„Literatura
mileniului trei va fi direct proporțională cu numărul inconștienților liberali
care se vor naște.”
1. Pentru un scriitor, destinul şi opţiunea sunt
dimensiuni existenţiale fundamentale. Ce rol au jucat (joacă) acestea în viaţa
dumneavoastră ?
1. Interesantă
întrebare. Vă propun un exercițiu de imaginaţie undeva, în cer, o bibliotecă
imensă. Pe rafturi, după o evidență dumnezeiască, bine cifrate, cărțile
scriitorilor. Bibliotecarii – o ceată de
îngeri școliți în cele mai renumite cluburi de literatură. (Scuzați-mă, mi-am început interviul cu o
secvență a desăvârșirilor divine.) Nu! Să
încerc altfel: tocmai mi-am completat CV-ul, urmează să-l trimit la o revistă
ce apare sub blazonul USR; dimineață, intenționez să mai arunc o privire printre ”enumerații”, însă surpriză: fișierul este gol, documentul despre așa-zisa
carieră scriitoricească a dispărut.
Supărat, adorm cu capul pe
tastatură. Un miros de arhivă îmi condimentează visul. Era o zi de toamnă
târzie, ploua cu ceva galben prin grădini, soarele gelatinos se lua după
cizme. Dincolo de livada cu verdeață și
răcoare, o hală imensă. Curios, trec pragul. Rafturi, multe rafturi,
dosare. Într-o ordine desăvârșită, destinele
scriitorilor. Undeva, sub un maldăr cu
fișe de lectură, CV-ul. Arhivarii, heruvimi cu 6 aripi, răsfoiesc maculatoare. Arhivarii strecoară câte o
virgulă printre cuvinte. În vis am înțeles că cele mai bune cărți se
scriu în cer.
Desigur, destinul
scriitorului este consemnat în registrele lui Dumnezeu, el ne îndrumă pașii
spre bibliotecă. Opțiunea ține mai
degrabă de disponibilitate. Opțiunea de a citi, de a scrie, de a cerceta,
bineînțeles, implică destinul, de altfel precum opțiunea de a bate inima, de a
respira, de a gândi. Luate în opoziție,
aceste două substantive sunt anacronice. (Memoria bobului de grâu întregește
trupul mântuitorului indiferent cât de adânci îi sunt semnele.)
2. Istoria literaturii consemnează, uneori, arbitrar
momentul debutului unui scriitor. Pentru dvs., când credeţi că s-a produs (cu
adevărat) acest eveniment? Vorbiţi-ne
câte ceva despre primele încercări literare.
2. Debutul se
întâmplă atunci când începi să crezi în ceea ce scrii. Iar pentru a crede ai
nevoie de un sistem de referință. Cu cât acest sistem este mai puțin exigent,
cu atât poți consemna debutul mai devreme. Eu voi încerca să debutez cu romanul
De la Petru citire. Posibil, personajul va trece neobservat; posibil,
va reuși să-și impună absența în memoria cititorului. Nu-mi place să enumer ce am scris sub semn
editorial și nici să mă laud cu recenzii perene. Port în buzunar o legitimație
pe care, în colțul din dreapta jos,
cineva a găsit de cuviință să-și pună semnătura. Deocamdată, critica literară exigentă este sistemul meu de referință. Deci se înțelege când am debutat.
3. Care a fost drumul până la prima carte ?
3. Drumul până la
prima carte? Scuzați, răspunsurile mele nu vreau să fie percepute excesiv de
patetice. Totuși este știut că pentru scriitori nu există început sau sfârșit.
Prima carte cred că mai degrabă este cea care se așteaptă să fie scrisă, ultima
– în editura lui Dumnezeu. Dacă vreți un
răspuns concret, vă spun că, negreșit, drumul trece mereu prin bibliotecă. Sinuos drum a trasat Bătrânul pe o hartă ascunsă în arhiva despre care am amintit mai
sus. Scriitorul pășește după semne și arar privește înapoi.
4. Ce personalitate (personalităţi), grupare literară,
prieteni, eveniment biografic etc., v-au influenţat viaţa ca om şi scriitor?
4. No, că la
întrebarea asta nu pot să răspund ca un poet, așa că voi încerca să fiu cât se
poate de pragmatic:
-
Prietenii mei din
bibliotecă: fidelitatea format A5 nu încape semne de îndoială,
-
Prietenii mei din
școală: profesorii de limba română,
-
Prietenul meu de
a(casă): cel mai exigent recenzor, soția,
-
Prietenii mei din viață:
puțini,
-
Prietenii mei din crâșmă:
nu dau nume.
Și câteva ”acadamii” (vorba lui Ticuță
Bojescu): Academia Dorian, Academia Pârvescu, Academia Aldulescu, și, mai nou,
Academia Leahu.
5. Raportul dintre conştiinţă, politică şi gândirea
liberă, constituie o mare problemă a lumii contemporane. În aceste condiţii,
care este, după dvs., raportul dintre cetăţean şi scriitor, dintre scriitor şi
putere?
5. La această
întrebare nu-mi place să răspund. Sper că în următoarele două nu voi găsi excrementul
politică. Sunt liberal, gândesc și mă manifest în acest spirit. Patria
mea nu are frontiere, chiar dacă primul gard din bețe de răsărită încă mai
crește în memoria mea de copil. Conștiința
liberală a scriitorului, această formulă îmi amintește de vremuri
îndepărtate, lozinci, maestre, lozinci… conștiința
socialistă a scriitorului propunea
modele publicitare. La dracu cu toate aceste șabloane ideologice. Eu cred în inconștiența liberală a
scriitorului. Salut nebunul de toamnă care se încumetă să impoziteze
soarele pentru simplul motiv că i-a topit bruma de pe suflet.
6. Literatura – la frontiera mileniului III. Din această
perspectivă cum apare, pentru dvs., literatura română contemporană?
6. Literatura
mileniului trei va fi direct proporțională cu numărul inconștienților liberali care se vor naște.
Inconștiența romanticilor: spirite slobode, trubaduri, suflete boeme,
minți visătoare, inimi absente. Nebunii romantici resuscitau cimitirele. Viața lor
se exbiționa în icoane, se exfolia în fotografii, făcea tumbe în poeme. Ălora, sigur, le curgea sânge verde prin
vene.
Inconștiența moderniștilor a dat de pământ cu rigiditatea academică, cu osificarea
fosilică promovată timp de câteva secole, cu standardele papistașe ce impuneau
moralitatea frigidă a formei; inconștienții moderni au făcut țăndări tiparele,
iar în locul lor au pus în lumină expresivitatea ideii ca o desăvârșire a
fondului, ca o perfecțiune a formei.
Inconștiența postmoderniștilor: Doamne, câtă diversitate de expresie! Disecare,
deconstrucție, fragmentare. Metanarațiunea,
fată bătrână cu țâțele căzute, cu buzele exfoliate, cu obrajii descompuși își expunea celulita prin revistele retro. În
fabricile de mobilă se confecționau atele pentru suflete; în spitale ghipsul tencuia
intențiile de zbor; în edituri sub lupa cu 1000 de dioptrii a securității se
lăfăiau în pielea goală fracturismele.
Inconștiența optzeciștilor: și au venit ăștia de și-au luat nume după deceniul cel mai de
căcat al socialismului și s-au dat deoparte (spun ei) de postmoderni, și sau
pus pe scris altfel (se pare) decât predecesorii. Biografici de felul lor, cu
vădite simptome de andropauză,
inconștienții noștri optzeciști, ușor, ușor, au schimbat macazul, deplasând acele spre un existențial smiorcăit,
în care livrescul, ca o bomboană pe colivă, făcea diferența. Salut Inconștiența
optzeciștilor de a rezista nedeformați impulsurilor militante ale regimului
comunist, salut expresia Voastră.
Inconștiența douămiiștilor: Sunt negri în
cerul gurii. Se cere sânge proaspăt: nicio problemă! Ăștia își desfac venele ca
pe niște robineți; se vrea marketing – se vând și se cumpără (între ei) mai ceva ca
pâinea caldă; se caută literatură canonică – OK! inconștienții pe loc sunt în stare să
meșterească o poezie în care ludicul să stabilească noi reguli. Sunt spontani,
direcți, proaspeți, dezinhibați, naturali, neconformi. Aș putea spune
conformi de neconformi sunt inconștienții douămiiști. Ăsta da! liberalism
inconștient, chiar dacă unii îi
consideră lipsiți de anvergură, de rigoare,
de esență.
Despre ce era
întrebarea? Perspectiva literaturii
mileniului trei…INCONȘTIENȚA este cuvântul magic.
7. Credeţi că există un timp anume pentru creaţie sau
este vorba despre un anumit „program” al scriitorului? La ce lucraţi în
prezent?...Pe când o nouă carte?...
7. Nu cred în
contextualitatea scrierii.
Amin!
7 + UNU. În contextul celor afirmate, pentru a avea
un dialog mai direct cu cititorii noştri,
selectaţi din opera dvs. un text care, în linii mari, generale, să vă
reprezinte. Vă mulţumesc pentru înţelegere.
7+Unu.
Ireversibilitate
Stau şi mă întreb:
dacă ceasul ar număra invers creşterea pomului
(aşa încât)
după fruct ar pocni mugure,
după pâine s-ar coace spic,
după clopot s-ar naşte om,
dacă iarba căruntă ar înverzi,
dacă râul ar muşca din elicele morii,
dacă soarele ar răsări dintr-un măr,
mersul nostru cu spatele
precum glontele din ţintă spre ţeava puştii,
precum zborul din cer în sângele frunzei,
precum pruncul din scutece pe buzele mirilor,
mersul nostru, făcând cale întoarsă
din trifoi, în apa botezului,
din izvor, în inima plopului,
din rugina cuielor, în floarea busuiocului
şi mai înapoi,
până în cântec,
până în scutece,
până în lapte,
mersul nostru în noi
ne va întâlni acolo unde gândul a făcut cuib
în braţele unei singure mame.
- Desigur,
răspunde o voce din cer,
prea mult am frământat aluatul acesta.
Octombrie, 2015,
Botosani
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu