Ioan Moldovan

 

 "Dacă în privinţa destinului mi-e greu, dacă nu imposibil, să mă pronunţ, în privinţa opţiunii mă pot hazarda, cum, de altfel, am mai făcut-o de câteva ori când am fost întrebat, să afirm cu mâna pe (acum)…tastatură că ea – opţiunea, care va să zică – mi-a aparţinut în totalitate."

1. Pentru un scriitor, destinul şi opţiunea sunt dimensiuni existenţiale fundamentale. Ce rol au jucat (joacă) acestea în viaţa dumneavoastră ?

R: Dacă în privinţa destinului mi-e greu, dacă nu imposibil, să mă pronunţ, în privinţa opţiunii mă pot hazarda, cum, de altfel, am mai făcut-o de câteva ori când am fost întrebat, să afirm cu mâna pe (acum)…tastatură că ea – opţiunea, care va să zică – mi-a aparţinut în totalitate. Eram elev de şcoală primară când scriam şi scriam în caiete după caiete ceea ce credeam atunci – şi cu cât haz duios mă uitam mai târziu peste unul dintre acele caiete, păstrat ca să…fie – că e poezie, iar autorul lor e , vezi bine, poet. Şi ce poet! Mă inspiram din natură, din ciripit de păsărele , din uliţa copilăriei etc.etc. şi desigur din autorii citiţi la clasă, Coşbuc, Alecsandri, Eminescu… Opţiunea, ba chiar, ţinută în secret, certitudinea că sunt şi voi fi poet a mers mai departe prin adolescenţă, prin tinereţe, spre maturitate , începând să se îndoiască de sine, până acum la această oră târzie când opţiunea nu-şi mare rost, iar îndoiala face ce poate ca să nu să facă de râs încăpăţânata şi vicioasa opţiune.

2. Istoria literaturii consemnează, uneori arbitrar, momentul debutului unui scriitor. Pentru dvs., când credeţi că s-a produs (cu adevărat) acest eveniment?  Vorbiţi-ne câte ceva despre primele încercări literare.

R : Arghezi mărturisea undeva : „…şi am rămas debutant în perpetuitate”. Îmi place, mi-a plăcut de cum am citit, gata mereu a subscrie. Cam prin clasa a XI-a  am debutat în revista „Zorile” a Liceului George Bariţiu din Cluj, apoi în suplimentul „Preludiu” al (vremuri!) „Scînteii tineretului”, apoi cu un text în „Tribuna” clujeană, dar cu adevărat am debutat cu poezie în „Echinox”, în anul doi de filologie. În fine, am debutat editorial cu Viaţa fără nume, la „Dacia”, Cluj-Napoca, 1980. Şi aşa mai departe, am tot debutat şi probabil o să mai debutez o vreme.

3. Care a fost drumul până la prima carte ?

R: Un drum lung şi plin de bucurii. Să debutezi cu o carte la 28 de ani nu-i mare scofală. Dar au fost, până acolo, anii şcolari, cei liceali, cei studenţeşti, când, mai cu seamă după intrarea în redacţia „Echinox”-ului, trăiam satisfacţia împărtăşită cu comilitonii de a ne vedea publicaţi şi chiar recunoscuţi ca noi veniţi în noua „generaţie”, cea a „optzeciştilor”

4. Ce personalitate (personalităţi), grupare literară, prieteni, eveniment biografic etc., v-au influenţat viaţa ca om şi scriitor?

R: Lecturile. „Echinox”-ul. Augustin Pop. Aurel Pantea. Virgil Podoabă. Alţi colegi şi prieteni echinoxişti şi filologi: Ion Cristofor, Ştefan Borbély, Gheorghe Perian, Mircea Petean, mai marii Al. Cistelecan, Nicolae Oprea, Al. Th. Ionescu. Dascălii şi mentorii Ioana Em. Petrescu, Liviu Petrescu, Mircea Zaciu, Ion Pop, Marian Papahagi. Iubirile. Iubirea şi Căsătoria cu Petronela. Copiii: Rareş şi Vlad. Perioada maramureşeană. Prietenii Horea Ursu, Marius Jucan, Adrian Oţoiu. Debutul cu Viaţa fără nume. Cărţile următoare, fiecare cu numele ei.Venirea la Oradea şi la „Familia”, colegii şi prietenii din redacţie. Faptul că am trăit. Faptul că trăiesc. Nesfârşite miracole pentru mine, biet om, biet scriitor.

5. Raportul dintre conştiinţă, politică şi gândirea liberă, constituie o mare problemă a lumii contemporane. În aceste condiţii, care este, după dvs., raportul dintre cetăţean şi scriitor, dintre scriitor şi putere?

R: Ideal vorbind, scriitorul (ca, de altfel, orice profesionist) n-ar trebui să fie supus unor forţe care să-l facă să constate, dezolat, ruptura dintre cei doi ori doi termeni. Dacă în economia relaţiei cetăţean-scriitor, chestiunea mai poate avea sorţi de normalitate, în cazul celei de-a doua ecuaţii, scriitor-putere, prezenţa însăşi şi mai ales acţiunea politicului face cvasi-imposibilă relaţia normală. Mereu politicul va căuta şi cel mai adesea va reuşi să pervertească relaţia în detrimentul, grav, al conştiinţei, al gândirii libere şi, în ultimă instanţă, al moralităţii scriitorului. Exemplele, de azi, de ieri, dintotdeauna, sunt la îndemâna oricui.

6. Literatura – la frontiera mileniului III. Din această perspectivă cum apare, pentru dvs., literatura română contemporană?

R: Literatura română contemporană se confruntă cu probleme  de ordin general – cele care acţionează în cazul oricărei literaturi naţionale contemporane – şi cu probleme specifice – cele care ţin de realităţi istorice şi socio-culturale tipice unei ţări în curs de a se despărţi de un trecut imediat caracterizat de dezastrele provocate de infernul comunist. Nu am căderea şi capacitatea de a oferi un tablou analitic al acestor confruntări disociate, dar, aşa ca simplu „actant” al acestui eon temporal-cultural, am impresia că trăim o perioadă tulbure, agitată din varii pricini,  un timp al despărţirilor şi al rupturii şi, deopotrivă, unul al iniţiativelor novatoare,  de asemenea al unei „compătimiri” din care, sub semnul unei speranţe gratuite, să iasă nişte „fructe” în care sevele şi gustul energiilor „trecutului” (prezentul însuşi fiind un trecut iminent) să se prezerve în noua textură a „fructelor” viitorului ceea ce este savoare fără conservanţi şi ofertă fără „înlocuitori”.

7. Credeţi că există un timp anume pentru creaţie sau este vorba despre un anumit „program” al scriitorului? La ce lucraţi în prezent?...Pe când o nouă carte?...

R: Nu am lucrat niciodată şi nu lucrez nici acum la „o nouă carte”. Cartea nouă se naşte, dacă se naşte, din acumulări multe, mai mult sau mai puţin mărunte, din aşteptări (dar nu cu braţe încrucişate), din încercări reluate mereu, dacă se (mai) poate. Ca să-mi fie mai lesne, aş transcrie aici un text pe care l-am citit de curând în faţa unor, mai ales, tineri veniţi la întâlnirea cu „Vârstele poeziei”, la Alba Iulia, unde am avut norocul/şansa să stau alături – fizic vorbind – de poetul Emil Brumaru. Iată textul:

În loc de confesiune

La „Vârstele poeziei”, Discobolul, Alba Iulia, 16 martie 2012

Se dedică poetului, prietenului Aurel Pantea

Şi pentru mine a scrie e un înlocuitor al aşteptării

Când scriu, aştept – a spus-o George care-şi zicea în sine Bacovia

A aştepta

S-a dus vestea că – scriind-aşteptând – multe pot veni, nu mult

Şi venind, pot rămâne – o vreme – cu tine

Peste tine, în tine şi de care nu mai scapi – ca de

O râie, ca de satrapi

Ca de o boală aproape ruşinoasă

Ca de o împreunare secretă şi şi bucuroasă

Se poate întoarce rătăcitorul risipit – care eşti

Poate sosi corbul din alte poveşti

Poate vederea pentru orbul care conduce un alai

De litere către groapă

Poate veni o apă şi să ia forma ploii (în cel mai fericit caz)

Şi orice alt necaz – pe care tu, ca o

Meduză, îl păcăleşti

Împroşcând asupra-i un nor de cerneală în miezul căruia – ieşit din

Moleşeală – un fulger visând încă mai eşti

Când scriu, aştept. Un lucru

Foarte deştept: întâi pentru că nu doar aştept

Ci mă aştept: să mă deştept dintr-un somn, o somnie

Ca să mă văd în fine domn

De fie-ce-o-să-fie

Faculataiv :

7 + UNU. În contextul celor afirmate, pentru a avea un dialog mai direct cu cititorii noştri, selectaţi din opera dvs. un text care, în linii mari, generale, să vă reprezinte. Vă mulţumesc pentru înţelegere.

Un text din (mă rog) opera mea:

De lucru

 

Stricat de viaţă stricat de neviaţă

de gât cu mainimicul care mi-s

un aparat de fabricat toxine greaţă

mă mai prezint doar ca trimis

de Vechiul Tărâm

de unde am venit ca să dărâm

pe-aici ce e de dărâmat

dar nu mai e de lucru – pace

iar îngerul mi s-a-ncruntat

s-a pus în somn suspină doar şi tace

 

            (din vol. Mainimicul, Ed. Cartea Românească, 2010)

2012, Oradea