Mihail Vakulovski

  

"- Destinul a făcut să mă nasc într-o familie de intelectuali, cu o biografie interesantă şi cu o bibliotecă foarte mare în casă. Părinţii, ambii profesori de limbă şi literatură, absolvenţi ai facultăţii de Filologie, mi-au dăruit o undiţă (misterioasă) şi m-au învăţat să pescuiesc (cu plăcere)… "

CV 

Mihail VAKULOVSKI a absolvit Facultatea de Filologie a Universităţii de Stat din Moldova, în 2002 susţine doctoratul la Universitatea Bucureşti (cond. şt. – Nicolae Manolescu). Autor al cărţilor: „Nemuritor în păpuşoi” (poezie, Ed. Arc, Chişinău, 1997, grafica – Mihai Bacinschi; ediţia a II-a – la editura Vinea, Bucureşti, 2006. Grafica – Al. Pecican), „Nicolae Manolescu” (monografie, Ed. Aula, Braşov, 2000), „Caiet cu zmei de care n-am mai ridicat niciodată nici măcar în copilărie” (poezie, cu un comentariu grafic de Dan Perjovschi, Biblioteca de Poezie, Bucureşti, 2002), „TU”, cu Alexandru Vakulovski (ilustraţia copertei – Dan Perjovschi, Biblioteca de Poezie, Bucureşti, 2002), „Tatuaje” (poezie, Ed. Vinea, Bucureşti, 2003, coperte – Dan Perjovschi), „odada” (poezie, Ed. Vinea, Bucureşti, 2004, coperte – Ştefan Baştovoi. Ediţia a II-a – 2009, coperte – Al. Pecican), „Holocaustul evreilor români (Din mărturiile supravieţuitorilor)” (istorie recentă, Ed. Polirom, Iaşi, 2004), „Piatra lui Sisif sub limba lui Demostene” (poezie, Ed. Pontica, Bucureşti, 2005), „ИЛЬ ПЛЁ” (poezie, Biblioteca Argeş, Piteşti, 2006), „Autobiografie” (poezie, Biblioteca Stare de Urgenţă, Chişinău, 2009), „nEUROCHIRURGIE” (teatru, Ed. Vinea, Bucureşti, 2010, coperte – Al. Pecican), „Portret de grup cu generaţia „optzeci” (Poezia)” (critică literară, Ed. Tracus Arte, Bucureşti, 2010, coperte – Mugur Grosu, prezentare: Nicolae Manolescu), „Tiuk! (antologie de proză Klu)” (Biblioteca Revistei la Plic, Bucureşti-Chişinău, 2010), „Tovarăşi de cameră. Student la Chişinău” (Ed. Cartea Românească, Bucureşti, 2011, rockman), „Zece basarabeni pentru cultura română (Interviuri cu tinerii dintre milenii)”, (Ed. Casa de Pariuri Literare, Bucureşti, 2011), „Portret de grup cu generaţia „optzeci” (Interviuri)” (Ed. Tracus Arte, Bucureşti, 2011, coperte – Mugur Grosu), „Biblidioteca” (roman, Ed. Casa de Pariuri Literare, Bucureşti, 2012), „Tinerii dintre milenii (Interviuri)”, Ed. Ratio et Revelatio, 2013, „10+ (antologie de proză Tiuk)”, Ed. Tracus Arte, Bucureşti, 2013, „Riduri”, poezie, Ed. Casa de Pariuri Literare, Bucureşti, 2013. Prezent în mai multe antologii din ţară şi din străinătate. Premiul US din Moldova & Premiul SOROS pentru „Nemuritor în păpuşoi” (1997), Marele Premiu Underground Literar pentru Management Cultural Performant (2001), Premiul Underground „Zona alternativă” pentru „Biblioteca Tiuk!” (2002), Premiul Tomis pentru cel mai bun traducător (Constanţa, 2008), premiul Timpul pentru cea mai bună carte de critică literară (2010), Premiul Interviuri culturale la Salonului Internaţional de Carte din Chişinău 2012 pentru „Zece basarabeni pentru cultura română (Interviuri cu tinerii dintre milenii)”, Premiul Proză – Noii Barbari pentru „Biblidioteca” (2012). A făcut parte din echipa naţională a României la Cupa Naţiunilor de la Baku (2007) a jocului intelectual „Ce? Unde? Cînd?”. Fondator al revistei web Tiuk! (www.tiuk.reea.net), împreună cu Alexandru Vakulovski, Carmina Vakulovski şi Dan Perjovschi. Blog: http://vakulovski.livejournal.com/. Fondatorul şi realizatorul CenaKLUbului TIUK. Membru ASPRO şi al Uniunii Scriitorilor din Moldova. Doctor în filologie, traducător din literatura rusă.

