„Hotărârea mea de a scrie o carte a
început încă din timpul când eram student la teologie, dar ea a luat amploare
spre finalul acesteia când mă pregăteam pentru lucrarea de licență. Însăși
întocmirea lucrării mele de diplomă o pot considera o primă etapă din traseul
ce conducea la apariția primei mele cărți “Monahii purtătoare de lumină în
întunericul comunist”. Debutul meu ca și scriitor, dacă nu îmi asum un atribut
prea îndrăzneț, a început atunci când studiind documentația pentru întocmirea
proiectului de diplomă am simțit că aceste materiale, pe care eu le cercetasem,
merită aprofundate și valorificate. Visul ca acestea să fie cuprinse în
paginile unei cărți îmi părea destul de îndepărtat și greu de realizat, dar cu
ajutorul lui Dumnezeu acesta a devenit un vis împlinit.”
Scurtă biografie:
M-am născut in satul Stănești, comuna Lunca din județul Botosani. Am intrat în
monahism în anul 1995, la Mănastirea Pangarați, Neamț. Spre sfârșitul anului
2012, am venit la Manastirea Agafton, din Botosani, unde până în prezent
îndeplinesc ascultarea de preot slujitor.
1.
Pentru un scriitor, destinul şi opţiunea sunt dimensiuni existenţiale
fundamentale. Ce rol au jucat (joacă) acestea în viaţa dumneavoastră ?
Cred că destinul și opțiunea sunt doi termeni care
au o oarecare legătură. Învățătura de credință creștin-ortodxă ne arată că nu
există destin, cu toate că Dumnezeu are niște planuri cu noi. Noi alegem dacă
luăm sau nu parte la ele, iată aici și opțiunea de a alege. Am putea spune că
totul este stabilit de la început, Dumnezeu vrea ca toți să ne mântuim, totuși
El nu ne obligă să înfăptuim acest lucru deoarece ne-a lăsat libertatea de a
alege.
Cu alte cuvinte nu cred în destin ca predestinare,
ci în destin ca misiune. Noi am venit pe lume pentru a ne mântui dar și pentru
a împlini o sarcină, mai mică sau mai mare, în cadrul planului mai general al
lui Dumnezeu cu lumea. Dar această sarcină sau misiune nu este silită,
predeterminată, ci doar favorizată de Dumnezeu în care o descoperim și ne
hotărâm să o ducem la bun sfârșit. Exemplul cel mai elocvent în acest sens este
Sf.Ap. Pavel, acel fariseu zelos ce avea ca misiune de la oameni să prindă și
să ucidă pe creștini, dar avea și misiunea specială de la Dumnezeu să devină
Apostolul neamurilor. Putea să refuze această misiune, dar el a ales să o
îndeplinească și a fost ajutat de aceasta de Dumnezeu.
2.
Istoria literaturii consemnează, uneori, arbitrar momentul debutului unui
scriitor. Pentru dvs., când credeţi că s-a produs (cu adevărat) acest
eveniment? Vorbiţi-ne câte ceva despre
primele încercări literare.
Hotărârea mea de a scrie o carte a început încă
din timpul când eram student la teologie, dar ea a luat amploare spre finalul
acesteia când mă pregăteam pentru lucrarea de licență. Însăși întocmirea lucrării
mele de diplomă o pot considera o primă etapă din traseul ce conducea la
apariția primei mele cărți “Monahii purtătoare de lumină în întunericul
comunist”. Debutul meu ca și scriitor, dacă nu îmi asum un atribut prea
îndrăzneț, a început atunci când studiind documentația pentru întocmirea
proiectului de diplomă am simțit că aceste materiale, pe care eu le cercetasem,
merită aprofundate și valorificate. Visul ca acestea să fie cuprinse în
paginile unei cărți îmi părea destul de îndepărtat și greu de realizat, dar cu
ajutorul lui Dumnezeu acesta a devenit un vis împlinit.
3.
Care a fost drumul până la prima carte ?
Pentru mine a fost un drum sinuos, cu multe
obstacole și o lungă perioadă de așteptare până la apariția primei cărți “Monahii
purtătoare de lumină în întunericul comunist”. Fiind duhovnic și preot slujitor la mănăstirea Pângărați a
trebuit să îmi gestionez foarte bine timpul, foarte scurt de altfel, între îndeplinirea
ascultării și scrierea cărții. Perioada cea mai dificilă a fost cea de cercetare,
când a trebuit să colectez documentația necesară, o perioadă foarte solicitantă
deoarece a trebuit să studiez documentele aflate la Arhiva Consiliului Național
pentru Studierea Arhivelor Securității, Arhiva Episcopiei Râmnicu-Vâlcea,
Arhivele Statului București și Ministerul Muncii.
