Aurelian Antal

„Pe continentul spiritului uman, de multe ori, hărţile sufletului suferă schimbări optimizând traseul destinului, bănuit a fi capătul unei erori al fantasticului căzut într-un real şi iremediabil joc shakespearian, antrenat sub egida necesităţii cunoaşterii şi pasiunii de a pătrunde cât mai adânc în volumetria intuită universului.”

1. Pentru un scriitor, destinul şi opţiunea sunt dimensiuni existenţiale fundamentale. Ce rol au jucat (joacă) acestea în viaţa dumneavoastră ?

1. Pe continentul spiritului uman, de multe ori, hărţile sufletului suferă schimbări optimizând traseul destinului, bănuit a fi capătul unei erori al fantasticului căzut într-un real şi iremediabil joc shakespearian, antrenat sub egida necesităţii cunoaşterii şi pasiunii de a pătrunde cât mai adânc în volumetria intuită universului. Artele plastice m-au făcut stăpân câtdecât pe conţinuturi descoperite cu trudă, satisfacţia împlinirilor, rezultelor din efortul ecuaţiei ieşirii din vetustul rutinelor biologice arătându-mi trasee care cu timpul au devenit sinonime cu respirul şi cineticul dintre proiecţia cuvântului şi realizarea lui ca slujbaş al simţirii estetice. Aşadar scrisul pentru mine este o adiacenţă obligată de instanţa gândirii să slujească mecanicii în spectacolul artelor vizuale, dacă doreşti,aş denumi procesul acestei simbioze oblgaţie la purtător, la acel fel de purtător de sarcină a conştiinţei dinspre onirismul abstract spre realizarea ,, realului,, ca verigă din lanţul vrut a se lega bunului mers al căutării şi regăsirii de sine ca să pot spune că-s un plastician al scribului ce simte poematic cum se emaciază timpul ştiind acum cuvântul din cuvinte ca punct înnăscător de drumuri prin zisele istoriei ce în mereu se-mbie la bine şi frumos.

2. Istoria literaturii consemnează, uneori, arbitrar momentul debutului unui scriitor. Pentru dvs., când credeţi că s-a produs (cu adevărat) acest eveniment?  Vorbiţi-ne câte ceva despre primele încercări literare.

3. Care a fost drumul până la prima carte ?

4. Ce personalitate (personalităţi), grupare literară, prieteni, eveniment biografic etc., v-au influenţat viaţa ca om şi scriitor?

2-3-4. Ca orişicare copil sensibil la cuvânt, am descoperit muzica lui într-un volum de ,,Poessii,, de Mihail Eminescu, şterpelit de pe oala cu groştior (smântână proaspştă) pus de bunica Cruciţa (nume predestinat?!) în blidarul casei. Trebuie să amintesc aici că în timpul liceului, cu toate că era interzis, marele Blaga m-a răsucit spre adâncimea culorii din misticul tridimensional al ţarii dintre munţi, a fost ca o sărbătoare fără a-mi da seama atunci, însă nu peste multă cernere de vreme a devenit ,,piatra pe care n-au băgat-o-n seamă lucrătorii,, dar mie mi-a durat postamentul unor altfel de-nţelesuri. A venit rândul lui Nichita şi-al celui ce prin ,,Moartea căprioarei,,  m-a-ncrâncenat suduind troficul paradox... şi-au tot curs citiri din casa românească şi de-afară, răzleţe lecturării din cărţi cu autori din stepa rusă şi preeriile din vestul lumii noi din proza latino, francezi cu intriga stilată ... mulţi, nu-i loc acum să-i zic pe toţi, sunt mult prea mulţi! Prima împiedecare în ideia de debut a fost prin Maramureş cu cenaclul ,,Andrei Mureişanu,, din  Vişeu de Sus, primit în paginile revstei Tribuna din Cluj prin 1973, apoi biografia-mi a fost forţată să ţină piept a numeroase agregări şi schimbări mai mult sau mai puţin dramatice însă sporadic, completam fişa de activ vieţuitor al unui serviciu căptuşit de responsabilităţi cu experimente plastice şi căutări de predoslovie ca expresie atoatelor prin care soarta încerca s-adauge destinului noi trepte şi pe care le-am urmat cu folos, acumulând manuscriptic material pentru un viitor volum, carte de debut cu titlul: ,,Sculpturi cantilenice,, -prozopoeme cu rimă interioară şi rezonare metalică.

5. Raportul dintre conştiinţă, politică şi gândirea liberă, constituie o mare problemă a lumii contemporane. În aceste condiţii, care este, după dvs., raportul dintre cetăţean şi scriitor, dintre scriitor şi putere?

5. Omul ca animal politic se ştie este dominat de egoul său atunci când nu ştie să-l strunească. De aceea AUTORUL a cărui responsabilitate nu este trează riscă să piardă din calitatea sa de prelungire a creaţiei divine, adică el va trebuii să fie în consonanîă nemijlocită  cu adevărul şi nu cu parte din el, conştiinţa sa trebuie axată valorificării tuturor resurselor ca modul de,,inspiraţie,,. Consider că echidistanţa este singurul cântar pe care se poate cântării opera având în eseţa sa incredientele majestăţii măiestriei genului prmovat cu pasiune şi fără compromisurile ce-aduc după ele migraţia în mizera din care se-ntâmplă să-ţi extragi subiectul obiectual  al actului de creaţie finalizat. După câtă experienîă am acumulat pot să spun că singura sclavie pe care trebuie să o accepte Autorul este arta, politica artei sale şi nu-n ultimul  rând smerenia faţă de cel ce l-a-nzestrat, adică Dumnezeu. Dacă vrei aş prefera un partid real al culturii umane şi nu măscăriile ce se caragializează azi, Trebuie să rămâi oglina prin care, oricând, cel ce te caută şi-ţi întrabă lucrul tău să se regăsească la un nivel mai înalt ca bogăţie a spiritualităţii terrane, deocamdată!

6. Literatura – la frontiera mileniului III. Din această perspectivă cum apare, pentru dvs., literatura română contemporană?

6. Să-ţi iubeşti semenii dezghiogând inima ta de racilile ăstor timpuri; asta presupune nu slugărnicia ipocrită pentru a trece ,,puntea,, ci relaţionarea justă, onestă pe filonul omenescului dorit, adică, zic de acel posibil aspect al inocenţei ca posibil detergent pentru acest început de mileniu literar străpuns cu suliţa vulgară a tehnologizarii susţinute tot mai insistent de orchestranţii pseudoneologismelor, a sforăriilor anticulturale şi să nu uit  de accentuarea pe zicala cu mintea de pe urmă a românului!... N-am să spun Amin! Asta o fac la biserică unde, aş îndemna şi pe alţii să mai calce pentrucă sufletul mai are şi el nevoie de câte o baie ştiind că marii, mulţi, oameni ai culturii lumii au fost mari mistici, căutându-l pe Dumnezeu s-au regăsit ca mijlocitori de viaţă!

7. Credeţi că există un timp anume pentru creaţie sau este vorba despre un anumit „program” al scriitorului? La ce lucraţi în prezent?...Pe când o nouă carte?...

7. Omul, tot omul este prgramat pentru tot ce-i univers, mic- mare- mediu; la o analiză mai susţinută acest fapt se poate dovedii dar ca şi-n zicala populară: ,,Dumnezeu dă, dar nu-ţi bagă-n straiţă! "fiecare trebuie să se gospodărescă. Ideea este că la un momet X al vieţii simpatia, afinitatea pentru un anumit domeniu se reliefează spre o ţintă ori ansmblu biocultural şi-atunci prin stimuli personali şi parteneriali prin exerciţiul liberalismului de perseverare, promovare prfesională şi acoperire cât mai benefică a legăturii aspiaţiei cu realitatea imediată ori mai îndepărtată se transcede din artificiul abstract în cognoscibl favorizând varietatea care confirmă părticica realizată ca o componentă a marelui tot. Deci tu, eu sau oricine, firişoare de cosmogon din marele prgram, prin cultivarea şi aplicarea cunoşterii putem să ne luăm parte din el ca buletin existenţial, care la marea uşă va legitima sau nu accesul la CUVÂNTUL uitat cumva în buzunarul cerului ca un zâmbet de copil emoţionat că a scris prima lui propoziţie: -Doamne şi-n ceriul tău eu sunt!

7 + UNU. În contextul celor afirmate, pentru a avea un dialog mai direct cu cititorii noştri, selectaţi din opera dvs. un text care, în linii mari, generale, să vă reprezinte. Vă mulţumesc pentru înţelegere.

7+UNU.         

NU sunt sperjur!

Am de dat o declaraţie,vă rog să nu vă ovsucaţi!

M-am prezentat în faţa domniilor voastre,onorabililor

pentru a putea intra în legalitatea jursdicţiilor

marelui imperiu de nituire a contradicţiilor

şi vă rog cuminte să mă arestaţi!

În primul rând mă fac vinovat de a profesa în semilibertate

meseria de TRAFICANT,

şi nu un oarecine sau orice fel de traficant

ci tot mai rarul de găsit în consumitate,

acel ceva paradoxal, înmarginitul lumii,

înregăsit oriunde şi-n oricând culturilor luminii!

Deci vreau să zic că-s vinovat de trafic,

de cultură!

Şi-n consecinţă vă rog umil ca să mă judecaţi

şi să mă arestaţi în baza legii

de după carnavalul unde-a-ţi benchetuit beligereând

prin sala gotică, plină de praful armistiţiilor de faţadă

străină acum şi-nchiriată pe ,,malai” de cocină străină,

felie prostitută, mutantă intelectuală

care hălăduieşte,nudă,

îmbârligând doar silueta fantomei foamei sosită din  departe

înlănţuind prin dicţionarul vieţii recursul la dreptate!...

...primiţi-mi semnătura însingurată de poveşti spuse,

nu pe la uşa sobei ci-n circul bastardelor cosmetizate

democraţii împrumutate, scurse

în lipsa altor ciobite înţelesuri,...

...şi rogu-vă să mă legaţi!

RUGĂCIUNE de VORBĂ VORBITĂ,

…şerpi serilor din vorbe, cad zdrunciţi către rana zilei,

vorbe duse lăsând

şoaptele să se insinueze, devorând

gotica umbră a ultimei secunde, icnită-n crepusul,

respingere formei de ispită zăruită

la noroace,

atârnată

decunoapte păhărită

de-ncleiala ce se scurge răguşită

cârpăind trăncănitura răzvorbită

într-o pierdere de zisă zimţuită.

Şuşoteli, foşnăituri...

Ferecate gânduri triste, undeva în neputiinţă

colcăie râzând clorotic, dospitoare de seminţe

altor negre frânte rosturi,

alungate din senine idealuri

pentru faceri

deocheate

ale timpului furat,

şurubat

cu zisă-n zisă

dintr-un ordin ce s-a dat

imperiv şi deşănţat

de CEREMONICUL

egolacru arbitrar şi fals oracol

pentru carnea lumii-n care, personaje fără scrupul

din porniri orgolioase doar în etalonul lor,

vor

arogativ să-şi facă, operaţii

,,etico-politrucoxcile”mondosacramentice,,...,

de ascuns greşite vremuri,

decuvieţii

să conducă

orice mişcă şi gândeşte

omeneşte!

De prin cotloanele asurdelor politici, din hărţi mânjite cu sângele cernealii de prin cronici eviscerate istoriilor trăite în viu se scurg cuvinte de tot felul, formănd la rândul lor, noiane de refrene, monologânde alienări dinţate cu fobii oripilând obscen, mestecate-n dinţii celor ce tot mereu încearcă,

şi chiar şi reuşesc

pe sub măşti ,

istoria

să o ciuntească de sensul ei firesc.

Plătesc pentru aceste gânduri gemute învorbit,

deci lasă-mi, tu cel ce te joci de-a cârmuirea lumii,

măcar peticita minte să mă acopere,

să mă apere

de frigul înrobit urduroasei vrajbe mondiale,

apleacă-te la geamătul orbit al celui ce-i lepădat înlănţuirii

paiaţelor orgolioase, comandaturi argotice de inculturi schilotice

mânjind şi-acest secol cu flegme demagogice,

dicteuri dintr-un carnaval VENET

global

glodând

planeta cu tină damnată

unui război al orbilor

ce-n răcnet

de urale-ale durerii

mai apucă să-şi verse paşii obsesivi

pe sub arcul de triumf

al unei jumătăţi de pace mulată altor altare-n care vor arde tinereşte

soldaţi

şi-apoi în sos de sânge amestecat cu scrum, ţărânei daţi,

vor fi uitaţi...uitaţi ...

se-aude gâlgâind sub ierburi

un izvoraş ce spală-n calea sa pământuri

ce-au prisosit trupeştilor insufluri cu biologii lumeşti!

Plătesc

centime cu centime

al vieţii dar ceresc!

Plătesc cu vorbă zimţuită şi ochi orbiţi de haosul terestru,

şi mai adaug dinţii

rămaşi de pe la sfinţi

în piita rugăciunii:

Tatăl nostru!!

RUGĂCIUNE DE CAPĂTÂI

Adu-mă

TU cel care eşti în veşnicie,

adu-mă

la geana pe sub care s-adună,

din lume, gestul de mumă

al literelor întâiului scâncet de sub brumă

prăznuit laptelui primei clipite de foame sclipite din humă.

Adu-mă!

Adu-mă în iară-şi acolo printre granule biote

unindu-mă-n inversul de timp,

capătuit

către mine,cel ce-am fost, fiind

priponit pe nisip,

resfirare risipită

în clepsidră ciobită

în parte mimând, în parte trăind

horoscoape calendice-n torente surzinde

şi-apoi cuminţite în clipocelile perlei,

de-o noapte a răstimpului lăţ

şi din care furându-mi fecioria pentr-un trecător răsfăţ

cu păşiri vinovate, mi-am dat mie,

mergătorului,

rolul

catre golirea în moarte al frigului univers

din grima tuturor măştilor

în mine din mine,

mirându-mă

trăitului stăruit ca pânzare corăbieră de peste faţa mării

vieţii

şi-ale lucrurilor

din porunca Ta,

cel ce m-ai rânduit răbojului, crestătură de literă

scrisorii împieptată-n casa

albastă

aşezată acum, curmeziş pe streşina cerului;

de la cerul cel mare la cerul de după interiorul ochiului

unde veghează pajurul faptelor

îngheruind totalul scenic,

cheltuit în teatrul de ceară ca un destin ofelic

şi vămuind de după o cortină istovită,

actori de la tine sechesrându-se-n mine

feruială-n grilaje pentu ferestrele închisorii uitării!

Aşadar, mărturisesc!...

...şi adu-mă...!

Octombrie, 2015, Topliţa şi Dorohoi