Marcel Ion Fandarac

Date biobibliografice:

Marcel Ion Fandarac născut la Băcani, Judeţul Vaslui, în 20.05. 1959.

Membru al Uniunii Scriitorilor din România. Avocat, membru al UNBR-Baroul  Bucureşti. Licenţiat în drept, master în: Dreptul afacerilor; Administraţie Publică Europeană; Relaţii Politice Internaţionale. Editor autorizat de Ministerul Culturii. Jurnalist afiliat la OIJ-Organizaţia Internaţională a Jurnaliştilor.

Debut în revista Amfiteatru, 1984. Debut editorial la Cartea Românească, 1988 cu secţiunea „Bună ziua, bună seara” din antologia „Prier” 

Cărţi publicate:

-          Domnişoara Karma, editura Corrida, 1992

-          Înger de pază, editura Corrida, 1992

-          Proprietarul de îngeri, editura Corrida, 1994

-          Sertarul lui Dumnezeu, editura Corrida, 1996

-          Amintirile Sufletului, editura Corrida, 1999

1.      Pentru un scriitor, destinul şi opţiunea sunt dimensiuni existenţiale fundamentale. Ce rol au jucat (joacă) acestea în viaţa dumneavoastră ?

Optezi să devii scriitor, dar Dumnezeu face jocurile...Gabriel Garcia Marques e un exemplu ce înseamnă destinul de scriitor...în viaţă. Pentru unii, destinul lucrează post-mortem, vezi Eminescu, de pildă!

2.      Istoria literaturii consemnează, uneori, arbitrar momentul debutului unui scriitor. Pentru dvs., când credeţi că s-a produs (cu adevărat) acest eveniment?  Vorbiţi-ne câte ceva despre primele încercări literare.

Am debutat la Editura Cartea Românească, în Antologia « PRIER », cu secţiunea « Bună ziua,  bună seara… ». Primele încercări literare mi-au fost monitorizate de Geo Dumitrescu la rubrica Poşta Redacţiei a Revistei Luceafărul. El mi-a dat încredere…Apoi, am primit un premiu, « Tinere condeie » prin bunăvoinţa lui Tudor Opriş. Am frecventat sporadic cenaclul de la Revista Luceafărul iniţiat de Ion Gheorghe, apoi cenaclul « Numele Poetului » iniţiat şi condus de Cezar Ivănescu, cel care mi-a publicat unele versuri în acea revistă. Practic, am debutat după 1989, în anul 1992 la Editura Corrida, cu două cărţi : « Domnişoara Karma », « Înger de pază », prima cu o prezentare semnată de Alexandru Piru şi o alta semnată de Eugen Simion ; cealaltă carte purtând prezentările altor doi scriitori : Vasile Andru şi Alex Ştefănescu. Datorită acestor două cărţi, am devenit membru al Uniunii Scriitorilor din România.

3. Care a fost drumul până la prima carte ?

Drumul până la prima carte a durat foarte mulţi ani, cam vreo 15 ani… Ultimii ani fiind de bătut aproape cu picioarele în uşile editurii Cartea Românească. Jocurile mizerabile practicate de culturnicii acelei perioade, m-au adus la o aşa disperare că eram să-l bat în biroul lui de director pe George Bălăiţă.L-a scăpat din mâinile mele Mircea Ciobanu, cel care îmi aprecia talentul, dar nu putea trece peste scârbavnicul de Liviu Călin, care mă ştersese din lista celor care trebuiau să debuteze singuri în volum, după ce un juriu decisese asta la concursul de debut organizat de Editura Cartea Românească pentru anul 1998. Pe George Bălăiţă l-am ameninţat că să mă duc la Ceauşeasca să depun un memoriu, după ce o să-l bat, evident. Nu ştiu de unde îmi venise în minte scorneala asta, dar Bălăiţă s-a speriat atât de tare că , prin uşa deschisă, l-a strigat pe Mircea Ciobanu… La vreo 25 de ani de la întâmplare, undeva în rond la Piaţa Romană, într-o seară târzie, îl salut pe Bălăiţă, el îmi răspunde oarecum încurcat : « Domnule Fandarac, atunci erau alţii mai nebuni decât Dumneata…, da, îmi aduc aminte…, ălea erau vremurile »… Vremurile lui alde Bălăiţă et company…

3.      (bis !) Ce personalitate (personalităţi), grupare literară, prieteni, eveniment biografic etc., v-au influenţat viaţa ca om şi scriitor?