Toată această muncă de cercetare a necesitat un
efort și o răbdare considerabilă, mai ales că timpul nu îmi permitea ca să fiu
plecat o perioadă prea îndelungată din mănăstire, aici unde trebuia să îmi
îndeplinesc ascultările și să fiu în mijlocul credincioșilor. A urmat apoi o
perioadă când am intervievat și am obținut mărturiile audio, o perioadă nu
foarte ușoară dar extrem de captivantă, de la maicile care au trecut prin urgia
prigoanei comuniste și care au supraviețuit.
Indiferent de obstacolele întâlnite nu am
deznădăjduit, fiind convins că indiferent de sacrificii, destinul acestei cărți
este acela de a vedea lumina tiparului. Toată această muncă a fost izvorâtă din
evlavia și recunoștința pentru nevoințele celor care au udat și sfințit cu
lacrimile, sudoarea și sângele lor pământul României.
A urmat apoi o altă problemă, cea financiară,
problemă care a încetinit parcă și mai mult apariția cărții, prin diferite
eforturi, bunăvoința unor credincioși, cu mila Domnului și rugăciunile acestor
noi mucenici am trecut și de această treaptă și în cele din urmă lucrarea a
ieșit la lumină și nădăjduiesc că va fi de folos celor care vor avea răbdarea
să strabată paginile acestei cărți.
4.
Ce personalitate (personalităţi), grupare literară, prieteni, eveniment
biografic etc., v-au influenţat viaţa ca om şi scriitor?
Fiind viețuitor într-o mănăstire din ținutul
Neamțului, fără îndoială am avut și voi avea ca model de urmat pe vrednicul de
pomenire părinte arhimandrit Ioanichie Bălan, duhovnic al mănăstirii
Sihăstria. Alături de acest vrednic
părinte am crescut și eu duhovnicește, am primit sfaturi și sprijin care m-au
format și ajutat pe parcursul vieții mele de monah. Pe lângă înalta lui
viețuire duhovnicească, nu puteam să nu remarc și râvna acestui părinte al
bisericii noastre în ceea ce privește dragostea lui pentru publicarea de cărți
ziditoare și folositoare pentru tot sufletul creștin.
De la părintele Ioanichie Bălan, ne-au rămas
numeroase lucrări, scrise pe vremea când publicarea unei cărți era o adevărată
jertfă. Din lucrările lui, fiecare din noi ne putem îmbogăți sufletește cu
învățături folositoare izvorâte din rodul nevoințelor sale, din vastele lui
cunoștințe scripturistice și patristice care ne uimesc și astăzi, din blândețea
și dragostea sa de oameni, râvna pentru Dumnezeu și cuvântul său hotărât,
înțelept și precis.
Tot ceea ce a făcut și a scris sfinția sa a
izvorât din conștiința înaltă că slujirea aceasta este o chemare și o datorie
sfântă față de Dumnezeu și neam, pentru care își ia acum răsplata veșnică în
Împărăția iubirii lui Dumnezeu nesfârșite.
5.
Raportul dintre conştiinţă, politică şi gândirea liberă, constituie o mare
problemă a lumii contemporane. În aceste condiţii, care este, după dvs.,
raportul dintre cetăţean şi scriitor, dintre scriitor şi putere?
Sunt de părere ca scriitorului să i se acorde
libertatea absolută de a-și exprima ideile, fără să fie constrâns de un subiect
anume, prin însăși ființa sa un om care scrie este un om cu gândire liberă.
Dacă puterea politică îi limitează acest aspect, atunci cu siguranță scriitorul
este nevoit să piardă din libertatea exprimării gândirii sale, fiind nevoit să
slujească unui anumit scop de interese. Între un scriitor și puterea politică
trebuie sa existe în primul rând respect și nu de asuprire din partea celei din
urmă.
Raportul dintre cetățeanul cititor și scriitor
este unul foarte strâns, unic, deoarece există anumite situații, momente,
sentimente, care odată trăite duc la dorința cititorului de a afla cât mai
multe despre scriitor și operele sale dar și la dorința de-a ajunge din nou în
lumea pe care scriitorul are puterea de a o descrie. Această relație se
realizează prin intermediul cărții, a operei. Receptând mesajul cărții, al
scriitorului, se realizează și relația dintre cititor și scriitor.
De asemenea, odată cufundat în lectură, cititorul
se îndepărtează de cotidian și devine imun la problemele lumii. Această
legătură strânsă și plină de afecțiune dintre cititor și obiectul său de o
valoare sublimă, cartea, are în ea ceva mai sacru și mai pur decât oricare
dintre alte preocupări ce ni le poate oferi lumea în care traim.
6.
Literatura – la frontiera mileniului III. Din această perspectivă cum apare,
pentru dvs., literatura română contemporană?
