Dorel Gaftoneanu

"Cred că fiecare scriitor pur-sânge ar trebui să aibă un cod deontologic, un jurământ al lui Hippocrate, să-şi asume rolul de garant al valorilor consacrate ale umanităţii şi de promotor al acestora, deschizător de drumuri pentru societate, depozitar şi cunoscător al legăturii om-divinitate şi formator de opinii şi gusturi pentru cititorul gurmet rafinat."

Motto: «Toţi trăim sub acelaşi cer, dar nu toţi avem acelaşi orizont.» (Konrad Adenauer)

 1. Pentru un scriitor, destinul şi opţiunea sunt dimensiuni existenţiale fundamentale. Ce rol au jucat (joacă) acestea în viaţa dumneavoastră?

R: ...Vorbind la figurat despre destin şi opţiune, pe acestea le-aş suprapune peste  coordonatele care marchează aptitudinea şi atitudinea, cele două materii-ingrediente de compoziţie necesare debutantului care porneşte într-o întreprindere deloc comună şi care împreună se contopesc într-un conglomerat organic căruia, într-un limbaj colocvial, i-aş spune mai curând «chemare ca scriitor». Neuitate sunt vorbele Poetului: «E uşor a scrie versuri/ Când nimic nu ai a spune…/». Succint, modestul meu demers este unul despre literatura sănătoasă- în centrul căreia regăsim viaţa şi clasicii, despre cultura autentică- cea acumulată din lecturi şi studiu nu banalul surogat prins din zbor din discuţii sporadice sau mass media şi despre dictatura atroce a mediocrităţii în ambientul ultimelor decenii, cel mai adesea ca rezultat al spiritului de turmă non-concurenţial din «marile spirale» politice, economice, sportive şi, nu în ultimul rând, literare.

Par a fi cunoscute de către noi componentele mesajului dar sunt încă insuficient aprofundate, aş spune.

Mi-ar plăcea să cred, uşor idealist, că voi rămâne ancorat de nota «Do» de sus într-un concert al notelor disparate în care fiecare vorbeşte pe limba lui şi (aproape că) nimeni nu mai ascultă pe nimeni.

Dacă tot vorbim despre destin şi opţiune, m-am împăcat de mult cu ideea că autorul cu convingeri limpezi e un solitar Don Quijotte rătăcitor pe traseul dintre «Singur pe lume» al lui Hector Malot şi «Singur printre poeţi» al lui Marin Sorescu, trăind «Un veac de singurătate» al lui G.G. Marquez printre «Mizerabilii» lui Victor Hugo cu naturaleţea şi şarmul unui «Zorba Grecul» al lui Nikos Kazantzakis…

2. Istoria literaturii consemnează, uneori, arbitrar momentul debutului unui scriitor. Pentru dvs., când credeţi că s-a produs (cu adevărat) acest eveniment?  Vorbiţi-ne câte ceva despre primele încercări literare.

R: ...Chiar dacă am citit enorm, o aplecare aparte asupra versului am avut-o după trecerea pragului biologic critic de 40 ani, etapă când am început să îmi fac temele cât de cât şi, dacă îmi permiteţi o nuanţă fină de autoironie, am preluat poezia din punctul în care a abandonat-o Marele Eminescu la 39 ani, după scurta sa traiectorie prin lume. Îmi şi imaginez cum vor sări ca arşi unii: blasfemie, impostură, una ca asta e de netolerat, aşa că ţin să îi liniştesc: mi-am propus o misiune imposibilă, retractez, nu sunt decât un corpuscul aventurier ce gravitează pe orbita Marelui Luceafăr, ia, acolo o insignifiantă... stea a Nordului cu un nou... curent literar (!) botezat ad-hoc, unii ar spune că nu întâmplător, «neoromantismul termidorian».

 M-am aplecat mai întâi spre poezioare scrise în limba engleză şi spre multiple tentative de versificare integrală a celor 150 psalmi biblici- am mai spus asta, citând un mare gânditor, dacă tot aştepţi până când vei face un lucru perfect, nu mai faci nimic vreodată. Ulterior, mi-a făcut plăcere să încerc crochiul umoristic, fabula, reportajul, am fost atras de simplitatea cronicilor de întâmpinare, dar mai ales de acest spinos proiect care este parodia-pamflet, satira în vers clasic, un opus multilateral dezvoltat al epigramei...

