Vali Orţan

"Nu am scris niciodată programat. În privinţa asta sunt total de acord cu Fănuş Neagu : « Când îţi vine, îţi vine ! "

1.             Pentru un scriitor, destinul şi opţiunea sunt dimensiuni existenţiale fundamentale. Ce rol au jucat (joacă) acestea în viaţa dumneavoastră ?

R : Folosind un clişeu aş spune că scriitor te naşti nu te faci.

2. Istoria literaturii consemnează, uneori, arbitrar momentul debutului unui scriitor. Pentru dvs., când credeţi că s-a produs (cu adevărat) acest eveniment?  Vorbiţi-ne câte ceva despre primele încercări literare.

R : Complicat ! Am început sa citesc cărti imediat ce am aflat cum se citeşte. Luând “la mână » biblioteca din casa părintească, am gasit acolo un caiet dictando cu poezii... erau încercările literare ale mamei mele.

Prin clasa a 2-a, am fost dus la o manifestare unde, nişte elevi, mai mari cu câţiva ani, lansau o culegere de versuri dedicată Partidului! A fost un sentiment ciudat...Mi-a plăcut evenimentul şi  nu mi-a placut ce am auzit. Mi-am promis ca voi scrie şi eu, mult mai frumos decât ei. Dupa 10 ani de încercări reuşeam sa scriu primul text pe care, cu mintea de acum, îl pot numi poezie. Este vorba despre poemul « Carnaval »  din primul meu volum de versuri.

3. Care a fost drumul până la prima carte ?

R : Lung şi presărat cu neîncredere.

Prima carte mi-a aparut in 2003 la editura Geea din Botoşani, în urma participarii la Festivalul naţional de poezie Porni Luceafarul. În volumul acela sunt poeme scrise cu cca 10 ani înainte de apariţia în volum.

4. Ce personalitate (personalităţi), grupare literară, prieteni, eveniment biografic etc., v-au influenţat viaţa ca om şi scriitor?

R : Cenaclul literar “Scaunele » din Slatina şi Marin Sorescu, cel care a fost presedintele primului concurs literar la care am participat ca tânar poet, unde am şi primit un premiu. Un fel de «  punct ochit, punct lovit ! »

5. Raportul dintre conştiinţă, politică şi gândirea liberă, constituie o mare problemă a lumii contemporane. În aceste condiţii, care este, după dvs., raportul dintre cetăţean şi scriitor, dintre scriitor şi putere?

R : Din punctul meu de vedere, conştiinţa şi gândirea liberă sunt unul şi acelaşi lucru. Politica, atâta timp cât nu eşti înregimentat nu este decât temă literară sau de bârfă la întâlnirile între scriitori, cu menţiunea că, scriitorii, intelectualii, au puterea de a schimba politicul. Pentru asta, însă, este nevoie de o comuniune de idei şi acţiune. Altfel... se nasc doar alţi dizidenţi.

6. Literatura – la frontiera mileniului III. Din această perspectivă cum apare, pentru dvs., literatura română contemporană?

R : Ciudată ! Dacă eşti slab de înger şi caşti gura la tot ce spun asa zişii critici literari, în ziua de azi, nu mai poţi scrie nimic original, pentru ca totul s-a scris. Bântuie printre oameni care scriu, (oameni, nu oamenii !), ideea că, dacă tot ce a fost de scris s-a scris, e musai sa citeşti la greu şi să ESENŢIALIZEZI lecturile, având dreptul să foloseşti in propriile creaţii ce au gandit alţii. Un fel de legalizare a plagiatului. Trist !

7. Credeţi că există un timp anume pentru creaţie sau este vorba despre un anumit „program” al scriitorului? La ce lucraţi în prezent?...Pe când o nouă carte?...

R : Să o luăm punctual. Nu cred ca exista un anume timp pentru creaţie, cred ca există o anumită vârstă pentru o anumită creaţie. Când suntem copii scriem despre mamă, despre natură, despre prieteni. Când creştem, schimbăm sau aprofundăm registrul. Scriem despre dragoste, despre dezamăgiri.

 Nu am scris niciodată programat. În privinţa asta sunt total de acord cu Fănuş Neagu : « Când îţi vine, îţi vine ! »

Deocamdată, încerc să mă detaşez de volumul proaspăt apărut la editura Grinta din Cluj-Napoca, intitulat Glonţul predestinat.

Faculataiv :

7 + UNU. În contextul celor afirmate, pentru a avea un dialog mai direct cu cititorii noştri, selectaţi din opera dvs. un text care, în linii mari, generale, să vă reprezinte. Vă mulţumesc pentru înţelegere.

R:

Cocoşul de tablă

Să stai liniştit,

tu cu tine,

şi, aşa, dintr-odată

să te apuce un dor.

Un dor de ceva, nedefinit...

Să te simţi ca un cocoş

de tablă

care habar nu are că

e de tablă şi, mai ales,

habar nu are că e cocoş.

Să-ţi treacă prin faţa ochilor

fotograme, frânturi de lucruri

în care te-ai întamplat

şi sa-ţi fie dor.

Un dor, aşa, nedefinit,

de o casă cu un cocoş

de tablă care

habar nu are

că-i e dor.

aprilie, 2015, Bucuresti