Ion Maria

 
„A fi scriitor este un destin dar şi o opţiune.”

1. Pentru un scriitor, destinul şi opţiunea sunt dimensiuni existenţiale fundamentale. Ce rol au jucat (joacă) acestea în viaţa dumneavoastră ?

1.  A fi scriitor este un destin dar şi o opţiune. Dealtfel, Robert Frost  spunea :”a fi poet nu este o profesiune, ci o condiţie”. Viaţa scriitorului este, în general, grea, plină de necazuri şi renunţări aşa că nimeni nu-şi alege , de drag, această viaţă ci este ales de ea. A fi scriitor nu este o alegere ci un destin pe care ţi-l asumi, pentru care optezi, ştiind bine ce presupune acest destin. Cu mici excepţii, scriitorii trăiesc într-o sărăcie pe care şi-o asumă conştienţi că societatea nu este de partea lor, nu le recunoaşte valoarea şi nu le răsplăteşte meritele , sacrificiile, dăruirea.

Cred în destin şi vocaţie, dacă nu aş crede în ele, în „chemare”, aş renunţa la scris. Dacă nu aş crede că scrisul meu nu aduce în lume măcar o clipă de linişte şi frumuseţe, aş renunţa la scris şi m-aş apuca de ceva mai profitabil pentru mine. Aş face ceva care să-mi aducă bani, să trăiesc şi eu un pic mai bine. Aşa mi-am acceptat destinul de scriitor ştiind bine că azi a fi scriitor nu este o fericire, din plăcerea de a scrie şi a dărui ceva din mine publicului, am acceptat acest destin de poet, adică : sărăcie, renunţări, sacrificii, fără o recunoaştere, o răsplată, fie şi simbolică, din partea societăţii.

2. Istoria literaturii consemnează, uneori, arbitrar momentul debutului unui scriitor. Pentru dvs., când credeţi că s-a produs (cu adevărat) acest eveniment?  Vorbiţi-ne câte ceva despre primele încercări literare.

2.   O vreme am crezut că debutul meu este apariţia unui haiku într-o revistă de haiku(Haiku-număr antologic-iulie-decembrie/1996),mai târziu am considerat apariţia unui grupaj de versuri în revista „Ramuri” drept  adevăratul debut, azi sunt sigur că adevăratul meu debut a fost abia apariţia primului meu volum de versuri pentru că nu cred că  eram  intrat „în lumea poeţilor” doar cu cele câteva poezii apărute într-o revistă. Cu apariţia acestui volum şi, mai ales, după ce el a primit premiul de debut al Filialei U.S.R. Craiova, am început să mă consider poet şi să am, cât de cât, încredere în mine. Un poet debutează cu fiecare nou volum de versuri şi trebuie să aibă îndoieli, despre poezia lui, de fiecare dată când scrie ceva.

Cam pe la 15 ani am avut un ”şoc Eminescu”, descoperind frumuseţea poeziei eminesciene. Până atunci cunoşteam şi  învăţam poezia lui ca pe o obligaţie şcolară, fără plăcere. Acel „şoc” a fost, de fapt, o pătrundere bruscă şi neaşteptată în universul şi frumuseţea poeziei eminesciene, ca şi cum te-ai trezi dintr-o lungă boală sau ai descoperi religia vieţii tale, şocul m-a trezit, mi-a dat o altă înţelegere a poeziei, ca şi cum eram orb şi, dintr-o dată, vedeam…Apoi am început să scriu, imitând, atât cât puteam, rimele, ritmurile, metaforele eminesciene. În timp, am descoperit şi imitat o serie de alţi poeţi: Coşbuc, Topâreceanu, Lemontov dar şi Blaga, Nichita, Esenin, etc. Probabil, mulţi alţi poeţi au avut un „traseu” asemănător, este aproape inevitabil.

3. Care a fost drumul până la prima carte ?

3.  Drumul până la primul meu volum de versuri a fost foarte lung. Volumul a apărut după aproape 25 de ani de scris. Am publicat acest prim volum abia atunci când am considerat că încep să am o „voce” poetică a mea, personală, atunci când am crezut că pot exprima ceva care să aibă importanţă şi pentru alţii, nu numai pentru mine .

