Adrian Suciu

„Doar opţiunea e fundamentală: destinul e conjunctural. Un mare artist se împlineşte sufleteşte prin propria-i artă, indiferent de conjuncturi.”

1. Pentru un scriitor, destinul şi opţiunea sunt dimensiuni existenţiale fundamentale. Ce rol au jucat (joacă) acestea în viaţa dumneavoastră ?

Doar opţiunea e fundamentală: destinul e conjunctural. Un mare artist se împlineşte sufleteşte prin propria-i artă, indiferent de conjuncturi. Nimeni nu va putea, vreodată, să facă lista marilor artişti pe care destinul i-a scos din scenă dar asta e doar spre paguba societăţii şi nu a lor. Unui mare artist, bucuria creaţiei îi este suficientă şi transcende condiţionările destinului. Destinul are rol doar în receptare, recunoaştere publică, recompensă socială. Ce mărunţişuri pe lîngă bucuria creaţiei!!!

2. Istoria literaturii consemnează, uneori, arbitrar momentul debutului unui scriitor. Pentru dvs., când credeţi că s-a produs (cu adevărat) acest eveniment?  Vorbiţi-ne câte ceva despre primele încercări literare.

Istoria literaturii este, inevitabil, (şi) o chestiune administrativă. Scriu literatură de cînd ştiu să scriu. Prin clasele primare, participam cu poezii la tot felul de concursuri, încurajat copios de învăţătorul care susţinea că am talent. Debutul pe care mi-l asum oficial a fost în revista Tribuna, în 1990, cu o prezentare a lui Ion Mureşan.

3. Care a fost drumul până la prima carte ?

Indecent de simplu. Fusesem “înfiat”, din fragedă studenţie, de către regretaţii Mircea Zaciu şi Marian Papahagi. Aşa că, după vreo 3 ani de apariţii prin revistele literare, am inaugurat, la iniţiativa lor, colecţia de debut a Editurii Echinox, în 1993, cu volumul “E toamnă printre femei şi în lume”.

4. Ce personalitate (personalităţi), grupare literară, prieteni, eveniment biografic etc., v-au influenţat viaţa ca om şi scriitor?

Imposibil să răspund la întrebarea asta : orice listă aş face, ar fi inevitabil incompletă. Fiecare dintre noi este, în fond, suma propriilor experienţe şi întîlniri. Pe de altă parte, fiind o fire liberă şi independentă, nu am avut niciodată idoli, nici în literatură şi nici în viaţă. Modele da, dar nu sînt dispus să vorbesc public despre ele, e o experienţă intimă care ţine de alchimia propriei mele deveniri.

5. Raportul dintre conştiinţă, politică şi gândirea liberă, constituie o mare problemă a lumii contemporane. În aceste condiţii, care este, după dvs., raportul dintre cetăţean şi scriitor, dintre scriitor şi putere?

Puterea a fost întotdeauna hipnotică pentru scriitori. În spatele tuturor marilor aberaţii din istoria omenirii, din antichitate şi pînă la comunism şi fascism, au stat scriitori şi intelectuali care au justificat, din înalte considerente sociale, morale şi umanitare, orice! Scriitorul sau intelectualul care, indiferent de motivaţie, devine un propagandist al puterii, indiferent despre ce putere vorbim, nu-mi inspiră nicio încredere. Scriitorul, dacă le are, e dator să-şi păstreze mintea şi sufletul libere pînă la moarte. Scriitorului care se vinde pentru avantaje, materiale şi/ sau de carieră, îi voi prefera curvele care fac sex pe bani. Dacă Sfîntul Petru îşi face datoria, ele vor intra mai uşor în rai.

6. Literatura – la frontiera mileniului III. Din această perspectivă cum apare, pentru dvs., literatura română contemporană?

O sumă de contradicţii.

7. Credeţi că există un timp anume pentru creaţie sau este vorba despre un anumit „program” al scriitorului? La ce lucraţi în prezent?...Pe când o nouă carte?...

A răspuns Eclesiastul la întrebarea asta : există o vreme pentru orice… Lucrez la un roman pe care sper să-l termin în 2012.

Faculataiv :

7 + UNU. În contextul celor afirmate, pentru a avea un dialog mai direct cu cititorii noştri, selectaţi din opera dvs. un text care, în linii mari, generale, să vă reprezinte. Vă mulţumesc pentru înţelegere.

Vin mai este

Mi-aduc aminte de cînd eram bătrîn

şi mergeam pe o stradă care trebuie să existe.

Era linişte. Să umplem liniştea noi!, a strigat cineva

în crîşma veselă care trebuie să existe,

unde-s cîinii şi femei frumoase ca seminţele

roditoare. Eram bătrîn şi adunam cocoaşe

de odihnă în spate pentru acum.

Sînt bătrîn şi încă mai fug de acasă

pe străzi care trebuie să existe. Eu şi amarul meu

sîntem prieteni buni: nici nu-l înec

şi nici nu-l sugrum. Şi nici

nu ne părăsim unul pe altul – bem împreună.

Eu şi-amarul meu în crîşmă:

vin mai este, noi mai sîntem!

Vulturii tandri

Un om avea o dragoste şi o ţinea ascunsă.

O îmbrăca, o hrănea, o împăca

şi o ţinea ascunsă. Într-o zi, s-a făcut iarnă

şi omul a uitat de dragostea lui ascunsă.

Cînd şi-a adus aminte, a dat fuga într-un suflet

dar ea îngheţase şi roiau vulturii tandri în jurul ei. Numai

buzele ei mai erau calde şi-a murmurat:

„Cine-a mîngîiat cu dragoste obrazul mortului

ştie că nu seamănă cu nimic la atingere. Nici cu gheaţa,

nici cu mătasea, nici cu nisipul.”

Viaţa de apoi a gutuilor

Cînd cerul îmi pare prea mare şi mă striveşte,
mă duc în pădure. Printre frunze, se văd doar bucăţi
de cer, mititele. Şi eu trăiesc şi mă simt bine.

Ca o călugăriţă care s-a rugat
toată noaptea şi, înainte să adoarmă,
se miră: Oare cine-o fi Dumnezeu?

Ca un soldat care dezertează ca să-şi întrebe
cîinele de-acasă: Oare borcanele cu gem
sînt viaţa de apoi a gutuilor?

Ca un călător străin undeva.

Bucureşti, 2012