Pagini

Acesta este un Blog cu şi despre scriitorii români contemporani.

marți, 30 iulie 2024


 

nuntă de dar

murea unu’
se făcea pomană
năștea altu’
se făcea botezu’ scăldătoare
dar când se mărita fata se-nsura băiatu’
era altceva

nuntă băăă

de la florea lu’ oane
de la cucianca
la deal și la vale pe sub pădure
la florea șerboi și până jos la ion nărcea
sub coastă
toată păcala în păr
iasomie flori la ureche
țoale
de se auzea darabana
peste gârlă până dincolo
la bâgești

și noi ăștia mucoșii
după ei
scai

așa și în ziua aceea
era nuntă la moșu' pârvu glăvan
ăla de pe uliță lângă noroia
cu băiatu’
și se făcea nuntă mare în sat
nuntă de flăcău de
trebuia să mergem și noi
era nunta de dar
cum să lipsim
că doar eram rude

așa și așa
să ajutăm și noi tinerii
după obicei

și ne-a luat mama și pe noi
cu cin’ să ne lase acasă
tata pe șantier
grijă
nevoi
așa că ne-am așezat la masa
aia lungă
pe trei cărări
macate pe margine
dreapta stânga beteală flori
farfurii șervețele colorate
pahare mari de vin
de sticlă
pahare mici de țuică
de plastic
cuțite linguri și furculițe
solnițe cu sare și scobitori

mama
eu și cu frati-miu în față
peste masă
să ne aibă sub nas
ne vede
ne aude
și era și ea liniștită

nuntă băă
veselie
bunătățuri care mai de care
aperitiv friptură sarmale
vin țuică apă
apă apă și apă cu bulbuci
dar nouă cel mai mult
ne-a plăcut minerala
și cozonacu’

ăla cu stafide nuci cacao și rahat
l-am mâncat legumind fiecare bucățică
tare bun dulce
ba ne-a mai dat și mama
să tot fie

muzica în alai
pe lângă noi pe la mese
cântăreața
o femeie coaptă rujată bine
cu ochi boiți și ceas mare la mână
ciotoi tambalagiu
gicu’ acordeonu’
gore vioara
și ghită brunetu' la contrabas
ăștia erau de la seaca
îi mai văzusem
ne cunoșteam bine
cântau
nu șagă

trecea muzica
cânta pe-o parte când pe-alta
a meselor pline de bucate
înainte și-napoi
abia te țineai cu ochii după ea

nuntă băăă
mese lungi de lemn
cu picioarele bătute-n pământ
să nu cadă
cumătrițe tinere cu șorțu' la brâu dichisite
adu' apa fa
vezi de lingură
scobitorile le-ai pus
ai adus
unde
ție-ți bă mâinile acasă
unde tot umbli

veselie gălăgie
forfotă mare neam peste neam
nu era ca acuma
stații confetti lumini microfoane
felinare de la par
la par
câteva lămpi cu gaz
noroc cu lumânările mirilor
că se vedeau acolo în față amândoi
și puteai să-i vezi și tu
daca vrei

cânta țiganu' gore direct la ureche
să auzi
pâlnie nu alta
să nu zici
că-ai venit degeaba la nuntă

fusu’ aici fusu’ colo fusu’ face rotocoale
zbârrr
la lelița între picioare
nu era cine știe ce
aveam noi
unele și mai și

ei
dar totuși
mama lelea pamfira
coana jenica lângă noi
aia mică a lu' boaghina
îmi făcea cu ochiu'
și mă lovea pe sub masă cu picioru'
ștrengărița
că ne era cam jenă rușine chiar
asta până am prins melodia

ne lăsa gore
ne lua zâna
ce voce ce glas
ce durere și frate ce melodie
că-ți venea s-o mănâmci pe pâine
să-ți meargă la lingurică
zărzărea zărzărea
zărzărică zărzărea
pe la poarta dumitale
aici se cam încurcau ițele
nea ciotoi întorsăse lele țambalu' pe dos
și cânta de săreau capacele
direct pe fundu' gol
și toată lumea cu ochii grămadă

lume
cântecu' vinu' țica voia bună
zărzărea zărzărea
zărzăzică zărzărea
printre cracii dumitale
ionel trecea
ochi gură multă vorbă
că nu prea se-nțelegea
dar o lua o lăsa și mereu de la capăt
lumeee

bidineaua n-are coadă
ița ița bidineaua
taie coada
pune fusu’
mâna
mă pe cine faci tu prost
se trezi mărin chelu' în treabă
taci bă
să aud și eu îl izbi geta lu' cârnu' aia bătrână
cu vorba
de la
obraz
ca să priceapă omu'

felu' unu felu' doi
cântecu' în valuri venea peste noi în pași mici în pași mari călare
vine lelea de la dude
ița ița bidineaua
cu buzele
ciocănelele ciocănelele
dragele de ele
întorceam urechile să auzim
gălăgie linguri străchini
buzele ude
gura plină ochii
soacra mică soacra mare
se scoală
și se ridică din culcare în sculare
și tot așa
până spre dimineața
lumea bea mânca râdea în hohote
și era fericită

noroc că mai erau sarmale
și ne-a mai adus câteva felii de cozonac
că a cerut mama
așa pe sub mană fără rușine că între rude

mai mânca lumea
mai bea
mai să trăiască ginerică mireasa
socru mare
socru mic soacrele
și cine mai trebuie

când se-ncingea tărâța
ieșeau neică la joacă
în bătătură
de săreau pingelele
și cămeșile după ei
nuntă băăă
uiuiu și uiuiuuu
să se așeze sarmale zicea lică grasu'
ăla lu' milica din râpă
de-abia se mai vedea pământu'
dar picioarele mergeau aproape singure
strună

o horă largă de mână
de prindeam toți
și ne băgam și noi
doi la stânga doi în față doi cu unu doi cu doi
mergea
sârbă numai bărbați și bărbați
și mura lu' frâncu' aia cu sânii mari cu curu' lat
fusta scurtă
nelipsită
chioara dracu'
nu ne mai lasă bărbații
zicea țața lina
n-ai loc de ea nicăieri

perinița era moțu' moațelor
batista
lelița și moșu'
acolo în mijlocu' horei
în genunchi
na
să vadă toți
și să crape de ciudă

dumitru a lu’ dovleac tot cu sticla în mână
iii uiuiuuu
să nu se răcească zicea
să rămână singură
gâl gâl gâl
muierile se hlizeau fericite
și își dădeau ghionturi
una alteia
pe lângă noi

între timp
s-au mai luat câțiva-n clanță
ba un pumn
ba un șut în cur o îmbrânceală
rezolva problema
și se potoleau repede

nici nu știu când s-a făcut dimineață
că noi am și adormit
bocnă
mâncarăm bine
băurăm aproape toată apa din stică
ascultarăm văzurăm
toate cele
cu visu’ am stat mai prost
noroc cu soarele
țuști
în fereastră
și ne-am trezit gata îmbrăcați

hiii uiuiuuu
pe sub deal pe sub pădure
haiii pe lângă drum
pe lângă șanț
pe lângă
trec fetițele la mure
și eu hăc
mă iau după ele și mă
da nu s-a terminat nunta
miluță
zamă de varză cobora agale la vale
hiii uiuiuuu
că lungă mai fu
cască lângă mine frati- miu
și se-ntoarse pe partea cealaltă!