LUXUL DE A SCRIE POEZIE

 

 

În cimitirul literelor cântă cuvintele

în sarcofagul cuvintelor cântă poezia

și trece prin masca de scrimă a poeților

 

e vremea luxului

se ciocnesc cupele cu cucută

se îmbrâncesc insinuările pe scara de urgență

a istoriei

 

din beregata mării un curcubeu țâșnește

din apetitul pietrei doar lava ocolește

un zeu hermafrodit

 

pe fața lumii se schimbă paradisul

poeții dorm în vis să nu se rătăcească

corabia de scrum plutește în derivă

și Amiralul doarme în luxul de sub punte

 

din evanghelii steaua de mare se scufundă

și prind de-un nod năvodul

e drumul cel mai scurt

 

un sâmbure de Măr e rai pe tot pământul

din ceainicul gândirii fluieră mut adâncul

eu sunt o erezie

sunt

 

Iubito

simți sub unghii cămașa mea de spini

ușor trandafirie ?

cămașa mea de noapte e luxul de a scrie

această sângerândă și vie poezie