Maria Richi Ștefănescu

“Devenirea mea ca om, se datorează în primul rând celei mai dargi ființe, mama, care pentru mine a fost și va rămâne permanent icoana vie a celui mai frumos om pe care l-am întâlnit în toată viața mea, la care am să mă închin și să mă rog permanent mulțumind cerului, lui Dumnezeu pentru că am avut aceast noroc.”

1. Pentru un scriitor, destinul şi opţiunea sunt dimensiuni existenţiale fundamentale. Ce rol au jucat (joacă) acestea în viaţa dumneavoastră ?

1. Cu siguranță că destinul dar și opțiunea sunt dimensiuni fundamentale în viața unui poet.

Destinul este cel care ne marchează și care ne face să pășim în lumea necunoscută. Consider că arta este înscrisă în destinul poetului. Destinul m-a dus departe de părinți, de frați, cărora le-am dus mereu dorul, departe de anii copilăriei, de locurile minunate în care am crescut, născând în mine un dor permanent, care m-a urmărit și mă urmărește și în poezie.

Destinul este cel care mi-a deschis un drum în viață, drum  pe care am avut opțiuni, care s-au realizat prin muncă multă, permanentă.

În ceeace privește opțiunea, consider că ea ne aparține, și poate fi mai bună sau mai puțin bună, în funcție de capacitățile noastre, omenești, intelectuale, ale fiecăruia.

Poetul este omul de cultură pe umerii căruia atârnă obligația lăsată drept testament, aceea de a  duce mai departe la dezvoltarea și îmbogățirea culturii prin opera lui.

Aș aminti aici, ca exemplu, îndemnul lui Enăchiță Văcărescu, care este atât de actual și de valabil, oricând, dar mai ales astăzi: ,,Urmașilor mei Văcărești las vouă moștenire / creșterea limbii românești și-a patriei cinstire’’…

2. Istoria literaturii consemnează, uneori, arbitrar momentul debutului unui scriitor. Pentru dvs., când credeţi că s-a produs (cu adevărat) acest eveniment?  Vorbiţi-ne câte ceva despre primele încercări literare.

2. E nevoie de recuperarea memoriei mai vechi dar și mai noi care marchează devenirea scriitorului.

Poezia filozofică a lui Mihai Eminescu a fost înfluiențată la cursurile din Viena, de Ernest Bruke, Lorentz Stein, profesori care țineau cursuri de filozofie, economie și drept internațional. Universitatea din Berlin contribuie la lărgirea orizontul cultural al lui Eminescu,   acesta fiind participant la cursurile de filozofie, de geografie fizică, sau la cursurile de fizică ale lui Herman von Helmoltz, precum și la cursurile de electricitate ale lui Kirchoff. Mai târziu, participă la cursurile de istoria Egiptului, sau cursurile despre monumentele Egiptului, ca să amintim doar câteva din momentele care duc la formarea unui om, a unui poet, ca Eminescu.  Strădania omului poet, de a se apleca asupra științelor naturii, face ca încrederea omului în capacitatea omenească să ducă spre cunoașterea mai profundă a Universului. Poetul trebuie să nu fie îngrădit de scepticismul că omul ar putea fi limitat în cunoașterea Universului, asemenea lui Kant. Consider că poetul trebuie să fie expresia unei conștiințe de o mare luciditate, să înțeleagă că omul are puteri nebănuite, ar putea să cunoască, fără limite, Universul.

3. Care a fost drumul până la prima carte ?

3. Cun am ajuns să scriu?

Devenirea mea ca om, se datorează în primul rând celei mai dargi ființe, mama, care pentru mine a fost și va rămâne permanent icoana vie a celui mai frumos om pe care l-am întâlnit în toată viața mea, la care am să mă închin și să mă rog permanent mulțumind cerului, lui Dumnezeu pentru că am avut aceast noroc.

Mama mea fiind cel mai bun învățător al copiilor săi, cel ami frumos om cu putință, cel mai cunoscut poet al copiilor săi, fiind pentru mine o encilopedie de versuri dar și de istorie, un om care avea darul frumosului, desena foarte frumos.

Era cel mai bun recitator de poezie, o ființă gingașă care a reușit să trezească în mine dragostea de poezie, dar și dragostea pentru ființa umană.

Apoi, profesoara de literatură de la gimnaziu și profesoara de literatură de la liceu.

