"Literatura română a trecut deja frontiera..."
1. Pentru un scriitor, destinul şi opţiunea sunt dimensiuni existenţiale fundamentale. Ce rol au jucat (joacă) acestea în viaţa dumneavoastră ?
Nu am nici un interes pentru horoscopul de ziar, dar – oricât aş
încerca – nu pot să mă sustrag influenţelor astrale primordiale.
M-am născut
la 1 martie, în miezul Zodiei Peştilor (pretabilă, zice-se, profesilor
artistice). Crescut într-un mediu natural deloc lipsit de pitoresc, am fost
mereu în relaţie de vecinătate, ba chiar de afecţiune cu toate elementele naturii.
Colţul ierbii, bâzâitul gâzelor, lacul, s(e)ara pe deal, discul mirific al
lunii, gustul poamelor, migraţia păsărilor, sacrificarea salcâmului din curte,
primii fulgi sau troienile abundente şi toate cele, câte şi mai câte, erau
pentru mine constatări extrem de concrete. Le-am trăit aevea, înainte de a le
redescoperi (nu fără emoţii şi încântare) în paginile cărţilor de literatură.
Fascinat de farmecul naturii, plus o anume sensibilitate nativă, eram
etichetat din copilărie, încă, drept… visător. Spre regretul meu, cu timpul,
concretul s-a retras (de fapt, eu m-am îndepărtat de el), vie în fiinţa mea mai
rămânând doar metafora.
…Aşadar, ca să răspund şi la întrebare, prioritar destinul. Opţiunea, pasul
următor. Destul de timid şi de puţin consistent, din păcate. Aş relua aici şi
opinia lui Titi Ignat: ”E greu să formulezi răspunsuri simple, necontaminate de
emfază la astfel de întrebări”.
2. Istoria literaturii consemnează, uneori,
arbitrar momentul debutului unui scriitor. Pentru dvs., când credeţi că s-a
produs (cu adevărat) acest eveniment? Vorbiţi-ne câte ceva despre primele
încercări literare.
“Şi iată…” (versuri), Editura
EIDOS, 1995. Debut editorial „forţat” oarecum de doi tineri superbi, studenţi
pe atunci. Intelectuali de marcă astăzi: Dana Iurescu şi Dan Lungu (universitar
şi scriitor consacrat, marca elită, fără ghilimele!).
Primele încercări literare? Din şcoală, liceu… Am fost coleg de clasă, la
Liceul ”A. T. Laurian”, printre alţii, cu Teodora Dănilă (sora cunoscutei
ziariste şi scriitoare Mariana Brăescu) şi cu Jana Segal (actualmente,
reporter special la Radio Cohl, Israel), care ne striveau, pur şi simplu, prin
calitatea şi acurateţea limbajului, dar şi prin cultură generală. Ca
ilustru fiu de ţăran ce mă ştiam, cu poezia în suflet, ba şi prin
carneţelele din buzunare, nu prea-mi amintesc să-mi fi deschis inima vreodată,
în public…
3. Care a fost drumul până la prima
carte ?
Lung şi… neaşteptat! Chiar dacă încă din 1979, maestrul Lucian Valea,
lansând la Tudora “Oameni pe care i-am iubit” încerca să mă provoace cu
autograful: “Domnului Alexandru Funduianu, cu afecţiune, în aşteptarea cărţii
sale, pe care o doresc sinceră şi pură ca
matematicile”. Spre marele meu regret, nu a mai prins acest moment.
4. Ce personalitate (personalităţi), grupare
literară, prieteni, eveniment biografic etc., v-au influenţat viaţa ca om şi
scriitor?
Destui! Pe câţiva i-am şi numit deja. Pe alţii îi rog să mă creadă că
nu i-am uitat. Nu-i pot omite, însă, pe Georgică Manole, cel cu care am
ucenicit, din tinereţe, întreţinându-ne reciproc pasiunea literară comună
(suspectă multor colegi, din studenţia noastră la matematici) şi nici pe cel în
„Atelierul …” căruia m-am aflat deseori, în „Luceafărul” deceniului VIII,
regretatul mare poet Geo Dumitrescu. În prezent, mă bucur de compania a doi scriitori importanţi, Petruţ Pârvescu
şi Cezar Florescu, colegi de cancelarie şi de frecvente schimburi de idei…
5. Raportul dintre conştiinţă, politică şi
gândirea liberă, constituie o mare problemă a lumii contemporane. În aceste
condiţii, care este, după dvs., raportul dintre cetăţean şi scriitor, dintre
scriitor şi putere?
Dacă le mai rămâne ceva mărunţiş după ce stau împreună la coadă să-şi
plătească impozitele, (şi) cetăţeanul şi scriitorul (când nu sunt chiar
unul şi acelaşi) stau la mese vecine, la o cafea, pe terasa Unirii. Cu puterea
e de preferat să nu se bată pe umeri, nici chiar dacă e ademenit/invitat.
Scriitorul are de lucru.
6. Literatura – la frontiera mileniului III.
Din această perspectivă cum apare, pentru dvs., literatura română contemporană?
Promovată de voci autorizate, prin reviste de specialitate sau
edituri, literatura română a trecut deja frontiera. Frontiera timpului, în
primul rand, dar şi cea a spaţiului/geografică.„Poezia bună vine de la Botoşani”
scria nu demult, în pagina de cultură, un prestigios cotidian central. Era
vizat Dan Sociu. Alături de care vin o pleiadă de alţi tineri sau mai puţin
tineri, dar talentaţi scriitori. Să-i mai amintim doar pe Cristian Bădiliţă şi
Dan Lungu, fără a-i uita pe alţii consacraţi, membri ai Uniunii Scriitorilor.
Şi nu-s Botoşanii singuri pe harta spiritualităţii şi literaturii
româneşti!... Cele 20 de volume
antologice aparţinând poeţilor laureaţi ai Premiului Naţional de Poezie “Mihai
Eminescu” – Opera Omnia - , îngrijite de Gellu Dorian, constituie un adevărat
tezaur literar/cultural românesc. După cum cunosc şi scriitori români remarcabili care trăiesc, scriu şi
publică în străinătate/diaspora (Franţa, Germania, Elveţia, Italia, Israel,
S.U.A. etc).
7. Credeţi că există un timp anume pentru
creaţie sau este vorba despre un anumit „program” al scriitorului? La ce
lucraţi în prezent?…Pe când o nouă carte?…
Dacă eşti consecvent, serios, îţi respecţi statutul de scriitor, îţi
faci şi program. De ce nu? Eu nu sunt capabil să respect asemenea obiective.
Scriu puţin, sporadic şi cu entuziasm din ce în ce mai reţinut.
Pe când o nouă carte? Nu ştiu! Oricând posibil(ă), niciodată
certitudine(…). Nu mai sunt tânăr şi
nici nu (mai) cred foarte tare în steaua scrisului meu, aşa încât… am ales/
prefer lectura. Mai de folos îmi este cititul. Mă consolez şi mă mulţumesc să
citesc şi, uneori, să scriu despre cărţile altora. Mai harnici /mai înzestraţi/
mai inspiraţi decât mine. Şi chiar dacă Ibrăileanu considera creaţia
“superioară analizei”, scriind cu onestitate şi dreaptă judecată (semnale
editoriale/cronici de întâmpinare), nu am deloc motive de regret. Dimpotrivă!
Ecourile pe care le primesc întrec
(ne)aşteptările…
7 + UNU.
Se
vorbeşte…
Se mai vorbeşte încă
- prin semne -
că istoria s-a făcut şi
s-a scris
anevoie
de spaima gloriei
cum cineva îşi contura câteva idei
personale
spre a le face cunoscute semenilor
se şi pomenea somat din eter:
-
distruge imediat
manifestele!
numai
Pomul
când simte că are de spus ceva
fundamental
–
înfloreşte…
Botoşani,
2012
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu