George Vulturescu

 
„Nu trebuie să ne sperie frontiera mileniilor. Iliada, textele faraonilor, tragediile lui Eschil, Sofocle, Euipide nu şi-au pierdut prospeţimea şi valoarea. Mă înspăimântă nu mileniile ci faptul că ar putea exista milenii fără poezie, ca nişte găuri negre, viermănoase, care vor înghiţi materia cărţilor din jur…”

  

1. Pentru un scriitor, destinul şi opţiunea sunt dimensiuni existenţiale fundamentale. Ce rol au jucat (joacă) acestea în viaţa dumneavoastră ?

1. Numai naţiunile mari recunosc destinul, cele mici îl ignoră. Astfel şi oamenii. Toată antichitatea a fost preocupată să-l desluşească: nu atât pentru a-l evita cât pentru a fi la înălţimea întâlnirii cu el. Iar noi, noi epigonii? Contemporaneitatea nu are nici un canal de legătură cu divinitatea. Doar eu m-am născut într-un sat de sub codru. Acolo destinul e norocul, e rostul fiecăruia, un dat esenţial cu care porţi legătură cu divinitatea. Eu m-am întâlnit prima oară cu destinul la o vârstă fragedă (6 ani), într-un accident, în curtea casei unui vecin, în care mi-am pierdut vederea ochiului stâng. Satul şi copiii lui sunt ca un iureş, o viitură care te ia , care-ţi schimbă calea. Viaţa e dură aici: „destinul” unuia este să pună mâna pe cuţit, altul pe o afacere, unul pe o mistrie… Eu am pus măna pe stilou, casa mea, cuţitul meu. Accidentul mi-a marcat copilăria, m-a însemnat, m-a dezvăluit pe mine mie însumi: ochiul închis înafară se deschide lăuntric prin scris. Scrisul meu recâştigă, încet, încet, privirea mea. Motivul acesta e prezent în toate cărţile mele, mai ales în Tratat despre Ochiul Orb (Ed. Libra, 1996).

2. Istoria literaturii consemnează, uneori, arbitrar momentul debutului unui scriitor. Pentru dvs., când credeţi că s-a produs (cu adevărat) acest eveniment?  Vorbiţi-ne câte ceva despre primele încercări literare.

2. Sunt începuturi care sunt sau nu semnificative. Şopârla îşi rupe coada, vulpea îşi roade piciorul din plasă ca să poată trece mai departe. Şi poetul are astfel de „vămi” de trecut: o revistă şcolară (în cazul meu, revista Poteci a Liceului nr. 3, Satu mare), o antologie scoasă de vreun profesor inimos (precum paginile literare lunare intitulate Preludii din Scânteia tineretului îngrijite de prof. Tudor Opriş), un cenaclu care poate fi semnificativ prin mentorii săi. În Satu Mare n-am avut mentori, din nefericire şi, de aceea, am fost mereu în… întârziere faţă de generaţia mea. Singurătatea îţi conferă însă o pecete, un însemn uric domnesc.

Eu m-am simţit poet după debutul în revista Familia cu o prezentare a poetului Şt. Aug. Doinaş – „Un voluptuos al imaginii: Gerorge Vulturtescu” (nr.1, 1973). Aş spune că rândurile Domniei Sale mi-au „citit” matricea stilistică în eboşă. Cuvintele poetului Şt. Aug. Doinaş, corespondenţa, întâlnirile semnificative mi-au luminat viaţa în provincie…

3. Care a fost drumul până la prima carte ?

3. Lung şi presărat cu dezgust pentru scriitorii din edituri care transformau apariţia unei cărţi într-un comerţ (ba o ţuică, ba o masă, ba o mutare în planul editorial din primăvară până-n toamnă, ba o mutilare a poemelor tale) numit „concurs de debut”. Am apărut după un astfel de „concurs”, în Caietul debutanţilor 79 al Ed. albatros (tipărit în 1981!) cu câteva poeme. Atunci am jurat că îmi voi edita fiecare carte singur sau deloc. Prilejul s-a ivit prin crearea editurii Litera unde mi-am tipărit cărţile: Frontiera dintre cuvinte (1988) şi Poeme din Ev-Mediu (1991).