Deși am urmat facultatea de științe exacte, am continuat să iubesc ceea ce se lipise de sufletul meu, poezia, chiar dacă am scris dar nu pentru a rămâne undeva. Nu am publicat.

Aș vrea să înțelegi iubite cititor, am devenit mamă, mai târziu, chiar in facultate, și  asemenea mamei mele, sunt cea care-mi culcam la rându-mi, seara, copii cu poezia poeților români cunoscuți.

Mulți, dintre poeții noștri, și-au pus amprenta pe gândirea mea poetică. Dintre aceștia,  merită să amintesc, în primul rând, pe ,,Luceafărul‘‘ poeziei românești, Mihai Eminescu, căruia i-am îndrăgit nespus poezia socială, poezia naturii sau poezia iubirii. Nu pot să nu amintesc pe poetul George Coșbuc cu poezia durerii, ori cu poezia revoltei , cât și poezia lui George Topârceanu atât de vie sau poezia lui pe Tudor Arghezii care: « din bube mucegaiuri și noroi / iscat-am frumuseți și pentru voi… »  Am amintit opara poeților doar într-o ordine absolut aleatorie…  Dar merită amintită și poezia lui Vasile Alexandri, în special poezia pastel, aș putea continua cu poeți ca: Nicolae Labiș ori Nichita Stănescu atât de real, ori Marin Sorescu cel adevărat, ori poezia iubiri a lui Adrian Păunescu. Nu pot uita poezia, îndemn a lui Enăchiță Văcărescu, poezie testament,  care spune mult despre rolul poetului în decursul timpului: ,, Urmașilor mei Văcărești las vouă moștenire / creșterea limbii românești și-a patriei cinstire. ‘‘

Poetul trebuie să aibă o probitate literară exemplară, care nu se obține de la sine, ci, doar, atunci când vrei să vii în contact cu toate aceste surse de îmbogățire culturală sau literatură.

În ceea ce privește primele încercări ale poeziei, ale  cerației mele literare, au fost în clasa a IV, când am făcut prima poezie de ziua mamei, 8 martie. Ar putea fi debutul, mai bine spus, mugurii debutului. Dar care tânăr nu a scris poezii la vârsta adolescenței, așa am fost și eu. Apoi, la liceu, am scris poezii, cu diverse ocazii, dar ele s-au pierdut de-a lungul timpului.

Pregătirea mea intelectuală mi-a permis, mereu, să-mi exprim acumularea făcută în timp.

Dar după ce am devenit, la rândul meu, dascăl, la liceu.

Nu pot să elimin din formarea mea, ca om, condițiile în care am crescut: familia, așa cum a fost la mine, cu mulți frați, șase, trei băieți și trei fete, eu fiind la mijloc. Dar trebuie amintit că, noi,   copiii, am muncit foarte mult, în gospodărie,  la câmp, lucru care ne-a disciplinat, dar și munca în echipă, în competiție, cu lucrul bine făcut. Mai cred că, aici,  a fost și scena de la sfârși de an, pe care noi, copiii, ne afirmam cu vreo poezie proprie, fie cu o poezie învățată de la poeți, sau o poezie  pe care mama o știa și ne ajuta s-o învățăm.

Munca, mereu în echipă, alături de tata, care, uneori, ne mai altoia, dacă întreceam măsura, precum și frumoasele locuri ale copilăriei, împrejurimile casei părintești, drumul până la scoală cu peripețiile lui, în diferite anotimpuri, toate acestea  și-au pus amprenta.

În cadrul liceului am fost împreună cu soțul, tot profesor de fizică, coordonatorii unei reviste a elevilor cunoscută sub numele SIGMA, o revistă interesantă, atât prin formatul ei cât și prin conținut.  Revista promova elevii care aveau ceva de spus, dar și profesorii, indiferent de specialitate, precum și  acțiunile și activitățile școlii, elev-profesor, inclusiv pe cele literare. Publicam creațiile elevilor: poezie, eseuri, piese de teatru sau alte lucruri legate de cum și cât de creativi erau ei, dar și pe aceea care reușeau rezolvau unor probleme mai deosebite de fizică. Revista a fost bine primită  atât de elelevi și de profesori.

