Răzvan Ţupa

„Fie că scrii despre prezent sau trecut, metaforic sau realist, textul tău nu are cum să nu interacţioneze cu realitatea socială.”

1. Pentru un scriitor, destinul şi opţiunea sunt dimensiuni existenţiale fundamentale. Ce rol au jucat (joacă) acestea în viaţa dumneavoastră ?

Personal am crezut până foarte târziu că destinul meu este să fiu jucător de fotbal. Înainte de asta, până în clasa a IV-a am fost convins că numai ce are legătură cu armata şi ficţiunile militare mă poate interesa. Altfel, atunci când mi-a ghicit o fată în plamă, era la un Revelion, cred că treceam în clasa a XIX-a că o să îmi descopăr un talent artistic, am fost sigur că o să învăţ să cânt la chitară.

De fapt cam aceea a fost legătura cu destinul, pentru că o altă prezicere a acelei fete a fost că o să ajung alcoolic. Cum nu am mari pasiuni pentru alcool, am zâmbit, dar ani mai târziu, atunci când am vrut să îmi amân cu un an armata, încă obligatorie în acele vremuri, am citit pe biletul de trimitere la Spitalul Militar, printre altele, « alcoolism compensatoriu>, astfel că am început să cred că poate a văzut ceva acea prietenă a mea în palmă. Nu era adevărat, dar se împlinise.

2. Istoria literaturii consemnează, uneori, arbitrar momentul debutului unui scriitor. Pentru dvs., când credeţi că s-a produs (cu adevărat) acest eveniment?  Vorbiţi-ne câte ceva despre primele încercări literare.

Este mai greu decât îşi poate închipui orice istorie literară să se vorbească despre un singur moment. Practic debutul este valabil pentru fiecare amănunt legat de scris şi de prezentarea lui. Prima dată când cineva a citit ceva scris de mine era când abia trecusem în clasa a patra şi, într-un joc petrecut în marginea oraşului Buşteni ticluisem o serie de scrisori erotice împreună cu sora mea şi încă două fete. Toată strada bunicilor mei a citit scrisorile alea şi n-am mai putut de ruşine. Mai târziu am câştigat un concurs la o emisiune de radio pe care o făcea Radu Herjeu şi cumva a fost primul câştig în această zonă. Ceva mai devreme publicasem pentru prima dată poezie într-o revista pe care profesoara de română de la Liceul de Poligrafie o făcea acolo, Litere. A mai durat puţin până când primul cenaclu la care am mers vreodată, Prospero la Facultatea de Limbi Străine cu Monica Pillat şi Şerban Cioculescu au organizat o emisiune pentru televiziune cu cei care debutam acolo. Apoi, după toate discuţiile cu cenaclul lui Mircea Cărtărescu şi cu cel de la Fracturi, am mers pentru prima dată la un festival de poezie în străinătate, la Banska Stiavnica în Slovacia. Probabil că fără prima cronică la poezia mea ori primul mesaj electronic cu o recenzie realizată de o elevă de liceu din Suceava pentru « Corpuri româneşti »  lucrurile ar fi stat cu totul altfel pentru mine.

3. Care a fost drumul până la prima carte ?

Pe vremea aceea era un concurs de debut la Cartea Românească iar rezultatul era destul de interesant. Mie mi s-a spus că s-au ales 5 câştigători şi că oricare dintre aceştia poate să plătească pentru publicarea cărţii va fi publicat. Nu mi-a plăcut ideea că aş putea să plătesc şi toate volumele ar rămâne în depozitul editurii astfel că am preferat să refuz. A mai durat 6 luni până când am fost ajutat să plătesc la o altă editură tot tirajul volumului meu « Fetiş » şi să plec cu el în spate pentru că eram convins că aş putea să îmi distribui singur cel mai bine ce pusesem în carte.

4. Ce personalitate (personalităţi), grupare literară, prieteni, eveniment biografic etc., v-au influenţat viaţa ca om şi scriitor?

