Îndrăgostit de poezie
Autor al mai multor cărţi de poezie, Gabriel Alexe confirmă încă o dată că descendenţa sa din arealul abstractului, ca, de fapt, a unor puţini poeţi români, este una ce ţine de raţional, de logică, dar şi de ludic şi paradox. Fiind matematician, crescut într-o disciplină cu reguli clare şi inflexibile, deşi matematica era în cele mai vechi timpuri, alături de fizică şi astrologie, una din metodele de a descoperi şi defini frumosul, aşa cum făcea filosofia, pentru descifrarea tainelor vieţii, în sensul iubirii de frumos, şi elocinţa pentru aşezarea esteticului în cuvîntul spus, enunţat în logica unei propoziţii sau fraze coerente, Gabriel Alexe mixează în aceste spaţii ale raţionalului cu elementele iraţionalului, ambiguităţii, care, în fond, definesc poezia. Pentru el poezia nu este doar o stare, eventual una trecătoare, provocată, artificială, ci o trăire firească din care sunt eliminate aluviunile ce i-ar diminua, după părerea lui, sensurile, conotaţiile ce ţin doar de o impetuoasă aplicare a logicii. Şi tocmai din această cauză – pentru că uneori transformă firescul în nefiresc, naturalul în artificial – majoritatea poeziilor din această carte – Tango în Braille –, chiar şi cele ce se aşază în prozodii forţate, au aceeaşi tonalitate, uniformizînd discursul, scoţîndu-l, din cînd în cînd, în afara monotoniei prin inovaţii lingvistice sau formule încifrate, elaborate de cele mai multe ori cu ostentaţie. Această monotonie pare a fi căutată de autor, ca o caracteristică a noii etape în care se află poezia sa.
Tango în Braille nu e chiar partitura coregrafică a unui tango, ci mai curînd un dans forţat după muzica unei singure corzi, bine strunite pe griful viorii, peste burta careia un arcuş uns bine cu colofoniu atinge pe strune cele mai subtile note pe un portativ în care cheile fa şi sol, amplificate sau reduse de diezi şi bemoli, cu octave supravegheate atent, scot muzica pe care poetul şi-o ascultă în inimă, ca un ecou într-o sală în care gălăgia de dinainte de spectacol este asurzită de liniştea de după prima ridicare a baghetei de către dirijor. Şi în inima lui există, neîndoios, o femeie, fie Clarice, fie Annelise, ori femeia în general, care-i inspiră, ca să nu zic îi provoacă declicul care-i stimulează enzima creaţiei. Astfel pentru poet e suficient numele femeii, ori un cuvînt special, care să incumbe în el toate sensurile raţionalului, pentru a demara actul facerii poemului, textului mai curînd, în care, de cele mai multe ori, sunt ascunse chei, coduri, pe care doar iniţiaţii în astfel de fapte de creaţie le pot descoperi şi înţelege în adevăratele profunzimi ascunse de el în poezii. De cele mai multe ori aceste tehnici îi reuşesc, chiar dacă în unele poezii de dragoste sau dedicate iubirii dispare căldura, îmbierea, tandreţea, pentru a face loc reflecţiilor reci, de regulă prin jocuri de cuvinte sau ironii ce au rolul de a înveseli sau sustrage atenţia lectorului. Asta şi prin utilizarea unui limbaj special: buzele, sînii, coapsele, pulpele, umerii au, firesc, forme geometrice, sunt sugerate de linii ce se curbează după sugestia dorită de autor, ori sunt ascunse în formule ce vor scoate abia la finalul lecturii esenţa dorită. Senzualul devine astfel sens vectorial, orientat fie perpendicular, fie înclinat, ori secant, după logica abstractului ce se hrăneşte de data aceasta din firesc, din real, din concret. Îndemnul lui Gabriel Alexe de la finalul poemului în cinci părţi, care dă titlul cărţii, de a citi în Braille – „Citeşte în Braille!” – nu este unul întîmplător: el cere, astfel, văzătorilor, nu nevăzătorilor, să citească prin pipăire, prin atingere, să poată astfel descoperi reliefurile cuvintelor, versurilor, sensurilor ascunse în poeziile, care au diverse forme, de la versul alb, uneori muzical, rece, la versul de nuanţă clasică, rimat şi ritmat, în prozodii forţate. Această trehnică de construcţie a cărţii ţine de o arhitectură ce doreşte, măcar la stucaturi, coloane, ogive, ferestre, acoperiş să fie diversă, să scoată din monotonie structura cărţii. Însă fondul, adică tot ce reprezintă camerele clădirii pe care o realizează, este acelaşi, în aceleaşi culori, în acelaşi decor peste care, din cînd în cînd, aşază cîte un tablou ce sparge astfel peretele, îi dă o perspectivă în care ţi se pierde privirea.