La creațiile mele literare se adaugă imaginile minunate ale locurilor pe care le-am văzut în plimbările mele prin alte țări străine, dar, mai ales, locurile deosebit de frumoase din țara mea, pe care am cutreierat-o, la pas, de la Marea Neagră,  până pe vârful munților înalți. Locurile acstea minunate din țară și din lumea pe unde am umblat, după ce am ieșit la pensie, mi-au îmbogățit mult orizontul.  Toate lucrurile și imaginile minunate se reflecta și în poezia mea.

4. Ce personalitate (personalităţi), grupare literară, prieteni, eveniment biografic etc., v-au influenţat viaţa ca om şi scriitor?

4. Aș putea spune că m-a influiențat un scriitor,  cu o poezie aparte, Kahil Gibran, un scriitor exceptional. Poeziile lui despre oameni, dragoste, părinți, copii (Depre Copii). Apoi cei care au văzut poeziile, prieteni cunoscuți, m-au încurajat să scriu. Așa a început totul.

5. Raportul dintre conştiinţă, politică şi gândirea liberă, constituie o mare problemă a lumii contemporane. În aceste condiţii, care este, după dvs., raportul dintre cetăţean şi scriitor, dintre scriitor şi putere?

5.  Raportul dintre conștiință, politică și găndirea liberă, este o mare problemă a lumii contemporane. După mine omul care scrie nu trebuie să devină vasalul unui regim, cum știm că se mai întâmpla, în timpul de tristă amintire. Poetul trebuie să fie critic la ceea ce se petrece în societate, să nu devină sclavul puterii, atunci când se află în contact cu ea, să nu o slujească decât în interesul oamenilor. Poetul trebuie să fie liber sub razele de Soare, să străbată universul cu gândul sau cu mintea. Libertatea conștiinței a fost întotdeauna ceea care a dat opere literare de excepție. Libertatea trebuie să se vadă, să se simtă în creație, nu să fie doar clamată în diverse ocazii.

Creația consider că trebuie să devină oglindă a  realității sociale la un anumit moment dat .

Starea social-politică a oamenilor se impune, lasă urme și asupra omului poet.

Acesta nu poate să trăiască izolat, el trăiește în societate și este influiențat de aceasta. Poetul ar terbui să se implice mai mult în societate, chiar și în politică, indiferent în ce curent. Nepăsarea dăunează întotdeauna nu numai lui dar și celor din jur. Poetul trebuie să se impună prin opera lui, să devină plăcut omenilor, dar să nu le facă pe plac. E bine ca poetul să aibă privire largă asupra oricăror probleme sociale, economice, educaționale.

Lipsa de orizont va marginaliza mereu gândirea poetului.

Vezi Eminescu care rezolva tot felul de probleme, lucru care se vede în caietele sale Fiziografie I, Fiziografie II, în care el rezolvă chiar probleme de fizică, de economie, de geografie dar se manifesta și curentul politic la Eminescu. Aceste caiete au rămas ca niște tratate științifice.

El a studiat problemele fundamentale ale fizicii, ca magnetismul, conservarea energiei, electricitatea. Cred că Eminescu ar fi fost mult mai mare ca viziune dacă ar fi putut să studieze și fizică cuantică.  Dezvoltarea largă a poetului îl face să vadă poezia în străfunduri.

Desigur nu am putea spune că Eminescu că nu a abordat în cele 44 de caiete păstrate la Academia Română, nu numai probleme științifice, două caiete, după cum am văzut cu probleme de fizică,  restul fiind dedicate însemnărilor literare dar și celor de natură științifică, economică și filozofică. După cum sublinia George Călinescu, poetul Eminescu este cel mai cult dintre poeți. Așadar dezvoltarea poetului nu trebuie să fie limitată doar  la literatură. Poetul trebuie să fie  creativ, constructiv, obiectiv în gândirea lui să existe un jurnal de informații culturale, istorice, economice, filozofice,  literare inclusiv un jurnal de sentimente.

Poetul este omul în care arde permanent, un foc de cunoaștere, cu deschidere către  achiziționarea de noi cunoștințe, de cunoaștere universală.

În fiecare poet trebuie să existe un atelier de lucru, în care să se afle toate mijloacele de care dispune la un moment dat și pe care îl poate utila cu multe alte lucruri, dacă este interesat de dezvoltare, absolut obligatorie.

Acesta este, după mine, poetul, așa îl văd eu. Poetul nu trebuie să imite pe alții, chiar dacă are undeva un far călăuzitor. Poetul admiră, iubește, urăște este un om ca și ceilalți oameni doar că el are altă chemare. Chemare artei pe care o slujește.