3. Care a fost drumul până la prima carte?

R: ...Dintotdeauna m-au fascinat istoria, filozofia, natura, viaţa satului, viaţa religioasă, profilul şi operele marilor personalităţi ale artei. De aici m-am inspirat pentru «Steaua Nordului, Polaris»- o culegere care să mă (re)prezinte ca anonim pasionat de măreţia unică şi bogăţia  universului enciclopedic… Am continuat cu «Psalmii biblici versificaţi», «Odiseea omenirii», «Trilogia siderală», «Versuri, armonii, ecouri», «Catrene umoristice spontane», «Botoşaniul literar (articole şi reportaje)»... Aş vrea să cred că niciodată nu voi fi în criză de idei în micul meu refugiu-paradis-oază de linişte, Triunghi al Bermudelor compus din poezie, şah şi numismatică, triunghi dreptunghic isoscel  în care ipotenuza e pasiunea pentru literatură...

4. Ce personalitate (personalităţi), grupare literară, prieteni, eveniment biografic etc., v-au influenţat viaţa ca om şi scriitor?                                                                                                                               R: ...Dintre autorii români: Eminescu, Topîrceanu- poezie, Caragiale şi Rebreanu- proză, Lucian Blaga ca sistem filozofic…Din literatura universală: Mark Twain, Charles Dickens, Stephen Leacock, clasicii ruşi, francezi, anglo-americani…Pe majoritatea i-am parcurs în adolescenţă şi în perioada studenţiei.

Am avut deosebita şansă de a ajunge în Botoşaniul umbrelor eterne iar aici, un rol decisiv în ucenicia ca scriitor de satiră l-au avut experienţele trăite la limita amuzamentului ca «adrisant» sau spectator la «huiduiala puzderiei de poeţi fără valoare» cum îi spunea jurnalistul Ioan Rotundu «cuibului de viespi» - o trupă aidoma «gaiţelor» lui Alexandru Kirițescu (doar personajele diferă, unde mai găseşti aşa ceva!), cu articole isterice şi reacţii reprobabile la orice nouă apariţie în prim-plan, cărora le sunt realmente îndatorat. E mină de aur, mană cerească pentru un iubitor de Juvenal să (con)vieţuiască lângă acest compact grupuscul «a-tomic» (derivat sarcastic de la numele cvasiuitatului proletcultist A. Toma, părintele redactorului-şef de la «Scînteia» cu renumitul articol virulent contra lui Arghezi «Poezia putrefacției sau putrefacția poeziei»)  format din mărunţi detractori agresivi verbal cu profiluri caragialeşti pe acelaşi calapod de (lipsă de) educaţie şi gândire, etern căutători de ţinte false, «fumigene» şi conflicte cu toţi şi cu toate, care să-i furnizeze involuntar subiecte gârlă... cu materialul clientului! Malefică asociere cu «ţepi» («ştampilarea» unui fost... culturnic!), «famiglie» teribil(ist)ă cu un nucleu «A.C.I.D.», desprinsă parcă din atmosfera intrigantă a scrierilor lui Kafka şi savoarea comediilor din teatrul lui Alecsandri, unde comicul de nume, caracter şi situaţie se simte ca peştele în apă printre inconfundabilii autohtoni, întreţinut de apucăturile şi mendrele vedetelor «Bârzoi», «Chiriţa», «Musiu Şarl(...)», «Aristiţa», «Calipsiţa», «Gu(l)iţă» sau «Luluţa». Dacă i-aţi cere unui expert să creioneze în linii mari portretul-robot generic al contestatarului vehement al tuturor «celor ce sunt şi-a celor ce mâine vor râde la soare», intuiesc că ar menţiona printre altele în radiografie: arogant, superficial în enunţuri, şcoală puţină, zero maniere, un pahar plin ochi cu apă care nu primeşte nici o picătură de dialog fără să dea (pe de)... lătúri (!) în cei din jur, «degrabă vărsătoriu» de epitete-insulte grave... Unde mai pui şi «trimiterile» gratuite la repertoriul «profesionistului psihiatru» de genul: cine nu aparţine coteriei noastre sau nu ne dă întâietate este un om cu tulburări comportamentale, veleitar, grafoman, exemplu de inconştienţă creatoare, individ violent, cumpărător de premii doldora la concursuri de amatori (sâc-sâc!), sfertodoct, versificator de curte şi câte altele într-un ridicol şi deşănţat cor al robilor invidiei şi denigrării pe mai multe voci. Să mai existe, precum soldatul japonez din junglă, titani(ci) ignoranţi ai teoriei că oamenii ce se cred de neînlocuit devin o frână, generează un mediu toxic sufocant în calea evoluţiei naturale a unui sistem social şi că memoria colectivă nu iartă derapajele? Greu de crezut, cât timp există orgolii bolnăvicioase şi ceva bani la mijloc, acestea susţin contrariul! Extravaganţele, răutăţile, blaturile şi nevricalele lor de lux din manevre abile de culise se regăsesc cu brio printre mofturile senatorilor de drept protagonişti ai satirei «Cei de ieri şi cei de astăzi»…Linşajul mediatic grosolan sau veninul «picătură chinezească», gustare nelipsită din meniul casei, opium ieftin al celor care nu văd pe termen lung, mi-a fost un catalizator de real ajutor. La polul (total) opus, oameni de cultură de la care ai ce învăţa şi care îşi găsesc timp pentru un îndemn, o apreciere, o strângere de mână celor care le calcă pe urme: acad. Mihai Cimpoi, acad. Nicolae Dabija, acad. Gheorghe Păun, dr. Lucia Olaru Nenati, dr. Florian Copcea- Georgică Manole, George Corbu, Constantin Dram, Theodor Codreanu, Maria Baciu, Dan Lungu, Cristian Bădiliţă, A. Eden, Elena Condrei, Ion Ionescu-Bucovu, George Baciu, Virginia Paraschiv, Paula Romanescu, Ileana Lucia Floran, Emil Lungeanu, Marin Toma, Emilia Ţuţuianu Dospinescu,Vasile Larco, Ioan Toderaşcu…O subliniere aparte pentru prof. univ. Ghe. Jernovei de la Cernăuţi, dispărut în cursul anului trecut şi pentru cenaclul «Ion Pillat» cu Petruţ Pârvescu, Gabriel Alexe, Paul Mircea Iordache, C. Cristescu... Au avut rolul şi locul lor bine definit istoricul Gheorghe Median, violonista Marieta Baciu, publiciştii Silvia Lazarovici, Ion Istrate, Constantin Adam, Vasile Timofciuc, Gabriel Bălaşa, Gruia Cojocaru, Corneliu Drescanu, ş.a.