Sunt foarte multe. Nu aş fi scris prea mult poezie dacă nu aş fi fost surprins să văd ce impact a avut printre prietenii mei cu care jucam fotbal o emisiune de televiziune pe care Iosif Sava o făcuse cu Dan Laurenţiu. Am descoperit şi poezia lui şi atunci mi-a revint în minte toată poezia (puţină ) pe care o citisem până atunci. Apoi nu aş fi scris poezie dacă nu m-aş fi trezit cu mintea plină de două poveşti în versuri după ce mă întorsesem de la o reprezentaţie la teatru cu « Exilaţii » de Joyce. Cum eu studiam Istoria Religiilor, probabil că mi-ar fi fost mult mai greu să înţeleg literatura contemporană românească dacă nu aş fi descoperit revistele « Interval » pe care Gheorghe Crăciun le edita la începutul anilor 90. Destul de importantă a fost emisiunea pe care Cătălin Ţârlea le făcea la TVR, practic nu scăpase prea mulţi scriitori contemporani ca invitaţi. La grupări literare probabil că trebuie să vorbesc despre Marius Ianuş şi Fracturi, prima poveste literară în care m-am recunoscut, chiar şi acum văd legături între ceea ce Dumitru Crudu listase în manifeste şi ce am făcut până azi. Apoi nu am cum să nu îmi amintesc despre ping-pong-ul poetic continuu de care încă mă mai bucur cu Claudiu Komartin şi transformările prin care a trecut el de-a lungul anilor. Dintre descoperirile recente pot să spun că felul în care îl percep pe sibianul Radu Vancu acum este foarte aproape de fascinaţia cu care l-am descoperit pe Gellu Naum cu ani în urmă când am fost surprins să văd că numărul său de telefon era în cartea de telefoane şi că îmi răspunde.

 

5. Raportul dintre conştiinţă, politică şi gândirea liberă, constituie o mare problemă a lumii contemporane. În aceste condiţii, care este, după dvs., raportul dintre cetăţean şi scriitor, dintre scriitor şi putere?

Cred că este foarte mult de nuanţat aici, dar totul porneşte de la imposibilitatea de a separa aceste concepte. Fie că scrii despre prezent sau trecut, metaforic sau realist, textul tău nu are cum să nu interacţioneze cu realitatea socială. Din păcate, cel mai des, această interacţiune este întâmplătoare. De câte ori am încercat să fac altfel, reacţia a fost ce-a pe care o veţi avea şi dumneavoastră după ce veţi cite textul pe care îl ataşez la final.

6. Literatura – la frontiera mileniului III. Din această perspectivă cum apare, pentru dvs., literatura română contemporană?

Mi se pare că, în sfârşit, literatura română depinde numai de cei care o scriu. De fiecare dintre aceştia, de la veleitari la cei care sunt interesaţi de abordări abrupte ale problemelor care ne definesc azi. Niciun joc de culise, nicio poruncă politică nu o poate influenţa acum. Doar să scăpăm un pic de eternele liste de nume şi titluri şi ne facem bine.

7. Credeţi că există un timp anume pentru creaţie sau este vorba despre un anumit „program” al scriitorului? La ce lucraţi în prezent?...Pe când o nouă carte?...

Aproape că nu e lună în care eu să nu pun pe internet o nouă carte. Aş vrea însă să aud şi de o editură interesată să promoveze poezie. Deocamdată doar nume şi titluri. Tocmai mi-am împlinit luna trecută unul dintre visele legate de poezie pe care le aveam şi am reuşit să urc împreună cu Cristi Cotarcea şi Ana Toma poezia pe magazinul Cocor. Ecranele de acolo au transmis clipuri de poezie de la anonimi şi Eminescu ori Macedonski la Constantin Virgil Bănescu şi Ioan Es Pop. Curand va aparea probabil la Editura Max Blecher o culegere de poezie din « Poemele sportive şi alte corpuri român3şti » iar la casa de pariuri literare tot pregătesc să apară în sfârşit, prezentarea poeticilor relaţionale cum au fost ele puse în practică în cei 5 ani de poetici ale cotidianului în Club A sau Other Side în Bucureşti, la Praga sau la Berlin şi Paris. De fapt mă interesează tot mai puţin cărţile ca produse cât cărţile ca proces de organizare a investigaţiilor în care poezia este instrumentul de lucru.

Faculataiv :

7 + UNU. În contextul celor afirmate, pentru a avea un dialog mai direct cu cititorii noştri, selectaţi din opera dvs. un text care, în linii mari, generale, să vă reprezinte. Vă mulţumesc pentru înţelegere.

Dumnezeu e ţigan

Cred că mâncasem ceva sau
era de la dinţi, dar aud

„Dumnezeu e ţigan şi aşa a fost
Mereu: i-au spus obiceiurile lo-
cului şi li s-a părut talentat ori
de câte ori i-a amuzat şi le-a vor-
bit în

toate limbile lor şi i-a ascultat
dar ajungea să spună un singur lu-
cru pe care îl credea El şi au-
zea: Da’ tu eşti cam tradiţionalist,
aşa,

extremistule, o da Dumnezeu e
ţigan. Fiecare a fost gata să
Îi spună ce spune El şi ce ar tre-
bui să îmbrace ca să nu-i deran-
jeze

şi El ce să facă, le dă dreptate
pentru că-s ai Lui, Dumnezeu e ţigan
ca toţi homosexualii ca toţi cei
bisexuali şi heterosexuali,
numai

căluţii de mare rămân
puri [şi românii]” mi-a spus brusc

mecanicul lui Dumnezeu
şi s-a dus ca o eczemă minoră.

  octombrie 2011, Bucureşti