Alexandru Ulian

“Dacă eşti conectat perfect la Energia universală totul este destin (sau nimic nu e intâmplător)”

.

Omul, Profesorul şi Scriitorul Florinte Catargiu 

(pseudonim, Alexandru Ulian)

S-a stins din viaţă, la sfârşit de noiembrie 2014, discret şi modest, după cum a şi trăit, profesorul de matematică Florinte Catargiu de la Liceul Teoretic "Grigore Antipa" Botoşani.

Născut în data de 27 mai 1957 la Gura-Humorului, judeţul Suceava, eminentul dascăl a lăsat în urma sa generaţii de elevi pe care i-a introdus în tainele matematicii.

Spirit intuitiv, raţional, demonstrând pregătirea sa profesională, profesorul Catargiu a fost în egală măsură un artist, un poet al matematicii, reuşind să îmbine logica rece a acesteia cu sensibilitatea actului poetic. Poezia a fost, pentru prof. Catargiu, la fel ca şi pentru Ion Barbu, o prelungire a geometriei. Eminentul dacăl a fost dublat de un excelent poet, al cărui pseudonim literar a fost Alexandru Ulian. Debutul literar s-a produs în anul 1996 cu Notiţele din Zori, în placheta de versuri Singularităţile lumii. A publicat în revistele Intertext, Jurnalul literar, Mentor XXI şi Absolut Cultural şi a activat în grupările literare Constantin Dracsin şi Ion Pillat.

Singurul – din păcate! - volum de versuri, În ritmuri de sonet, a apǎrut în 2011 la  Editura Quadrat din Botoşani. Limbajul său poetic este dominat de întrebări şi de nelinişti: Cine eşti, cine sunt…?!  Cine eşti tu, Omule…?! Este evidentă o emoţie poetică temperată doar de singurătate, care a determinat versuri inconfundabile: Cu sufletul puţin/În faţa urâţenie mele/Şi singur/Foarte Singur/să îmi dau/ eu,mie însumi,/de mine/ când nu mai pot/Iertarea (Doamne, cum m-ai ales Tu pe mine).

Dragostea de oameni, de matematică, de literatură, puterea şi vulcanul pe care le-a purtat în suflet vor mocni mereu în toţi cei care l-au cunoscut. Dumnezeu i-a ales profesorului Florinte Catargiu un destin înălţător, cum numai spiritele mari pot duce…
 
Stimate domnule profesor, neliniştitule poet, ţi-ai împlinit trecerea prin astă lume!
Dumnezeu să te odihnească în pace şi să nu lase să piară amintirea ta!

 ( sursa - stiri.botosani.ro)

 Un interviu în cadrul anchetei Scriitorul  - destin şi opţiune

1.     Ce rol au jucat destinul sau optiunea in viata d-voastra ?

Dacă eşti conectat perfect la Energia universală totul este destin(sau nimic nu e intâmplător). Dacă eşti complet separat de Divinitate, când vorbeşte numai Ego-ul,  ţi se pare că toate opţiunile sunt exclusiv ale tale. In realitate ca Om ( când conectat, când rupt de Centru) sunt undeva la mijloc, deşi- indiferent de gradul de conectare – recunosc că am o problema în a lua decizii

( chiar şi mărunte) în viaţa de zi cu zi. Cred că pentru fiecare din noi , evenimentele majore : naşterea, căsătoria, copiii, ocupaţiile, “străfulgerările revelatorii”, abisurile  sau culmile- într-un cuvânt plăţile sau recompensele ne sunt date de la inceput – prescrise în matricea sufletului încă dinainte de naştere. “ Ne-a fost dat” totuşi şi ceva ce am vrea să credem adesea că este numai al nostru: Puterea de a da un sens la ceea ce ni se întâmplă. Puterea de a vedea Seninul - Ceaţa în iminenta-i risipire în limpezimea Zorilor, chiar dacă- ca şi Călător -Corabia are o destinaţie prescrisă, unică.

2.     Istoria literaturii consemneaza uneori arbitrar debutul unui scriitor. Pentru dumneavoastra, cand credeti ca s-a produs cu adevarat acest eveniment ?

La naştere( ori poate dinainte),odată cu prima respirare, atunci când fiecare din noi începe “să scrijelească” - cu simţirile-i, cu inima, cu gândul, cu fapta sau cuvântul - în pagina albă a Cărţii Vieţii ce i se aşterne în faţă. Fie că eşti cerşetor, sfânt sau mare om de stat, “ scrii” în fiecare secundă a vieţii tale -  mai bine sau mai rău, mai frumos sau mai urât, mai vizibil sau abia perceptibil, foarte cunoscut sau complet anonim. Revenind la întrebare, ca  scriitor în sensul de

 “ martor prin Cuvântul scrijelit pe un suport vizibil, eventual publicat ” nu prea exist. Totuşi au fost câteva momente importante în “ devenirea “ mea ca artist: frecventarea grupării literare “Poesis” condusă de scriitorul Val Guraliuc( inainte de ’89), publicarea într-o plachetă de uz intern de către poetul Corneliu Gavrilescu precum şi publicarea în periodice( Collegium, Colloquim, Intertext), în ultima la îndemnul şi încurajările mult - apropiaţilor mei de suflet: poetul şi artistul plastic Augustin Eden şi poeţii Petruţ Pârvescu şi Gabriel Alexe.

3.     Care a fost drumul pana la prima carte ?

Am mai spus:  Nu am publicat nimic până acum în domeniul Literaturii, via edituri, ISBN, etc.

( şi deşi ştiu cauza principală, am să spun ca Poetul: “ Fără pricină” !). Am publicat( edituri, ISBN)- în co –autorat-însă în domeniul Educaţiei. Cât despre drum, cred că am răspuns în contextul întrebării precedente.

4.     Ce personalitati, eveniment biografic v-au influentat viata ca scriitor ?

M-au influenţat mai degrabă anumite produse( creaţii artistice)/ legende/biografii de la personalitaţi foarte diverse fără să pot explicita , raţional, cum au « infuzat »/ « tuşat » textele proprii.

Incepând cu Orfeu, Pitagora, Socrate, Aristotel- continuînd cu Homer, Dante, Khalil Gibran, Pius Servien Coculescu, Eminescu, Ahmatova, cu Dimov, Grigore Vieru, Cezarii- Baltag si Ivănescu, cu « optezeciştii »( Cărtărescu cu precădere),în egală măsură cu clasicii didactici Coşbuc, Goga,  Alecsandri ,Topârceanu, Macedonschi, M.R. Paraschivescu, Ion Barbu, Nichita Stănescu şi cu clasicii locului, ai zonei până la complet anonimii  poeţi de alcov, la colţ de stradă, de pahar,etc.

 Din punct de vedere al propriei biografii, 3 evenimente importante : 1. Intrebat la un concurs de muzică folk( prin anii ’76) «  Care este poetul preferat, am răspuns spontan( fără să mă gândesc vreodată la asta înainte) : ‘ Eu însumi, probabil ! ‘  » , 2. Am negat oarecum conştient orice formă de creaţie care presupune un grad sporit de imprecizie- deci explicit şi Poezia( Mi-am dorit foarte mult să studiez Ştiinţele şi Fundamentele acestora, între anii ’78-84 aprox.).

 “ Paradoxul” face că, cu cât am ignorat  Arta, cu atât mai mult m-am apropiat de “ Filozofie” şi cu cât m-am cufundat în “Fundamentele Ştiinţelor” cu atât mi  s-a revelat esenţa poetică a creaţiei, indiferent de domeniu abordat. Şi 3. O excursie de 12 zile cu cortul în munţii Căpăţânii( pe la 27 de ani), după care am început să “scrijelesc pe albul Colii ”cu conştiinţa că fac un act scriitoricesc explicit( deci cu Imaginea cititorului potenţial în minte).

Am uitat esenţialul( numai că acesta nu este un moment anume ci un tot continuu,unitar) : Relaţia cu mine însumi, cu cei mai dragi mie - Copilul meu Ana-Maria, soţia mea Doina – Elena. Cu tot ce este Viu şi neViu din înLăuntrul şi înAfara mea, adică cu Oglinzile în care mă reflect cel mai adesea, în Intunericul Nopţii, în Amiaza de Foc a Zilei, în amurguri violine de sonet sau în nudul Curcubeului de lumini din Roua Zorilor.

5.     Care este, dupa dumneavoastra, raportul dintre scriitor si putere?

 Dramatic ( în cazul meu cel puţin), dacă mă refer la raportul intrinsec “ om – scriitor- microunivers terestru pe de o parte şi Om – Univers – Putere Divină pe de altă parte. Cu cât sunt mai în acord şi armonie cu Legea Universala a Iubirii şi Răsăririi,cu atât Cuvântul  mi se oferă din abundenţă- spre a fi dăruit tuturor- , ca o respirare, natural. Cu cât te abaţi mai des şi mai mult de la Lege, dând glas Ego-ului şi fantasmelor neputinţei de a fi, cu atât puterile ţi se împuţinează : Prea mult ai dorit/ prea si(n)gur ai fost/ -o cât de oarbă / dorinţa / de chiar înălţare!/Ci iată-te acum, / în crucea vieţii, / fără Cuvânt / aproape gol /(subţire-dârele acestea) /Cu pustiul şi umbra aceleiaşi singurătaţi  / călăuzitoare /în piscul amăgirii.  / Rătăcit.

Despre celălalt raport Scriitor/Fiinţă socială- Societate/Putere, important este să fii prezent Tu însuţi atât cât poţi, prin atitudini şi comportamente care să iradieze – după măsura a Ceea ce Eşti- în microcomunitatea ta - o rază de lumină, ca expresie a Axei tale de Credinţe şi Valori, dincolo de « Fiinţa ta minorată- de Umbră târâtoare », cu debilităţile şi abisurile ei ! A te implica înseamnă « A FI », « A rosti,A scrie “  sau, cu alte cuvinte, « A Te exprima corect in Limba Ta ! ».

Teoretic. Practic şi din păcate, sinuozitatile Ego-ului, frustrările, fricile şi spaimele de petele “Imaginii” tale în ochii celorlalţi, mă fac să ma abat, să  ignor şi chiar să fiu – adesea-  la polul opus. Această componentă esenţială a Scriitorului, ca fiinţă socială şi chiar politică ne cam lipseşte, ca să  nu lungesc vorba inutil.( Intelectualul işi găseşte oricând scuze!)

6.     Cum apare pentru dumneavoastra literatura contemporana ?

Ca un fenomen, extrem de complex. Nu imi apare decât raportată la rădăcinile-i preistorice. De la scrijelirea pereţilor peşterilor până la scrijelirea Colii cereşti cu sacrificii şi rugi, de la învăţăturile ezoterice transmise – cea mai mare parte pe cale orală –  la cărţile scrise ale anticilor şi mai apoi ai Parinţilor Creştismului în încercarea de a împăca “Logos-ul raţionalizat aristotelic” cu spiritul şi valorile creştinismului, până spre Renaşterea timpurie( amintind şi Mioriţa şi pe Meşterul Manole), de la Ur si Sumer via Egipt- Cumran până la Galaxia Guttenberg şi Iluminism, marea parte a creaţiei artistice( nu numai literatura) poartă, în spiritul ei, amprenta şi forţa ANONIMATULUI, centrată pe produs ca expresie a Spiritului care lucreaza prin Artist/Iniţiat pentru a fi dăruit tuturor. Incepând cu Renaşterea şi Iluminismul( de fapt tranziţia începe odată cu antichitatea greacă) Cultura Europeană, în special, începe să fie dominată de spiritul pigmalionic al Artistului-om care crează Obiectul pe care ş-il admiră până la fetiş, centrul fiind Creatorul-om si deci NUMELE, iar produsul mai degrabă un purtător al Brand-ului decât o potenţiala sursă de bucurie şi re- legare între şi cu “consumatorii”. Secolul trecut a însemnat, în opinia mea, un apogeu din acest punct de vedere.