   Cui foloseşte întreţinerea dihoniei pe tiparul divide et impera, respingerea unei minime organizări şi solidarităţi a comunităţii culturale, perpetuarea unor disensiuni de dinainte de´89, etichetarea celorlalţi a priori în fel şi chip şi respingerea cu înverşunare a oricărei brume de conciliere? Vă las pe Dvs. să ghiciţi!

   Pentru că încă nu s-au stins ecourile Premiului Naţional de Poezie «Mihai Eminescu», personal, dacă aş fi întrebat, aş susţine ca la evenimentele importante, pentru  evidenţierea cât mai eficientă a muncii literaţilor de excepţie, să aibă loc o împărţire a fondului de premiere şi recompensarea unui număr ceva mai crescut de laureaţi. Cine nu vrea o dezbatere publică sinceră şi elegantă cu organizatorii, fără alte artificii subterane?

   Nu pot să nu observ cu un ochi neutru că odată cu creşterea premiului cresc şi tensiunile, ironiile şi numărul contestatarilor care ne reamintesc două chestiuni asupra cărora este serios de meditat: prima, ce legătură poate fi între consistenta operă a Poetului şi un anume gen de poezie ostentativ promovată în publicaţii susţinute cu dificultate din bugetul public şi a doua, atunci când şi onor comisiile şi candidaţii nominalizaţi sunt ca orientare o apă şi un pământ, din acelaşi aluat-mişcare-uniune, vom avea din start câte jurii, atâtea premii în absenţa unor criterii unanim recunoscute de evaluare sau pe aproape, măcar! 

 5. Raportul dintre conştiinţă, politică şi gândirea liberă, constituie o mare problemă a lumii contemporane. În aceste condiţii, care este, după dvs., raportul dintre cetăţean şi scriitor, dintre scriitor şi putere?

R: ...Deseori aud «aserţiunea» că suntem, pe jumătate, o naţiune de şefi în căutare de joburi grase şi cealaltă jumătate, de servitori în căutare de stăpâni, pecete regăsită şi în lumea truditorilor cu condeiul.

Cred că fiecare scriitor pur-sânge ar trebui să aibă un cod deontologic, un jurământ al lui Hippocrate, să-şi asume rolul de garant al valorilor consacrate ale umanităţii şi de promotor al acestora, deschizător de drumuri pentru societate, depozitar şi cunoscător al legăturii om-divinitate şi formator de opinii şi gusturi pentru cititorul gurmet rafinat. Din păcate, ştiţi celebrele cuvinte ale unui ilustru designer: în loc de cai, apar cămile proiectate de către comitete. Fac aluzie la moda zilei deşi înţeleg bine şi accept tendinţa ultimei perioade către poemul absolut, eliberat de corsetul (prea) strâns al elementelor de prozodie, de rigoarea şablonului clasic şi adăugarea unui plus de libertate în prezentarea fondului, a mesajului poetic.

Astăzi îşi trăiesc epoca de glorie feţi-frumoşi matusalemici şi angelice prinţese care ne delectează copios cu imprevizibile poncifuri moderniste, capod(opere) plesnite savant în pauza de masă sau în cea de aşteptare între două tramvaie. Care fior poetic, ce rezonanţă cu fantomele trecutului din eter, despre ce eliberare din strânsoarea de menghină a existenţei cotidiene vorbim? Nu ştiu cum se face dar mulţi par să încline spre un soi de vorbire comună de zi cu zi presărată cu ermetisme, injurii sau «perle»  multicolore din vocabularul minţilor înguste şi diabolice inovaţii abracadabrante din care săritori pseudocritici scot la iveală profunzimi nevisate nici măcar de către nevinovatul autor şi cu atât mai puţin de către cel mai avizat cititor.

     Constat, în măsura în care îmi permit lecturile, că e o distanţă destul de mare între traducerile unora dintre poeţii în vogă din străinătate şi ceea ce apare în mod curent în paginile revistelor noastre de specialitate. Par a fi îndreptăţit, cu mici excepţii, evident, să categorisesc poezia actuală în poezie muncită şi poezie nemuncită decât în creaţie clasică şi postmodernistă, dacă merg cumva la extreme, în alb şi negru.

Nu puţini scriitori spun că nu se vinde cartea dacă nu e condimentată cu picanterii erotice din zona angoaselor de lux şi a refulărilor intimiste şi fac pasul către compromis datorită problemelor materiale.

De aici (pro)vine mercenariatul acerb pentru câţiva arginţi şi obedienţa crasă faţă de politicieni sau/şi bogaţii zilei, cam aceiaşi, şi drama S.O.L.I.S.T.- ului care se pretează la orice, chiar împotriva propriei conştiinţe- sunt tentat să decriptez abrevierea ca pe sindromul omului lipsit de inteligenţă, şcoală şi talent!

6. Literatura – la frontiera mileniului III. Din această perspectivă cum apare, pentru dvs., literatura română contemporană?

R: ...Nicicând nu am avut mai mare nevoie de scriitorul-locomotivă, spărgătorul imperiilor de gheţuri care să deschidă noi orizonturi urmaşilor, remarcat prin inteligenţă, loialitate, demnitate, umor, cultură, educaţie… Primele litere de la aceste şase cuvinte mă conduc la un amuzant joc de litere şi idei, «Il duce» («Liderul»), erou pozitiv în contrast cu imaginea lăsată posterităţii de către conducătorul italian căruia i s-a atribuit acest renume. Recent, i-am urmărit cu atenţie pe d-l prof. univ. Mircea A. Diaconu cu o amplă dizertaţie despre căutarea originalităţii în comunicarea prin forme neconvenţionale, despre multiplele configurări ale plastilinei-poezii sau aportul «izolaţilor» la evoluţia literaturii şi pe preşedintele U.S.R., d-l acad. Nicolae Manolescu despre o anumită tensiune în traversarea faliei dintre stilul tradiţional şi cel modern, dându-ne de înţeles că orice zăcământ se termină mai devreme sau mai târziu, chiar şi cel cultural. După foarte sumara mea privire de ansamblu, spectrul literar pare într-adevăr o fântână secătuită de resursele de apă. Toţi vedem cum se promovează de dragul noului cu orice preţ o literatură a absurdului din lirisme ieftine ce speculează o particularitate a organismului viu care este limba română- asocierea întâmplătoare a unui şir de vorbe sau expresii pare a avea un sens oarecare…Mai peste tot mi se spune şoptit la ureche de către «agenţi» bine intenţionaţi (cum altfel?), pe la colţuri, că versul clasic ri(t)mat şi Poetul Eminescu ţin de moştenirea trecutului şi că a apus vremea recitărilor plictisitoare din «obositul» poem«Luceafărul» şi a romanţelor siropoase pe textele din «Sara pe deal» şi «Pe lângă plopii fără soţ». Preţioase indicaţii, tovarăşi!

     Cu umor reţinut, pe lângă citatul din poemul «Cu toţi suntem pe Titanic!»: «Nu strica o casă veche când în loc nu ai ce pune!» pomenesc şi părerea unor critici avizaţi care afirmă că sub pătura călduţă a scrisului de ultimă oră, s-ar (putea) ascunde incultura celor mai tineri care ar avea mari deficienţe la capitolul exprimare corectă în limba maternă. Probabil că ştiu foarte bine domniile lor ce spun! Nu-mi propun să-i combat!

  Încă mai sunt optimist în privinţa regenerării izvoarelor de inspiraţie prin încetinirea «strocului», a ritmului desprinderii de trecut şi prin schimbarea progresivă a macazului de la stilul confortabil «no limits» către cenzura autoimpusă de propriul crez artistic. Consecvenţă, idealuri- deziderate ce sună bine mereu!

    Şi în economie, şi în literatură, în peisajul postdecembrist s-a purces de la închistarea cu iz de Siberie la haosul şi haiducia Vestului sălbatic iar urmările nefaste se vor vedea pentru multe generaţii de aici încolo...

    Îl ascultam pe poetul veneţian Severino Bachin afirmând cu maximă certitudine că poezia viitorului nu va avea mai mult de trei rânduri. Mulţi dintre cunoscuţii mei sunt pasionaţi de haiku, tanka şi alte «scurtături» din import. Vocile multora dintre cei care emit judecăţi de valoare se fac auzite perorând despre spaţiul  alocat poemului ce se comprimă treptat în paginile societăţii ultrainformatizate şi tot mai grăbite de mâine.

    Deşi sunt atras şi de esenţele concentrate, totuşi, nu pot accepta părerile că o lucrare poetică de mai mare întindere nu îşi va găsi vreodată locul sub soare. Mi-ar plăcea să cred că aparţin unui nou val de împătimiţi ai scrisului, elefantul care iese din şir, aşa cum mă tachinează colecţionarul Mircea Puşcaşu, dar, admit că la fel de bine pot fi «ultimul mohican», vezi filmul american, dintr-o generaţie stafidită de clasicizanţi.

În ambele cazuri enumerate, aş considera că îmi revine ca datorie de onoare reflectarea în pagină a realităţii cotidiene aşa cum mă îndeamnă cugetul, fără teamă, calcule şi prejudecăţi. Vincit omnia veritas!

7. Credeţi că există un timp anume pentru creaţie sau este vorba despre un anumit „program” al scriitorului? La ce lucraţi în prezent?...Pe când o nouă carte?...

R: ...Chiar dacă destui se încăpăţânează să vadă numai vârful aisbergului nu şi baza, copiind în sens negativ caracterul persuasiv al prinţului levantin al lui Ştefan Augustin Doinaş, nutresc speranţa că posteritatea înzestrată cu anticorpii unui filtru sever nu-i va permite Talpei-iadului să pozeze în Ileana Cosânzeana pe termen lung. Şi nici invers, bineînţeles! «Poţi să păcăleşti câţiva oameni tot timpul şi toţi oamenii o perioadă, dar nu poţi să păcăleşti toţi oamenii tot timpul.» (Abraham Lincoln). Fiecare scriitor original îşi are structura lui, drumul cu reuşitele şi mai puţin reuşitele lui pe un parcurs sinuos cu accente din Victor Petrini, Mitrea Cocor sau din justiţiarul Alimănescu, într-un cuvânt steaua lui, în conformitate cu  binecunoscutul citat din Konrad Adenauer: «Toţi trăim sub acelaşi cer, dar nu toţi avem acelaşi orizont.» 

Nu am cunoştinţă să existe indicaţii sau formule magice în formarea unui scrib modern, însă, talentul nativ, o bogată informare despre înaintemergători şi cultul respectului pentru valorile umane consacrate, acestea trei mi se par oarecum indispensabile pentru o ţinută  frumoasă, demnă, verticală.

     Pasivi, asistăm la triumful arbitrariului elitelor coagulate în vidul postcomunist, printre ale căror piese de rezistenţă nu prea (re)găsim curajul asumării erorilor de strategie cu necesarele corecturi şi la dispariţia puţinilor hotărâţi să-şi ducă la capăt o concepţie, o viziune fără să privească în stânga şi în dreapta la inerentele piedici. Cine mai crede astăzi în spusele lui J. F. Kennedy: «Dacă găseşti un drum fără obstacole, probabil că drumul acela nu duce nicăieri»? În concluzie, genetica umană, şcoala şi modelul de societate în care trăieşte mi se par a fi factorii care influenţează în mod hotărâtor «reţeta» conturării profilului unui adevărat scriitor, «o viaţă pentru o idee», dar dezbaterea este pe cât de fascinantă, pe atât de departe de a fi epuizată. La ce mai lucrez? Mai întâi, la revizuirea şi la editarea tuturor celor şapte cărţi scrise, apoi la o piesă de teatru miniaturală în versuri- o a doua «scrisoare pierdută»- având ca temă universul literar actual, de asemenea, am în vizor câteva repere culturale majore pe care le apreciez şi cărora mi-am propus să le creionez opera şi drumul în prozopoeme şi la un număr apreciabil de catrene umoristice. În încheiere, reiau «uvertura» din poemul «Caragiale, la un secol de tăcere»:

«…Explorând cărări virgine, ne-am uitat înaintaşii,

Depăşiţi. (Vetuşti. Arhaici.)…Praful le ascunde paşii…

Rar de tot…O zi festivă, două rânduri, o coroană.

Invitaţi... din lumea bună! Premii date... pe sprânceană!

Ne tot învârtim…în „cercuri” şi mimăm literatura.

Vorbe mari, la cât încape! Că doar… nu ne doare gura!

După obiceiul nostru. De când…Decebal şi dacii.

Nu putem vedea pădurea. Când în faţă stau copacii!»

Facultativ :

7 + UNU. În contextul celor afirmate, pentru a avea un dialog mai direct cu cititorii noştri, selectaţi din opera dvs. unul-două texte care, în linii mari, generale, vă reprezintă. Vă mulţumesc pentru înţelegere!

Autoprofil

      Parodie-pamflet, prozopoem satiric din grupajul „Iago şi Hyperion”, o specie literară recomandată în exclusivitate doar celor care au simţul umorului in excelsis… Cu accente din Odă (în metru antic) de Mihai Eminescu. 

Motto: „Adevăratele poezii încep acolo unde se sfârşesc pe hârtie.” (Octavian Goga)

...După „Umbra lui...”  , „Satira” şi „Rămâne între… doi”,

„Steaua Nordului, Polaris”, „Epigonii vechi şi noi”,

Parcă văd comunicatul, tocmai de la… foarte sus,

Şi semnat de (puncte, puncte)… e uşor de presupus:

«...Căutat de toată lumea, de agenţi secreţi şi presă

Cu afişe şi citaţii către ultima adresă,

Un rebel ultranotoriu, la tipare refractar-

Pentru... ape tulburate pe tărâmul literar.

…Paralel cu tagma noastră, fără studii în domeniu,

Şi-a permis să persifleze, printre alţii, chiar un geniu,

Cu creaţii de natură să aducă prejudicii

Celor care, cum se spune, trag din greu la… beneficii!

...Capete de acuzare: scrie fără atestate,

Nu e absolvent de arte sau cu... cineva în spate,

Şi, în plus, nu dovedeşte măcar minima decenţă

Ca la noi să apeleze, contra cost… să-i dăm licenţă!

…De asemenea, un altul e respectul arătat,

(Afirmând că treaba noastră e... a muştei la arat!),

Nouă, cremei de condeie, consacrate păsări rare,

Criticii acerbi, puternici, stâlpii castei literare...

...Nu mai mult decât acela… cuvenit unor creveţi,

Uzurpându-ne Olimpul facultăţii de poeţi...

{Peste astea, încă una, e desigur... un fitil,

Noi… un expozeu de ceară (!), jalnice  figuri de stil!}

…L-am luat un timp în glumă, era doar un… oarecare,

Ce, cu falsă modestie, se pretinde a fi... „mare”!

Tolerat pe casa scării, un „no name”, un intrus

Îşi ia nasul la purtare şi ţinteşte tot mai sus!

...Nu greşim în afirmaţii, e pericol social

Câtă vreme mai durează nedoritul „recital”...

O fantomă ce distruge, dintre noi, pe cei mai buni,

Un „freon”... „ozonul” lumii din „corola de minuni”!

…{WANTED (POISK sau RICERCA!) pe toţi stâlpii de la gard,

De la circul „SUPER-GENII”, a scăpat un „leopard”!}

Nu mai aşteptaţi „feed-back- uri”(!), precizări sau vreo dispensă :

Shoot! Strileaite! Sau spara! Şi… poftiţi la recompensă! 

...Vom institui de astăzi, pentru timp nelimitat,

Cod portocaliu de criză până e anihilat...

Parti-pris-uri, altădată! Nu vă daţi discret din coate!

Nu avem alternativă! Nu există „nu se poate”!

...Nimeni, dacă mai trăieşte, nu-i profet în ţara lui,

Iar „poet” (!) devii, desigur, peste apa Styxului…

Să putem şi noi, în voie, să îl plângem mai apoi-

Ce n-am da, măcar o oră, să mai fie printre noi!»

                                                 D.M. Gaftoneanu, Botoşani, 2011

Cei de ieri şi cei de astăzi…

Parodie-pamflet, prozopoem satiric dedicat aniversării a 164 de ani de la naşterea Poetului

 MIHAI EMINESCU (n. 15 ianuarie 1850, Botoșani - d. 15 iunie 1889, București)

Motto:

,,Noi avem în veacul nostru acel soi ciudat de barzi,

Care-ncearcă prin poeme să devie cumularzi,

Închinînd ale lor versuri la puternici, la cucoane,

Sunt cîntați în cafenele și fac zgomot în saloane;

Iar cărările vieții fiind grele și înguste,

Ei încearcă să le treacă prin protecție de fuste,

Dedicînd broșuri la dame a căror bărbați ei speră

C-ajungînd cîndva miniștri le-a deschide carieră.

De ce voi eu pentru nume, pentru glorie să scriu?

Oare glorie să fie a vorbi într-un pustiu?

Azi, cînd patimilor proprii muritorii toți sunt robi,

Gloria-i închipuirea ce o mie de neghiobi

Idolului lor închină, numind mare pe-un pitic

Ce-o beșică e de spumă într-un secol de nimic.”

(Mihai Eminescu, Scrisoarea II)

...E Gerar, la jumătate... Vine iarăşi Sărbătoarea!

Curg secvenţe cu omagii de la stelele boeme-

Creatori de minunate (uni)versuri de poeme!

...An de an, cu Eminescu- Botoşani, Aniversarea!

...E superb evenimentul- recitaluri şi concursuri-

Zâmbete, bătăi din palme oferite ca ofrande-

Public, interpreţi şi coruri poartă jerbe şi ghirlande!

...Iar la decernări de premii, memorabile discursuri!

...Bune toate şi frumoase- asta doar la suprafaţă!

După uşile închise, Cronos îşi iuţeşte mersul:

Cap şi pajură, moneda ne propune şi reversul!

...Goethe: o privire-n carte, două (minim!) pentru viaţă!

...Printre bunele intenţii, las să-mi zboare fantezia

Către oamenii de artă- deseori le pun sub lupă

Drumul, opera şi stilul…Recunosc, mă preocupă…

...Numismatica şi şahul, peste ele- poezia!

...Este greu să treci prin lume când eşti om cu demnitate,

Mit urmat îndeaproape cu oprelişti şi invidii

De profiluri impozante nu mai mari ca nişte stridii!

...Un Sisif ai fost, Poete, purtând pietre aruncate!

...Nu puţini se dau în stambă încercând să te evoce-

Vezi pe faţa lor dispreţul pentru muncă şi valoare-

E curat…înghesuială (!) la panoul de onoare!

...Şlefuiţi, le ştiu pe toate, critici epigoni feroce!

...Se strâng capete pătrate pe sub pălării rotunde,

Intelecte de paradă pomenite... în erată-

Staruri, veşnice speranţe... Confirmate niciodată!

...Gânditori incompatibili cu simţirile profunde!

...Cu potopuri de expresii… ţipătoare (!) ne inundă,

Scriu poeme... absolute- musai (!) fără prozodie-

Poezie? Aş, de unde! Mai degrabă, parodie!

...Ies discipoli mii în valuri într-o goană furibundă!

...Îl citez pe Pârvulescu dând din mână la tribună:

,,Mişună agitatorii! Este aranjat Congresul!

Mascaradă! Impostură! Nu votez cu Realesul!

...Iată, floarea... cumetriei (!), rânduri-rânduri se adună!”

...Yesmeni, sicofanţi, ,,da, şefu’!”, ,,beyefendi, plecăciune!”-

Şir de elefanţi ce cară munţi de blamuri în p(l)achete-

Sună zvonuri din trompe(te), născociri şi etichete!

...Top-fanatici ka-mi-kad-ze sunt trimişi în misiune!

...Feţi-frumoşi matusalemici şi angelice prinţese

Îşi trimit cuvinte aspre, ironii, batjocuri crunte-

Arc de boltă ce uneşte caracterele mărunte...

...Numitor comun... la cheie (!): şerpării de interese!

...Pragul minimei decenţe este dus în derizoriu-

Certuri, răutăţi, conflicte sting sumare educaţii-

Înfloreşte ve(n!)detismul cu orgolii-motivaţii!

...Da, nimic nu-i mai durabil ca un lucru provizoriu!

...Azi dispar şi cei din urmă care mai râvneau himera-

Crezul Binelui, Speranţa în Dreptatea ce nu moare,

 Adevărului discipoli, martori petelor din soare!

...Demon-şarpe, Seth-Apophis! Nu se schimbă calimera!

...Literaţi cu gusturi fine, cam de mult vă ducem dorul-

Unde-i Conştiinţa Trează? Doar rostind-o, te cutremuri!

O nalucă ce se pierde prin perdelele de vremuri!

...Unde-s Eminescu, Creangă, Bardul şi Povestitorul?

...Spirite de aur prinse într-un zeu cu două feţe-

 Ianus, regele din Latium, cerber, personaj fantomă-

Salvatorul mitologic din îndepărtata Romă...

...Hei, miracole citite pe la prima tinereţe!

...La onoruri se evită ,,generaţia bătrână”-

Când întreb de ce aceasta, sunt certat: ,,Nu te priveşte!

Dacă ţii mortiş să afli: din păcate, mai trăieşte!”

...Care floare, ce articol, nicio strângere de mână!

...Încă mai răzbat ecouri, la un veac şi trei decenii:

,,(D)e ur-gen-ţă, po-to-li-ţi-l!” - bine stă, mersi, la modă!

Pleacă zilnic circulare: ,,E poruncă de la Vodă!”

...Se strecoară mici ,,şopârle” printre umbre şi vedenii!

...Nu-l condamn pe Macedonski, nici nu caut explicaţii-

Recitindu-i epigrama, mi-am spus trist că nu-i posibil-

,,Verba volant, scripta manent!” Scrisul- act ireversibil!

...Nu am treabă cu A. Grama… Nici măcar cu... a-gra-ma-ţii!

...Merg prin Marea... (P)răfuială (!) a ,,scrisorilor pierdute”-

Zgomot, zăngănit de arme…Ah! Se duelează ,,greii”!

Tir razant pe lângă umăr, scapă liberi… porumbeii!

...Roiuri largi de invective cad pe muzele tăcute!

...Două viespi înveninate într-un joc de-a baba-oarba -

Merită luate-n seamă? Mi-aş dori să pot răspunde!

Una se visează ,,Rilke” (!), alta, ,,Macedon” (!)…(de unde?)…

...Ce-ţi mai trebuie chemare, când ,,Esop” te face barba?

...Urmărindu-le disputa, mor de râs de cad pe spate:

-Eşti un nimeni-(măcă)leandru! -Iar tu, barză (!) rea…de gură!

-Eşti un ciot din Alexandru! -Tu eşti cioată de cultură!

...Să nu-i supăr…nu se face!... le dau ambilor dreptate!

...Mi-a scris plin de importanţă, fără teamă de greşeală,

Însuşi noul Macedon(ski!) - cu emfază... nota bene (!):

,,Se vrea vultur spre înalturi, râsul cam u(m)flat în pene!”

...Şterg săgeata de otrava picăturii de cerneală!

...Cu umor şi voce tare îi destăinui…cugetarea:

Fie îmi închide gura- de dorit, aşa-i mai bine,

Fie intră în legendă... că m-a ,,agre(s)at” pe mine!

...De altfel, un calcul simplu- în sfârşit, pricep ,,mutarea”!

...Astea-s reguli şi metode? Numai jalnice tertipuri!

După toată tevatura, amuzat aş spune, parcă,

Şi înot mă simt mai bine decât stând cu el în barcă!

...Cam la asta se rezumă dialogul cu ,,prinţipuri”!

...Nou prilej să jubileze saltimbancii şi irozii:

Ştiu că nicăieri nu duce un traseu fără obstacol-

Sunt un figurant în probe pentru Marele Spectacol!

...Ia, un trandafir ce creşte… printre tufele de bozii!

,,Expresia integrală a sufletului românesc: Mihail Eminescu.”

,,Cine nu cunoaşte istoria, riscă s-o repete.”

,,Cel mai mare orator e acela care spune mai puţin şi sugerează mai mult.” (N. Iorga)

...................................

Botoşani, ianuarie, 2014