RENAȘTERE 

 

 

Prin fața ochilor mei trec zilnic.

în absența oglinzilor privesc apa 

și mă scufund în trupul unui copil.

din acel trup presimt ochii umezi 

și zâmbetul din colțul gurii.

 

sunetul cade între culori

din bronzul unui clopot.

 

vine vremea dezordinii în sertare.

port cheile la brâu. 

 

număr încet și invers

iar mama nu-mi mai cântă 

pentru că am învățat să adorm 

singur.

 

în cameră liniștea cutreieră lutul.

 

deschid dulapul

îmbrac aceleași haine

și aștept să devin

 

un nuc sătul de umbra mea.

Gabriel Alexe, poet și visător de câmpina, în fața ochilor, nu e, niciodată, singur! (Petruț Pârvescu)

 

poarta virtuală

“cum să oprească oare zorile cântatul cocoșilor!???”

am ieșit într-o zi pe poartă și am zis
sunt liber lume liber
să înceapă lucrarea lui Dumnezeu
de la păcala făgețelului am deschis larg poarta curții noastre
am ieșit în uliță și am văzut
am privit și am auzit lucruri de atunci îndestul
și nu m-am dumirit
poarta nu e numai o ieșire gândeam ci și o intrare pesemne

traista

cărbunele și tăblița
tabla neagră creta creionul tocul stiloul sau cartea caietul sugativa
ani după ani ți-au tremurat degetele mâna ta la masă amfiteatrul
și într-o zi a venit știința pe tine grămadă
și te-a pus pe coate în genunchi capră și ți-a plăcut
de la internet mobil tabletă tele-inter-stele
timpul vibrează armonic pe cabluri spații artere vene capilare
o simfonie măreață
mult mai bogată și mai frumoasă

decât tot universul

fiecare cu vocea sa cu sunetul său melodia sa favorită mirosul
prin grădină
fața și spate buci umeri craci floricică
perle alese mult balast adunătură trifoi
dar și informație zgură petrol apă aer pur libertate
și ei au mirosit cum stă treaba
că e prea periculos
accidente
necazuri
nevoi

au mirosit cum le pleacă omenașii unul după altul una alta
de la apelul de zi și de noapte din tranșee butuci
din fișete tarife sau tabele școli amfiteatre matrițe
după ecranele plate difuzoare foi pergamente
și au început timid din vreme să formeze formatori de formatori
pe net pe instalații rețele atelaje
care acum sunt atenți precauți la idei parastase idealuri
ba o pană de curent o gâlmă aluniță un neg
ba un blocaj scurt la întâlnire
un ghioc în puncte cardinale alese
deschise-n mijloc

vine primăvara
soare dimineața seara mugurii înmuguresc în psaltire
încă e la liber la munte la mare dubai antile mariane
vorba cuvântul imaginea sunetul zboară ușor printre gratii fâl fâl semne
dar numai voi nu înțelegeți și basta
de aceea e necesar să fiți protejați apărați de primejdii îndemnuri
și dânșii construiesc de zor intervale legi colivii manuscrise
pentru protecție în mediu toxic dușmănos pe alocuri
și tot ei într-o zi poate două
îți vor arăta cuviincioși poarta aceea virtuală pe care ai voie
să intri pe care ai voie să ieși
uneori!

 

LUXUL DE A SCRIE POEZIE

 

 

În cimitirul literelor cântă cuvintele

în sarcofagul cuvintelor cântă poezia

și trece prin masca de scrimă a poeților

 

e vremea luxului

se ciocnesc cupele cu cucută

se îmbrâncesc insinuările pe scara de urgență

a istoriei

 

din beregata mării un curcubeu țâșnește

din apetitul pietrei doar lava ocolește

un zeu hermafrodit

 

pe fața lumii se schimbă paradisul

poeții dorm în vis să nu se rătăcească

corabia de scrum plutește în derivă

și Amiralul doarme în luxul de sub punte

 

din evanghelii steaua de mare se scufundă

și prind de-un nod năvodul

e drumul cel mai scurt

 

un sâmbure de Măr e rai pe tot pământul

din ceainicul gândirii fluieră mut adâncul

eu sunt o erezie

sunt

 

Iubito

simți sub unghii cămașa mea de spini

ușor trandafirie ?

cămașa mea de noapte e luxul de a scrie

această sângerândă și vie poezie