„ Scriitura
mea nu e pedantă, ci simplă, metafora mea e povestea. Şi, din acest punct de
vedere, destinul meu este povestea. »
1. Pentru
un scriitor, destinul şi opţiunea sunt dimensiuni existenţiale fundamentale. Ce
rol au jucat (joacă) acestea în viaţa dumneavoastră ?
Scriitura mea nu este, şi
mă învăţ cu gândul că nu va fi niciodată, una elitistă, erudită, minuţioasă.
Scriitura mea nu e pedantă, ci simplă, metafora mea e povestea. Şi, din acest
punct de vedere, destinul meu este povestea.
Spuneau prieteni la o
lansare a unui volum al meu că arta mea, dacă putem vorbi despre aşa ceva, se
coboară tocmai din acest destin al meu, care m-a târât între două lumi, pe
care, ambele, le numesc ACASĂ. Între iubirea de mamă şi cea de ibovnică. Între
tărâmul unde m-am născut, pe care îl visez în fiecare noapte, şi cel pe care
calc, zi de zi, cel pe care calcă şi fiul meu, pe care vor călca nepoţii mei.
Ca atare, destinul este
pentru mine, cu adevărat, o dimensiune fundamentală. Nu spun că sunt o victimă,
că am fost păcălit de destin…poate, puţin, eu însumi am contribuit…Dar scriu
mult astăzi despre două ţări, despre două repere pe care le am, două resorturi,
despre două iubiri veşnice pe care le trăiesc. Şi, de aici, drama…Dorul de
acasă, atunci când sunt, de fapt, acasă. Dorul de copilăria pe care am trăit-o
cu oameni ce astăzi nu mai sunt. Dorul de nisip, de un râu, de pâine nedospită,
de berbec tăiat proapăt. Şi invers, atunci când plec departe, acasă, la toate
acestea, dorul de studenţia mea frumoasă, de familia mea de aici, de elevii
mei, de ninsori fără de sfârşit.
2. Istoria literaturii
consemnează, uneori, arbitrar momentul debutului unui scriitor. Pentru dvs.,
când credeţi că s-a produs (cu adevărat) acest eveniment? Vorbiţi-ne câte
ceva despre primele încercări literare.
Pentru răspunsul la această
întrebare ar trebui să mă întorc la destinul meu… A existat o perioadă dificilă
pentru mine şi mai toţi compatrioţii mei, când ţara mea natală era sub asediul
unui clan mafiot autoritar, condusă de un dictator fără de seamăn. Veştile de
acasă veneau rar, mai mereu trunchiat, comunicarea fiind tot timpul întreruptă.
Au fost ani în care nu ştiam dacă ai mei mai trăiesc, dacă au cu se hrăni şi,
am aflat asta mai târziu, sentimentul lor era în oglindă. Nici ai mei nu ştiau
mai nimic despre mine, despre familia din România.
În acea perioadă am citit mult, am căutat
scriitori din exil, m-am îmbătat cu poezia patriotică adevărată, cu revolta
celor ca mine. În lipsa gazetăriei adevărate, oneste, din ţara mea, m-am
înfruptat cu poezie, cântec, cu articole fie ale unor autori contemporani,
fugiţi din ţara unde nici eu nu mă puteam duce, fie ale unor titani ai culturii
arabe, de dorul de acasă.
Probabil că versurile mele
au apărut atunci, în momente de dor de casă, de mamă, de prieteni despre care
auzeam că nu mai sunt. Numai că, aşa a vrut Dumnezeu, versurile mele trebuiau
ascultate, numai aşa puteam să mă descarc. Prin urmare, am început, cu greu, să
scriu în limba română, mi-am armonizat cuvintele pe care le visam în limba
arabă, dar le gândeam în limba română. Simţeam nevoia să plâng, dar să mă şi
plâng cuiva. Aşa s-a născut poezia mea românească.
3. Care a fost drumul până
la prima carte ?
Drumul până la prima carte
a durat câţiva ani ; ani mulţi, de chin, cu hârtii purtate de colo-colo,
cu dezamăgiri, cu dureri şi doruri pe care aproape că nu mă găseam în stare să
le duc. Am colectat, încă din anii '90, fel de fel de hârtiuţe, de şerveţele
din restaurante, de bloc-notes-uri într-o dezordine ordonată, pe care eu şi
numai eu o puteam înţelege. La un moment dat, m-am oprit pur şi simplu. Am
pierdut atunci bună parte din "opera" mea de început, când
revolta mea era netrunchiată, nestăvilită. Este o pierdere pe care nu cred că am să o acopăr vreodată. Am
căutat să refac acele sentimente, în mintea mea, le-am transpus iarăşi pe
hârtie, doar că de această dată mai organizat.
A apărut astfel un soi de
caiet, pe care l-am îmbogăţit în mod continuu şi îl purtam cu mine. Din el mai
citeam uneori, îl completam cu gânduri noi.
După ceva vreme, la
îndemnul familiei, am dorit să constitui un dicţionar român-arab. Am muncit
multe nopţi dar, după un timp, nu-mi mai aduc aminte din ce motiv, am renunţat.
Această încercare mi-a
format totuşi suficient curaj pentru a traduce operele unor scriitori arabi
consacraţi. Abia în anul 2009 am publicat primul volum, care cuprindea
traduceri din limba arabă, ale unor poezii aparţinând lui Nizar Qabbani şi
poetei Suad al-Sabah, precum şi o parte din poeziile mele.
4. Ce personalitate
(personalităţi), grupare literară, prieteni, eveniment biografic etc., v-au
influenţat viaţa ca om şi scriitor?
Cu siguranţă scriitura mea
datorează mult lui Nezar Qabbani, un uriaş poet sirian, extrem de cunoscut
lumii arabe şi prea puţin cunoscut Occidentului. Arta sa este abruptă, directă,
poezia sa naţionalistă nu are ascunzişuri şi m-a alinat multă vreme. Cât
priveşte influenţa cuiva în ceea ce mă priveşte, nu pot uita contribuţia
Cenaclului Editor la a mă privi eu însumi ca scriitor. Prietenii mei de la
cenaclu m-au încurajat continuu, atunci când eu citeam poezia mea în şoaptă,
revista Hyperion m-a promovat.
5. Raportul dintre
conştiinţă, politică şi gândirea liberă, constituie o mare problemă a lumii
contemporane. În aceste condiţii, care este, după dvs., raportul dintre cetăţean
şi scriitor, dintre scriitor şi putere?
Nu ştiu dacă scriitorul
poate fi astăzi un lider de opinie. Eu, unul, nu cred în astfel de scriitori.
Consider poezia un act de intimitate absolută, ca un act de rugăciune. Sigur că
am citit şi am şi scris mult despre ce nu-mi place aici şi în ţara mea natală,
pentru că, am mai spus-o, prin poezie mă revolt.
Pe de altă parte insă, nu
îmi pot propune mai mult decât să îndemn cititorul meu să gândească. Nu mă văd
supus unui curent, nu mă văd supunând unui curent. Cu ani în urmă am blestemat
un regim politic, nu pentru ceea ce el reprezenta, ci pentru situaţia în care
mă găseam eu. Din acest punct de vedere am fost egoist.
6. Literatura – la frontiera mileniului III. Din această perspectivă cum apare, pentru dvs., literatura română contemporană?
Există mult talent
neexploatat la noi. Eu, ca om simplu, mic, de rând, văd ideea de literatură nu
doar ca un ansamblu de scriitori consacraţi. Pentru mine scriitor contemporan
nu înseamnă neapărat Pleşu, Coşovei, Cărtărescu, Mălăncioiu sau Muller…Pentru
mine scriitor, mai cu seamă poet, el acela care scrie, despre sine sau alţii,
cu demnitate şi echitate.
Am primit norocul unei
alăturări cu oameni deosebiţi, la Dorohoi şi Botoşani, în cenacluri şi cercuri
literare unde am auzit sentimente mari, profunde, recitate nemaipomenit. Cu
promovarea stăm prost. Se publică greu, se citeşte puţin, se caută tot mai
puţină verticalitate şi inocenţă.
De altfel şi consacraţii
vând extrem de puţin azi. E păcat.
La Dorohoi, Cenaclul Editor
promoveză tineri, a pornit cu mult avânt şi mi-aş dori să rămână la fel.
7. Credeţi că există un
timp anume pentru creaţie sau este vorba despre un anumit „program” al
scriitorului? La ce lucraţi în prezent?...Pe când o nouă carte?...
Nu cred într-un program
al scriitorului. Uneori m-am chinuit o noapte întreagă pentru trei versuri,
atunci m-am încărcat cu sentimente de tot felul, pornind de la o ştire la
televizor. Alteori, se întâmplă să îmi arunc privirea pe un text de ziar, pe o
poezioară scrisă de un prieten şi să mă gândesc la asta pur şi simplu câteva
zile. În general,prefer să lucrez noaptea, pentru că mult mai linişte, dar
scriitura îmi depinde de stare, nu de ceas.
În prezent, m-am concentrat
mai mult pe traduceri pentru că simt că cititorul român cunoaşte prea puţin
despre cultura arabă. Mi-am propus să schimb,
cât pot, lucrul acesta. Spre exemplu, Gada Al Saman, Nazar Al Qabany, si Ahmed
Mutar. Mulţi
oameni din lumea arabă iubesc poezia lui, pentru că exprimă ceea ce este
fierbinte în inimile noastre. Îmi fac curaj şi pentru sentimente noi, dar în
principiu vreau să traduc cât mai mult.
Facultativ :
7 + UNU. În contextul celor
afirmate, pentru a avea un dialog mai direct cu cititorii noştri, selectaţi din
opera dvs. un text care, în linii mari, generale, să vă reprezinte. Vă mulţumesc pentru înţelegere.
ATÂTA NEBUNIE
Atâta nebunie de mine cuprinsă
Şi zarul în van aruncat,
Un rege în rocadă,
O viaţa în doi de hazard.
Atât desfrâu de idee,
Atât amar de trecut,
Suntem o simplă medee
A omului de-a pururi pierdut.
Sunt simplu om, de oriunde
Sunt eu şi sunt de ajuns
Sunt un miraj de idee
Sunt un nimic şi sunt un plus.
CAFENEAUA
A venit iarna şi ninge întruna
Iar eu te aştept, tot aici, de zor.
Mă uit afară, prin geamul aburit, cum
ninge, liniştit.
În jurul meu sunt numai scaune libere,
Ce lasă de dorit,
Şi aşteaptă noi clienţi,
Veseli sau trişti,
Călători, nou-veniţi.
Savurez ca de obicei,
Ceaiul meu preferat, ca sufletul meu:
trist, negru şi amar!
Unde eşti ? Când apari ?
Nu ştiu,
De mult sunt aici,
Tabloul nu s-a schimbat,
Tot la fel este,
Nu se schimbă deloc!
Nu se schimbă,
Când apari?…
TRADUCERI DIN
POEZIA SIRIANA:
(Poeta GADA AL SAMAN)
NU
Nu vreau să fiu
Doar o genă piedută din celulele predecesorilor mei,
Care nu poartă decât caracteristicile lor genetice…..
Nu mă eschivez de la prima sămânţă, oul.
Nu reneg predecesorii mei,
Şi este reală prezenţa lor în fiinţa mea, în celule şi sânge,
Cu condiţiea să fiu eu însumi, înainte de toate ...
Şi viaţa mea să nu fie imaginea sau duplicatul lor,
Ci doar o persoană creativă,
Nu o întrare în mantaua bunicii!