1. Pentru un scriitor, destinul şi opţiunea sunt dimensiuni existenţiale fundamentale. Ce rol au jucat (joacă) acestea în viaţa dumneavoastră?

- Destinul a făcut să mă nasc într-o familie de intelectuali, cu o biografie interesantă şi cu o bibliotecă foarte mare în casă. Părinţii, ambii profesori de limbă şi literatură, absolvenţi ai facultăţii de Filologie, mi-au dăruit o undiţă (misterioasă) şi m-au învăţat să pescuiesc (cu plăcere)…

2. Istoria literaturii consemnează, uneori, arbitrar momentul debutului unui scriitor. Pentru dvs., când credeţi că s-a produs (cu adevărat) acest eveniment? Vorbiţi-ne câte ceva despre primele încercări literare.

&

3. Care a fost drumul până la prima carte?

- Am debutat imediat după absolvirea facultăţii, în 1997, la editura chişinăuiană Arc, cu volumul de poezie „Nemuritor în păpuşoi”. Atunci era editura fundaţiei SOROS şi avea o colecţie de debut foarte faină, „Prima verba”, unde erau publicate maximum două volume pe an, aşa că era o mare bucurie (& victorie!) să debutezi la ei, mai ales că aveau şi un juriu super profi (Eugen Lungu, Vasile Gârneţ, Emilian Galaicu-Păun…). A fost un concurs de manuscrise, pe care l-am cîştigat, premiul fiind publicarea cărţii. Am primit atunci 900 de exemplare din primul tiraj, ceea ce a fost (este!) extraordinar! Volumul a fost foarte bine primit de critici şi cititori şi a luat şi Premiul Uniunii Scriitorilor din R. Moldova, a fost reeditat în 2006, la editura Vinea, Bucureşti, iar în scurt timp s-ar putea să apară şi eBook-ul.

Scriu din copilărie, dinainte să ştiu literele (şi am învăţat să citesc înaintea colegilor de clasă, datorită – sau din cauza – bunicii, învăţătoare). Tata ne lua în veranda spaţioasă şi luminoasă şi se juca cu noi de-a literatura, mai întîi cu mine, apoi şi cu fratele meu, mai mic cu şase ani. Cu mine făcea în special poezii, el spunea un vers, eu compuneam următorul rînd şi tot aşa creştea poezia, iar cu frate-meu se juca de-a proza, mai întîi „scriau” poveşti, apoi povestioare (ăsta da curs de creative writing!). Veranda e(ra) un fel de spaţiu magic, în afara timpului şi – mai ales – timpurilor: şi acum îmi mai trec fiori cînd trec pe acolo (unde mi-am făcut ultima selecţie şi la „Riduri”, de altfel, şi la „Odada” şi „Tatuaje”…).

Dar am debutat în revista raională cu un eseu ceva. Scriam şi publicam poezie, cronici, proză şi eseuri, pînă am devenit conştient că literatura nu e numai joacă şi oficial încetasem să mai scriu. Fireşte că aveam secretele mele, dar nu mai scriam de toate, ci doar proză, pe care nu i-o arătam nici măcar lui tata, care între timp era foarte dur cu scrierile noastre, pentru că ne-a educat prea liberi şi probabil că depăşisem limitele & graniţele desenate – virtual – de el (frate-meu a debutat cu romanul „Pizdeţ”, de exemplu). Din fericire, prozele alea s-au pierdut (recunosc că m-am şi ofticat din cauza asta, dar e mai bine aşa). La poezie, adevărata mea dragoste, m-am întors doar în timpul facultăţii, pe la anul III, cînd am fost dat afară din cămin, după un scandal cu administratorul, care s-a dat la gagica celui mai bun prieten (sau invers:)) ). Mă mutasem într-un cămin muncitoresc de pe lîngă Lacul Comsomolist şi aveam mai mult timp liber, chiar dacă nu-mi schimbasem programul (facultate, sală de lectură, antrenamente – zilnic). Tot tata ne-a transmis şi microbul cititului, aşa că citeam tot ce apărea în Moldova, în rusă citeam scriitorii care mă interesau, dar nu erau traduşi în română, plus cărţile româneşti pe care efectiv le vînam la librăria „Drujba”. Îmi plăcea să fac & refac poeziile ca pe-un kalaşnikov şi aşa mi-am dat seama că de multe ori, plimbîndu-mă, gîndesc în aceleaşi ritmuri (doar că mi se părea că poeziile mele-s mai bune), aşa că am înşirat în ultimii ani de facultate o colecţie impresionantă de existeme. Tata, crezînd că-mi face o mare bucurie, a editat la ziarul raional o plachetă, pe care a intitulat-o „Poezii” şi i-a desenat şi coperta (a făcut şi o şcoală de pictură, la Leningrad). Acum m-aş (fi) bucura(t) de experienţa asta, dar atunci m-am cam supărat, pentru că tata a gîndit o carte care să placă la cît mai multă lume, aşa că mi-a schimbat titlurile poeziilor şi a şi trîntit acel titlu „clasic”… Un experiment drăguţ, ce să zic, dar, totuşi, cartea mea de debut e „Nemuritor în păpuşoi”.

4. Ce personalitate (personalităţi), grupare literară, prieteni, eveniment biografic etc., v-au influenţat viaţa ca om şi scriitor?

- M-au influenţat părinţii, fratele, bunicii, biografia familiei Vakulovski, satul bunicilor, istoria şi literatura universală, viaţa – de la naştere pînă acum, din Chişinău-Antoneşti-Chişinău-Bucureşti-Braşov (găsiţi toate astea şi-n cărţile mele, de la „Tovarăşi de cameră” la „car mine”).

5. Raportul dintre conştiinţă, politică şi gândirea liberă, constituie o mare problemă a lumii contemporane. În aceste condiţii, care este, după dvs., raportul dintre cetăţean şi scriitor, dintre scriitor şi putere?

- Cînd eşti scriitor – adică atunci cînd scrii – eşti doar tu şi lumea pe care o creezi, în care exişti în acele momente, atunci eşti Dumnezeul Dumnezeilor, aşa că ai orice fel de raporturi sau relaţii vrei tu – cu oricine, doar să ai chef. Literatura nu trebuie să aibă nici o treabă cu morala şi politica, literatura e artă şi NU TREBUIE să… nimic.

6. Literatura – la frontiera mileniului III. Din această perspectivă cum apare, pentru dvs., literatura română contemporană?

- Diversă, agitată, vie, foarte frumoasă şi foarte urîtă, tandră şi isterică, veselă şi depresivă, foarte bună şi foarte proastă, isteaţă şi debilă, cam la fel ca pînă acum, dar, totuşi, mai „în rînd cu lumea”. Se scrie şi se publică foarte mult, avem poeţi excepţionali, care pot concura cu orice alt poet bun din lume, ceea ce se întîmplă şi cu cîţiva dramaturgi şi nici prozatorii nu sunt de neglijat. Într-adevăr, între secole şi – mai ales – între milenii se întîmplă ceva special. Exact din convingerea asta am realizat proiectul cu tinerii dintre milenii, luîndu-le interviuri unor artişti tineri atunci în focuri, în mijlocul acţiunii, dar la început de drum. Din aceste două cărţi („Zece basarabeni pentru cultura română (Interviuri cu tinerii dintre milenii)”, Ed. Casa de Pariuri Literare, 2011 & „Tinerii dintre milenii (Interviuri)”, Ed. Ratio et Revelatio, 2013) vedem cum erau tinerii care au trăit acele momente, ce făceau, cum gîndeau, ce proiecte de viitor aveau, aceste două cărţi ne răspund la aceste întrebări-stări.

7. Credeţi că există un timp anume pentru creaţie sau este vorba despre un anumit „program” al scriitorului? La ce lucraţi în prezent?...Pe când o nouă carte?...

- Nu cred în scriitorii cu program fix, de aceea mă amuză topurile şi canoanele. În literatură nu-i ca-n sport, unde cel mai bun e cel/cea care aleargă ori sare mai tare, de exemplu, sau marchează mai multe goluri, în literatură nu poate exista „cel mai bun” şi e perfect că aşa stau lucrurile.

Cît despre timpul creaţiei, depinde de genul literar. Poezia te poate lovi oriunde şi oricînd, iar tu o poţi elibera cînd ai tu chef, ori pe loc, ori o mai porţi o vreme cu tine, apoi îi dai viaţă ori o omori, depinde de fiecare poet în parte. Critica literară se poate scrie „cu program”, mai ales că aici şi mărimea contează (semne, cu sau fără spaţii şi din astea). Cît despre proză – aici trebuie să ai putere, nene, am mai spus-o, prozatorul trebuie să aibă muşchi. Iată, prozatorii îşi pot face un anumit program de lucru, dar asta numai după ce au clocit povestea şi au început să scrie, au intrat în ritmul naraţiunii, au făcut cunoştinţă cu personajele…

Abia am publicat „Riduri”, cel mai nou volum de existeme, la care ţin foarte mult, şi nu ştiu cînd va mai apărea o carte de poezie de-a mea (deşi văd că se scrie şi următoarea, deja s-au adunat vreo 20 de existeme postRIDURI, apoi – am o carte de poezie mai intimă, „car mine”, pe care nu ştiu dac-o voi publica prea curînd (şi RIDURI s-a scris mai mult de 10 ani), dar din care puteţi citi cîteva texte-n RIDURI). Şi aştept să apară celelalte două romane din trilogia „Tovarăşi de cameră” (predate la Editura Casa de Pariuri Literare în ianuarie 2014).

În rest – fac revista Tiuk! (www.tiuk.reea.net) şi traduc, iar următoarele două texte pe care le voi finaliza sunt „Footoaparatul” (poVeste) şi „totul, aproape totul despre tati” (proză).

Facultativ :

7 + UNU. În contextul celor afirmate, pentru a avea un dialog mai direct cu cititorii noştri, selectaţi din opera dvs. un text care, în linii mari, generale, să vă reprezinte. Vă mulţumesc pentru înţelegere.

Existem

(din „Riduri”):

ştiu ce-ai făcut astă viaţă

treci prin viaţă ca un monitor de schi în timpul lui liber pe sub teleferic

şi doar umbra ta te ştie mai bine decît tine

tatăl tău zice: culoarea ta preferată este albastrul

întotdeauna ai vrut să fii muşchios

                                                        zice

şi nu te recunoşti deloc în ce povesteşte el despre tine

mamă-ta zice că ţi-a făcut mîncarea care-ţi place cel mai mult

şi nu mai înţelegi nimic

soră-ta îţi aduce ultimul roman al „scriitorului tău preferat”. What?!

colegii de facultate povestesc despre tine la televiziunea naţională

îi asculţi şi-ţi vine să-ţi zici dumneavoastră

prietenul din copilărie îţi fute o palmă după ceafă şi-ţi zice:

ce faci muie ai mai scos vreo carte sau ce pula mea faci?

faci un pas înainte te apropii de-un scaun fără să-ţi dai seama de existenţa lui

te opreşti un pic în faţa scaunului şi umbra ţi se întinde pe el

impertinentă precum copilul care se prinde că mamă-sa e gravidă şi ţipă isteric:

mama-nu-mă-mai-iubeşte-mama-iubeşte-numai-bebeluşi!!

umbra transformă obiectele-n oglinzi

umbra poate preface orice obiect banal în oglinda din castelul Peleş

adusă sub munţii Carpaţi cu carele de la Veneţia

umbra ta se ascunde de tine aşa cum vitraliile din Saint Chapelle

s-au ferit de gloanţele celui de-al II-lea Război Mondial

umbra transformă orice-n oglindă

umbra-oglindă se uită la tine din spate

şi nu te slăbeşte deloc

umbra ta ţi se uită în ceafă ca un lunetist

care aşteaptă să-ţi întorci faţa spre el

umbra ta se uită în ochii tăi

şi zice: nţ

Proză

(fragment din „Tovarăşi de cameră”):

A venit vremea schimbării. Schimbăm comunismul de atunci pe comunismul de acum, moartea care moarte n-are cu viaţa care n-are viaţă, URSS cu R.Moldova-R.Uzbecă, R. Ucraineană, R.Lituaneană, R.Gruzină, R.Armeană, SUA, NATO, UE. Îl schimbăm pe Lenin („Schimb 100 de intelectuali pe-un electrician”) cu Stalin („Este omul – este problema, nu-i omul – nu-i problema”), pe Stalin cu Gorbaciov („Trăiască perestroika!”), pe Gorbaciov cu Snegur („La muncă, prieteni, la muncă!”) & Ştefan cel Mare („Moldova nu este a noastră...”), pe Puşkin cu Eminescu, pe Maiakovski şi Şolohov cu Vieru şi Păunescu, ne uităm în Piaţa Roşie şi-n Piaţa Victoriei, rămînem saşii. Înlocuim boxerii cu tanga, cravata pionierească cu cravata, schimbăm grafia, literele la maşinile de scris, maşinile de scris cu computerul, computerul cu laptopul, scrisoarea cu e-mailul, cărţile de hîrtie cu cărţile pdf, cinematograful cu filmele de pe CD, CD-urile cu DVD-urile, DVD-urile cu stickurile, stickurile cu hard discurile externe, poşta cu net-ul, ziarele şi revistele – cu revistele web, cvasul cu ceai, ceaiul – cu cafea, cafeaua – cu marijuana, marijuana cu extasy şi cocaina, telefonul – cu celularul, celularul cu iPod-ul, schimbăm accentele, schimbăm steagul, patria, ţara, limba, imnul, uităm să ne schimbăm ciorapii, ba da, îi schimbăm între ei, schimbăm idolii, şefii, tiranii, dictatorii, ne ducem la vot din 4 în 4 ani şi punem botu’. Ne schimbăm dizidenţii pe DJ-ei. Schimbăm muzica, schimbăm timbre, dizidenţii se întorc acasă, intră în partide politice extremiste şi devin ultranaţionalişti, anticomuniştii convinşi din sistemul comunist intră în noile partide comuniste, vedetele porno intră în Parlamentul European, armata SUA intră în Irak, părinţii ne intră în pămînt. Schimbăm Mioriţa cu Oaia Dolly. Schimbăm banii, textul şi imaginile de pe bani, schimbăm aerul, ne schimbăm iubitele, între noi, prietenii, dar şi între noi, bărbaţii, oriunde am fi, le schimbăm pe VIP-uri gonflabile, cu animale, cu alţi bărbaţi, le lăsăm în casă singure cu vibratoarele, facem schimb de mame, de sex, schimbăm dinţii de lapte pe coroane, ne punem coroane pe cap şi pe mormînt, ne schimbăm cu locul, dimineaţa ni se scoală pula fără să vrem, dimineaţa trebuie să te duci la WC şi să te pişi, dimineaţa îţi trimite un link din viitorul inevitabil şi îţi pute gura, dimineaţa trebuie să zici „Bună dimineaţa” şi nu „de ce pula mea m-am trezit aşa devreme” şi trebuie să ţii furculiţa aşa şi lingura aşa şi aşa, nu aşa sau aşa, fiecare face la ce se pricepe cel mai puţin.

  (5 august 2014, Braşov)