Dan Norea

“Eu am o teorie, pe care am și dezvoltat-o într-un pseudoeseu: Ce ți-e scris în gene ți-e pus.”

1.             Pentru un scriitor, destinul şi opţiunea sunt dimensiuni existenţiale fundamentale. Ce rol au jucat (joacă) acestea în viaţa dumneavoastră ?

Eu am o teorie, pe care am și dezvoltat-o într-un pseudoeseu: Ce ți-e scris în gene ți-e pus. Conform acestei teorii, destinul și opțiunea nu sunt elemente contradictorii, ci strâns legate.

În cazul meu, necesitatea internă de exprimare a creativității a fost satisfăcută timp de 30 ani de programarea calculatoarelor, meserie care are multe atribute comune cu arta. În momentul în care la serviciu mi-au revenit sarcini mai prozaice, de management și marketing, ceva în mine a început să sufere. Cu prima ocazie, am scos la iveală câteva poezii scrise în prima tinerețe. După care am continuat.  

În acea perioadă mi-am afirmat public un motto: Dacă poți să-ți împlinești un vis, ești obligat s-o faci!

2.             Istoria literaturii consemnează, uneori, arbitrar momentul debutului unui scriitor. Pentru dvs., când credeţi că s-a produs (cu adevărat) acest eveniment?  Vorbiţi-ne câte ceva despre primele încercări literare.

Pentru mine, momentul debutului este foarte bine delimitat – toamna anului 2002. Începusem să folosesc internetul și, pe un grup al colegilor de facultate, am trimis o poezie scrisă în 1973, “Facerea lumii”, cu tematică și termeni informatici. La îndemnul colegului meu de facultate, Laurențiu Orășanu, am postat-o pe agonia.ro. A fost bine primită și, de atunci, nu m-a mai oprit nimeni și nimic. O bună perioadă, datorită serviciului, m-am specializat în genurile foarte scurte, epigramă și haiku. Au urmat poezia și proza scurtă dar, în majoritatea cazurilor, firul roșu care le străbăte pe toate este umorul.

3.             Care a fost drumul până la prima carte ?

Pe agonia.ro exista, începând cu 2004, un cult al epigramei de valoare. Epigramiști cunoscuți – Diviza, Bunduri, Toderașcu – dar și cei formați pe agonia – Rotaru, Gârda, Vali Slavu – se regăsesc pe podiumurile tuturor concursurilor naționale de profil. Dialogurile și înțepăturile amicale erau la ordinea zilei. În aceste condiții de emulație, am scris în cinci ani peste 1000 de epigrame, din care jumătate publicabile. Cu alte cuvinte, primul volum apărut în 2010, “Epi…gramatica”, s-a scris de la sine.

4.             Ce personalitate (personalităţi), grupare literară, prieteni, eveniment biografic etc., v-au influenţat viaţa ca om şi scriitor?

În prima etapă, mediul virtual - site-urile agonia, europeea, romanian kukai - a fost decisiv. Fără încurajările colegilor de acolo – Laurențiu Orășanu, Ina-Simona Cîrlan, Ion Diviza – poate că n-aș fi continuat. 

Prin 2008 am intrat în lumea reală. La acest punct, se poate spune că am pus în practică un alt principiu, care contrazice afirmația “anturajul e de vină”: anturajul nu te influențează decisiv, el nu este decât un mediu în care alegi să trăiești. Dacă nu există un anturaj potrivit, ți-l creezi. Pentru mine, anturajul în care mă simt bine la nivel național este format din umoriștii grupați în Uniunea Epigramiștilor din România. La nivel local, în Constanța nu am găsit un anturaj de umoriști, așa că l-am creat eu. În decembrie 2008 am înființat Clubul Umoriștilor Constănțeni, al cărui președinte sunt și astăzi.

5.             Raportul dintre conştiinţă, politică şi gândirea liberă, constituie o mare problemă a lumii contemporane. În aceste condiţii, care este, după dvs., raportul dintre cetăţean şi scriitor, dintre scriitor şi putere?

Nu este o problemă numai a lumii contemporane, ea a existat dintotdeauna. Ion Heliade Rădulescu, Vasile Alecsandri, Mihai Eminescu, Octavian Goga, Ion Rebreanu, toți au demonstrat că un scriitor nu are voie să se retragă în turnul său de fildeș. Un scriitor nu este complet dacă nu este și cetățean, dacă nu înțelege problemele celor în mijlocul cărora trăiește și nu luptă pentru îmbunătățirea condiției umane.