Trebuie să spun că poetul este cel care manifestă în permanență setea de cunoaștere străduindu-se să-și însușească tot ceea ce a produs gândirea omenească, în limita posibilului, împărtășind cu noi, ceilalți, toate aceste lucruri prin opera lui.

Poetul este cel care exprimă în cele mai variate forme manifestarea spiritului său. Putem aminti aici caietele lui Eminescu, pentru care ne exprimăm sentimente profund de admirație, pentru felul în care poetul și-a făcut pregătirea intelectuală.

Eminescu se știe că urma să întocmească un tratat de economie. Asta mă duce cu atât mai mult să exprim ca poetul trbuie să fie cât mai inventiv, să aibă o gândire independentă, să găsească noi izvoare creative. Să dispună de repere critice, pentru el dar și pentru ceilalti, dar să facă asata cu noblețe, în limitele divergenței de vederi. Pământul este atât de mare încât are loc toată lumea poeților sub Soare. Cu cât mai mulți poeți, cu atât mai mai bogat și sufletul omului. Cred că poetul nu trebuie să fie liderul suprem, dar cred că poezia lui care este  intimă, o creație care poate înfluiența pe cei din jur fie și prin corectiturine și prin eleganță. Poezia e urmărită oameni în care se trezesc sentimente și care sunt stimulați de poezia lui. Fără oameni poezia moare!

- CREAȚIA  LITERARĂ-Primele cărți

În ceea ce privește creația mea literară pot spune că explozia scrisului poetic s-a produs într-un moment în care  am fost un pic mai liberă. Așa am putut să redau din sedimentele  gândurilor care s-au adunat în mine câte ceva pe hârtia de scris, în poezie și de sub formă proză, toată viața mea. Din creația mea câteva poezii au văzut tiparul în antologii, îndemnată de colegii poeți cărăra le-a plăcut și au apreciat poezia mea.

Multe nu au văzut lumina tiparului dar este timp. Iată câteva din titlurile antologiilor.

1. Zborul frunzelor în ceruri,  Editura Editgraph-Buzău prima carte;

2. Surâsuri înlăcrimate, Editura Vital Prevent Edit;

3. Speranța în versuri, Editura  Editgrph-Buzău;

4. Gânduri dintre anotimpuri,  Editura Hoffman;

5. Fel de fel de stihuri, Editura Hoffman.

Îmi voi prezenta o parte a creației cu vorbele pe care le spune prof. dr. Rădulescu Mihaela în antologia Zborul frunzelor în ceruri: ,,Creația sa este o proiecție nostalgică a zbuciumului interior, e o confesiune lirică de o intensitate aparte. Poeta nu se abandonează neantului, ea renaște asemenea păsării Pheonix, din propria ardere.

Poemele sale sunt emblematice în ceea ce privește un spirit inzestrat cu putere și credință.’’

Poezia mea cuprinde versuri cu sentimente dintr-un univers în miniatură, dar și din Universul macrocosmosului în care poezia rezonează  și se întrepătrunde cu sentimentele cititorului în oricare timp din universul creației.

Poezia cuprinde frumusețea dragostei și a iubirii care-l înconjoară pe om și cu care se contopește, dar și o călătorie în plan vertical depășind marginile planetei, răscolind prin Univers.

Prin gânduri rătăciți căutăm,

Firul iubirii fericiți să înnodăm….

Înțelegerea față de inimă și  iubire, zâmbind neîncetat vieții, sărbătorind iubirea în noapte când se lasă bezna adâncă la margi de mare unde valurile se sparg de stânci.

Alteori poezia face  altare omului. Il consideră zeul căruia i se închină.

Poezia mea te ajută să urci treptat pe portativul livresc  iată cum se vede asta din versurile următoare:

Revolta pe timpul parfumat ;

Doar timpul trece nimic nu s-a schimbat

Din norii negrii, cerul a nins și a plouat…

Lăsa-vom timpul să scrie pe alei

Despre trecutul nostru florile de tei…

Opri-vom timpul în loc pentru noi

Să ne iubim cu patosul durerii…

6. Literatura – la frontiera mileniului III. Din această perspectivă cum apare, pentru dvs., literatura română contemporană?

6. Astăzi parcă se manifestă mai mult ca oricând talentul în diverse forme literare, există talent la orice vârstă, desigur timpul va fi cel care va cerne în funcțire de valoarea creației.

Admir poezia veche a poeților noști dar admir și poezia contemporană care promite.

7. Credeţi că există un timp anume pentru creaţie sau este vorba despre un anumit „program” al scriitorului? La ce lucraţi în prezent?...Pe când o nouă carte?...

7. Nu cred în poetul la comandă și nu cred că poetul va face progrese peste timp, există un moment în care poetul explodează și aceasata se întâmplă la niște stimuli interni ai omului, care a acumulat, și alți stimuli externi poetului, care conlucrează împreună și care pot declanșa creația.

7 + UNU. În contextul celor afirmate, pentru a avea un dialog mai direct cu cititorii noştri, selectaţi din opera dvs. un text care, în linii mari, generale, să vă reprezinte. Vă mulţumesc pentru înţelegere.

Ca la început…

Pe iarbă verde iubește-mă în mijlocul verii,

Cunună împltită  din flori de busuioc,

Ne țină iubirea în faptul serii,

Prin iarbă în vraja iubirii să joc.

Floare pură să-ți fiu dimineață pe rouă,

În noaptea cu stele să-ți fiu visul dorit,

Să-mi pui strălucirea de Lună Nouă,

Pe chipul din noapte dorit.

Pe cerul senin dacă norii negri se vor ivi,

Din ei, să cadă doar ploi calde de vară,

Iubește-mă în fiecare zi,

Iar eu în fiecare seară.

Ne fie mai clară iubirea în dulce sărut,

Fiorul dragostei de-a pururi să-mi ție,

În seară iubirea, ca la început,

Sărutul pe buze mi-adie.

12 mai 2015-05-12

Doar vise

Strâng visele în mintea mea mereu

În noapte razele Lunii argintii 

Prind gândul tău de-al meu,

Și zborul liber ne va fi.

Luna în noapte las-o să vorbească

Să regăsim  iubiri ce nu-s târzii

Cuvintele să ne-nrobească,

Iubește-mă în fiecare zi.

S-avem  privirea mereu mai senină,

Cu ochii minții să-ți văd sufletul,

Ne fie calea o dreaptă lumină,

În gândul meu, vei fi tu.

Vor curge râuri după ploaia de vară

Va slobozi gândul spre gândul tău,

Sădim iubiri în fiecare seară,

În sufletul curat mereu.

Să fiu veselă ca iarba în rouă pură,

Când visul iubirii în noapte-i trezit

Să-ți fie sărutul ca o arsură,

Pe buzele mele-adormit.

Să facem pat din flori roșii de maci,

Din flori albe cunună de mai,

În flori iubite, să  mă îmbraci,

Cu dulce sărut în alai.

Iubim mai cu tărie  al îngerilor sărut,

Alintul, fior de dragoste să-mi fie,

Iubirea noastră, ca la început,

Iar dorul, stelele să-mi ție.

2016-04-11

Un om fericit…

Un salcâm peste noapte a crescut,

Când un semn de noroc am avut,

Noaptea mi-nflorește în somn,

Cu mireasma lui să adorm.

Din cer, coboară îngerii în flori și valsează,

Ochiade trimit, la geamul meu se așează,

În flori de salcâm așezate-n ciorchine,

Mireasmă dulce, trimit către mine.

Deschid geamul îngerii se-așază pe patul meu,

Se ascund prin gânduri și-n suflet mereu,

Îmbracă norocul în zbor pe sub Lună,

În zare zburăm împreună.

Norocul sosește când nici nu gândești,

Ai zbura în stele de-ai știi că-l găsești,

Pe mine norocul acum m-a găsit,

Sunt un om fericit!

În lucruri simple tu fericirea-ți găsești,

Pierdută iubirea, acum regăsești,

Se bucură sufletul că este iubit,

Te simt ca pe-un om împlinit

13 mai 2015-05-13, Slobozia

Andrei Bodiu (n. 27 aprilie 1965, Baia Mare - d. 3 aprilie 2014, Oradea)– o poveste de Viaţă şi Literatură…

Profesorul universitar doctor Andrei Bodiu, unul dintre fondatorii și decanii Facultății de Litere a Universității Transilvania din Brașov, mare poet și prozator optzecist, a murit. Odihnească-se în pace!

Povestea de viaţă a scriitorului Andrei Bodiu a fost  prezentată în cadrul emisiunii "Brasoveni pentru brasoveni" de la MIX2TV. Emisiunea ,,Braşoveni pentru braşoveni”  este difuzată pe MIX2TV- vineri – 20:30 şi 22:30, sâmbătă – 19:30 şi duminică – 08:30, 14:00 şi 20:00. Emisiunea poate fi urmărită şi pe internet la adresa www.mixtvbrasov.ro.

„Scrie poezie de la 16 ani. I-a dăruit şi adolescenţa şi anii tineri şi frânturi din maturitatea care i-a cerut mereu să se dividă: întru timp, întru energie, întru vise. Într-o lume care se încăpăţânează să-i plaseze pe maeştrii cuvântului acolo, în zona mai puţin pragmatică şi, deci, greu înţeleasă şi accesibilă, Andrei Bodiu rămâne provocarea şi excepţia de la regulă. Poţi scrie poezie şi învingând vremurile. Şi nu doar durerea şi tristeţea şi neputinţa şi resemnarea nasc cuvinte care mângâie şi care tulbură. Cu viaţa risipită în felurite feluri şi domenii, incompatibile uneori precum apa şi untdelemnul, Andrei Bodiu este intelectualul din rezistenţa mileniului III. El construieşte, din fărâmiţe de oboseală aruncate pretutindeni, într-o lume pusă mai degrabă pe demolat. Se încăpăţânează să o facă. Să reziste. Şi să nu renunţe!”

 Poetul Ioan Moldovan spunea despre Andrei Bodiu că este un poet autentic şi un fermecător”, care, deşi scrie despre „oboseala de a fi”, – „are harul de a înveseli realitatea imediată, printr-o privire ironică”.

Andrei Bodiu avea 16 ani când şi-a citit primele poezii în public. Se întâmpla la liceul Unirea, la cenaclul condus de profesoara Cornelia Bularca. La clasa de filologie avea colegi care acum sunt la fel de cunoscuţi ca şi el. Împreună cu câţiva colegi a ajuns la reuniunile literare de la Casa de cultură, unde era instructor Adrian Munteanu, ce avea şi el să publice ulterior numeroase volume de poeme. Adrian Munteanu i-a propus tânărului profesor şi poet Alexandru Muşina să se ocupe la Reduta de cenaclul literar, ce avea să fie numit 19, după numărul participanţilor la prima întâlnire. A mers la cenaclu cu Oprea, Simona Popescu, Caius, Sorin Matei, acum mare publicist în SUA.

Părinţii lui s-au stabilit la Braşov ca să participe la construcţia Uzinei R din Feldioara. Norocul de a avea acasă o biblioteca „cetăţenească” – cum avea să o numească mai târziu – şi părinţi truditori la temelia formării copilului cu zulufi aurii şi ochi albaştri şi – a găsit prelungire, peste ani, cu mari întâlniri de spirit şi simţire.

Băiatul de Centru cum se numea cu ironică trufie deseori, pentru că i-a fost dat să zburde prin vechiul oraş în anii copilăriei, nu prin cartierele muncitoreşti care creşteau triumfal în acele timpuri în jurul Braşovului, a citit mult despre viaţă înainte de a da piept cu ea. Dar niciodată nu poţi fi îndeajuns de pregătit de cărţi pentru ce urmează... Şi... îi pregătise viaţă lui Andrei lecţii straşnice, de tot soiul! Ajuns la Facultatea de Filologie la Timişoara, a trebuit să se descurce singur. Vindea pantaloni făcuţi de colegi, ţigări, trafic la graniţă, venea cu mâncare acasă, în Timişoara se mai găsea mâncare de la sârbi. La facultate a mai avut de îndurat şi alte presiuni.

Pentru că scria poezii considerate subversive, a fost urmărit pas cu pas de Securitate. Andrei Bodiu le povesteşte azi studenţilor săi cât de importantă e libertatea câştigată în 89. Le povesteşte cât de importată e libertatea, fără să se dea el exemplu. Trăia în mizerie, şi colegii lui se duceau de bună voie să se înscrie în PCR pentru note, loc în cămin. Cu toate presiunile psihice, a reuşit să termine facultatea cu media 9,72, cu care a reuşit să prindă un post de profesor la Apaţa, Braşovul fiind atunci un oraş închis, unde nu se obţinea o catedră.

Andrei Bodiu, ca şi alţi tineri profesori de atunci, făceau zilnic naveta cu trenuri îngheţate iarna, sau în care te sufocai de cald vara. Comuniştii ar fi vrut să le facă buletin de Apaţa, dar nu au reuşit. Tânărul profesor inundat de libertate şi de proiecte retrăia parcă la Apaţa mitul lui Manole... Ce ziua lucra/ Noaptea se surpa... În 1990, câţiva scriitori braşoveni din generaţia 80, dar şi alţi filologi, fac demersuri pentru înfiinţarea unei facultăţi de litere la Braşov, pe lângă institutul politehnic, care avea un mare prestigiu. Părinţii spirituali ai acestei şcoli pot fi consideraţi Alexandru Muşina, Ovidiu Moceanu, Gheorghe Crăciun, Tiberiu Ana Rusu, Tatiana Brebenaru, Dimitrie Cazacu, Pompiliu Peculea, Andrei Barna. A predat din 90, și a urmat toți pașii, ajungând profesor și decan timp de 8 ani. Facultatea are acum toate nivelurile – licenţă – masterat – doctorat.

Ca să conduci 8 ani o facultate care creştea de la un an la altul, nu o fost o treabă tocmai uşoară. Nimeni nu l-a obligat să fie decan şi de aceea şi-a luat rolul în serios. Corvezile administrative sunt, pentru un scriitor, devoratoare de timp şi energie, dar scriind în special poezie, produsul final a fost unul reuşit.

Ultima carte de poezie, Oameni obişnuiţi, este cea mai premiată carte a lui. Și romanul său, Bulevardul eroilor, în care scrie cu realism şi ironie despre lumea academică braşoveană, a avut critici bune. Andrei Bodiu mai dospeşte în minte scenariul pentru un nou roman.

Despre viaţa braşovenilor pe vasele de croazieră. Multe absolvente de litere lucrează pe vase, şi cele care ştiu limbi străine ajung în staff.

Andrei Bodiu s-a mai remarcat în ultimii ani prin ceva – s-a dovedit un excelent manager cultural pentru marotoanele de poezie, serile facultăţilor de litere, colocvii şi conferinţe unde au fost invitaţi intelectuali remarcabili – toate repere în comunitatea universitară românească.

Din 2012, conduce Institutul Confucius, constuit ca un parteneriat între Universitatea Transilvania şi o instituţie similară din China. Rectorul de atunci, Ioan Vişa, l-a însărcinat cu această misie. În urma vizitelor în China, unde a predat la universitatea parteneră, a scris o carte de călătorie.

Drumurile, întâlnirile şi trăirile aduc mereu scrieri noi. De tot felul. Mai rămâne răgaz pentru poezie? Dar energie? Cum sună poezia unui om „obosit”?

CV-ul editorial şi academic apasă acum altfel asupra poemelor noi... Prins ca într-o menghină în angrenajul învăţământului superior, în al cărui sistem îndeplineşte o funcţie de răspundere, confiscat de şedinţe, consilii, audienţe şi expertize, terorizat de deadline-uri, universitarul braşovean evadează uneori în poezie pentru se plânge... versificat. Aici, în poezie rămâne refugiul.

 Familia este o altă frumoasă reuşită – soţia, Adriana, profesoara de română şi fiul lor Tudor, pe care tatăl îl sfătuieşte să nu neglijeze la şcoală nimic din ce-i poate fi de folos mai târziu.

 Pentru că hoţia înseamnă şi furtul intelectual, studenţii sunt avertizaţi tot timpul despre ilegalitatea şi imoralitatea plagiatului. Nu este de acord cu profesorii care dau vina pe copii şi se plâng tot timpul pentru anumite nereuşite. Copiii nu au fost niciodată mai buni sau mai răi, trebuie ştii să-i atragi şi trebuie sancţionaţi dacă nu-şi duc sarcinile la capăt. El optimist că fiecare are o şansă dacă ştie să şi-o valorifice.

Text preluat de pe site-ul Braşovul Tău, 2014

                

Omagiu lui Apollinaire

                     Andrei BODIU

 Plimbă bastonul alb prin

 Expoziţie te întrebi de ce

 Fixează Omagiu lui Apollinaire

 Poartă ochelari are un ochi

 Bandajat în celălalt

 Culorile lui Chagall

 Sfredelesc pînă

 Ţîşneşte praful.

LUCIAN ALECSA - Scriitorul la 60 de ani!

                                                                LA MULŢI ANI!

Născut la 31 ianuarie 1954 în comuna Mihăileni, judeţul Botoşani. A urmat Liceul Teoretic Siret, Botoșani, promoția 1973. A funcționat ca referent la Casa de Cultură din Săveni; membru în colegiul de redacție al revistei botoșănene de cultură "Hyperion". Actualmente ziarist şi redactor-şef adjunct la revista de cultură Hyperion. Colaborează cu versuri și recenzii la revistele: Ateneu, Caiete botoșănene, Cronica, Convorbiri literare, Luceafărul, Poesis, Vatra, Gazeta de Botoșani, Monitorul de Botoșani, Evenimentul de Botoșani. Membru al Uniunii Scriitorilor din România. Tradus în diferite antologii în rusă, engleză, spaniolă, italiană şi arabă.

Cărţi publicate: Oraşul de ghips (versuri), Editura Cronica, Iaşi, 1992, Ars Apocalypsis (versuri), Editura Axa, Botoşani, 1996, Asupra căderii (versuri) Editura Axa, Botoşani, 1999, Recurs la joc secund (roman), Editura Axa, Botoşani, 2000, Deasupra căderii. A doua geneză (versuri), Editura Dacia, Cluj-Napoca, 2001, Judecătorul (roman), Editura Timpul, Iaşi, 2004, Ţinutul Klarei (versuri), Editura Dionis, 2005, Iluzionista Babette (versuri), Editura Vinea, Bucureşti, 2008, Nelegiuitul amant (roman), Editura Paralela 45, 2008, Piteşti, De veghe în lanul cu moroi (versuri), Editura Limes, Cluj-Napoca, 2009, Viaţă mahmură şi neagră (versuri), Editura Brumar, Timişoara, 2010 şi Klara, Babette şi alte iluzioniste (antologie de versuri), Editura Tipo Moldova, Iaşi, Moartea e bine mersi, (roman) Editura Paralela 45, Piteşti, 2012.

Premii

Premiul pentru poezie acordat de Asociația Scriitorilor din Iași, 1993

Premiile APLER și Convorbiri literare, 2001, pentru romanul Recurs la joc secund.

Referințe critice

În periodice: G.Dorian, S.Lazarovici, G.Bancaru, D.Stanca, V.Pop, V.Spiridon.

Bibliografie

Silvia Lazarovici, Dicționarul scriitorilor botoșăneni, Ed. Geea, 2000:

Gellu Dorian, Nord - Antologia poeților botoșăneni de azi, coordonator, Ed. Axa, 2009.

Nebunul şi soldatul

Nebunul îşi spală zilnic cămaşa de forţă

cu periuţa de dinţi din dotare

precum răcanul buda

sub privirile gigaşe ale superiorilor

ambii siliţi de insomnie

nebunul este surghiunit într-o coajă de vis

metalică şi plină de ţinte de aur

haleşte în neştire pilitură de nervi oxidaţi

într-o totală euforie

i-au explodat gingiile

au dat buzna iarăşi dinţii de lapte

îşi pansează barba c-un cleşte steril

de teamă să nu-şi infecteze fanteziile

soldatul e un sâmbure de piersică

sub talpa generalului

sufletu-i asemenea unei proteze de poţelan

clămpăne sub jetul înjurăturilor

caporalul îl loveşte cu bombeul peste meclă

aducându-i aminte c-a lăsat acasă o fată borşoasă

i s-a deschis corespondenţa

i s-a pârjolit intimitatea

ambii îşi trasează lângă ferestre stoluri de păsărele

gălăgioase şi viu colorate

aşa, doar să le ţină de urât şi să aibă cu cine conversa!

peste rafturile de amintiri ale nebunului

suflă crivăţul în draci

cuvintele ploşniţă

plesnesc ca arse

hărmălaie mare în plămânii medicului de gardă

în schimb

în bârlogul sentimentelor cazone

se culcuşesc tot felul de mândre

care de care mai despuiată

soldatul face instrucţie cu ele

cât e somnul de lung

până ce sufletul i se face leoarcă de transpiraţie

şterge grăsimea de pe gamelă cu emoţiile lor neclăite

ochii-i colindă hai-hui

printre grenade, îngeri şi minijupe

seară de seară

umbrele celor doi horesc şi joacă ţonţoroiu

sub streaşina aceluiaşi ospiciu

administrat de mine.