Odată cu globalizarea, cu New-Age-ul informaţional( şi nu numai),cu INTERNETUL, apare fenomenul complementar de autonomizare a culturii în grupuri şi micro – comunităţi din cele mai diverse, în care- deşi amprenta Ego-tică/a Personalităţii şi NUMELUI este încă foarte puternică, se poate întrezări şi o “disipare” a marilor NUME şi personalităţi în beneficiul Comunicării/Comuniunii de grup, în beneficiul Produsului ca potenţială sursă de re-legare între Divinitate şi Om prin intermediul “Scriitorului”, şi nu ca CENTRU/NUME.( Vezi de exemplu “fenomenul poetic“ actual al adolescenţilor pe INTERNET, gratuitatea, suavitatea şi inocenţa acestuia, în raport cu normele criticii canonice clasice ale culturii culte contemporane!).

Fără a profeţi, cred că asistăm la o inversare graduala şi pe termen lung(?!)de polarităţi(tinzănd spre echilibru) în sensul revigorării amprentei şi forţei anonimatului şi a cultului Impersonalului - a mitului asiatic al creatiei( Creatorul absorbit până la sacrificiu de Produsul propriei creaţii !)

7.     Credeti ca exista un timp anume pentru creatie sau e vorba despre un anumit program al scriitorului ? La ce lucrati in prezent? Pe cand o noua carte?

Există un timp anume pentru Inspiraţie- Inmugurire ( sa zicem 1-5%), pentru momentele de graţie, de conectare la Centrul Universal Divin. In rest este Program, adică cioplire în piatră seacă ( cum spune un proverb arab despre educaţia unui copil)- informare, documentare, incubare, germinare, stagnare, îngheţare până la epuizare, cădere şi  dezintegrare ori - Clipa de Gratie a Implinirii-  Inflorire şi Punere în Rod. Pentru că Cuvântul - odată intrat în miezul de Foc al acestuia,odată desacralizat , te poate arde până la cenuşă, dacă nu îl respecţi în Poemul Vieţii Tale aşa cum  a fost (re)scris  în Poemul scrijelit pe cerul Colii albe. Pentru că fiecare Scriitor nu face decât să ia notiţe, să rescrie ceea ce a fost rostit în chipul de a Fi  al Lumii, al nostru al fiecaruia din Noi si din Nenoi, încă de la Facere/ « Scriere » şi până la Intunecarea mare / “Rescriere!”

La ce lucrez in prezent, pe cand o noua carte ?– Fiecare lucru se întâmplă când trebuie să se întample. Am o singura problemă – Capitală !!: Cand va fi să public, adică oare când voi începe şi eu să mă adaptez normei şi cutumelor vremii în care trăiesc !?. Inca nu stiu să răspund la această întrebare. De ani de zile, ispita NUMELUI, a manifestării Ego- personalităţii este în dispută cu tentaţia ANONIMATULUI şi universalizării. Incă nu am aflat rezolvarea.

La început scriem din Trecut, în Prezent către Viitor. Apoi vine un timp când Viitorul – ceea ce e deja proiectat sau scrijelit pe albul Colii- vine în Viaţă către tine, trebuie trăit în Prezent către Trecut. Apoi va veni o vreme când trebuie să scrii natural, aşa precum respiri, fiecare Clipă fiind egală şi suficientă sieşi, fără Trecut şi Viitor sau cu amândouă la un loc, contopite în Prezent. Căci : « Când Ochiul clipeşte Afară/senin/Atunci se naşte Poetul /Târziu/La marginea Visării sale/Când dorul de sine înecat fi-va adânc în Lacrima Lumii.../ Abia la sfârşit/Orb de Lumina Cuvântului/Pustiu şi fără memorie/Silabisind:/Iată- Soarele a Răsărit ! »

                                                                                                Botosani, 2007