În particular, umoriștii luptă pe baricade vrând-nevrând. Umor pur nu există, totdeauna este împletit cu satira, cu ironia, cu pamfletul. Cum putere politică perfectă nu există, inamicul public al umoristului este puterea.

6.             Literatura – la frontiera mileniului III. Din această perspectivă cum apare, pentru dvs., literatura română contemporană?

La nivel global, nu am o imagine de ansamblu. Am constatat în treacăt că unii autori încearcă să șocheze, atât prin limbaj, cât și prin tematică. Și asta nu pentru a atrage cititori, ci pentru a se individualiza. Poezia, în particular, s-a îndepărtat de esența ei, și-a pierdut atributele poetice – lirism, muzicalitate, spiritualitate. E posibil să fie un pas înainte, dar mi-e teamă ca, după ce pui pe hartă toți pașii înainte, să nu iasă un drum în zig-zag.

În schimb, în ceea ce privește literatura umoristică, cred că avem o generație bună. Proza scurtă umoristică, poezia satirică, epigrama, toate au reprezentanți de seamă, care vor intra în istoria literaturii

7. Credeţi că există un timp anume pentru creaţie sau este vorba despre un anumit „program” al scriitorului? La ce lucraţi în prezent?...Pe când o nouă carte?...

În mod cert, situația diferă de la gen la gen. Romanul și dramaturgia presupun un anumit program de lucru, o oră fixă la care te așezi la birou. Poezia necesită inspirație, ceea ce nu exclude un program ci, dimpotrivă, îl lărgește. Dacă noaptea ai inspirație, te dai jos din pat și pui ideile pe hârtie.

Da, am în “sertar” (astăzi sertarele se numesc foldere) materiale pentru încă trei cărți. Una de senryu (haiku umoristic), care va apărea în cel mult o lună, una de jurnale de călătorie și a treia de proză. Și, cu siguranță, până le public, se adună materiale pentru alte cărți. Din acest punct de vedere, scriitorul este un năpăstuit al soartei. Când moare, totdeauna lasă neterminate câteva proiecte.  

Facultativ :

7 + UNU. În contextul celor afirmate, pentru a avea un dialog mai direct cu cititorii noştri, selectaţi din opera dvs. un text care, în linii mari, generale, să vă reprezinte. Vă mulţumesc pentru înţelegere.

Textul pe care îl consider reprezentativ este poezia “Facerea lumii”, scrisă în 1973, cea datorită căreia am intrat în lumea literară. Nu o consider numai eu reprezentativă, acum doi ani a apărut într-un manual de limba română pentru clasa a IX-a.

Facerea lumii

Dumnezeu, ca să devină inginer

a urmat toate secţiile Politehnicii

simultan

şi a avut la fiecare

proiecte de an.

La facultatea de Construcţii

(nu degeaba e sfânt)

a făcut o planetă

şi-a numit-o Pământ.

Animalele şi florile le-a creat

la Chimia organică;

peştii şi păsările

la Aerodinamică.

Iar pentru secţia de Mecanică fină

a avut la proiect

sa le facă pe toate

sa se mişte corect.

A hotărât sa-şi dea proiectul de stat

la Automatică

tot cu realizare practică.

A meditat

şi a născocit un obiect ciudat.

O încâlceală de fire şi circuite,

bistabili şi ferite

după nişte scheme ale lui

combinaţionale

în care a mai bagat şi nişte

automate secvenţiale.

Şi pentru că nu se descoperise încă

soft-ul de bază,

Dumnezeu a trişat

la această fază,

înlocuind-o cu o minune.

S-a aplecat, încet,

a suflat,

şi astfel Adam

a înviat.

Mai departe e clar

ce s-a-ntâmplat.

Şi-a luat prototipul,

l-a omologat,

l-a învăţat puţin

să gândească,

şi ca să treacă la producţie de serie

i-a pus în vedere

să se înmulţească.

Terminând Dumnezeu Politehnica

cu medie mare

a avut, evident,

cea mai bună repartizare.

Şi-a luat postu' n primire din mers

şi-a plecat să creeze

un nou Univers.

      ***

Omul, lăsat de capul lui,

s-a făcut al dracului

şi, deşi nu se trage din maimuţă

cum se zvonea odată,

a început să-l imite-ntru totul

pe cerescul său tată,

născocind rând pe rând

păsări supersonice,

maşini, submarine

şi chiar ciuperci... atomice.

Iar în final,

crezând că e original

s-a imitat pe sine însuşi

(farsorul !)

şi a creat... calculatorul.

Martie, 2017, Constanța