Ottilia Ardeleanu

 

„Eu cred în destin tocmai pentru că de-a lungul vieții mi s-au pus la îndemână niște unelte și câteva însușiri cu care a trebuit să mă descurc la momentul oportun și nu mă refer aici numai la latura literară, ci la tot potențialul meu uman, profesional și artistic.”

1. Pentru un scriitor, destinul şi opţiunea sunt dimensiuni existenţiale fundamentale. Ce rol au jucat (joacă) acestea în viaţa dumneavoastră ?

Eu cred în destin tocmai pentru că de-a lungul vieții mi s-au pus la îndemână niște unelte și câteva însușiri cu care a trebuit să mă descurc la momentul oportun și nu mă refer aici numai la latura literară, ci la tot potențialul meu uman, profesional și artistic. Dacă este vorba de opțiuni, atunci, da, una dintre ele a fost să aleg între o carieră muzicală și una de inginer. Am ales-o pe a doua, zicându-mi că pot să cânt cât și când vreau dacă îmbrățișez o carieră științifică, dar nu aș putea să fiu, de pildă, un bun administrator de rețea de calculatoare (am terminat Automatizări și calculatoare, fac. de Electrotehnică din cadrul Institutului Politehnic Traian Vuia, Timișoara), dacă aș avea doar o marcă de artist muzician. În orice caz, aș fi putut să le împletesc pe ambele, numai că, deși în liceu am câștigat și un valoros premiu I la Concursul de muzică ușoară interjudețean Florile tinereții în urma căruia mi s-a propus să continui pe linia muzicală și după ce am frecventat și secția de canto a Școlii de artă populară din Craiova, am renunțat în favoarea studiilor superioare la facultatea amintită.

Dar, niciodată nu m-am gândit că voi scrie, la modul serios, deși literatura mi-a plăcut dintotdeauna.

Când eram suficient de mare, cam prin clasele gimnaziale, scriam science fiction și piese de teatru. Poezia îmi plăcea să o recit, dar mai ales să o joc pe scenă, teatral. Îmi amintesc aici de Scrisoarea a treia a lui Eminescu, de dialogul între Mircea și Baiazid care a fost un moment frumos dintr-un spectacol susținut pe scena Căminului cultural din comuna în care m-am născut, Mîrșani, Dolj. Nu am păstrat nimic din ceea ce am pus pe hârtie în acele timpuri. Și nici nu mi-ar fi trecut vreodată prin minte că eu voi continua să exist și prin scris. Că voi lua în serios destinul meu literar.

Ceea ce știu cu siguranță este că această cale mi-a fost hărăzită, fiindcă aș fi putut alege orice altceva cu care divinitatea m-a înzestrat, și totuși, scrisul a devenit amantul strecurat în inima mea cu bună-știință că nu am cum să dau cu piciorul unei nopți albe, de dragoste în și de cuvinte.

2. Istoria literaturii consemnează, uneori, arbitrar momentul debutului unui scriitor. Pentru dvs., când credeţi că s-a produs (cu adevărat) acest eveniment?  Vorbiţi-ne câte ceva despre primele încercări literare.

Aproape că am spus care au fost primele mele încercări literare. De la momentele mele copilărești am sărit tocmai la maturitate peste o pauză enormă de scris. Am reluat această ispită în momentul în care am fost cooptată de ziarul și revista Civiscord a orașului în care trăiesc actualmente, Năvodari, pentru a colabora cu diverse materiale, dar și pentru tehnoredactarea celor două publicații. De fapt, este prima revistă în care am publicat: poezie, proză, articole, interviuri. Din păcate, revista a avut viață scurtă, nefiind susținută local, ci doar din dăruirea și străduința fondatorului și redactorului-șef, familia Popa Adrian și Lenuța, doamna Popa, profesor dr. la catedra de Filozofie a Liceulului Lazăr Edeleanu din localitate, fiindu-mi bună prietenă. Practic, am colaborat din 2001 până în 2003, după care a urmat iar o pauză de publicare, însă, eu am continuat să scriu poezie, proză, articole, tot ce-mi venea în minte.

Adevăratul debut s-a produs în 2009, cu volumul de poezii Culorile sufletului meu, apărut la editura constănțeană Metafora. Volumul conține poezii pentru copii și adolescenți, atât în vers clasic cât și în vers alb. Nu cred că aș fi pornit pe drumul literar dacă nu aș fi fost încurajată de prietenii mei cititori, unii dintre aceștia fiind cadre didactice. Dar, dacă ar fi să privesc poezia cu rigurozitatea de acum când sunt mult mai pretențioasă cu mine însămi, aș elimina  acel debut și l-aș plasa mai încoace, poate chiar în 2016, când am publicat la renumita editură Paralela 45, condusă pe atunci de poetul Călin Vlasie. Desigur, experimentând, citind și iar citind, lucrurile se limpezesc; altfel gust și simt poezia acum. Așadar, după 7 ani de la debut, după un concurs de manuscrise de poezie organizat de directorul editurii Paralela 45, Călin Vlasie, am publicat Totul e să mergi până la capăt, în 2016. Cartea s-a bucurat de o critică frumoasă, pertinentă, din partea unor personalități literare precum Felix Nicolau, Adrian Alui Gheorghe, Ioan Es. Pop, Ioan-Florin Stanciu, Daniela Varvara, Angela-Nache Mamier și alții. Cartea a fost prezentată la târguri de carte atât în țară cât și peste hotare. In 2017, am participat cu un alt manuscris de poezie la Concursul internațional de Creație Literară Titel Constantinescu, organizat de scriitorul Constantin Marafet, la Râmnicu-Sărat, unde juriul format din membri ai Uniunii Scriitorilor din România a decis să acorde volumului meu, Pe tibia-n jos, Premiul Mircea Micu. Așa a apărut și cel de-al treilea volum de poezie. A urmat un al patrulea volum de poezie, Niciodată nu spune unei zile că e ordinară, editura Ex Ponto, Constanța, 2018. În 2019, la editura ieșeană Pim, am publicat un studiu relativ la creația poetului orădean Teodor Dume, numit: Teodor Dume, poetul care sfidează moartea, în care am reunit bună parte din ceea ce s-a scris despre opera acestui poet, eseuri, recenzii, cronici, dar și date biografice, note, opinii, activitate literară etc. În 2020, m-am decis, la rugămintea și impulsul câtorva autori, să dau tiparului o parte măcar din cronicile scrise la volumele de poezie ale unor poeți contemporani și așa s-au născut cele două volume de cronică și eseuri : Reflecții poetice (1) și (2), tot la editura Ex Ponto Constanța.

3. Care a fost drumul până la prima carte ?

M-am înscris pe diverse site-uri literare unde am interacționat cu poeți din țară și de peste hotare. Am fost administrator de site sau utilizator cu drepturi de acordare de însemne de merit pentru textele deosebite ale celorlați, am participat la concursuri organizate pe aceste platforme literare; mi-am organizat câteva bloguri personale pe care am inițiat concursuri de poezie. Exemplu: Poezie și suflet și Literaturitate. Am publicat în diverse reviste literare care an de an s-au adunat în dosarul meu de activități și, trebuie să recunosc, mă mândresc cu aceste performanțe. Aș vrea să numesc aici câteva dintre aceste prestigioase publicații în care a apărut creația mea, fie poezie, fie proză, fie cronică: Ex Ponto, Conta, Scriptor, Pro Saeculum, Cafeneaua politică și literară, Plumb, 13 Plus, Banchetul, Caligraf, Cronica veche, Vatra, Actualitatea literară, Caiete Silvane, Discobolul, Așii români, Armonii culturale, Oglinda literară, Interartes, Fereastra, Lamura, Spații culturale, Literadura, Urmuz, Revista Nouă, Cartelul metaforelor, Caietele de la Țintești, Top litera, Litere euxine, Civiscord, Algoritm literar, Meridianul Cultural Românesc și altele.