În cea mai mare parte, poeziile din Tango în Braille sunt poezii de dragoste, ori iscate dintr-o dragoste ce se vrea împlinită, ori este doar iluzorie, ceea ce ţine de o ficţiune existenţială, ceea ce, în fond, face literatura. Ceea ce este important în aceste poezii este faptul că ele nu pot fi apropiate de alte poezii de gen. Modalitatea de a le aşeza în pagină, de a le da viaţă este, la Gabriel Alexe, una diferită, cu o anumită singularitate. De cele mai multe ori transpare uşurinţa, aparentă, cu care aceste texte au fost scrise, încît ai tendinţa, în unele cazuri, nu de fond, ci de formă, de facilitate dacă doriţi, să-i atribui poetului un minulescianism formal, şi asta datorită succesului imediat, fragil totuşi, de care o astfel de poezie se bucură. Gabriel Alexe nu este un hedonic, dar îi place să se joace cu un soi de narcisism, chiar şi atunci cînd autoironia îl protejează de un soi de umor molipsitor. El este, astfel, primul cititor care-şi apreciază textele, declarînd că îi plac la nebunie. Şi astfel eşti şi tu, cel ce-l asculţi, îndemnat să-i placă sau să-i aprecieze în acest sens scrierile. Şi astfel Gabriel Alexe apare ca un îndrăgostit de poezie, de, mai ales, poezia lui. În unele texte este surprins chiar într-un livresc dezgolit, ca în poemul Clarviziune, în care personajele lui Mihail Bulgakov sunt evidenţiate în mod direct, iar atmosfera este una din Maestrul şi Margareta. Livrescul este prezent şi în alte poezii, topit şi iscat doar prin decriptarea unor noţiuni ce ţin de ştiinţa în care poetul este specializat, matematica, sau de simpatii pentru culturi ale Orientului îndepărtat. Însă nu face abuz de acest lucru, ci mai curînd îi place să se joace şi să provoace la interes şi prin această formă estetică pe care o practică frecvent, poezia.
Tango în Braille este o carte împlinită, cu tot felul de reliefuri, în care eşti invitat să admiri peisaje ce, uneori, se ivesc pe linia unui Venus ce se prăvale între coapsele unei femei, ori pe dealurile pe care vezi degete pipăind sîni ori umeri plini de flori, sau peisaje abstracte, nonfigurative din care ieşi cu gîndurile contorsionate. Privită prin atingere, cum ne invită poetul, cartea prezintă asperităţi care-ţi provoacă fiori, emoţii, ceea ce nu e puţin lucru.
Gellu DORIAN
Semnal editorial:
TANGO ÎN BRAILLE de Gabriel Alexe
Gabriel Alexe este o prezență discretă a urbei noastre, câmpinean prin naștere, botoșănean prin adopție, autor al mai multor volume de poezie prin care și-a afirmat pasiunea constantă pentru vers, un „îndrăgostit de poezie” așa cum îl caracterizează renumitul scriitor Gellu Dorian în excepționala prefață a proaspătului op, făcut cadou de Crăciun de către Editura PIM din Iași nu numai autorului, ci tuturor iubitorilor de poezie ai ținuturilor eminesciene.
Poemele de dragoste din recentul volum „nu pot fi apropiate de alte poezii de gen” iar „modalitatea de a le așeza în pagină, de a le da viață este, la Gabriel Alexe, una diferită, cu o anumită singularitate” așa cum punctează, pe bună dreptate, poetul Gellu Dorian în prefața noului volum Tango în Braille, subiectul semnalului nostru editorial.
Autorul, licențiat în matematică și științe economice la Universitățile din București și respectiv Iași, are în portofoliu o bogată activitate la catedră, în perioada 1990-2012 având calitatea de director al Școlii „Sfânta Maria” din Botoșani, fiind ctitorul școlii și inițiatorul modalităților moderne de integrare a elevilor aflați în dificultate în școala de masă.În prezent își desfășoară activitatea ca profesor de matematică la Școala nr. 11 din Botoșani, alături de un minunat colectiv de cadre didactice.
De numele autorului se leagă și înființarea unei prime reviste de poezie la Botoșani, Agora, după evenimentele din 1989, alături de nume de referință ale liricii botoșănene (Horațiu Ioan Lașcu și Nicolae Corlat), Gabriel Alexe fiind peocupat permanent de promovarea literaturii în mediul școlar prin tradiționalele concursuri de poezie, dintre care enumerăm: Tinere condeie, în calitate de președinte al juriului concursului și „+ – Poezie” coordonat de regretatul Academician Solomon Marcus și prof. Univ. Dr. Mina Maria Rusu, în calitate de membru-evaluator al Comisiei Naționale de lingvistică-matematică.
Deci avem un autor și un volum -Tango în Braille – care va fi lansat pe data de 10 ianuarie 2022 orele 18, la Botoșani, la sala de festivități a ISJ-Botoșani.
Felicitări autorului pentru acest minunat cadou oferit cu ocazia Sfintelor Sărbători de iarnă și lectură plăcută iubitorilor de poezie.
Încheiem prin aceeași subtilă și inspirată abordare a conținutului noului volum din cuvântul însoțitor al cărții exprimat de poetul Gellu Dorian:
„ Privită prin atingere, cum ne invită poetul, cartea prezintă asperităţi care-ţi provoacă fiori, emoţii, ceea ce nu e puţin lucru.
TANGO ÎN BRAILLE
1.
Locuiesc într-un penthouse cu vedere la mare
înserarea confuză dispare în lumina difuză
a unei reclame Victoria’s Secret
faleza debordează o promenadă în ritmuri de blues
nisip azalee bonsai tsukubai aleea de vis andaluz -
șiret de pantof care încheie decorul
apari dezinvolt în aură mov
cesulețul tău fosforescent aruncă licurici în aer stârnind
semiotica mea lăuntrică
număr etajele la secundă
secundele urcă trupul captiv în oglindă
levitând în eter
măsuța albă un scaun forjat din fier
frapiera șampania Perrier-Jouët
toate la locul lor
2.
În aerul pur te îmbrățișez
năsucul tău cârn mângâie luna - bobiță de caviar
șampanie Perrier-Jouët clinchet de cristal
răsfăț princiar șederea ta pe genunchii mei
parfumul hipnotic învăluie lobul urechii
buze de mosc ating un cercel
răsuflarea grăbită desface noduri
bretelele șovăie ademenitor peste umerii tăi
Vétiver
zbor de egretă sub o stea căzătoare
sărutul în palmă dă sens fanteziei
pe linia vieții timpul plutește în gol
asul tău e în mâneca mea
toate la locul lor
3.
Un echilibru fragil o aluzie
tocurile pantofilor tăi dau contur balustradei
rochia de seară – pescăruș de satin fâlfâind depărtarea
un picior dezvelit aruncă coapsa - nadă în aer
și rămâi suspendată ca luna-n décor
agrafa swarovski completează astral senzația:
pe trupul tău eonul a pus stăpânire!
4.
Doi heruvimi cuprinși argentin mimează
un ritm de tango
pantofii cu toc spun o poveste nud
ești pregătită acum!
reflectoarele se aprind simultan:
în arena luminii pășești venețian pe șalul de purpură
legată strâns la ochi cu ezoterica eșarfă
te așezi cu spatele în fața oglinzii
goală golită himerică
sațietatea sânilor în oglindirea feselor
obișnuința conferă ochiului privire divină
din unghiul perfect privesc întregul:
față și spate dintr-odată!
pensula împodobește sânul stâng cu fața trupului tău
sânul drept cu spatele
pictez pe sânii tăi ca un maestru o monedă aruncată în sus
căzută în același timp pe ambele fețe!
dacă mă simți deja m-ai îmbrățișat în afara trupului
precum aș agăța pipa de fum
și fumul de tavan
5.
Lumina pulsează aidoma unui stroboscop
desfac eșarfa cu dinții
în ochii tăi se fac țăndări oglinzile
reflexia sânilor într-un ciob de cristal –
întregul care îți fură mințile
opera magna pătrunde în sânge
asul meu în inima ta
din ura renunțării iubirea naște monștri
mergem până la capăt!
la celălalt capăt se sting luminile
unghia inelarului meu scrijelește pe umărul tău
singura origine palpabilă:
Citește în Braille!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu