Costel Zăgan

                                                                                                          

„Am impresia că  mă  pre-lucrează  madam  poezia  de-mi merg fulgii!”     

1. Pentru un scriitor, destinul şi opţiunea sunt dimensiuni existenţiale fundamentale. Ce rol au jucat (joacă) acestea în viaţa dumneavoastră ?

1. Datorită destinului m-am născut şi, apoi, am optat să trăiesc: sub umbrela încărcată cu electricitate a poeziei.

(„ O sinucidere amânată e orice poem”, nu-i aşa?)

Unii mi-au zis că-i pierdere de vreme (viaţa/poezia mea, opţiunea lor?), alţii că nu merită ( opţiunea mea / poezia, viaţa lor?).

În fine, destinul m-a „obligat” să-mi scriu primul volum de poezii în condiţii samizdat , „Poeme  infracţionale”, după gratii. Era prin 1995.

Opţiunea mea a fost, în acest caz, să mai „aştept” un deceniu, scriind un alt volum (tot de poezii-destinul, bată-l vina?), liber, de această dată. Volum publicat de Editura Axa, cu sprijinul Ministerului Culturii, la finele lui 2005.

Prin urmare, recunosc : sunt o carte în mâna destinului!

Însă vreau ca această carte s-o scriu chiar EU, Costel Zăgan:  cu talent, cu dragoste şi cu durere!

Toate fiind ale mele : şi talentul şi dragostea şi durerea!

( Bată-mă să mă bată ... POEZIA!)

Adică, mai pe scurt:

Ochelari roz postum

Cine de-a barba-oarba

cu destinul meu se joacă

pârjolind cu lacrimi iarba

cărui foc semăn la moacă

Cu destinul meu se joacă

cel urât ori cel frumos

cine-mi pune stele-n troacă

firmamentul preş pe jos

Cel urât ori cel frumos

pârjolind cu lacrimi iarba

ochii mei sunt sus ori jos

cine de-a barba oarba

Cu destinul meu se joacă

           lăsându-mi moartea săracă

2. Istoria literaturii consemnează, uneori, arbitrar momentul debutului unui scriitor. Pentru dvs., când credeţi că s-a produs (cu adevărat) acest eveniment?  Vorbiţi-ne câte ceva despre primele încercări literare.

      2. Ca orice poet ce se respectă(!), cred că am şi eu mai multe ... debuturi literare.

      Cronologic, ar fi:

revista Liceului „A.T. Laurian” ( anii 1973-1974 )

ziarul judeţean „ Clopotul ”( 1977 )

revistele :

      „ Flacăra ”

      „ Familia ”

      „ Caiete botoşănene ”

1983, premiul revistei „ Steaua ”, la Festivalul de poezie „ Poemele luminii ”

1995, Premiul Asociaţiei Scriitorilor din Moldova – Iaşi, la „ Porni Luceafărul... ”

tot în anul 1995, îmi apare volumul „ Poeme infracţionale ”, scris şi manufacturat în Penitenciarul Botoşani, unde mă aflam în căutarea timpului/sensului pierdut, căutare ce a durat vreun an şi jumătate.

Aşa că multe şi întunecate au fost (şi) căile debutului meu în literatură!

Abreviat, lucrurile stau astfel:

Dimineaţa mă scol ca fiecare

şi-mi pregătesc poemul de plecare

Beau apoi cafeaua lactee

împreună cu vreo femeie

Pe care ieri-noapte

am iubit-o cât şapte

Şi totuşi nu-s prea lămurit

acesta-i poemul spre infinit  

3. Care a fost drumul până la prima carte ?

3. „ Iată/ într-o carte/ se-ncheie/ suava/ judecată// Dacă/ lumea/ n-ar fi// Poezia/ ar/ inventa-o ”

 (Critica raţiunii-de-apoi, din volumul de debut Hiperbole blitz)

Deşi, ca poet, mă simt 100% (ca) aparţinând viitorului, restul ţinând de trecut, iar prezentul, nu-i aşa, făcând doar ... diferenţa?

Mă rog, aceasta, într-o matematică... literară! Pur şi simplu.

Aşa că, mai bine, m-aş întoarce cu zece-unsprezece ani în urmă, prin 1995, în revista „ Timpul ”.Viorel Ilişoi îmi lua un interviu la vorbitor : „Dacă vrei să scrii o poezie, cheamă-ţi avocatul.”

Interviul era prilejuit de „apariţia” volumului Poeme infracţionale. Citez:

„- Aţi publicat mult în presa literară înainte de a fi închis, nu şi în volum. S-ar putea spune că aţi debutat după gratii.

Am scos acest volum, acum şi aici, la insistenţele domnului profesor Napoleon Ungureanu: e păcat, mi-a spus să se risipească aceste poezii.

Nu m-am gândit niciodată, înainte, la un volum.

Mi-era suficient să scriu.

Să publici cărţi: asta e de domeniul administraţiei poeziei-ca să zic aşa-şi eu am lăsat această sarcină posterităţii. ”

 Însă nu m-am ţinut de cuvânt şi, în ultimii zece ani, am scris şi am predat la trei edituri botoşănene trei volume de versuri.

La sfârşutul anului 2005, Editura Axa, cu sprijinul Ministerului Culturii, m-a debutat, cum spuneam, cu volumul Hiperbole blitz, „carte de notaţii şi reflecţii lirice care pot convinge cititorul de poezie”, scria la rubrica Eveniment, revista  Hyperion, numărul 4/2005.

Iar în Evenimentul de Botoşani, din 6 ianuarie 2006, Lucian Alecsa menţiona:

  „ Volumul aduce cu un buchet de trandafiri roşii, în parte fiecare fir miroase altfel.

 Am spus trandafiri roşii, deoarece poemele lui Costel Zăgan au o combustie lirică intensă, creează sentimentul că fiecare vers este în flăcări. Cu toate că poemele sunt într-o permanentă explozie, poetul este un bacovian incurabil(...)

 Laconismul scrisului său nu constituie o deficienţă, un handicap scriitoricesc, din contra, Costel Zăgan chintesenţializează anumite universuri bine conturate mental şi sentimental, redând în versuri doar sufletul acestor trăiri. Acest fenomen îmi aduce aminte de poezia lui Gheorghe Grigurcu.”

      Sintetic: Dacă drumul spre poezie este chiar poezia, în ceea ce priveşte calea spre publicarea volumului de poezie este extrem de prozaică şi ontologic-spinoasă.

      Totuşi, cine are talent şi...răbdare învinge! Am trăit-o!

      Oricum, pe această cale, mulţumesc prietenului şi poetului Gellu Dorian, consilier literar al Editurii Axa, că mi-a însoţit singurătatea de-a lungul celor patru ani de aşteptări... rodnice, totuşi!

4. Ce personalitate (personalităţi), grupare literară, prieteni, eveniment biografic etc., v-au influenţat viaţa ca om şi scriitor?

4. Cu acelaşi impact axiologic, trei mari poeţi mi-au marcat destinul, nu numai cu poeziile, ci şi cu aprecierile Domniilor Lor(ordinea este numai cronologică) vis-à-vis de începuturile mele literare:

                 

Mihai Ursachi (Cronica, 1981)                

* „Scrieţi cu uşurinţa aparentă a celui cu dotaţie nativă; cum în orice bine se ascunde de regulă şi reversul său, uşurinţa cu care se pare că puteţi compune riscă să se transforme în frivolitate (...)

În totalitate însă, poeziile(...) îmi dau despre Dvs. imaginea unui poet în plină devenire de la care ne putem aştepta la minuni.”                 

* „...am putut desluşi în poezii (...) multă sensibilitate şi o bună stăpânire a uneltelor lirice.

    Fragilitatea Dvs. poate fi forţa Dvs. ”

Emil Brumaru       

SLAST, 1982:

„ ... Bucuros că pot scrie fără ezitare lângă Costel Zăgan cuvântul talent, îmi îngădui să-l arăt tuturor cu sufletul! (...)

  Un nou partener de călătorii spre azur! ”

Cronica, 7mai 1982, Diligenţă poştală

„ Despre Costel Zăgan(Albeşti-Botoşani) am mai scris. Revin. Talentele trebuie arătate mereu ca fluturii numiţi frumos pe latineşte ( O!Papillo palinurus daedalus Fab. O!), cu degetul, chiar dacă gestul pare nepoliticos şi inutil. Nepoliticos fiindcă, nu-i aşa? Cine are har se vede de la o leghe marină (aproximativ 5500m), cu sufletul liber.

 Inutil, fiindcă fluturii umblă, cum se ştie o lume întreagă, pe la pistil şi stamine, se îmbată de polen şi adio,îi ia vântul când nici nu te aştepţi şi mi-i duce şi-i seduce, căpşună uni la leliţe-n ii!(...)

 Se impune o minune(şi nu cer marea cu sarea) : publicarea!”

Cronica, 1983

„ Costel Zăgan (Albeşti-Botoşani) mă descoperă din nou la datorie, amintindu-şi că i-am mai cărăbănit versuri şi l-am şi uns voios cu litere de laudă. Nu mă dezmint, în el îmboboceşte ceva. Aştept cu carabina la oblânc momentul în care îl voi ţintui adânc... ”

Ioanid Romanescu

Convorbiri literare, 1983

„ Nu ştim ce vârstă şi ce profesie aveţi, nu ştim de când scrieţi şi de ce aţi apelat la noi cu exagerată sfială. Noi nu declarăm genii, nu ne batem cu pumnii în piept că vom face şi vom drege, nu avem posibilitatea « să vă publicăm masiv»  (după explesia altora), pentru că (după expresia noastră) «nu visăm în locul altora». Noi «vă mângâiem» ameninţându-vă: sunteţi un  talent care «ar trebui bătut pentru a scrie» 

Luaţi-vă în serios, pentru că aveţi ce spune! Şi nu uitaţi că artistul nu e un simplu martor care-şi manifestă uimirea, ci o conştiinţă care deranjează.”

Inventare / descoperirea cezeismului (a hipersonetului, denumire... postdecembristă), prin anii 1985.

    Iată : „ cezeismul...matrice”:

Negustorul de ninsori

Cum te dezbraci copacii dau floare

şi simt în piept văpaia unui crin

de la zăpadă sufletul se-aprinde oare

când te privesc şi mor câte puţin

Şi simt în piept văpaia unui crin

şi trupul parcă-i flacără străină

între prea mult şi iată prea puţin

eşti noaptea devorată de lumină

Şi trupul parcă-i flacără străină

de la zăpadă sufletul se-aprinde oare

şi cine pentru cine dă lumină

stă noaptea sub această întrebare

Cum te dezbraci copacii dau în floare

de parcă i-ar aprinde o ninsoare

                                                 (1985) 

 şi un ultim(deocamdată) cezeism(hipersonet) :

Avocatul lui Procust

Vrei să scrii o poezie

bine cheamă-ţi avocatul

dar să scrii fir-ar să fie

doar cât îţi permite patul

Uite ăsta-i avocatul

poţi să-i spui tot ce te doare

însă versurile de-a latul

să le pui sau în picioare

Poţi să scrii tot ce te doare

întinde-te fir-ar să fie

ca şopârlele la soare

dup-un dram de poezie

Apoi ia-ţi cu tine veacul

şi te du urgent la dracu’

                              (2006)

5. Raportul dintre conştiinţă, politică şi gândirea liberă, constituie o mare problemă a lumii contemporane. În aceste condiţii, care este, după dvs., raportul dintre cetăţean şi scriitor, dintre scriitor şi putere?

5. Raportul dintre scriitor şi putere a fost/este/va fi un raport ... de forţă!

Pe de-o parte, slăbiciunea...pertinentă a creaţiei, tinzând spre infinit, iar de cealaltă parte-politica grosieră a puterii, care-l împinge, diplomatic sau nu, dar mereu, pe scriitor/creator afară din cetate!

Oricum, scriitorului/creatorului îi e milă... de putere şi-i arată călcâiul lui Ahile: cu...aripa, calul său troian!

Apoi, cu aripile până la coate-n buzunare, poetul iarăşi e gata să zboare!

Unii, ar spune: să zboare pe-o dugheană a opoziţiei! Alţii, dimpotrivă!

Însă, numai Baudelaire ştie adevărul! Şi tace. Şi bine face!

6. Literatura – la frontiera mileniului III. Din această perspectivă cum apare, pentru dvs., literatura română contemporană?

   6.  Literatura contemporană?

       E o mare învolburată. De nume cu re-nume şi pre-nume (ne)cunoscute!

Multe şi bune. Puţine şi rele. Şi viceversa!

Ca cititor înrăit am preferinţele mele (bune sau  rele, nu interesează pe nimeni!), dar ca şi scriitor (Doamne, ce enorm cuvânt pentru mine!) alimentând mereu aceeaşi mare (literatură română contemporană!) mă bucur de toţi contemporanii mei.

Şi sper să nu mă înec în sucul propriu al furtunii pe care am stârnit-o intrând în lumea literaturii.

Care furtună... n-a spart nici un pahar cu coca-cola/apă vreunui contemporan.

Res ipsa loquitur!( Lucrul vorbeşte de la sine!) Sau (încă) nu?

7. Credeţi că există un timp anume pentru creaţie sau este vorba despre un anumit „program” al scriitorului? La ce lucraţi în prezent?...Pe când o nouă carte?...

7. Timp pentru creaţie? Habar n-am, dar, când ... îmi vine, las totul: prieteni, părinţi, iubită (între două ceruri!), serviciul (dacă nu sunt, cumva, în şomaj, dacă sunt îl dau... naibii şi pe respectivul!) şi...şi mă apuc...de scris!

În gura mare!

Ori...pe tăcute.

Dar, cel mai bine: pe şoptite...o silabă la stânga, o metaforă pe dreapta, iar, pe mijloc, ca de obicei: puncte de suspensie!

La ce lucrez în prezent?

Am impresia că mă pre-lucrează madam poezia de-mi merg fulgii! Cu tot cu aripile mele rablagite şi supersonice!

V-am pupat, că de restul se ocupă critica! Li-te-ra-ră, bineînţeles.

  Na,c-ai zis-o, poet ipocrit ce eşti!

Albeşti-Botoşani