Am citit mult și am scris în momentele de inspirație. Sigur, la începuturi, mai cu stângăcie. M-am format și m-am ridicat foarte mult prin lectură. Drumul spre o poezie plină trebuie netezit mereu. Nu cred că vreun scriitor poate afirma că a ajuns la apogeu. Pentru că dacă ajunge, mă gândesc la faptul că ori nu mai are nimic de spus peste acea limită, ori intră într-o stare de plictiseală totală, ori într-un lapsus al harului. Poezia, scrisul în general pentru mine, este o continuă nevoie de a mă întrece pe mine însămi, de a-mi dovedi că încă mai am de explorat, de înaintat, de dăruit cititorului pentru care am un respect deosebit, deoarece, sincer, el este, pe lângă muză, acela care mă impulsionează/ antrenează în acest exercițiu minunat al modelării cuvintelor. 

4. Ce personalitate (personalităţi), grupare literară, prieteni, eveniment biografic etc., v-au influenţat viaţa ca om şi scriitor?

Primele influențe literare au fost chiar din școală, de la învățător și profesorii pe care i-am avut în gimnaziu și liceu. Se organizau concursuri literare destul de des. Mi-amintesc, prin clasa a cincea - a șasea, profesorii de română au organizat un concurs pe tema Eminescu la care au participat elevi din clasele V-VIII. Am fost fericită atunci să câștig premiul întâi și să mă aleg cu niște cărți. De profesorul din gimnaziu mi-amintesc cum după vacanța mare, la revenirea la școală, stătea la discuții prietenești cu noi astfel încât primele ore le petreceam povestind fiecare ce am citit. Era poate atu-ul nostru pentru noul an școlar. Profesorul din liceu mi-a insuflat plăcerea de a analiza textele, întotdeauna ținea ore interactive din care învățam mult. Și avea o meteahnă: ne asculta până chiar și în ultima oră din trimestru, așa încât nu săream nicio lectură, nicio lecție, nicio temă de casă.

Cele mai importante influențe sunt, totuși, poeții pe care i-am lecturat cu mare voluptate, am să enumăr doar câțiva: Marin Sorescu, Gellu Naum, Ana Blandiana, Ileana Mălăncioiu, Nichita Stănescu. 

5. Raportul dintre conştiinţă, politică şi gândirea liberă, constituie o mare problemă a lumii contemporane. În aceste condiţii, care este, după dvs., raportul dintre cetăţean şi scriitor, dintre scriitor şi putere?   

Sunt convinsă că acești factori sunt ca niște linii paralele. Deși ambele sunt delicate, scrisul este o trăire în sine, pe când politica este un vector de realitate. Strategie folosim și în creație și în politică. Și una și alta țin de atitudine, de acțiune, de dibăcie. Numai că, zic eu, scriitorul e cu capul în nori, pe când politicianul e cu picioarele pe pământ. Dacă politica ar mângâia sufletul așa cum o face poezia, atunci și numai atunci lumea ar deveni frumoasă, liberă, de pus la rană cum se zice. Deși scriitorul este un intelectual, eu nu îl văd, cu toate dioptriile posibile, nicicum într-o aripă politică. El își decide cursul sentimental, dar nu și pe cel existențial. Politica este un drum inextricabil, trebuie să fii vigilent, perspicace, irefutabil. Poezia, scrisul ca atare este visare, imaginație, transcendere, eliberarea de frustrări, sensibilitate... Așa încât, scriitorul este și cetățeanul țării sale, reprezintă interesele lirice ale iubitorilor de literatură, dar, nu este decât un decident spiritual eventual, în niciun caz unul politic.

Un scriitor nu poate trăi din munca aceasta care este epuizantă fiindcă macină interior, el trebuie să aibă o profesie din care să-și câștige existența, pe a sa și a familiei sale, este deci mai întâi cetățean și peste asta, abia, scriitor.

6. Literatura – la frontiera mileniului III. Din această perspectivă cum apare, pentru dvs., literatura română contemporană?

Literatura actuală este explozivă. Mulți scriitori pe metrul pătrat, mulți care publică, multe edituri care apar peste noapte. Scriitorii vânează editurile, editurile vânează scriitorii. Nu fac referire la cum se scrie, ci doar la cât se scrie. E adevărat, scrisul este o refulare, o altfel de trecere a timpului, dar asta nu va însemna vreodată că tot ce se scrie poate fi de istoria literaturii. Sunt contemporani care se detașează, se simte de la prima lectură. Au ceva mai mult decât original. Dar, valoarea unei scrieri o dau totuși, mă gândesc eu, cititorii avizați, criticii și personalitățile literare. Pe de altă parte, să scrii poezie mi se pare mult mai facil decât a aborda/ dezvolta un roman. Fiindcă, un roman presupune documentare inițială. Fixezi cadrul, reperele temporale, personajele, geografia și istoria aferente, în plus, poți adăuga poezie prin exprimări, prin scene audio-vizuale, pe de altă parte, tematica este una stufoasă, poate conține abordări dintr-o multitudine de unghiuri de vedere. Este complicat. În literatura online se observă de multe ori spiritul gregar, bisericuțele și desigur, frustrările...

Dar, o literatură de calitate, performantă nu se poate face în lipsa unei critici adecvate care să observe, să argumenteze și să justifice creațiile, să facă o ierarhie valorică corespunzătoare, eficientă, concretă și evidentă.

 7. Credeţi că există un timp anume pentru creaţie sau este vorba despre un anumit „program” al scriitorului? La ce lucraţi în prezent?...Pe când o nouă carte?...

Nu mi-am pus niciodată problema unui program de lucru pentru scris. Eu sunt de felul meu o observatoare a mediului înconjurător, ca de altfel și a mediului virtual care oferă cu generozitate pagini interesante din care mă inspir de multe ori. Poezia ori textul pe care îl scriu vine la moment. Fie în urma unei lecturi, fie dintr-o discuție cu cineva, din vreo știre televizată, dintr-o istorisire etc. Momentul inspirației și cadrul în care mă desfășor în scris sunt atât de diverse încât probabil că aș umple cel puțin o pagină de exemple. În general și de cele mai multe ori, tot arta este muza principală.

Chiar la începutul acestui an de după anul pandemiei am avut bucuria să văd ieșind de sub tiparul editurii constănțene Ex Ponto, al cărui director este cunoscutul prozator dobrogean Ovidiu Dunăreanu, primul meu volum bilingv, româno-catalan, cu titlul Poezie în mintea goală/ Poesia en la ment buida tradus de poetul Pere Bessó din Mislata, Valencia. Este vorba de un flux poetic înregistrat în perioada septembrie-octombrie, 2020, cu mici excepții.

Pe drumul publicării se află volumul de poezie Când tac și tu mă asculți care va apărea curând la prestigioasa editură ieșeană Junimea.

Mai am câteva proiecte de împlinit, nu știu dacă tot anul acesta. Sunt mereu întrebată: pe când și o carte de proză scurtă? Pe când și o carte de poezie ilustrată cu propriile picturi? Pe când o carte de bucate? Am multe în minte, dar nu-mi place să abuzez de spațiul literar. În plus, consider că toate vin la timpul potrivit, așa că nu voi forța nota.

7 + UNU. În contextul celor afirmate, pentru a avea un dialog mai direct cu cititorii noştri, selectaţi din opera dvs. un text care, în linii mari, generale, să vă reprezinte. Vă mulţumesc pentru înţelegere.

Cu siguranță textul de mai jos nu este nici primul nici ultimul care mă reprezintă, dar pentru că ideea se preumblă îmbrăcată în mai multe straie: social, al iubirii, al poeziei, o iau ca pe un reper sau poate ca un indiciu că ne situăm printre cuvinte eu și sinele meu poetic. 

bilanț

facturez ultimele zile

le pun preţ şi tva

le bag la impozit

pentru toate tristeţile mele

pentru toate zilele ploioase

furtunile şi ceasurile înecate

în oceanul acesta

sufletul meu

fără faună şi floră

fără flotă

fără oameni

de dragoste petrol îmbuibat

de toate deversările

şi amărăciunile lumii

aici cândva era un debarcader

lacul şi tu

mă strângeai aproape de cuvinte

o poezie şi încă una

o scenă de nebuni şi

nebuníi toate pornirile inimii

fixau cele patru colţuri ale lumii

geografia fericirii

cu munţi şi păduri

şi acel zâmbet cu care mă prindeai

floare la pălărie

Năvodari, 9 feb. 2021