Cred că perioada de apogeu în ceea ce privește
literatura română contemporană se află într-o perioadă de declin, acum când
cartea este înlocuită cu un succes devastator de tablete, telefoane mobile,
televizor, calculator și internet. Un studiu britanic ne dezvăluie faptul că
tinerii petrec mai mult timp în fața calculatorului, pe facebook, decât pe
băncile unei școli. Cu toate acestea încă se mai citește, poate mai puțin decât
ca pe vremea parinților noștri, în situația când tehnica de astăzi îți oferă
condiții mai ușoare și mult mai rapide de informare. Se mai cumpără încă și
cărți. În locuința familiilor tinere, poți admira pe un perete rafturi pline cu
cărți, ele fiind o asigurare în formarea intelectuală a copiilor. Și școala,
dascălii depun eforturi prin diferite metode didactice pentru a-l apropia pe
elev de carte, pentru a-l convinge de valoarea cărții. Cu regret, însă, trebuie
să recunoaștem că se citește foarte puțin, astazi au mare succes revistele și
publicațiile în care sunt promovate nonvalorile, aroganța, scandalurile și
agresiunile fizice sau verbale decât o carte bună, care merită citită.
7.
Credeţi că există un timp anume pentru creaţie sau este vorba despre un anumit
„program” al scriitorului? La ce lucraţi în prezent?...Pe când o nouă carte?...
Pentru a scrie, eu personal trebuie să fiu
pregătit, nu pot scrie oriunde sau oricând, apoi înainte de a începe lucrul
trebuie să fiu limpede, odihnit, de preferat să nu mai am și altceva de făcut.
Asemenea momente de răgaz nu sunt foarte ușor de obținut, dat fiind faptul că
sunt monah și preot, dar Dumnezeu,
atunci când mi-am pus în gând dorința de a scrie ceva, întotdeauna mi-a
dăruit timpul și dispoziția necesară de
a scrie.
În prezent aștept să iasă de sub lumina tiparului
volumul 1: “Flori duhovnicești în pustiul comunist. Mărturisitori botoșăneni”, o carte închinată
în mod special monahilor și monahiilor ce au viețuit în unele mănăstiri din
ținutul Botoșanilor și care au mărturisit dreapta credință cu prețul jertifirii
de sine în timpul regimului comunist ateu. În prezent mă mai pregătesc și
pentru lansarea unui proiect pentru o nouă carte, nădăjduiesc că Dumnezeu mă va
ajuta să o duc la bun sfârșit până la începutul anului următor.
Faculataiv :
7 + UNU. În
contextul celor afirmate, pentru a avea un dialog mai direct cu cititorii
noştri, selectaţi din opera dvs. un text care, în linii mari, generale, să vă
reprezinte. Vă mulţumesc pentru înţelegere.
"Datoria de cetățean impune ca, indiferent de
slujirea fiecăruia, sa contribuim la arătarea bolii societății și la vindecarea
ei. Aceasta ciumă, numita comunism, nu și-a găsit leac. Leacul trebuie să îl
găsim cu toții, atât monahi, cât și laici."
Nota red. IEROMONAH SILUAN ANTOCI – ,,MONAHII ORTODOXE PURTĂTOARE DE LUMINĂ ÎN
ÎNTUNERICUL COMUNIST’’, I
Comentariul, Ionel Bejenaru
Volumul de faţă (n. red.
,,MONAHII ORTODOXE PURTĂTOARE DE LUMINĂ ÎN ÎNTUNERICUL COMUNIST’’, I ) (Editura
DOXOLOGIA, Iaşi, 2010) semnat de Ieromonahul Siluan Antoci (n. Stăneşti-Zlătinoaia,
com. Lunca – jud. Botoşani) are punct de pornire lucrarea sa de licenţă
,,Monahismul feminin mărturisitor’’. Motivaţia unei asemenea teme de cercetare
este dată, cum menţionează autorul şi de ,,numărul mare de victime ale
comunismului, printre care şi numeroşi preoţi, monahi şi monahii care au
suferit în diferite moduri din partea regimului comunist, fie închişi în
temniţe, scoşi din mănăstiri forţat sau ucişi în diferite moduri, vina pentru
care au suferit fiind una singură: mărturisirea adevărului în faţa minciunii’’.
