ştiu cine va cădea primul
învăţând să mă caţăr
merge pe o şină suspendată
din care nu ştiu cine va cădea primul
învăţând să mă caţăr
ea cuminte, eu rebelă
unii spun că semănăm
„ca două picături de apă”
„ca două picături de apă”
doar că dintre noi două
tu ai fost picătura perfectă
eu cea care încă te copiază
în gesturi
în ochii ce scaldă
în plânsuri morminte
mamă
tu ai fost picătura perfectă
eu cea care încă te copiază
în gesturi
în ochii ce scaldă
în plânsuri morminte
mamă
de ani de zile mă adun
din țărână
și din poala bunicii
de ani de zile
mă rog Domnului
să-i aline sufletul
și tremurul mâinii
din țărână
și din poala bunicii
de ani de zile
mă rog Domnului
să-i aline sufletul
și tremurul mâinii
oricât mă străduiesc
nu reușesc să învăț
semnul crucii pe de rost
nu reușesc să învăț
semnul crucii pe de rost
în podul casei stă pitită coasa
Martie, 2017, Tîrgu Secuiesc