Dan Lungu

 
„Literatura română contemporană încearcă să-şi revină, să se scuture de sechelele trecutului.”

1. Pentru un scriitor, destinul şi opţiunea sunt dimensiuni existenţiale exemplare. Ce rol au jucat (joacă) acestea în viaţa dumneavoastră?

Nu ştiu ce să spun...nu mi-am pus problema în termenii ăştia. Am scris pur şi simplu de mic. Am scris pur şi simplu pentru că mi-a plăcut să fac asta. Sinuozitatea drumului literar, cum ar fi trecerea de la un gen la altul, n-a fost neapărat o opţiune puternică, luată în deplină cunoştinţă de cauză, ci mai degrabă o explorare a curiozităţii, urmarea unui impuls interior.

2. Istoria literaturii consemnează uneori arbitrar momentul debutului unui scriitor. Pentru dvs. când credeţi că s-a produs (cu adevărat) acest eveniment? Vorbiţi-ne câte ceva despre primele dvs. încercări literare.

Desigur, primul text tipărit îţi dă un vertij, o stare de surescitare. Asta mi s-a întâmplat cu o poezie publicată în „Clopotul”. Dar şi când la cenaclu ţi se laudă un text, e un moment important, care îţi dă încredere în tine, căci înseamnă recunoaşterea ta de către egali. Asta mi s-a întâmplat la cenaclul de la liceul „A. T. Laurian” din Botoşani, condus de Dumitru Ţiganiuc. Un sentiment straniu am trăit şi atunci când mi-a fost publicată o proză amplă în SLAST, cred că era prin 1987, pentru care am fost plătit. Pentru mine, de condiţie modestă, a fost o sumă colosală. Am trăit, dacă vreţi, senzaţia „profesionalizării”. Cred că un autor are mai multe debuturi...

3. Care a fost drumul până la prima carte

Eram în Iaşi de mai mulţi ani, participam la tot felul de cenacluri. În anii 90 era destul de greu să publici, era o adevărată degringoladă în sistemul editorial. Totuşi, în 1996 mi-a apărut la editura Junimea volumul de versuri „Muchii”. Un rol important în această publicare l-a jucat prozatorul Constantin Dram, pe atunci director adjunct al editurii, dacă nu mă înşel.

4. Ce personalitate (personalităţi), grupare literară, prieteni, eveniment biografic etc., v-au influenţat viaţa ca om şi scriitor?

Ar fi (prea) multe de spus aici. Întotdeauna e complicat de disecat influenţele de un fel sau altul, mai mici sau mai mari, mai ales când eşti (şi) sociolog. În linii mari (şi sinuoase): cenaclul de la „A.T. Laurian”, Dumitru Ţiganiuc, cenaclul Poesis, taberele de creaţie „Excelsior” (Mircea Nedelciu, Mircea Cărtărescu, Florin Iaru, ş.a.), cenaclul „Ion Creangă”, revista „Timpul” şi, mai ales, Club 8 (Ovidiu Nimigean, Radu Andriescu, Şerban Alexandru, Constantin Acosmei, Michael Astner, Radu Părpăuţă, Radu Pavel Gheo, Lucian Dan Teodorovici, Dan Sociu, ş.a.). Cu siguranţă mai sunt „influenţe” la fel de importante ca şi cele enumerate, pe care momentan le-am uitat.  

5. Raportul dintre conştiinţă, politică şi gândirea liberă constituie o mare problemă a lumii contemporane. În aceste condiţii, care este, după dvs., raporul dintre cetăţean şi scriitor, dintre scriitor şi putere?

Nu cred că există reţete în acest sens. Am scris o lucrare de doctorat despre situaţia scriitorului român în perioada totalitară şi de atunci mă feresc de generalizări.

6. Literatura – la frontiera mileniului III. Din această perspectivă cum apare pentru dvs. literatura română contemporană?

Literatura română contemporană încearcă să-şi revină, să se scuture de sechelele trecutului. Explorează. Îndrăzneşte. Caută. Se profilează o dispersie stilistică şi tematică greu de prins într-o formulă. În acelaşi timp, intrând pe coordonate europene, se schimbă definiţia şi rolul literaturii, ceea ce complică şi mai mult lucrurile în materie de teoretizare a emergenţelor.

7. Credeţi că există un timp anume pentru creaţie, sau este vorba despre un anumit „program” al scriitorului? La ce lucraţi în prezent?...Pe când o nouă carte?...

Scriitorii au metabolisme diferite. Eu, de pildă, am nevoie de un proiect ca să fiu motivat să trec la treabă, însă, ca să-mi iasă, trebuie să renunţ pe parcurs la proiectul iniţial. Alţii sunt, probabil, mult mai spontani, nu se joacă de-a proiectul. Oricum, nici o manieră de lucru nu garantează calitatea estetică. Acum sunt pe cale de a finaliza un roman, al cărui titlu provizoriu este „Sunt o babă comunistă”. Cel mai probabil va apărea în primăvară la Polirom.

Iaşi, 2007

Despre Dan Lungu, de  Marinela Raţă

Scriitorul ieşean Dan Lungu a fost decorat de statul francez cu titlul de Cavaler al Ordinului Artelor şi al Literelor - Chevalier de l'Ordre des Arts et des Lettres, anunţă Editura Polirom.

Recunoscut ca parte a Ordinului Naţional al Meritului de către Charles de Gaulle în 1965, titlul acordat scriitorului român recompensează cele mai importante personalităţi culturale ale lumii franceze, dar se acordă şi cetăţenilor de alte naţionalităţi pentru contribuţii excepţionale în îmbogăţirea patrimoniului cultural francez.

"Sînt luat prin surprindere. Am senzaţia că Franţa mi-a pus gînd bun. După ce mi-a publicat prima mea carte tradusă într-o limbă străină şi m-a invitat la Les belles étrangères, deschizîndu-mi drumul spre Europa, acum, fără nici un avertisment, mă onorează cu un ordin atît de prestigios. Nu am avut norocul unui unchi bogat în America, dar iată că am şansa unei mătuşi generoase în Europa. Mulţumesc!", spune Dan Lungu.

Trei dintre cărţile lui Dan Lungu au apărut la prestigioasa editură pariziană Jacqueline Chambon, parte a grupului editorial Actes Sud: Le paradis des poules (Raiul găinilor), Je suis une vieille coco (Sînt o babă comunistă) şi Comment oublier une femme (Cum să uiţi o femeie), în traducerea lui Laure Hinckel. Publicaţii celebre precum Le Figaro Litteraire, La quinzaine literaire, l'Humanite, Livres hebdo sau Lire au dedicat literaturii lui Dan Lungu spaţii generoase. "Dan Lungu trebuie citit de urgenţă", scrie Lire. În 2009, Dan Lungu a fost declarat  cel mai tradus autor român din tânăra generaţie. Cărţile sale au fost traduse în peste zece limbi. Numai volumul "Sunt o babă comunistă" a putut fi citit în germană, poloneză, italiană, bulgară, spaniolă şi turcă.

Sursă : Revista Cultura, 2011