4. Ce personalitate (personalităţi), grupare literară, prieteni, eveniment biografic etc., v-au influenţat viaţa ca om şi scriitor?

4.  Sunt un poet format în afara cenaclurilor şi grupărilor literare de poezie, chiar dacă ,destui ani, am fost membru unui cenaclu de S.F. Poeţii care m-au influenţat au fost poeţii care mi-au plăcut şi îmi plac, de la Eminescu la Charles Simic, însă influenţa lor a fost una făcută prin intermediul cărţilor, aşa cum îi înţelegeam şi simţeam eu.

   În ultimii ani m-au influenţat o serie de oameni, în sensul că m-au ajutat, sprijinit, în apariţia volumelor mele de versuri. Aş putea vorbi de un astfel de sprijin din partea unor scriitori precum : Marian Draghici, Gabriel Chifu, Nicolae Coande, Niculina Oprea, şi alţii. Fiecare m-a ajutat în felul lui şi nu pot, cred că nici nu trebuie, să fac o ierarhie sau o departajare, între ei, în privinţa ajutorului şi spijinului dat.

Destinul, dacă există, m-a făcut să fiu poet, scrisul există în mine şi îşi caută o formă de exprimare, pentru mine, a scrie poezie este ceva firesc, ţine de viaţa mea, este ceva de la sine înţeles. Dacă ar fi fost să aleg poate nu aş fi ales destinul acesta, care nu este comod, mai curând, destinul m-a ales pe mine şi acum nu mai pot să scap de el. Personal, mi-ar fi plăcut să fiu critic de artă, dar destinul nu a vrut asta şi arta este un hobby care  rămâne doar un hobby, nu pot să fac din artă o profesie, aşa cum mi-aş dori. Dacă aş putea, mi-aş dedica tot timpul poeziei  dar nu pot, trebuie să am o ocupaţie care să-mi dea posibilitatea să trăiesc, un loc de muncă de unde să iau un salariul pentru că, doar din scris, la noi, nu poate trăi aproape nimeni.

5. Raportul dintre conştiinţă, politică şi gândirea liberă, constituie o mare problemă a lumii contemporane. În aceste condiţii, care este, după dvs., raportul dintre cetăţean şi scriitor, dintre scriitor şi putere?

5.   Scriitorul este şi cetăţean şi nu-i este indiferent în ce lume trăieşte. El nu trăieşte şi nu poate trăi într-un turn de fildeş, trăieşte printre oameni şi trebuie să se implice, atât cât poate şi cum poate, în problemele societăţii. Uneori are o influenţă mai mare alte ori o influenţă mai mică dar are o influenţă în societate. Influenţa este dată de valoarea operei şi de calitatea morală a scriitorului. Până la urmă, vor fi ascultaţi doar scriitorii care au o opera valoroasă dar şi o rectitudine morală, o verticalitate care îi face să fie nu numai respectaţi ci şi ascultaţi. Cu o singură condiţie : valoarea morală să fie reală şi nu una „din cuvinte”, nu cine vorbeşte frumos este moral ci acela care făptuieşte frumos este ,cu adevărat, moral.

    Scriitorul, prin moralitatea lui, este, conştiinţa vie a societăţii, atrăgând atenţia când se greşeşte, vocea lui fiind luată în seamă pentru că vine din partea cuiva care are dreptul, dat de valoarea operei şi corectitudinii morale, să atragă atenţia atunci când societatea greşeşte.

6. Literatura – la frontiera mileniului III. Din această perspectivă cum apare, pentru dvs., literatura română contemporană?

  6.  Literatura  de azi se află la o cumpănă. Pierde din importanţă şi prestigiu adresându-se, încet , încet, doar unei elite. Din această perspectivă, literatura ar trebui încerce să (re)câştige un public mai larg sau (măcar) să nu piardă contactul cu publicul.