Familiarizat cu viaţa monahală, şi prin resorturi de familie, ieromonahul
Siluan Antoci realizează, o trecere în revistă a monahiilor ortodoxe purtătoare
de lumină, în portrete vibrante, având la bază o diversitate de documente, în
măsură să edifice, să redea marele calvar de suferinţă şi jertfă, instaurat de
întunericul comunist. Rând pe rând, autorul lucrării ni le redă pe monahiile
Mihaela Maria Iordache de la M-rea Tudor Vladimirescu-Galaţi, Tatiana Răduleţ
de la M-rea Tismana, Nicodima Vasilache de la aceeaşi M-re, monahiile surori
Olga şi Teodosia Gologan de la M-rea Bistriţa-Vâlcea, Patricia Codău de la
M-rea Sf. Simeon-Gai-Arad, tratate ca duşmance ale poporului şi statului nou,de
democraţie populară, cu numeroase ,,tinichele’’ puse în cârcă de către organele
de anchetă ale Securităţii, între care, cum altfel, trecutul legionar, ca
partenenţă sau simpatie, căci ,,Noi legionarii lui Codreanu,/ Din muncă ne-am
făcut un crez/ Şi-n toate părţile porniră/ Echipele de cămeşi verzi’’. De
altfel, legionarismul, chit că îşi trăise veacul, devenise, în mâna
autorităţilor comuniste şi a uneltelor lor, un lesnicios cap de acuzare, un soi
de as din mânecă, bun şi pentru acoperirea puzderiei de abuzuri. Acuza de
legionarism lăsa câmp liber tuturor acuzelor, minciuna tronând ca la ea acasă,
dovedindu-se triumfătoare deplin. Redăm întru ilustrare, din nota informativă,
semnată ,,Tatiana’’, privind sărbătorirea unui deceniu de activitate a
Seminarului monahal al Mănăstirii Agapia, datată 19 octombrie 1958 – „Când am
ajuns, stareţa Veronica Constantinescu care este directoarea Seminarului, de
loc din Truşeşti, m-a chemat la stăreţie şi m-a întrebat de anumite familii din
Truşeşti… Apoi ce se construieşte pe locurile lor, cât şi pe locul de la părinţii
ei (…). Eu am întrebat-o dacă a fost şi ea arestată, răspunzându-mi că a fost,
apoi s-a sculat în picioare şi a făcut cruce zicând să nu mai ajungă nimeni
acolo./ Părinţii maicii Constantinescu Veronica sunt decedaţi. Aceasta este
caracterizată ca o fire încrezută, bine văzută de patriarh, toată lumea
vorbeşte că aceasta trăieşte în concubinaj cu patriarhul, este în vârstă de cca
48 ani, maicile de la Agapia vorbesc că ea în trecut a făcut politică
legionară, în special acele originare din Văratec. Sus-numita a fost arestată
în cursul anului 1957, însă nu se cunoaşte motivul, iar la intervenţia
patriarhului, a fost pusă în libertate. De asemenea, are fraţi care în trecut
au fost în armata burgheză cu diferite grade’’. Altfel, dacă facem trimitere la
atât de vehiculata limbă de lemn, uzitată cu brio în anii comunismului
românesc, stareţa de la Agapia, Veronica Constantinescu, rămâne doar cu
preocupările sale artistice, de restaurator de pictură bisericească, inspirată
de marele Nicolae Grigorescu, artizanul picturii mănăstirii. Ieromonahul Siluan
Antoci include fericit în paginile cărţii momentul Decretului 410/1959, cu
efectele sale distructive, exemplificând cu drama a patru din vieţuitoarele
sfintelor mănăstiri – Sarmiza Dumitriu, Maria Andrei, Versavia Dogoroş şi
Catinca Marcu. Autorul consemnează: ,,în satul Coştiugeni, com. Albeşti,
judeţul Botoşani, în care locuia maica Maria Andrei, sectele, încercând de
multe ori să-şi facă prozeliţi, nu au reuşit pentru că s-au lovit de tăria
credinţei acestei maici care mergea din casă în casă sfătuind pe oameni să
nu-şi lase credinţa în care s-au născut. Aceste maici erau primele la biserică
şi plecau ultimele, ele făceau prescuri pentru Sf. Liturghie, curăţenia
bisericii ele o întreţineau, fiind mereu tăcute, cu rugăciunea pe buze, dar cu
inima zdrobită după viaţa monahală, pe care au fost silite să o părăsească. De
multe ori batjocorite pentru haina neagră şi lungă pe care o purtau, deşi erau
în lume, ele răbdau totul din partea lumii şi a diavolului’’. Cartea
Ieromonahului Siluan Antoci este o carte-document, zguduitoare, care se adaugă
fericit altora de gen, este o carte despre nefericirea ortodoxismului nostru în
întunericul comunist, cu urmări adânci şi nefaste, cu drame şi jertfe, cu călăi
şi victime, este o carte veridică, o lecţie totodată de Istorie Recentă a
României, un prinos de recunoştinţă adus MONAHIILOR ORTODOXE PURTĂTOARE DE LUMINĂ ÎN ÎNTUNERICUL COMUNIST. (Sursă: Rev. Luceafarul, 12.04.2012)
Agafton, Botoşani, 2014
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu