Hristina Doroftei

 « Cred că scrisul a fost inserat în ADN-ul destinului meu. Sau, cel puţin, asta îmi place să cred, pentru a mă simţi şi eu importantă în momentele în care mă încearcă autoironia. »

Hristina Doroftei s-a născut pe 18 mai 1983, în Târgu-Mureş. A absolvit cursurile universitare, masterale şi doctorale ale Facultăţii de Litere a Universităţii Petru Maior. A publicat volumul „reflexie” (Editura Junimea, Iaşi, 2014) în urma participării la cea de-a XXXIII-a ediţie a Concursului Naţional de poezie şi interpretare critică a operei eminesciene „Porni Luceafărul...”, din iunie 2014. Acest prim volum a obţinut Premiul „Opera Prima” la Festivalul Internaţional de Literatură „Tudor Arghezi” şi „Premiul pentru debut” al USR Târgu-Mureş. În 2017 i-a fost publicat al doilea volum de poeme, „Maşina de cusut”, la Editura Cartea Românească, Bucureşti. În prezent colaborează cu reviste literare româneşti (Ramuri, Vatra, Conta, Hyperion etc.), în special cu revista Familia, unde realizează rubrica „Interviurile Familiei”.

1.Pentru un scriitor, destinul şi opţiunea sunt dimensiuni existenţiale fundamentale. Ce rol au jucat (joacă) acestea în viaţa dumneavoastră ?

Hristina Doroftei : - Cred că scrisul a fost inserat în ADN-ul destinului meu. Sau, cel puţin, asta îmi place să cred, pentru a mă simţi şi eu importantă în momentele în care mă încearcă autoironia.

2.Istoria literaturii consemnează, uneori, arbitrar momentul debutului unui scriitor. Pentru dvs., când credeţi că s-a produs (cu adevărat) acest eveniment?  Vorbiţi-ne câte ceva despre primele încercări literare.

H.D. : - Primele încercări de a crea texte au fost prin gimnaziu. Eram pasionată de filme şi am început să fiu atrasă şi de literatură. Am încercat o combinaţie între cele două : am scris o vară întreagă pe foi albe, A4, cu pixul, un fel de scenarii, la sfârşitul clasei a V-a, în casa bunicilor, la Filea, la răcoare. La începutul clasei a VI-a, am mers mândră cu zecile de foi la profesoara de română să-i cer opinia. Numai că aceasta le-a pierdut. Faptul l-am luat ca pe un semn ce-mi transmitea că nu e de mine scrisul. Şi am abandonat până prin clasa a XII-a. Atunci am avut ca temă redactarea unei fabule. Am luat zece. Şi iar m-a apucat dragostea de scris (că cea de citit nu m-a părăsit deloc). Aşa că am decis să dau la Litere. Acolo am fost copleşită de bibliografie şi mi-am zis că nu are rost să mai încerc pentru că nu am nici o zecime din talentul scriitorilor adevăraţi. Şi iar am renunţat. Dar în timpul masteratului pasiunea a revenit şi nu am mai lăsat-o să plece, mai ales că profesorul Al. Cistelecan a fost cel care începuse să-mi citească încercările literare. La început scriam ca moderniştii (în cele mai bune momente ale mele), apoi am venit mai în prezent. În 2009, am debutat în revista Vatra cu o schiţă. Apoi, la începutul lui 2014 am trimis un manuscris cu poeme la Concursul « Porni Luceafărul… » şi a fost cu noroc. În iunie 2014 am primit Premiul revistei Dacia literară, al revistei Vatra şi al editurii Junimea şi mi s-a publicat volumul « reflexie ».

3.Care a fost drumul până la prima carte ?

H.D. : - La începutul lui 2014 aveam câteva zeci de poeme scrise şi am început să caut pe internet concursurile literare la care să trimit aşa-zisul manuscris. Am încercat la vreo 7 concursuri, iar la Botoşani, la « Porni Luceafărul… », ediţia a XXXIII-a, a fost cu noroc. Desigur că manuscrisul trimis a suferit uşoare modificări şi abia apoi a luat naştere cartea cu care am debutat editorial : « reflexie » (Editura Junimea, Iaşi, 2014).