Nu am fost influenţat de nici o grupare literară. M-a influenţat negativ Nichita Stănescu prin « Roşu Vertical »  citit de mine în perioda când eram încorporat în Batalionul de luptă de la Odorheiul Secuiesc. Nichita Stănescu a fost unul din cei mai mari lingăi ai PCR-lui, el deformat multe conştiinţe prin cele două cărţi ale sale , şi nu vorbesc numai de scriitori. Fiind un singuratic, nu am suferit altfel de influenţe… Dacă stau bine să mă gândesc, m-am infleunţat pe mine însumi prin lecturile din marii scriitori şi filosofi ai lumii, Platon şi Shakespeare, Eminescu şi ca atât până m-am stratificat ca scriitor. Trebuie să mai spun că, deşi nu sunt un practicat creştin-ortodox, Iisus mi-a fost model şi sfătuitor, încă îmi este…

4.      Raportul dintre conştiinţă, politică şi gândirea liberă, constituie o mare problemă a lumii contemporane. În aceste condiţii, care este, după dvs., raportul dintre cetăţean şi scriitor, dintre scriitor şi putere?

În România de azi, scriitorii nu mai sunt cetăţeni şi cetăţenii nu-i mai iubesc pe scriitori, ei îi votează pe cei care îi mint mai bine pentru că libertatea asumată îi face să se gândească la necesităţile existenţei imediate pentru supravieţuire şi nu la cărţile scrise de scriitori. Drama este adîncită şi de faptul că scriitorii scriu doar pentru a se citi ei între ei… Scriitori şi putere ? Ce basm… Puterea are nevoie de jurnalişti scandalagii, nu de scriitori care visează la Premiul Nobel. Când Puterea îşi focusează interesele, totuşi, pen vreun scriitor, vezi cazul Cărtărescu, nu se pierd decât banii celor care abia dacă au de o pîine pentru copiii lor… S-a gândit cineva că, dintre aceşti copii cărora Puterea le ia, astfel, din bănuţii de pâine, mâine va ieşi un scriitor de Premiul Nobel ? Pentru că un scriitor care va lua un Nobel va avea nevoie de o carte în care va spune adevărul despre Putere, nu va avea nevoie de sprijinul acesteia, aşa cum s-a întâmplat în cazul Cărtărescu.

5.      Literatura – la frontiera mileniului III. Din această perspectivă cum apare, pentru dvs., literatura română contemporană?

Literatura nu are frontiere… Literatura română scrisă acum, e marginală, imitativă, postetativă… Cu câteva excepţii, ale unor scriitori puşi la index, printre care mă număr şi eu. Nu am mai publicat nici o carte din anul 1999, deşi am mai mult de 2000 de manuscrise. Pentru cine să public ? Pentru Liiceanu şi gaşca lui de efeminaţi ? Pentru un interesat de carieră ca Nicolae Manolescu ? Pentru cititorii de poezie care, practic, nu mai există ? Sunt optimist dacă eu cred că se va reveni la normalitate, în acest sens, peste vreo 25 de ani…, din acest moment al anului 2014 !

6.      Credeţi că există un timp anume pentru creaţie sau este vorba despre un anumit „program” al scriitorului? La ce lucraţi în prezent?...Pe când o nouă carte?...