Nu o întrare în mantaua bunicii!
IUBIREA
Dragostea ta mă alungă din patul
meu inactiv
Şi moartea mea de zi cu zi
Îmi rupe lanţul invizibil
Care mă leagă la realitatea zilei, a
ceasului şi a lunii
Şi la zidurile monotone
Şi zgomotul vecinului
Şi la ţipetele vânzătorului de ziare cu
nume frecvente
Şi vâscosul de sticlă de vară...
* * *
Mă eliberează iubirea ta de detalii
idioate
Pentru a-mi reveni,
Zână diminieţii
Care a obosit de mers...şi a tânjit
după zbor.....
Iubirea ta mi-a redat
Zeci de aripi transparente
Ca să zbor ca un fluture legendar
Ce a ieşit pe moment din cocon...
* * *
Iubirea ta
Mă redă din ocnă momentului
Ca să devin ca orizontul: unic !
(NAZAR AL QABANY POET
SIRIAN)
GHICITOAREA ÎN
CEAŞCA DE CAFEA…
Şade în faţa mea şi mă priveşte cu
neîncredere şi frică…
Arunc o privire sumară, ba în ceaşcă,
Ba la el şi-i spune :
Odorule …, nu fi trist, iubirea îţi
este sortită…!
Fiule, erou este cel ce moare pe
altarul iubirii !…
Ceaşca ta e o lume a groazei..,
Viaţa ta doar călătorii şi lupte ….
Ai să iubeşti de multe ori şi tot de
atâtea ori, vei muri ….
O să te îndrăgosteşti de toate femeile
lumii .
Şi te vei întoarce ca un monarh abdicat
…
În viata ta, fiule, e o femeie…
Ochii ei-slava Celui ce a creat-o ..
Gura ei…,parcă e un ciorchine…,
Zâmbetul ei… lăute şi flori
Dar vremea este posomorâtă şi
drumurile închise…..închise…
Iubita ta …, fiule, stă închisă într-un
palat…
Cine încearcă să intre în budoarul ei,
Este pierdut….
Cine încearcă să-i ceară mâna,
Este pierdut….
Cine se apleacă peste zidul grădinii
ei,
Este pierdut…..
Cine încearcă să-i despletească părul,
Fiule, este pierdut…, pierdut…,
pierdut…
Am privit…şi mi-a părut mult rău
Dar…, n-am citit niciodată o ceaşcă, ca
şi ceaşca ta
N-am cunoscut, fiule, tristeţe mai mare
ca a ta…
Îţi este scris…să pleci fără întoarcere
în iubire …pe muchie de cuţit
Şi vei rămâne pustiu, ca scoicile…
Şi trist ca salcia…
Îţi este scris să trăieşti mari iubiri
şi să iubeşti de milioane de ori,
Şi să te întorci ca un monarh învins…
CORPUL TĂU ESTE HARTA MEA
Influenţează-mi iubirea …,
influenţează-mi
Tu cele mai frumoase clipe ale nebuniei
mele…
Tu, sinuciderea mea şi mersul cuţitului
în venele mele,
Doamna mea …
Dă-mi şansa de înec , marea mă cheamă…
Influenţează-mi moartea
Dacă moartea mă ia , poate mă redă…
Tu, harta mea , pentru tine, am devenit
indiferent
de harta lumii .
Tu, primăvara mea, nisipul mării,
pădurea măslinului ,
Tu, gustul zăpezii şi al focului
Tu, gustul păcatului şi
neîncrederii…
Mi-e frică de neprevăzut, cuprinde-mă,
Simt frigul . înveleşte-mă,
Spune-mi povesti despre copii,
întinde-te aproape de mine şi cântă-mi…
Influenţează-mi …Influenţează-mi tu
Cele mai frumoase clipe ale nebuniei
mele…
Pentru tine am părăsit toate femeile
Şi am anulat actul de naştere, şi mi-am
tăiat toate venele…
Dorohoi, 2014