Eticheta de la sfârşitul volumului „carte apărută în regia autorului” mi se pare cea mai nobilă. Păi în „regia” cui să apară o carte dacă nu a autorului? Cunosc mulţi scriitori talentaţi care au trecut prin aceste dijme ale editurilor bucureştene. Toate topurile, grupurile şi persistenţa în presă a unor nume s-a făcut în lipsa cărţilor unor scriitori care au avut o singură vină: n-au avut mentori celebri în oraşele lor şi locuiau „în provincie”…

4. Ce personalitate (personalităţi), grupare literară, prieteni, eveniment biografic etc., v-au influenţat viaţa ca om şi scriitor?

4. Am vorbit mai sus despre omul şi poetul Şt. Aug. Doinaş care este emblematic pentru mine, prin contopirea dintre om şi operă, prin responsabilitatea pe care o acordă culturii. „Destinul”, despre care m-aţi întrebat, mi-a mai scos în cale momente admirabile: corespondenţa cu N. Steinhardt (a cărui ultimă cronică literară a fost despre cartea mea Frontiera dintre cuvinte în revista Steaua), profesoara Ioana Em. Petrescu, de la filologia din Cluj, cu care mi-am dat lucrarea de diplomă „Semnificaţii şi echivalenţe ale prafului în opera lui M. Eminrescu”. Peste ani, pe această linie „eminesciană” am întâlnit-o pe doamna Svetlana Paleologu – Matta a cărei lucrare Jurnalul hermeneutic a apărut în premieră în paginile revistei Poesis de la Satu Mare. Desigur că a fost un eveniment prezenţa mea în Cenaclul de luni de la Bucureşti pe care l-am trăit cu intensitate. Profesorul N. Manolescu, pe care l-am căutat (am stat la coadă la cabinetul de la filologia bucureşteană ca să pot intra la Domnia Sa), m-a invitat cu generozitate, să citesc poezie împreună cu sătmăreanul Dumitru Păcuraru. La întâlnirea programată erau de faţă toată „floarea cea vestită” a optzecismului (M. Cărtărescu, Ion B. Lefter, Bogdan Ghiu, Traian T. Coşovei etc.). eram un necunoscut din provincie, cum să nu fi trăit evenimentul? Am fost impresionat de marea latitudine la care lucra Profesorul, am intuit forţa celor din jur, dar şi propria mea pecete. Unii dintre ei mi-au devenit prieteni şi pot afirma cu certitudine că erau deschişi, atenţi la tot ce se scria şi în alte colţuri ale ţării. Scrisul meu nu a căutat niciodată grupul, cercul unor „iniţiaţi”. Am trecut ca student prin Clujul echinoxist şi nu am devenit „un echinoxist”. Recunosc însă sigiliul Clujului în toată formaţia mea culturală şi, poate că revista Poesis, pe care am creat-o, continuă, subteran, modelul revistei „Echinox”. Spun poate, pentru că nici o revistă românească nu scapă de „modelul” România literară sau a Secolului 20, două reviste prezente în conştiinţa scriitorilor, al căror cititor fidel am rămas.

5. Raportul dintre conştiinţă, politică şi gândirea liberă, constituie o mare problemă a lumii contemporane. În aceste condiţii, care este, după dvs., raportul dintre cetăţean şi scriitor, dintre scriitor şi putere?

5. Părerile sunt împărţite, „vina intelectualilor” extinsă, dilatată ca un gumilastic. După neimplicarea politică din perioada totalitară taberele par să fi reţinut doar un singur slogan: „Mircea, Fă-te că lucrezi!”. Făţărnicia adaptării rapide a aşezat lumea într-o singură barcă: aceea a  guvernării. Spiritul unei opoziţii constructive nu poate trece de etichetările duşmănoase ale „trădării” şi „naţionalismului”. Am votat intelectuali, scriitori, dar n-am văzut pe nici unul să protesteze, să intre în greva foamei pentru că maşinile de la Letea nu mai funcţionează sau pentru creşterea aberantă a manoperei tipografice. Dar vedeţi cum se animă aceşti haiduci când e vorba despre păduri!

6. Literatura – la frontiera mileniului III. Din această perspectivă cum apare, pentru dvs., literatura română contemporană?

6. Nu trebuie să ne sperie frontiera mileniilor. Iliada, textele faraonilor, tragediile lui Eschil, Sofocle, Euipide nu şi-au pierdut prospeţimea şi valoarea. Mă înspăimântă nu mileniile ci faptul că ar putea exista milenii fără poezie, ca nişte găuri negre, viermănoase, care vor înghiţi materia cărţilor din jur…

Literatura română? După „scenariul” lui L. Ulici se va găsi peste milenii Antologia sa cu 101 poezii. Poate, totuşi, prea puţin… Să reţinem dincolo de scenarii metaforice câteva momente faste ale literaturii contemporane: apariţia unor cărţi de memorii, resurecţia jurnalului, prolificitatea generaţiei 80. Observ însă o deplasare vizibilă spre roman a literaturii: Marin Mincu scrie romane (a se vedea premiul recent primit în Italia), Gabriela Melinescu, Constantin Abăluţă, dintre poeţi. „Deplasarea spre roman” s-a extins şi la generaţia optzecistă: M. Cărtărescu, N. Danilov, Gabriel Ghifu, Ruxandra Cesereanu, Simona Popescu. Această schimbare a tricourilor pare să fie în consens cu spiritul ironic al generaţiei: sărbătoarea cere mereu costume noi…

7. Credeţi că există un timp anume pentru creaţie sau este vorba despre un anumit „program” al scriitorului? La ce lucraţi în prezent?...Pe când o nouă carte?...

7. Nu cred în cei care spun „acum nu e timp pentru scris”. O spun, de regulă, cei care au scris ieri şi s-au căţărat pe treptele sociale cu numele semnat pe cărţile de ieri. Este evident că nu pot scrie decât în timpul vieţii mele. De aceea par, oarecum, anacronic: editez o revistă de poezie în plină „tranziţie” când soarta revistelor literare este ameninţată. Dar poezia românească merită o revistă de poezie.

Despre proiecte: zi de zi Poesis. E un efort, o lupă pe viaţă şi pe moarte. Am încheiat 100 şi mai sper… Nu-l neglijez nici pe poet: la Târgul Internaţional de carte de la Bucureşti sper să-mi pot lansa un nou volum de versuri: Gheara literei (Ed. Libra). Lucrez la un Dicţionar al scriitorilor sătmăreni şi, sper, la zilele culturale „FRONTIERA POESIS” din septembrie să-l pot prezenta. În rest: n-ar fi rău să citim cărţile altora….

iunie 1998, Satu Mare

Faculataiv :

7 + UNU. În contextul celor afirmate, pentru a avea un dialog mai direct cu cititorii noştri, selectaţi din opera dvs. un text care, în linii mari, generale, să vă reprezinte. Vă mulţumesc pentru înţelegere.

Linie pură - cuţitul

1
Minunat este cuţitul
el nu pluteşte pe ape precum cadavrele
el nu se strecoară în miezul mărului
precum viermele, el nu infestează
carnea precum puroiul

şi scrisul e la fel:
un trăznet scurt
şi spicele cumplite ale literelor s-au copt

2
Minunat este cuţitul, spune Ioan
uneori noaptea îl simt aproape
ca pe-un trup virgin de femeie
şi-atât de adevărat versul lui
Mallarme: "carnea e tristă,
vai mie..."

Numai cei slabi lovesc. Cei puternici
îl poartă ca pe-un sceptru.

3
Minunat este cuţitul, spune Achim
poţi să despici cu lama lui burta
peştelui; poţi să retezi gâtul căprioarei;
poţi să altoieşti lăstărişul prunului
poţi să-1 propteşti pe beregată de frate

dar numi cuţitul pe cuţit susţine
echilibrul lumii

4
Minunat este cuţitul, spune Varlaam
un câmp de magnolii înfloresc
în tăişul lui
eşti uşor ca un fulg peste ele
ca luna peste brazi
doar privirile noastre îşi varsă
îşi depozitează în piramida
dintre muchiile cuţitului mâlul aluviunilor,
"surplusul orgiac al vieţii"

5
Minunat este cuţitul, spune Ioachim
linie pură
ca un trup de femeie
întins pe cearceaf
pare că a închis ochii, că
a aţipit leneş

zugravul şi forjorul
au terminat lucrarea
poţi să te apropii:
iubirea şi lovitura e un salt
dincolo de ucigaşi

6
Minunat este cuţitul?
mă răstesc încă la vocile moşilor mei întunecaţi
stinse sub lovituri de cuţit
prin întunecatele sihle ale Nordului
urlând ca jivinele printre jivine

"Dar am strălucit în lovitură, îmi spun.
În Nord fulgerul e vedere de Dumnezeu
şi cuţitul e vedere de celălalt"

2011, Satu Mare