Tocmai v-am răspuns, oarecum… Cred cî prozatorii au nevoie de un program, cum spuneţi… Poeţii, nu cred… În ceea ce mă  priveşte, sunt fericit atunci când scriu… Scriu pentru a atinge fericirea… Dumnezeu încă e darnic cu mine, în acest sens… Bine, cred că şi greşeşte că nu îmi dă acces spre bani mulţi, dar dacă mă gândesc la Eminescu, îi dau dreptate Lui Dumnezeu…

Faculataiv :

7 + UNU. În contextul celor afirmate, pentru a avea un dialog mai direct cu cititorii noştri, selectaţi din opera dvs. un text care, în linii mari, generale, să vă reprezinte. Vă mulţumesc pentru înţelegere.

                  Cititorii Dumneavoastră să mai meargă şi prin biblioteci, că nu le va strica... Acolo, pot citi câteva poeme din cartea mea „Amintirile Sufletului”, apărută în 1999 la Editura Corrida din Bucureşti. Vor descoperi o carte de fantumuri... Ştiţi Dumneavoastră povestea primei forme fixe de poezie din Literatura Română: fantumul, formă literară inventată de mine în 1994 şi impusă oarecum în vizorul naţiunii române începând cu 1999, prin vocea celor care au scris despre această formă fixă de poezie, printre care amintesc pe Ştefan Augustin Doinaş, Cezar Ivănescu, Alexandru Balaci, Theodor Codreanu, Nicolae Georgescu, Corneliu Mihai Ionescu ş.a.

Notă: În absenţa poemelor împricinate, ne-am permis, oarecum.., până ajunge stimabilul cetitor la bibliotecă, înamorat de literatură şi ambâţ, să-l ajutăm cu înţelegere, publicând aceste, câteva, poeme de pe site-ul poezie.ro.

AMORUL/VERSUL...

... N-aș fi fost om, fără amor,
și, fără suflet, stelelor
nu le-aș mai fi spus versul pur,
O! Versul li-i al lor contur...

... N-aș fi fost om, fără amor,
O spun când singur sunt si-`ndur
O! Prea frumoasa vrând... aur,
Eu am doar suflet, stelelor...

În veci, i-ași spune versul pur,
Prințesei muritorilor,
Doar, de-o sărut, devine nor,
Ah! versu-i al tainei contur...

Cum eu sunt om dorind amor...

15.02.2010, ora 2057
La Cărturești, cafenea
Str. Pictor Arth. Verona, București

FEMEIA...

Femeia-i pură în amor,
A spus, cândva, un mare sfânt,
nu erau morți, și nici mormânt,
ci doar lumina stelelor...

Femeia-i pură în amor,
s-aude iar, ori bate vânt
sau e doar șoapta morților,
chemându-L pe Marele Sfânt?

Nu erau morți, și nici mormânt,
În seara cea, a tuturor,
Când ea avea acel veștmânt,
Ay, doar lumina stelelor...

Femeie pură în amor...

05.02.2009
La Micul Paris, Buc., ora 17

 
CAFENEAUA (MLR)

... Privesc la muritori și scriu
Despre sufletul lor cel viu,
Ei chefuiesc bând bere,vin,
Le toarnă-n cupe, un divin...

... Privesc la muritori și scriu
și toți mai mor câte puțin,
de-afară, moartea vine lin
spre sufletul lor cela viu...

Ei chefuiesc bând bere,vin,
În cafenea, până târziu,
și-i cafeneaua un sicriu-,
le toarnă-n cupe, un divin...

... Privind la muritori, mai scriu...

19.11. 2009,ORA 2037
La Cafeneaua MLR, subsol
 
GLAMOUR...

... Vino, în seri, să bem un vin,
Să te sărut, să fiu divin,
Că gura ta-i gură de rai,
O!vino, un sărut să-mi dai...

... Vino, în seri, să bem un vin,
și, lângă pieptul meu să stai,
c-or trece secoli, și-ai să vrai,
să mă săruți, să fiu divin...

Ay, gura ta-i gură de rai,
și-o dai la oricare străin?
De din iubire, eu mor lin,
Iubito, un sărut să-mi dai...

Să bem, sub seri, al tainei vin...

29.01.2010, ora 2300
La Grand Cafe Van Gogh,
Str. Smârdan,nr.9, Buc. Vechi (lângă BNR)

Bucureşti, 2014