  Este şi vina celor care scriu. Astăzi există câteva mode literare ca şi o bătălie a generaţiilor care agită viaţa literară şi, cred eu, îndepărtează publicul şi pe unii din cei ce scriu, de viaţa literară, pe cei care nu pot şi nu vor să se implice în luptele literare ori să fie, cu tot dinadinsul „la modă”. Pentru tineri, şi nu numai pentru ei, există tentaţia de a adera la o modă sau un grup literar pentru a avea succes rapid.

Trebuie să recunoaştem, pentru cei mai mulţi ,există tentaţia succesului rapid şi facil, mai ales că ,unii, au astfel de succese strigând  tare, făcând „gălăgie”în lumea literară şi sunt luaţi în seamă pentru asta. Sunt publicaţi, premiaţi, ridicaţi în ierarhi… Poate că astfel de succese nu rezistă în timp însă evoluţia lor lasă impresia unora că nu este nevoie să ai talent ci este suficient să te integrezi unui grup şi unei mode literare şi să strigi cât poţi de tare şi astfel vei avea succes. Aşa se face că viaţa literară este azi foarte complicată, dinamică şi neclară. Toţi ştim că, probabil, timpul va decanta valorile ,punând ordine în ierarhiile artificial create, dând la o parte succesele şi câştigurile facile, însă cât încălzeşte ideea asta pe scriitorii talentaţi şi valoroşi care nu se încadrează în mode sau grupări literare şi nu sunt luaţi în seamă?

7. Credeţi că există un timp anume pentru creaţie sau este vorba despre un anumit „program” al scriitorului? La ce lucraţi în prezent?...Pe când o nouă carte?...

 7.  Da, există un timp al creaţiei, atunci când creatorul are liniştea materială şi spirituală care să-i dea posibilitatea creaţiei a cărei condiţie fundamentală este inspiraţia. Din păcate, este greu să ai inspiraţie când nu ai ce mânca…

Din superstiţie, nu pot spune la ce lucrez dar scriu mereu, atât cât mă ţin puterile, pentru că scrisul ţine chiar de fiinţa mea spirituală, n-aş putea, cred, să trăiesc fără să scriu. Dar o nouă carte îmi va apărea abia atunci când, sub o formă sau alta, voi avea o subvenţie pentru că sunt prea sărac pentru a scoate un nou volum de versuri pe banii mei, oricât mi-aş dori să scot o nouă carte.

Craiova, 2007

Faculataiv :

7 + UNU. În contextul celor afirmate, pentru a avea un dialog mai direct cu cititorii noştri, selectaţi din opera dvs. un text care, în linii mari, generale, să vă reprezinte. Vă mulţumesc pentru înţelegere.

puteam să fim

puteam să ardem amândoi

ca două candele în aceeaşi

balanţă

sau în cuptor eu să fiu

combustibilul şi tu oxigenul

am fi putut fi cărămizile

din zidul catedralei

ori culorile din pânzele

lui van gogh

am fi putut să fim eu marea

şi tu valul

ori vântul alergat

de soare

pădure aş fi fost iar tu

zăpada mea

lumina şi oglinda

am fi putut fi orice

dacă am fi fost vreodată

împreună

sufletele noastre s-au cunoscut

înainte de marele big-bang

al universului

şi tot de atunci se tot aleargă

prin transparenţa lumii

ne vedem ca print-un geam

ce ne ţine despărţiţi

cu toate că suntem

infinit

de aproape

rana

cred că îngerii m-au uitat

o fi o greşală de contabilitate

îi înţeleg e prea greu să te lupţi

cu diavolul

şi să ai în acelaşi timp grijă de om

ce poate fi aşa de imprevizibil

poate calculatoarele lor

s-au defectat norii sunt

atât de fragili şi îngerii

calculează la abacul

stropilor de ploaie

cred că îngerii m-au uitat

merg prin oraş cu o mare

rană în piept

în rouă a crescut un întreg oraş

locuitorii lui microscopici

au îngeri păzitori ori sunt uitaţi

aşa cum sunt şi eu?

nici nu ştiu de ce sunt

atât de singur

când plouă o parte din mine

e în fiecare strop de ploaie

la anul când veţi mânca pâine

îmi veţi simţi

gustul

 

Craiova, 2011