4.Ce personalitate (personalităţi), grupare literară, prieteni, eveniment biografic etc., v-au influenţat viaţa ca om şi scriitor?

H.D. : - Din păcate, singurul profesor de la Universitatea Petru Maior din Tg.-Mureş (unde eu am urmat facultatea, masteratul şi doctoratul) care şi-a rupt din timpul lui şi a încercat să descopere şi să ghideze « talente » într-ale literaturii, să-şi ajute studenţii să debuteze în reviste şi să-i promoveze a fost criticul Al. Cistelecan. Oraşul nostru nu este unul foarte cultural, nicidecum literar, iar oamenii care sunt cu adevărat interesaţi de literatura contemporană sunt puţini. Iar dintre cei puţini, şi mai puţini au fost cei care au dat o mână de ajutor celor care abia scoteau capul în lumea literară…

Pe mine m-au ajutat şi participările la evenimente literare, acolo am cunoscut scriitori valoroşi, temperamente interesante… Aceste întâlniri au fost pentru mine cursuri de istoria literaturii necenzurată.

5.Raportul dintre conştiinţă, politică şi gândirea liberă, constituie o mare problemă a lumii contemporane. În aceste condiţii, care este, după dvs., raportul dintre cetăţean şi scriitor, dintre scriitor şi putere?

H.D. : - Uneori, cetăţeanul şi scriitorul nu au prea multe în comun, nu se prea întâlnesc, din nefericire… Dar, atunci când o fac, cred că scriitorul depinde de cetăţean. După părerea mea, puterea actuală nu ţine cont de scriitor sau de cultură decât în măsura în care aceştia pot servi intereselor sale. În România actuală, nu puterea serveşte cultura, puterea serveşte numai buzunarului personal al celor care o deţin…

6.Literatura – la frontiera mileniului III. Din această perspectivă cum apare, pentru dvs., literatura română contemporană?

H.D. : - Literatura actuală îmi pare a fi cu adevărat contemporană celei universale, dar într-o permanentă căutare (poate chiar căutare de sine), însă riscă să fie îngropată de anumite orgolii inutile şi gratuite…

7.Credeţi că există un timp anume pentru creaţie sau este vorba despre un anumit „program” al scriitorului? La ce lucraţi în prezent ?... Pe când o nouă carte?...

H.D. : - Cred că fiecare scriitor are « timpul său de creaţie » ; nu cred că există un reţetar care se potriveşte tuturor, tocmai pentru că fiecare are experienţele, ritmul, inteligenţa şi personalitatea diferite.          

Abia ce mi-a fost publicat al doilea volum de poeme, « Maşina de cusut » la Editura Cartea Românească. În prezent lucrez la seria de interviuri pe care o realizez pentru rubrica « Interviurile Familiei » la revista orădeană Familia şi la un proiect mai vechi, care sper să se materializeze într-o nouă carte…

7 + UNU. În contextul celor afirmate, pentru a avea un dialog mai direct cu cititorii noştri, selectaţi din opera dvs. un text care, în linii mari, generale, să vă reprezinte.

maşina de cusut 1

maşina de cusut mă trezeşte

în fiecare dimineaţă

ţăcănitul ei metalic mă zgârie în urechi

îmi sperie visele

mă aduce într-o realitate plină de

aţe

materiale

comenzi

nu-mi place nicio haină ce rezultă dintre

dinţii maşinii de cusut

poate din cauză că asist

la naşterea fiecărei

fuste

cămăşi

eşarfe

până-n bucătărie mă împiedic de

papiote şi mătăsuri

şabloanele folosite emană miros de stătut

parcurg o cursă cu obstacole

zi de zi

mama nu are timp nici să-mi spună

bună dimineaţa

bunica (femeie practică) mă cheamă cu drag

vrea să-mi injecteze microbul maşinii de cusut

refuz cu hotărâre

nu vreau să devin sclava ei

a materialelor pe care le roade oră de oră

şi a vieţii femeilor din familia noastră. 

                  

(poem publicat în volumul „Maşina de cusut”, Ed. Cartea Românească, 2017)

August, 2017, Târgu Mureş